ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3950/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Judecătoriei Pitești la data de 27 noiembrie 2002, reclamanta Asociația

familială N.I.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociația de

proprietari P.E. Pitești să se constate nulitatea absolută a contractului de

locațiune (închiriere) autentificat sub nr. 3976 din 7 noiembrie 2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că a închiriat de la pârâtă, pe o perioadă de 5 ani, un teren în

suprafață de 4,8 mp, cu plata unei chirii lunare, renegociabilă la sfârșitul

fiecărui an.

Ulterior, a aflat însă că pârâta nu

era proprietara terenului închiriat, administratorul asociației de proprietari

fiind de rea-credință la încheierea contractului, întrucât nu a pus în

executare decizia nr. 181/1999 a Curții de Apel Pitești prin care numitul A.F. a

fost obligat să-i lase pârâtei în proprietate terenul și astfel nu a rezolvat

situația juridică a bunului închiriat.

Prin sentința civilă nr. 3083 din 8

septembrie 2003, Judecătoria Pitești a admis acțiunea precizată și a „dispus”

nulitatea absolută a contractului de locațiune, obligând pârâta să plătească

reclamantei 153.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că pârâta nu a reușit să

pună în executare hotărârea irevocabilă obținută în revendicare și că locatorul

este astfel un proprietar aparent, inexistența titlului locatorului ducând la

desfacerea contractului de locațiune, întrucât acesta nu poate asigura

reclamantei folosința bunului închiriat.

S-a apreciat că locatorul a fost de

rea-credință la încheierea contractului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta Asociația de proprietari P.E., apel admis prin decizia

civilă nr. 545 din 19 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În considerentele deciziei s-a

reținut că în mod greșit s-a dispus nulitatea absolută a contractului de

locațiune pe motivul că pârâta nu ar fi proprietara bunului închiriat,

ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar, respectiv decizia civilă nr. 181/1999

a Curții de Apel Pitești prin care s-a stabilit că pârâta este proprietara

terenului respectiv.

S-a mai apreciat că în mod greșit

prima instanță a considerat că executarea cu rea-credință a convenției părților

de către pârâtă conduce la sancțiunea nulității absolute a contractului,

această sancțiune neaplicându-se pentru executarea necorespunzătoare sau

neexecutarea contractului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Asociația familiară N.I.T., susținând că hotărârea a fost

dată cu încălcarea esențială a legii, respectiv a dispozițiilor art. 304 pct .8,

9, 10 și 11 C. proc. civ., fără ca în dezvoltarea motivelor de recurs să fie

cuprinse însă critici referitoare la nelegalitatea hotărârii atacate.

În esență, reclamanta a susținut că

existau motive temeinice de constatare a nulității absolute a contractului de

locațiune, locatorul fiind de rea-credință la încheierea acestuia.

Pârâta Asociația de proprietari P.E.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor urma:

Reclamanta a solicitat să se

constate nulitatea absolută a contractului de locațiune pe care l-a încheiat cu

pârâta, invocând drept cauză a nulității lipsa calității de proprietar a

locatorului.

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, eroarea asupra calității de proprietar a locatorului cu privire la bunul

închiriat nu constituie motiv de nulitate absolută, contractul de locațiune

nefiind un contract

intuitu personae

(încheiat în considerarea persoanei

locatorului).

De altfel, eroarea invocată de

reclamantă nu are suport legal, înscrisurile depuse la dosar atestând calitatea

de proprietar a pârâtei asupra terenului ce a făcut obiectul contractului de

închiriere și anume: Decretul de expropriere nr. 352/1971, schița cadastrului

nr. 8849/1999, titlurile de proprietate emise de Prefectura județului Argeș și

Primăria Pitești, precum și decizia civilă nr. 181/1999 a Curții de Apel

Pitești prin care numitul A.F. a fost obligat să respecte pârâtei proprietatea

terenului în litigiu.

De asemenea, nu se poate reține că

executarea cu rea-credință a convenției părților de către pârâtă ar conduce la

sancțiunea nulității absolute a actului juridic încheiat întrucât, în materie

de locațiune, problema bunei sau relei credințe se pune numai în privința

executării obligației de garanție ce incumbă locatorului pentru vicii ascunse

și stricăciuni ale bunului închiriat (art. 1422 C. civ.), sancțiunea pentru

neexecutarea unei asemenea obligații fiind rezilierea contractului sau alte

acțiuni ce privesc răspunderea contractuală.

Față de toate aceste considerente,

recursul declarat de reclamantă apare ca nefondat, criticile invocate de

aceasta nevizând motive de nelegalitate a hotărârii pronunțată de instanța de

apel, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta Asociația familială N.I.T. împotriva deciziei nr. 545/A

din 19 martie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 mai 2005.