ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4955/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 156 din 24 iunie

1998, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă a fost admisă acțiunea

formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă Buzău împotriva pârâților G.Ș.C.

Buzău și C. București, care au fost obligați, în solidar, la plata sumei de

162.096.000 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru terenul în suprafață

de 3684 m.p., pe perioada 1 septembrie 1995 – 30 iunie 1997, precum și a sumei

de 6.657.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta

U.N.C.C.C.–C.București a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 145 din 5

decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs pârâta U.N.C.C.– C. București, încadrându-l în prevederile art.

304 pct. 9 și 10 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de apel

s-a pronunțat asupra fondului cauzei, deși a fost dezbătută numai excepția

lipsei calității procesuale active, care a fost nelegal respinsă, reclamanta

nefăcând dovada dreptului său de proprietate și că a fost greșit stabilit

cuantumul contravalorii lipsei de folosință.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din practicaua

deciziei atacate, apelanta a susținut, în principal, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, dar a precizat că, în ipoteza în care excepția

va fi respinsă solicită anularea sentinței tribunalului și reținerea cauzei

spre rejudecare, pentru completarea probelor.

Rezultă deci că este nefondată prima

critică formulată de recurentă.

Neîntemeiat este și motivul de

recurs prin care s-a susținut că, în mod greșit, s-a constatat că reclamanta

este titulara dreptului de proprietate asupra terenului.

Prin sentința civilă nr. 958 din 12

februarie 1996, pronunțată de Judecătoria Buzău, menținută prin decizia nr. 694

din 12 martie 1997 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă a fost admisă

acțiunea formulată de G.Ș.C.Buzău împotriva Episcopiei Buzăului și a fost

instituit în favoarea reclamantului dreptului de superficie asupra terenului

proprietatea pârâtei, situat în municipiul Buzău.

În considerentele deciz iei curții

de apel s-a mai menționat că, pentru despăgubirile datorate pârâtei de către

reclamant, urmează a fi formulată o acțiune separată, în lipsa unei cereri

reconvenționale.

Așa fiind, corect au procedat

instanțele atunci când au stabilit că reclamanta din prezenta cauză și-a

dovedit calitatea procesuală activă, respectiv aceea de titulară a dreptului de

proprietate asupra terenului,  constatat prin hotărâre judecătorească intrată

în puterea lucrului judecat.

Și ultimul motive de recurs este

nefondat, cuantumul sumei datorate de către pârâți fiind stabilit în raport de

nivelul minim al tarifelor existente în municipiul Buzău, conform deciziei nr.

30/1997 emisă de Consiliul județean Buzău.

În consecință, conform art. 312

alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta U.N.C.C.- C. împotriva deciziei civile nr.145  din  5

decembrie 2002  a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie  2003.