ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5378/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

207 din 11 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Mureș M.M.L. a formulat

contestație împotriva dispoziției nr. 8 din 27 noiembrie 2001 emisă de intimata

SC A.T.T. SA Sighișoara unitate deținătoare a imobilului situat în Sighișoara,

județul Mureș, înscris în C.F. nr. 5547 Sighișoara, nr.top.3147/1/a, 3149/1,

3158/2/a/2, 3158/3/a și a solicitat ca în urma probelor ce se vor administra să

se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care:

- să se anuleze dispoziția contestată;

- să se dispună restituirea în

natură a imobilului menționat în notificarea adresată intimatei.

În motivarea contestației,

contestatoarea M.M.L. a arătat în esență următoarele:

- imobilul situat în Sighișoara,

înscris în C.F. nr. 5547 Sighișoara, nr.top. 3147/1/a, 3149/1, 3158/3/a,

3158/2/a/2 a avut destinația de locuință și a fost trecut în proprietatea

Statului prin Decretul 92/1950, fiind naționalizat de la M.R., a cărui

moștenitoare este în calitate de nepoată de frate a acestuia.

- în prezent imobilul este în

posesia deținătoarei SC A.T.T. SA Sighișoara, societate comercială cu capital

integral de stat, care este proprietara construcției înscrisă în C.F. 5547,

nr.top. 3158/2/a/2 și deținătoare a terenului înscris în aceeași C.F.,

nr.top.3147/1/a, 3149/1, 3158/3/a.

- a notificat prin executorul

judecătoresc deținătoarea imobilului, în conformitate cu prevederile Legii nr.

10/2001 solicitând restituirea în natură a imobilului, cererea fiindu-i

respinsă prin dispoziția nr. 8 din 27 noiembrie 2001 cu motivarea că nu a făcut

dovada calității de moștenitoare a fostului proprietar M.K.R., din actele

depuse nerezultând că acesta este fratele lui M.H.M., tatăl contestatoarei,

decedat la 20 aprilie 1955.

- că adresându-se comisiei de

aplicare a Legii nr. 112/1995, i-a fost recunoscută calitatea de moștenitoare a

fostului proprietar, acordându-i-se despăgubiri pentru imobilul solicitat a-i

fi restituit în natură.

- că se susține greșit că imobilul

cade sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, neexistând nici un impediment

pentru mutarea sediului unității deținătoare în altă locație, neafectându-se

prin aceasta activitatea societății.

Se mai arată în contestație că nu

există nici o hotărâre de guvern prin care să se excludă imobilul de la

restituirea în natură, cum se prevede în art. 16 alin. (2) din Legea 10/2001.

Contestația este întemeiată pe

prevederile art. 2 lit. g), art. 4 pct. 2, art. 9, art. 19 și art. 20 din Legea

10/2001.

În urma probelor administrate

Tribunalul Mureș, secția civilă, pronunță sentința civilă nr. 707 din 24

decembrie 2002 prin care admite contestația formulată de contestatoarea M.M.L. și

dispune anularea dispoziției nr. 8 din 27 noiembrie 2001 emisă de intimata SC A.T.T.

SA Sighișoara și restituirea în natură, către contestatoare a imobilului situat

în Sighișoara, înscris în C.F. nr. 5547 Sighișoara nr.top. 3147/1/a, 3149/1,

3158/2/a/2 și 3158/3/a, cu obligarea corelativă a contestatoarei la plata sumei

de 73.918.754 lei, reactualizată cu indicele de inflație, începând cu 22 iunie

1998 la ziua plății, reprezentând despăgubiri încasate pentru acest imobil.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut din probele administrate că M.M.L. este moștenitoarea

defunctului M.R. proprietarul imobilului aflat în litigiu.

Că neexistând o hotărâre de Guvern

prin care să se stabilească că imobilul solicitat de contestatoare să-i fie

restituit în natură se încadrează în prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001,

se impune admiterea contestației și anularea dispoziției nr. 8 din 27 noiembrie

2001 emisă de intimata SC A.T.T. SA Sighișoara și restituirea în natură către

contestatoare a acestui imobil înscris în C.F. nr. 5547 Sighișoara

nr.top.3147/1/a, 3149/1, 3158/2/a/2, 3158/3/a cu obligarea acesteia la plata

corelativă a sumei încasată cu titlu de despăgubiri, sumă ce va fi

reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație.

Împotriva sentinței civile 707 din 24

decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, a declarat apel

intimata SC A.T.T. SA Sighișoara întemeiat pe motivele de casare prevăzute de

art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora arată în esență

următoarele:

- instanța și-a însușit fără nici o

verificare concluziile hotărârii nr. 742 din 9 februarie 1998 dată de Comisia

Județeană Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995 prin care contestatoarea M.M.L.

a fost recunoscută ca moștenitoare a fostului proprietar M.K.R.

- hotărârea pronunțată de instanța

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001

care nu condiționează încadrarea unui imobil în categoria celor care nu pot fi

restituite în natură de existența unei hotărâri de guvern dată în acest sens.

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unor dovezi pe care le-a solicitat și care ar fi condus la respingerea

contestației.

Apelul declarat de SC A.T.T. SA

Sighișoara a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 92 din 26 iunie

2003 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, reținându-se că

prin probele administrate s-a stabilit corect temeinicia contestației formulată

de M.M.L., fiind dovedit că aceasta are calitatea de moștenitoare a fostului

proprietar al imobilului în litigiu, fiind nepoată de frate a lui M.R., înscris

ca proprietar în C.F.

Că imobilul în litigiu nu este

exceptat de la restituirea în natură, nefăcând parte din categoria imobilelor

la care face referire art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Că eventuala mutare a sediului

societății comerciale deținătoare a imobilului în altă locație nu este de

natură să-i afecteze activitatea.

Se mai reține de instanța de apel că

întinderea drepturilor reclamantei asupra imobilului a fost lămurită în cadrul

procedurii de soluționare a altei cereri întemeiată pe Legea 112/1995.

Intimata SC A.T.T. SA Sighișoara a

declarat recurs împotriva deciziei civile 92/A din 26 iunie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Târgu-Mureș invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 4, 5, 8 și 9 C. proc. civ. în dezbaterea cărora invocă în esență

următoarele critici:

- instanța de fond și cea de apel au

depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece soluționarea situației

imobilelor ce cad sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001 este de

competența Guvernului României.

- instanțele au interpretat greșit

actul juridic dedus judecății neținând cont de caracterul imperativ al art. 16

din Lege 10/2001 și de art. 9 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 614

din 27 iunie 2001 și pct. 16 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr.

498 din 14 mai 2003, soluționarea pe cale judecătorească a contestației urmând

a se face numai după apariția unei hotărâri de guvern, avându-se în vedere

activitatea de interes public a societății, deținătoare a imobilului.

- nu s-a avut în vedere că persoana

îndreptățită are numai un drept de ¼ din masa succesorală a defunctului M.K.R.

deci și asupra imobilului în litigiu are un drept tot în cotă de ¼, dar

a fost despăgubită în baza Legii nr. 112/1995 cu o sumă ce reprezintă 32% din

valoarea imobilului.

- unul dintre judecătorii care au

judecat pricina în apel s-a mai pronunțat în aceeași cauză prin decizia nr.

730/R din 27 septembrie 2002 în dosar nr. 731/C/2002 în care s-a judecat un

recurs declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecății pronunțată

de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 207/2002.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 24 alin. (1) C. proc.

civ. judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte

la judecarea aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de

rejudecare după casare.

Normele care reglementează

incompatibilitate sunt de ordine publică și conținând o interdicție sunt de

strictă interpretare și aplicare, așa încât cazurile de incompatibilitate nu

pot fi extinse prin analogie.

Pentru ca judecătorul să devină

incompatibil în sensul la care se referă art. 24 alin. (1) C. proc. civ., este

necesar ca acesta să fi participat la judecarea fondului pricinii pronunțând o

hotărâre prin care s-a dezlegat o problemă litigioasă de natură să

dezinvestească instanța.

Rezultă că nu este caz de

incompatibilitate atunci când un judecător a soluționat un recurs și ulterior a

participat în aceeași pricină la judecarea unui al doilea recurs, declarat

împotriva hotărârii pronunțate la rejudecarea fondului după casare cu

trimitere.

În speță, judecătorul care a

participat la judecarea unui recurs declarat împotriva încheierii de suspendare

a judecății în fața instanței de fond, care a fost admis și s-a schimbat în tot

încheierea de suspendare, dispunându-se trimiterea cauzei pentru continuarea

judecății, nu devine incompatibil putând participa la judecarea apelului

declarat împotriva sentinței care a soluționat în fond pricina, urmând a se

respinge critica formulată sub acest aspect.

Cu privire la depășirea de către

instanță a atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de casare întemeiat pe

art. 304 pct. 4 C. proc. civ., urmează a se avea în vedere acele situații în

care instanța de judecată săvârșește acte care constituie o imixtiune în sfera

activității executive sau legislative.

Altfel spus instanța săvârșește acte

care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite

în stat decât cea judecătorească.

În speță instanțele și-au excedat competența

ce le revine potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 care stabilește

că acestea sunt competente să soluționeze contestațiile împotriva deciziei prin

care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv.

Nici critica privind interpretarea

greșită a actului dedus judecății, întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu

este fondată. Motivul de casare invocat are în vedere acele situații în care

judecătorii au pronunțat o hotărâre prin care au nesocotit principiul înscris

în art. 969 C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au puterea de lege

între părțile contractante. În speță nu există o asemenea situație, neputând fi

raportat acest motiv de casare la modul în care eventual instanța a interpretat

prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Critica formulată în motivarea

recursului la pct. 3 nu poate fi încadrată nici în motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanțele făcând o corectă aplicare a

prevederilor art. 16 din Legea 10/2001 nici imobilul din litigiu și nici

recurenta neîncadrându-se în textul menționat.

Într-adevăr, așa cum susține și

recurenta prin motivele subsumate la pct. 3 din recurs, art. 16 din Legea nr. 10/2001

se referă în mod limitativ la situația imobilelor ocupate de unități bugetare

din învățământ din sănătate, așezăminte social-culturale sau de misiuni

diplomatice, oficii consulare, reprezentantele organizațiilor internaționale,

interguvernamentale acreditate în România, precum și de personalul cu rang

diplomatic al acestora necesare în vederea continuării activității de interes

public, social-cultural sau obștesc, individualizarea lor, făcându-se prin

hotărâre de guvern care va stabili ca aceste imobile nu vor fi retrocedate în

natură.

În speță recurenta nu se încadrează

în nici una din categoriile de persoane juridice arătate în text nefiind o

societate comercială de drept public și nu s-a emis nici o hotărâre de guvern,

potrivit art. 16 alin. (2) din Lege, în care să fie nominalizat imobilul în

litigiu.

Așa fiind în speță sunt incidente

prevederile art. 20 din Legea 10/2001, fiind posibilă restituirea în natură a

imobilului notificat.

Ultima critică adusă hotărârilor

recurate este că au fost pronunțate cu aplicarea greșită a legii, constând în

faptul că nu s-a avut în vedere împrejurarea că contestatoarea M.M.L. a

formulat cerere de restituire a imobilului și contestație împotriva deciziei

dată de unitatea deținătoare, în nume propriu, pentru întreg imobilul deși

potrivit certificatului de moștenitor deține numai cota de ¼ din imobil.

Critica urmează a fi înlăturată ca

nefondată, întrucât demersurile exercitate în cazul dat, numai de către unul

dintre proprietari, sunt admisibile fiind de natură să conserve drepturile

celorlalți coproprietari, care altfel s-ar prescrie, urmând ca ulterior

coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun.

Pentru considerentele arătate

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta SC ATT SA Sighișoara împotriva deciziei nr. 92/A din 26

iunie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2004.