Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
1 octombrie 2004

Decizia nr. 5405/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 iulie 2001, M.I. și M.V. au chemat în judecată prin acțiune modificată ulterior pe M.A., D.M. și Comisia Județeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cerând anularea parțială a titlului de proprietate nr. 19275/16 din 29 iunie 1993, emis pe numele defunctului P.G. referitor la terenul în suprafață de 1800 mp situat în municipiul Buzău. Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 8718 din 25 septembrie 2002, a respins, ca nefondată, acțiunea. Tribunalul Buzău, secția civilă, prin decizia nr. 439 din 7 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 439 din 7 martie 2003, a respins, ca nefondat, recursul reclamanților, cu motivarea că dreptul subiectiv dedus judecății, nu există.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs care se constată a fi inadmisibil. Într-adevăr, potrivit art. 377 pct. 2 C. proc. civ., hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, sunt irevocabile. Cum potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ. asemenea hotărârii nu sunt susceptibile de un nou recurs (adică recurs la recurs), rezultă că recursul de față este inadmisibil.

DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții M.I. și M.V. împotriva deciziei civile nr. 439 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.