ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4409 din 9 septembrie 2001, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie anulată decizia nr. 146 din 16 august 2001 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie în natură suprafața de 2399 mp ori să-i plătească despăgubiri în ipoteza imposibilității restituirii în natură a terenului La termenul din 18 decembrie 2002 la cererea reclamantului s-a dispus având în vedere cererea sa subsidiară de luare de măsuri reparatorii prin echivalent, introducerea în cauză ca pârât a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a adresat unității pârâte cu notificare, dar că i s-a respins cererea de restituire prin decizia nr. 146 din 16 august 2001, fără a i se face ofertă de restituire prin echivalent. Prin sentința civilă nr. 134 din 26 martie 2003 a Tribunalului Botoșani a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A dispus obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor să emită pe numele reclamantului titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.749.738.600 lei și la 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondată acțiunea intentată pârâtului Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență, că terenul în litigiu a aparținut bunicilor reclamantului, de la care a fost preluat de stat prin sentința civilă nr. 383 din 21 iulie 1953 a fostului Tribunal Popular al orașului Botoșani, în baza prevederilor Decretului nr. 111/1951, cu titlu. Întrucât terenul în litigiu în suprafață de 2000 mp și nu 2399 mp cât a pretins reclamantul, se află în posesia Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, a constatat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Prin apelul declarat reclamantul R.D. a susținut că prima instanță în mod greșit a reținut că suprafața terenului este de 2000 mp și nu 2399 mp așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris în registrul Tribunalului Botoșani cu nr. 2003 din 17 martie 1937, astfel că valoarea reală de circulație a terenului este de 2.097.000.000 lei. Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, a criticat sentința primei instanțe, întrucât au fost încălcate prevederile art. 20–35, art. 37, art. 38 și art. 40 din Legea nr. 10/2001 privind procedura pe care aceasta o instituie pentru evaluarea despăgubirilor. Prin decizia nr. 81 din 8 octombrie 2003, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul R.D.

și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a decide astfel a reținut că prin sentința civilă nr. 383 din 21 iulie 1953 a fostului Tribunal Popular Botoșani a trecut la stat suprafața de 2000 mp și nu 2399 mp cum este trecut în contractul de vânzare-cumpărare din 1937, situație în care statul nu poate fi obligat să acorde despăgubiri pentru o suprafață mai mare decât cea preluată. În ceea ce privește recursul pârâtului Statul Român, a reținut că, reclamantul a achiesat să primească titluri de valoare nominală, nefiind aplicabilă procedura specială pentru calcularea și acordarea despăgubirilor bănești prevăzute de capitolul V din Legea nr. 10/2001. În contra acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul R.D.

și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Atât reclamantul cât și pârâtul au criticat decizia atacată, ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Referitor la critica formulată de reclamantul Roșu Dumitru, s-a susținut, în esență, că instanța nu a avut în vedere toate probele dosarului care coroborate ar fi creat convingerea instanței că trebuia despăgubit pentru întreaga suprafață de teren trecută la stat și nu doar ceea ce s-a menționat în acte, deoarece prejudiciul său real este 2.099.000.000 lei, reținut prin expertiza dispusă în cauză.

În motivarea recursului, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a susținut că atât prima instanță cât și cea de apel nu au avut în vedere procedura administrativă impusă de legea specială care derogă de la prevederile dreptului comun și nici faptul că decizia nr. 146 din 16 august 2001 a unității notificate a fost comunicată Prefecturii Botoșani, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 unde își urmează cursul soluționării. A mai susținut că, expertiza pentru stabilirea imobilului s-a efectuat fără respectarea dispozițiilor imperative ale art. 105 alin. (2) și art. 208 C. proc. civ. Recursurile sunt nefondate. Instanța de fond a reținut în mod corect că terenul în litigiu este în suprafață de 2000 mp și nu 2399 mp cât pretinde reclamantul, fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 383 din 21 iulie 1953 a fostului Tribunal Popular al orașului Botoșani, situație confirmată și de instanța de apel.

Este adevărat că, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat și transcris în Registrul Tribunalului Botoșani la nr. 2003 din 17 martie 1937 este trecută suprafața de 2399 mp, însă reclamantul nu a făcut dovada că diferența de teren ar fi intrat în posesia statului, respectiv a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.

Este neîntemeiată critica reclamantului că expertiza tehnică efectuată a stabilit că suprafața terenului este de 2399 mp, întrucât expertul a stabilit valoarea de circulație a terenului, arătând că suprafața de 2399 mp este ocupată de clădiri și anexele acestora (Spital Județean, Policlinică, Stație salvare) cât și de utilități (supralărgire, bulevard, amenajări exterioare, platforme etc. Și recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se vădește a fi nefondat, câtă vreme reclamantul a optat pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, neavând nici o relevanță procedura de urmat pentru evaluarea despăgubirilor, atâta vreme cât în cauză legea a fost corect aplicată de ambele instanțe.

Nefondată este și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) și art. 208 C. proc. civ., motiv invocat pentru prima dată în recurs. Din actele și lucrările dosarului de fond, rezultă că recurentul a fost legal citat, a depus întâmpinare și nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică dispus în cauză. Neîntemeiată este și critica vizând obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, motiv invocat pentru prima dată în recurs. Ca parte căzută în pretenții potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Față de cele expuse recursurile fiind nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul R.D. și de pârâtul Statul Român împotriva deciziei nr. 81 din 8 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.