ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4995/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1278, pronunțată

la data de 24 mai 2004, în dosarul nr. 5598/2003, secția comercială și de

contencios administrativ a Tribunalului Prahova a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamanta, SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâta, SC S.R. SA; a

stabilit un drept de superficie în favoarea reclamantei asupra terenului pe

care se află amplasată construcția de beton, proprietatea acesteia, în

suprafață de 55,22 m.p., situată în Câmpina, respingând, ca neîntemeiată,

cererea privind acordarea de despăgubiri civile; a admis cererea

reconvențională, a obligat pârâta-reconvențională să plătească

reclamantei-reconvenționale suma de 170.856.135 lei, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință și a compensat, în parte, cheltuielile de

judecată obligând reclamanta-pârâtă reconvențională să plătească

pârâtei-reclamante reconvențională suma de 9.631.508 lei, cu acest titlu.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 492 C. civ., cu

referire la cererea principală, întrucât reclamanta este constructor de bună

credință iar pârâta nu s-a opus la ridicarea construcției și că nu sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998, 999

C. civ., pentru acordarea despăgubirilor civile solicitate, în lipsa dovezii

certe a prejudiciului suferit prin refuzul pârâtei de a prelungi contractul de

închiriere al terenului în litigiu iar, cu referire la cererea reconvențională,

că reclamanta reconvențională, este îndreptățită să primească contravaloarea folosinței

terenului deținut, în continuare, de pârâta reconvențională SC F. SRL și după

expirarea perioadei pentru care părțile au încheiat contractul de închiriere,

care însumează 170.856.135 lei, conform raportului de expertiză întocmit în

cauză.

Apelurile formulate de părțile

litigante împotriva evocatei sentințe au fost respinse, ca neîntemeiate, de secția

comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, prin

decizia nr. 809, pronunțată la data de 23 noiembrie 2004, în dosarul nr. 7980/2004.

Pentru a pronunța această decizie instanța

de apel a reținut, în ce privește apelul reclamantei-pârâte reconvenționale SC F.

SRL, că această parte nu a dovedit îndeplinirea condițiilor răspunderii civile

delictuale în sarcina pârâtei, probele administrate nerelevând un raport de

cauzalitate între pierderile suferite în activitatea comercială de către

reclamantă și refuzul pârâtei de a prelungi contractul de închiriere pentru

terenul aferent construcției proprietatea reclamantei și că, pentru folosirea ilicită

a acestui teren trebuie să plătească o despăgubire, iar, referitor la apelul

pârâtei-reclamante reconvenționale SC S.R. SA, că, în situația în care

reclamanta-pârâtă reconvențională a cumpărat, cu bună credință, construcția,

activ comercial, anterior dobândirii de către pârâta reclamantă reconvențională

a terenului pe care aceasta se află amplasată constituirea de către instanța de

fond a dreptului de superficie cu privire la menționatul teren este legală.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel au formulat recurs atât apelanta-reclamantă pârâtă reconvențională SC F.

SRL cât și apelanta pârâtă reclamantă reconvențională, SC S.R. SA.

Recurenta SC F. SRL a invocat, ca

temei de drept al cererii sale, prevederile art. 304 pct. 6, pct. 8, pct. 9 și pct.

10 C. proc. civ., arătând, în esență, în motivarea acesteia că instanța de apel

a încălcat principiul disponibilității cu referire la obiectul cererii de

constituire a dreptului de superficie a interpretat, greșit, dispozițiile art. 998

C. civ., invocate ca temei de drept al cererii de obligare a pârâtei la plata

contravalorii veniturilor nerealizate pe ultimii 3 ani; nu s-a pronunțat asupra

apărării întemeiată pe H.G. nr. 573/2002, în sensul că nu a putut obține

autorizația de funcționare pentru punctul de lucru în litigiu în lipsa

contractului de închiriere pentru terenul pe care acesta se află amplasat și

nici asupra planșelor foto, care atestă lipsa firmei la acest imobil, existența

unui trotuar și a unui drum; a respins obiecțiunile la expertize cât și efectuarea

unei noi expertize contabile – critici care se circumscriu motivelor prevăzute

de art. 304 pct. 6, pct. 9 și pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate, recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 302

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., spre a putea fi examinat.

Recurenta SC S.R. SA a invocat în

susținerea cererii sale de recurs motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8

și pct. 9 C. proc. civ. arătând, în principal, în dezvoltarea acestora că

instanța de apel nu a arătat în considerentele deciziei în care dintre

condițiile ce pot determina constituirea dreptului de superficie se încadrează

situația în speță; a nesocotit contractul de închiriere încheiat între părți

prin care, la art. 13, s-a stipulat obligația locatarului SC F. SRL de a preda

terenul închiriat la expirarea perioadei de închiriere, substituindu-se voinței

părților prin confirmarea hotărârii de fond cu referire la dreptul de superficie,

în lipsa convenției lor cu privire la constituirea acestuia, aspecte ce se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., motivul

invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltat conform

cerințelor legale, spre a putea fi analizat.

Prin întâmpinarea formulată, SC S.R.

SA a solicitat respingerea recursului părții potrivnice, apreciind,

neîntemeiate, motivele invocate în susținerea acestei cereri.

Recursul apelantei SC F. SRL este

nefondat.

Astfel, având în vedere că prin

soluția de respingere a apelurilor declarate în cauză instanța de control

judiciar nu a avut a se pronunța asupra fondului cererii de chemare în judecată

și, deci, a acorda mai mult decât s-a cerut, cu referire la obiectul dreptului

de superficie, cum greșit, susține recurenta reclamantă, se constată că motivul

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de aceasta nu se justifică.

Cum materialul probator administrat

în susținerea cererii reclamantei de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor

ca urmare a refuzului acesteia de a prelungi contractul de închiriere cu

privire la terenul în litigiu nu relevă, în speță, îndeplinirea condițiilor pe

care antrenarea răspunderii civile delictuale le presupune, critica vizând

incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la încălcarea art. 998 de

către instanța de apel este neîntemeiată.

Având în vedere că spre a putea

obține modificarea unei decizii în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

trebuie ca instanța să nu se fi pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau

asupra unei dovezi administrate, iar aceasta să fi fost hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii și cum apărarea bazată pe încălcarea H.G. nr. 573/2002 și

planșele foto, evocate în susținerea acestui motiv, nu îndeplinesc menționatele

condiții, prevăzute a fi îndeplinite cumulativ, iar criticile referitoare la

respingerea obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză

de către instanța de apel ca și refuzul acesteia de a încuviința probe cu

expertiză contabilă nu se circumscriu acestui text.

Pentru aceste considerente, Curtea

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge ca nefondat,

recursul declarat de apelanta SC F. SRL, împotriva menționatei decizii.

Recursul apelantei SC S.R. SA este

fondat.

Este de observat că instanța de apel

nu a motivat soluția confirmării celor dispuse de instanța de fond cu privire

la dreptul de superficie în litigiu prin raportare la modalitățile de realizare

a constituirii acestui drept real, respectiv convenția părților, legatul,

uzucapiunea sau legea, iar argumentele aduse în susținerea soluției de

constituire a menționatului drept în beneficiul reclamantei sunt străine

evocatului cadru juridic.

Cum examinarea materialului probator

administrat nu relevă aspecte care să inducă concluzia legalității constituirii

dreptului de superficie, în speță, astfel cum impun prevederile art. 492 C.

civ., se constată că decizia atacată s-a dat cu greșita interpretare și

aplicare a acestui text legal.

Așa fiind, constatând îndeplinite în

cauză, condițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., Curtea,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. și,

deopotrivă, în considerarea art. 1 din primul protocol adițional la C.A.D.O.L.F.,

care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de

proprietate și garantează exercițiul real și eficace al acestui drept, va

admite recursul declarat de apelanta pârâtă SC S.R. SA, împotriva deciziei

pronunțată în apel, pe care o va modifica, în parte, în sensul că va admite

apelul formulat de aceasta împotriva sentinței tribunalului, pe care o va

schimba, în parte, cu consecința respingerii, ca nefondată, a acțiunii

principale, formulată de reclamanta SC F. SRL și menținerii celorlalte dispoziții

ale hotărârii, păstrând, de asemenea, și dispozițiile deciziei pronunțate de

instanța de apel cu privire la apelul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC F. SRL Câmpina, împotriva deciziei nr. 809 din 23 noiembrie 2004

a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta

SC S.R. SA Câmpina, împotriva aceleiași decizii, modifică în parte decizia

atacată, admite apelul pârâtei împotriva sentinței instanței de fond și o

schimbă în parte, în sensul că respinge acțiunea ca nefondată, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Menține restul dispozițiilor

deciziei privind apelul formulat de reclamantă.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2005.