- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 17 iunie 2005
Decizia nr. 5375/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 724 din 12 octombrie 2004, Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de B.F. împotriva deciziei civile nr. 19 din 19 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în cauză s-a solicitat revizuirea unei hotărâri pronunțate în recurs și prin care recursul a fost respins ca nefondat, deci fără a se evoca fondul, motiv pentru care cererea de revizuire este inadmisibilă conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, B.F. a formulat apel, indicând dispozițiile art. 328 și art. 282-298 C. proc.
civ. ce urmează a fi calificat ca recurs. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 328 pct. 1 C. proc. civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”. Cum în speță hotărârea atacată este definitivă și irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. rezultă că într-adevăr, recursul este inadmisibil, considerent pentru care se impune a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge ca inadmisibil recursul declarat de B.F. împotriva deciziei nr. 724 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.