ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3400/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 24

martie 2003, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca nefondată, cererea formulată de

condamnatul C.P., pentru întreruperea executării pedepsei de 14 ani închisoare,

aplicată de același tribunal, prin sentința penală nr. 22/2001 pentru

infracțiunea de omor.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că motivul invocat de condamnat, respectiv degradarea

imobilului în care a locuit anterior arestării, nu se încadrează în prevederile

art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia penală nr. 243 din 14 mai 2003, a respins apelul

condamnatului, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 292 din 16 ianuarie 2004, a admis recursul

declarat de condamnatul C.P., a casat decizia Curții de Apel Ploiești și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, deoarece instanța de apel

contrar dispozițiilor art. 375 alin. (3) C. proc. pen., a judecat apelul în

lipsa condamnatului, nedispunând aducerea acestuia de la locul de deținere.

Curtea, rejudecând apelul declarat

de condamnat a constatat că acesta este nefondat.

Prin decizia penală nr. 148 din 29

martie 2004, l-a respins, cu motivarea că locuința condamnatului, așa cum

rezultă din ancheta socială efectuată în comuna Conțești, era într-o stare

avansată de degradare și înainte de data arestării acestuia, astfel că nu

există împrejurări speciale care să determine întreruperea executării pedepsei.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea ei și pe fond admiterea

cererii de întreruperea executării pedepsei.

Recursul este nefondat.

Ambele instanțe, au considerat

corect că motivul invocat de condamnat pentru a i se întrerupe executarea

pedepsei, nu constituie o împrejurare specială la care face referire art. 453

lit. c) C. proc. pen., atâta timp cât degradarea locuinței sale este

preexistență arestării sale pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor și

membrii familiei sale s-au mutat în alte comune.

Considerând că hotărârile pronunțate

sunt legale și temeinice, neexistând motive de casare a lor, Curtea, urmează,

ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă

recursul formulat de condamnat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul C.P. împotriva deciziei penale nr. 148 din 29 martie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul condamnat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2004.