ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6288/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4409
din 9 septembrie 2001, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe pârâtul
Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani, solicitând ca prin sentința ce se va
pronunța să fie anulată decizia nr. 146 din 16 august 2001 emisă în temeiul
Legii nr. 10/2001 și să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie în natură
suprafața de 2399 mp ori să-i plătească despăgubiri în ipoteza imposibilității
restituirii în natură a terenului
La termenul din 18 decembrie 2002 la
cererea reclamantului s-a dispus având în vedere cererea sa subsidiară de luare
de măsuri reparatorii prin echivalent, introducerea în cauză ca pârât a
Statului Român prin Ministerul Finanțelor.
În motivarea acțiunii reclamantul a
arătat că s-a adresat unității pârâte cu notificare, dar că i s-a respins
cererea de restituire prin decizia nr. 146 din 16 august 2001, fără a i se face
ofertă de restituire prin echivalent.
Prin sentința civilă nr. 134 din 26
martie 2003 a Tribunalului Botoșani a fost admisă în parte acțiunea formulată
de reclamantul R.D. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean „Mavromati”
Botoșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
A dispus obligarea pârâtului Statul
Român prin Ministerul Finanțelor să emită pe numele reclamantului titluri de
valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.749.738.600
lei și la 2.400.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins ca nefondată acțiunea
intentată pârâtului Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut în esență, că terenul în litigiu a aparținut bunicilor
reclamantului, de la care a fost preluat de stat prin sentința civilă nr. 383
din 21 iulie 1953 a fostului Tribunal Popular al orașului Botoșani, în baza
prevederilor Decretului nr. 111/1951, cu titlu.
Întrucât terenul în litigiu în
suprafață de 2000 mp și nu 2399 mp cât a pretins reclamantul, se află în
posesia Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, a constatat că în speță, sunt
aplicabile dispozițiile art. 16 și art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamantul și Statul Român prin Ministerul Finanțelor.
Prin apelul declarat reclamantul R.D.
a susținut că prima instanță în mod greșit a reținut că suprafața terenului
este de 2000 mp și nu 2399 mp așa cum rezultă din contractul de
vânzare-cumpărare autentificat și transcris în registrul Tribunalului Botoșani
cu nr. 2003 din 17 martie 1937, astfel că valoarea reală de circulație a
terenului este de 2.097.000.000 lei.
Ministerul Finanțelor Publice prin
Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani, a criticat sentința primei
instanțe, întrucât au fost încălcate prevederile art. 20–35, art. 37, art. 38
și art. 40 din Legea nr. 10/2001 privind procedura pe care aceasta o instituie
pentru evaluarea despăgubirilor.
Prin decizia nr. 81 din 8 octombrie
2003, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondate apelurile
declarate de reclamantul R.D. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Pentru a decide astfel a reținut că
prin sentința civilă nr. 383 din 21 iulie 1953 a fostului Tribunal Popular
Botoșani a trecut la stat suprafața de 2000 mp și nu 2399 mp cum este trecut în
contractul de vânzare-cumpărare din 1937, situație în care statul nu poate fi
obligat să acorde despăgubiri pentru o suprafață mai mare decât cea preluată.
În ceea ce privește recursul
pârâtului Statul Român, a reținut că, reclamantul a achiesat să primească
titluri de valoare nominală, nefiind aplicabilă procedura specială pentru
calcularea și acordarea despăgubirilor bănești prevăzute de capitolul V din
Legea nr. 10/2001.
În contra acestei hotărâri au
declarat recurs reclamantul R.D. și pârâtul Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice.
Atât reclamantul cât și pârâtul au
criticat decizia atacată, ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la critica formulată de
reclamantul Roșu Dumitru, s-a susținut, în esență, că instanța nu a avut în
vedere toate probele dosarului care coroborate ar fi creat convingerea
instanței că trebuia despăgubit pentru întreaga suprafață de teren trecută la
stat și nu doar ceea ce s-a menționat în acte, deoarece prejudiciul său real
este 2.099.000.000 lei, reținut prin expertiza dispusă în cauză.
În motivarea recursului, pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a susținut că atât prima
instanță cât și cea de apel nu au avut în vedere procedura administrativă
impusă de legea specială care derogă de la prevederile dreptului comun și nici
faptul că decizia nr. 146 din 16 august 2001 a unității notificate a fost
comunicată Prefecturii Botoșani, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 unde
își urmează cursul soluționării.
A mai susținut că, expertiza pentru
stabilirea imobilului s-a efectuat fără respectarea dispozițiilor imperative
ale art. 105 alin. (2) și art. 208 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate.
Instanța de fond a reținut în mod
corect că terenul în litigiu este în suprafață de 2000 mp și nu 2399 mp cât pretinde
reclamantul, fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 383 din 21 iulie 1953 a
fostului Tribunal Popular al orașului Botoșani, situație confirmată și de
instanța de apel.
Este adevărat că, în contractul de
vânzare-cumpărare autentificat și transcris în Registrul Tribunalului Botoșani
la nr. 2003 din 17 martie 1937 este trecută suprafața de 2399 mp, însă
reclamantul nu a făcut dovada că diferența de teren ar fi intrat în posesia
statului, respectiv a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.
Este neîntemeiată critica
reclamantului că expertiza tehnică efectuată a stabilit că suprafața terenului
este de 2399 mp, întrucât expertul a stabilit valoarea de circulație a
terenului, arătând că suprafața de 2399 mp este ocupată de clădiri și anexele
acestora (Spital Județean, Policlinică, Stație salvare) cât și de utilități (supralărgire,
bulevard, amenajări exterioare, platforme etc.
Și recursul declarat de pârâtul
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice se vădește a fi nefondat, câtă
vreme reclamantul a optat pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv
în procesul de privatizare, neavând nici o relevanță procedura de urmat pentru
evaluarea despăgubirilor, atâta vreme cât în cauză legea a fost corect aplicată
de ambele instanțe.
Nefondată este și critica
referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) și art. 208 C. proc.
civ., motiv invocat pentru prima dată în recurs.
Din actele și lucrările dosarului de
fond, rezultă că recurentul a fost legal citat, a depus întâmpinare și nu a
formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică dispus în cauză.
Neîntemeiată este și critica vizând
obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, motiv invocat pentru
prima dată în recurs.
Ca parte căzută în pretenții
potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în mod legal recurentul a fost
obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Față de cele expuse recursurile
fiind nefondate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi
respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile
declarate de reclamantul R.D. și de pârâtul Statul Român împotriva deciziei nr.
81 din 8 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 septembrie 2005.