ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Inculpatul R.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1219/P/1999 pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (2) și (3) C. pen. S-a reținut că, în noaptea de 4 august 1999, inculpatul, la solicitarea subofițerului de poliție rutieră A.D.D. a refuzat să prezinte actele la control, reacționând violent, aducând injurii și amenințări, după care a asmuțit câinele (doberman) dresat pentru apărare care, acționând la comandă, a cauzat părții vătămate o plagă mușcată pentru vindecarea căreia au fost necesare 23 - 25 zile de îngrijiri medicale. Prin sentința penală nr. 218 din 3 decembrie 2001, Tribunalul Suceava a dispus achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice din art. 239 alin. (1), (2 )și (3) C. pen., motivat de faptul că vătămarea corporală a fost cauzată spontan de câinele scăpat din lesă și nu la ordinele stăpânului. Împotriva sentinței penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a declarat apel pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că, printr-o apreciere greșită a materialului probator s-a considerat că subofițerul, prin atribuțiile în exercițiul autorității de stat, pretins abuziv, nu poate fi protejat de dispozițiile art. 239 C. pen. și că, oricum, dat fiind faptul că inculpatul a comandat atacarea de către câine, era cazul tragerii lui la răspundere pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Prin decizia penală nr. 288 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și, potrivit prevederilor art. 181 cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 - art. 76 lit. e) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului la 4 luni închisoare. În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani și 4 luni. S-a dedus totodată, din pedeapsă, durata arestării preventive de la 5 august, la 30 septembrie 1999. S-a constatat că partea vătămată A.D.D. nu a formulat pretenții civile. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul care a solicitat casarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii instanței de fond.

Recursul este nefondat. Din ansamblul probator administrat se constată că instanța de apel a făcut o corectă încadrare juridică a faptei și o justă individualizare a pedepsei aplicate. Așa cum rezultă din expunerea de motive, este evident că, inculpatul cunoștea reacția câinelui, acționând astfel cu intenția vădită de a vătăma pe polițist. Se constată totodată că, în mod corect s-au aplicat circumstanțe inculpatului care a acționat sub imperiul unei tulburări emoționale, provocată de conduita părții vătămate, astfel că, pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată, pedeapsă sub minimul prevăzut de textul de lege, este în măsură să asigure scopul preventiv al pedepsei aplicate și fără executarea acesteia în regim de detenție.

Pentru considerentele sus-arătate, Curtea, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va dispune respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 288 din 16 septembrie 2002 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2003.