ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3950/2005

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 27 noiembrie 2002, reclamanta Asociația familială N.I.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociația de proprietari P.E. Pitești să se constate nulitatea absolută a contractului de locațiune (închiriere) autentificat sub nr. 3976 din 7 noiembrie 2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a închiriat de la pârâtă, pe o perioadă de 5 ani, un teren în suprafață de 4,8 mp, cu plata unei chirii lunare, renegociabilă la sfârșitul fiecărui an. Ulterior, a aflat însă că pârâta nu era proprietara terenului închiriat, administratorul asociației de proprietari fiind de rea-credință la încheierea contractului, întrucât nu a pus în executare decizia nr. 181/1999 a Curții de Apel Pitești prin care numitul A.F.

a fost obligat să-i lase pârâtei în proprietate terenul și astfel nu a rezolvat situația juridică a bunului închiriat. Prin sentința civilă nr. 3083 din 8 septembrie 2003, Judecătoria Pitești a admis acțiunea precizată și a „dispus” nulitatea absolută a contractului de locațiune, obligând pârâta să plătească reclamantei 153.000 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că pârâta nu a reușit să pună în executare hotărârea irevocabilă obținută în revendicare și că locatorul este astfel un proprietar aparent, inexistența titlului locatorului ducând la desfacerea contractului de locațiune, întrucât acesta nu poate asigura reclamantei folosința bunului închiriat. S-a apreciat că locatorul a fost de rea-credință la încheierea contractului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Asociația de proprietari P.E., apel admis prin decizia civilă nr. 545 din 19 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești. În considerentele deciziei s-a reținut că în mod greșit s-a dispus nulitatea absolută a contractului de locațiune pe motivul că pârâta nu ar fi proprietara bunului închiriat, ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar, respectiv decizia civilă nr. 181/1999 a Curții de Apel Pitești prin care s-a stabilit că pârâta este proprietara terenului respectiv. S-a mai apreciat că în mod greșit prima instanță a considerat că executarea cu rea-credință a convenției părților de către pârâtă conduce la sancțiunea nulității absolute a contractului, această sancțiune neaplicându-se pentru executarea necorespunzătoare sau neexecutarea contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Asociația familiară N.I.T., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea esențială a legii, respectiv a dispozițiilor art. 304 pct .8, 9, 10 și 11 C. proc. civ., fără ca în dezvoltarea motivelor de recurs să fie cuprinse însă critici referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate. În esență, reclamanta a susținut că existau motive temeinice de constatare a nulității absolute a contractului de locațiune, locatorul fiind de rea-credință la încheierea acestuia. Pârâta Asociația de proprietari P.E. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma: Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de locațiune pe care l-a încheiat cu pârâta, invocând drept cauză a nulității lipsa calității de proprietar a locatorului.

Așa cum corect a reținut instanța de apel, eroarea asupra calității de proprietar a locatorului cu privire la bunul închiriat nu constituie motiv de nulitate absolută, contractul de locațiune nefiind un contract intuitu personae (încheiat în considerarea persoanei locatorului). De altfel, eroarea invocată de reclamantă nu are suport legal, înscrisurile depuse la dosar atestând calitatea de proprietar a pârâtei asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de închiriere și anume: Decretul de expropriere nr. 352/1971, schița cadastrului nr. 8849/1999, titlurile de proprietate emise de Prefectura județului Argeș și Primăria Pitești, precum și decizia civilă nr. 181/1999 a Curții de Apel Pitești prin care numitul A.F.

a fost obligat să respecte pârâtei proprietatea terenului în litigiu. De asemenea, nu se poate reține că executarea cu rea-credință a convenției părților de către pârâtă ar conduce la sancțiunea nulității absolute a actului juridic încheiat întrucât, în materie de locațiune, problema bunei sau relei credințe se pune numai în privința executării obligației de garanție ce incumbă locatorului pentru vicii ascunse și stricăciuni ale bunului închiriat (art. 1422 C. civ.), sancțiunea pentru neexecutarea unei asemenea obligații fiind rezilierea contractului sau alte acțiuni ce privesc răspunderea contractuală. Față de toate aceste considerente, recursul declarat de reclamantă apare ca nefondat, criticile invocate de aceasta nevizând motive de nelegalitate a hotărârii pronunțată de instanța de apel, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Asociația familială N.I.T. împotriva deciziei nr. 545/A din 19 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.