ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4909/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4909/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 347

din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

achitarea inculpatului R.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit.

g) și art. 176 lit. f) C. pen., parte vătămată fiind C.C.

În baza art. 334 C. proc.

pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din

infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) și (4) C. pen., în

infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 239 alin. (2) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.G., la

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj parte vătămată fiind

C.C., polițist.

În baza art. 85 C. pen., s-a

anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei

Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003 prin neapelare (fapta 5 octombrie 2002).

În baza art. 86

5

C.

pen., în referire la art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 451

din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la data de 9 martie 2004

prin neapelare (fapte: 17 mai 2003, ½ iunie 2003) și s-au repus în

individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani închisoare și 1 lună

închisoare.

S-a constatat că

infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat prin

sentințele penale nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, 451 din 16

februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 673 din 8 martie 2004 a judecătoriei

Brăila, precum și cea dedusă judecății sunt concurente.

În baza art. 36 alin. (2) C.

pen., art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 34 lit. b) C. pen., s-au

contopit pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, cu pedepsele

de 2 ani închisoare (sentința penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003 a Judecătoriei

Bacău), 3 ani închisoare și o lună închisoare (sentința penală nr. 451 din 16

februarie 2004 a Judecătoriei Brăila), 3 ani și 6 luni închisoare 8 sentința

penală nr. 673 din 8 martie 2004 a judecătoriei Brăila) și s-a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare

sporită la 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.,

pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. și anume:

a) dreptul de a alege și de

a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice;

b) dreptul de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat;

e) dreptul de a fi tutore

sau curator.

În baza art. 350 alin. (1)

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88

C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă durata prevenției din 6 octombrie 2002,

206.2003 și 16 iulie 2003 (date când inculpatul a fost reținut 24 de ore),

precum și de la data de 11 ianuarie 2004 la zi.

S-a anulat mandatul de

executare nr. 812/2004 emis în baza sentinței penale nr. 673/2004 a

Judecătoriei Brăila.

S-a constatat că partea

vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 14 C. proc.

pen., art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. și art. 106 din O.U.G.

nr. 150/2002 a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă C.A.S.J.

Brăila a sumei de 24,76 lei RON cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt că, în ziua de 28 august 2003, în

jurul orelor 14,45, partea vătămată C.C., însoțit de martorii D.T. și C.I.,

toți trei lucrători de poliție, se aflau în misiune, având ca obiectiv

supravegherea unui magazin de telefonie mobilă situat la intersecția străzilor

Mihai Eminescu cu Dorobanți din municipiul Brăila, unde ar fi trebuit să revină

o persoană despre care se presupunea că ar fi sustras un telefon mobil dintr-un

autoturism.

Partea vătămată și martorul

D.T. s-au postat vis-a-vis de magazinul Z., în fața liceului P.C., iar martorul

C.I. supraveghea zona dintr-un gang a blocului de lângă magazin.

La un moment dat, partea

vătămată l-a observat pe inculpatul R.G., pe care îl cunoștea din activitatea

profesională ca fiind hoț din autoturisme, traversând strada Dorobanți,

împrejurare în care i-a spus martorului D.T. că acest tânăr trebui reținut,

întrucât este căutat într-o cauză penală.

Între timp, inculpatul a

traversat strada deplasându-se în fața celor doi polițiști, la o distanță de

aproximativ 20-30 m.

Cei doi polițiști au pornit

în urmărirea inculpatului, făcând semne și martorului C.I. să-i urmeze, cel mai

apropiat fiind partea vătămată care, observat fiind de inculpat, l-a somat să

stea, fără ca acesta să se supună somației, ci a luat-o la fugă traversând din

nou strada Dorobanți.

Partea vătămată l-a urmărit,

de asemenea, în fugă și, ca să fie mai rapid și-a descălțat pantofii,

abandonându-i. În apropierea blocului, partea vătămată a scos pistolul din toc,

a ridicat brațul în plan vertical, adresându-i inculpatului somație „Poliția!

Stai că trag!, fără a arma pistolul.

În fugă, inculpatul a intrat

în scara blocului nr. B 25 și urmărit îndeaproape de partea vătămată, a

încercat să-i zădărnicească pătrunderea în casa scării prin închiderea ușii de

la intrare, fără să reușească.

Cei doi s-au lovit reciproc

și în încăierare s-au izbit de ușa apartamentului martorei T.M., ușă închisă,

dar neasigurată, care s-a deschis, amândoi rostogolindu-se în holul

apartamentului unde, la acel moment se afla martora T.M., după care inculpatul

s-a refugiat în bucătărie, urmat îndeaproape de partea vătămată.

Aici au continuat să se

lovească reciproc căzând pe o canapea, de spătarul căreia partea vătămată s-a

lovit în zona capului.

Speriată, crezând că cei doi

sunt hoți, martora T.M. și-a trezit fiica (martora T.M., care se odihnea în

dormitor), alertând-o asupra celor întâmplate, solicitând totodată și sprijinul

vecinilor prin strigăte de ajutor.

La rândul său, martora T.M.

a ieșit din apartament să ceară ajutor vecinilor, i-a văzut pe cei doi bărbați

bătându-se pe canapeaua din bucătărie, fără să observe dacă vreunul dintre ei

avea în mână un pistol.

Inculpatul a reușit să se

retragă din apartament, fugind pe cealaltă intrare a scării blocului (care dă

într-o curte interioară cu multă vegetație și alei) urmat îndeaproape de partea

vătămată, care a reușit să spună martorei T.M. că este polițist.

În zarva produsă, martora T.M.,

femeie în vârstă de 74 (72 ani la data faptei) nu a sesizat dacă vreunul dintre

cei doi bărbați avea în mână un pistol, iar martora T.M., fiind afară după

ajutor, nici măcar nu i-a văzut când au părăsit pe rând apartamentul.

Ajunși în spatele blocului,

partea vătămată a reușit să-l trântească la pământ pe inculpat, continuând să

se lovească reciproc, inculpatul, reușind să scape de imobilizare, mușcându-l

pe partea vătămată de brațul drept, precum și de degetul mare de la mâna

stângă.

S-a mai reținut că, în

momentul în care cei doi s-au ridicat de la sol, partea vătămată l-a somat pe

inculpat cu pistolul îndreptat către el să stea că altfel trage, împrejurare în

care inculpatul a sărit asupra părții vătămate, trântind-o la pământ, i-a smuls

pistolul din mână și l-a aruncat în spațiul verde. Deasupra fiind, inculpatul

l-a imobilizat pe partea vătămată, prinzându-i un braț cu mâna dreaptă, iar cu

mâna stângă i-a apăsat pe ochiul drept, spunându-i că îl va lăsa fără vedere și

astfel nu-l va mai vedea.

După ce și-au mai aplicat

reciproc lovituri, inculpatul a fugit pe scara blocului, iar partea vătămată, ridicându-se

cu greu de la sol, le-a cerut sprijin locatarilor ieșiți la balcoane,

spunându-le că este polițist, iar celălalt hoț.

După ce și-a recuperat

pistolul, partea vătămată a ieșit în strada Dorobanți unde s-a întâlnit cu

colegii săi cărora le-a adus la cunoștință că s-a luptat cu R.G. în interiorul

unui apartament de la parter, apoi în grădina din spatele blocului, după care

i-a pierdut urma.

Cei trei polițiști au periat

din nou zona cu autoturismul pentru prinderea inculpatului și, cum nu l-au găsit,

s-au deplasat la Spitalul Sf. Spiridon Brăila în vederea acordării de îngrijiri

medicale părții vătămate și unde s-a constatat că acesta prezenta „Hematom

occipital; plăgi mușcate și police stg. Contuzie ochi drept.”

Raportul de constatare

medico-legală nr. 689/ P din 23 septembrie 2003 întocmit de S.M.L.J. Brăila a

concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin

lovire cu corpuri dure și comprimare, posibil între arcade dentare la data de

28 august 2003, leziuni ce au necesitate 8-10 zile îngrijiri medicale și care

nu au pus în primejdie viața victimei.

S-a mai reținut că situația

de fapt a fost constatată pe baza mijloacelor de probă, respectiv: rapoartele

întocmite, la data de 29 august 2003, de cei trei polițiști către comandantul

Poliției municipiului Brăila, în care doar partea vătămată face referire la

împrejurarea că inculpatul l-ar fi amenințat cu moartea, având în mână pistolul

din dotare, pe trăgaciul căruia a apăsat fără ca focul să se declanșeze,

declarațiile părții vătămate și ale martorilor D.T. și C.I.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de

grav, apreciindu-se că fapta nu există.

S-a arătat în motivele de

apel ale parchetului că simpla susținere în motivarea hotărârii că martorii

prin raportul lor către comandant nu au specificat că inculpatul a îndreptat

arma către partea vătămată și a amenințat-o că o omoară, după care a apăsat pe

trăgaci, cu toate că au scris că cei doi erau încăierați la momentul în care au

surprins scena finală și au văzut cum inculpatul a fugit, nu înseamnă că

procurorul, în mod tendențios, i-ar fi întrebat pe cei doi martori cu privire

la susținerile părții vătămate, respectiv dacă au văzut sau nu amenințarea cu

arma, dacă inculpatul a spus sau nu ceva, ce a spus și ce a mai făcut,

respectiv dacă au auzit sau văzut când inculpatul a apăsat pe trăgaci.

S-a solicitat analizare

probelor în totalitatea lor și condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea

pentru care a fost achitat.

În temeiul prevederilor art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea

în parte a hotărârii instanței de fond și în rejudecare condamnarea

inculpatului R.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) – art. 176 lit. f) C. pen. și, pe cale

de consecință, condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 239 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și nu cum a reținut prin

schimbarea de încadrare juridică instanța de fond, în fața gradului de pericol

social al faptei și făptuitorului.

Împotriva aceleiași hotărâri

a declarat apel inculpatul învederând că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, că avându-se în vedere

împrejurările în care a avut loc fapta a rezultat că această infracțiune nu a

fost săvârșită de inculpat, ci în fapt, a avut loc o încăierare și în momentul

în care partea vătămată a alergat după inculpat, acestuia i-a sărit pistolul

din mână.

Prin decizia penală nr. 178/

A din 26 iunie 2006 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 7427/44/2005 (număr în format vechi 1271/P/2005), în opinie majoritară a

fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva

sentinței penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila, în

dosarul nr. 1793/2005.

S-a desființat, în parte,

sentința penală nr. 347 din 23 august 2005 a Tribunalului Brăila numai în ceea

ce privește latura penală a cauzei și în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul R.G.,

la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj

prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (2), (3) și (4) C. pen. și art. 13 C.

pen., parte vătămată C.C., polițist.

A fost condamnat același

inculpat, la o pedeapsă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. g) și art. 176 lit. f) C. pen., parte

vătămată C.C.

A fost menținută dispoziția

instanței de fond privind anularea suspendării condiționate a executării

pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3555 din 24

octombrie 2003 a Judecătoriei Bacău, definitivă la 14 noiembrie 2003 prin

neapelare (fapta din 5 octombrie 2002).

A fost menținută dispoziția

instanței de fond privind anularea suspendării sub supraveghere a executării

pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 451 din 10

februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, definitivă la 9 martie 2004 prin

neapelare cu repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente de 3 ani

închisoare și 1 lună închisoare.

Au fost contopite pedepsele

de 4 ani închisoare și 8 ani închisoare aplicate prin prezenta hotărâre și

pedepsele de 3 ani, respectiv o lună închisoare aplicate prin sentința penală nr.

451 din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila

și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani

închisoare, sporită la 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen, s-a menținut starea de arest a inculpatului R.G.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului perioada reținerii pentru 6 octombrie 2002; 2 iunie 2003;

16 iulie 2003 și a arestului preventiv începând cu 11 ianuarie 2004 la zi,

respectiv 26-06.2006.

A fost anulat vechiul mandat

de executare și s-a dispus emiterea unui nou mandat în baza prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul R.G. împotriva sentinței penale nr. 347 din 23

august 2005 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005.

A fost obligat apelantul la

plata sumei de 300 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei RON, reprezentând onorariu pentru avocat oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Galați.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel, în opinie majoritară a constatat că în cauză instanța de fond

a dat o interpretare greșită probatoriului administrat și nu a făcut o

coroborare judicioasă a acestora în vederea stabilirii unei situații de fapt

corecte și complete, care apoi să fie încadrată în drept.

În virtutea efectului

devolutiv, în respectarea principiului rolului activ și al aflării adevărului,

instanța de apel, apreciind nelămurite anumite aspecte care să contribuie la o

corectă stabilire a situației de fapt și a încadrării juridice a dispus

administrarea și a altor probatorii, respectiv: reaudierea inculpatului,

reaudierea părții vătămate, confruntarea inculpatului cu partea vătămată.

Astfel, din întregul

material probator administrat, prin analiza și coroborarea acestuia, instanța

de apel, în opinia majoritară a reținut, în fapt, că la data de 28 septembrie 2003,

în jurul orelor 15,00, partea vătămată C.C., agent la Poliția municipiului Brăila, însoțit de martorii D.T. și C.I., lucrători de poliție, se aflau

în misiune, având ca obiect supravegherea unui magazin de telefonie mobilă Z.

situat în intersecția străzii Mihai Eminescu și Dorobanților din municipiul

Brăila în scopul prinderii unei persoane ce sustrăsese în noaptea precedentă un

telefon mobil Z. dintr-un autoturism.

Urmare acestui fapt, partea

vătămată C.C. și martorul D.T. s-au așezat vis-a-vis de magazinul Z., în fața

Liceului P.I., iar martorul C.I. supraveghea zona dintr-un gang al blocului de

lângă magazin.

Partea vătămată l-a observat

pe inculpatul R.G., pe care-l cunoștea din activitatea profesională, traversând

bulevardul dinspre Șoseaua Rm. Sărat și îndreptându-se spre magazin. I-a spus

martorului D.T. că inculpatul este cercetat penal pentru furturi din

autoturisme, că este cercetat de poliție și că trebuie reținut.

În acest timp, inculpatul a

traversat din nou bulevardul, ajungând astfel pe același trotuar cu partea

vătămată, la mică distanță de aceasta.

Cei doi polițiști au pornit

în urmărirea inculpatului, făcându-i semn și martorului C.I. să-i urmeze.

Aceștia l-au ajuns pe

inculpat și de la distanță de aproximativ 8 m, partea vătămată l-a strigat pe nume pe inculpat, i-a cerut să se oprească, declinându-și calitatea.

Inculpatul nu s-a supus

somației, ci a traversat bulevardul în fugă spre strada Albina.

Partea vătămată și martorul D.T.

au continuat urmărirea și pentru a fi mai rapid partea vătămată și-a descălțat

pantofii, pe care i-a abandonat pe trotuar de unde au fost recuperați de

martorul C.I.

Ajungând în dreptul blocului

nr. 25, partea vătămată a scos pistolul din toc și ținându-l în plan vertical

l-a somat pe inculpat „Poliția! Stai că trag!”, fără, însă a trage vreun foc.

Inculpatul nu a dat curs

nici acestei somații, a continuat alergarea și a intrat în scara blocului 25

încercând să zădărnicească pătrunderea părții vătămate.

Partea vătămată a reușit să

forțeze ușa și astfel cei doi au ajuns la parterul blocului, pe palier unde

s-au lovit reciproc, iar în încăierare s-au izbit de ușa unui apartament ce s-a

deschis și amândoi s-au rostogolit în interior.

Inculpatul s-a refugiat în

bucătărie unde se afla martora T.M., care a ieșit din încăpere pentru a o chema

pe fiica sa, T.M., aflată în dormitorul apartamentului.

Cele două martore au revenit

în ușa bucătăriei strigând „Hoții!”

Partea vătămată, pentru a-și

justifica prezența în apartament le-a spus martorelor că este polițist și că

urmărește pe inculpat, trecând pistolul în mâna stângă.

Inculpatul, profitând de

această situație, s-a năpustit asupra părții vătămate, Aceasta s-a

dezechilibrat, a căzut pe spate pe o canapea aflată în bucătărie și în cădere

s-a lovit la cap de spătarul canapelei. Inculpatul, profitând și de acest

moment i-a introdus un deget în ochiul drept, smulgându-i pistolul din mână,

apoi a fugit din apartament spre curtea interioară a blocului. Partea vătămată

l-a urmat și în apropierea unui gard viu, inculpatul s-a întors spre partea

vătămată și îndreptând spre acesta pistolul, i-a adresat amenințarea „te omor”,

apoi a tras coșul armei și a apăsat pe trăgaci, dar pentru că pistolul avea

piedica pusă, nu s-a declanșat glonțul.

Partea vătămată a acționat

pentru a-l dezarma, lovindu-l cu piciorul peste mâna în care ținea pistolul.

În urma loviturii primite,

inculpatul a scăpat pistolul din mână, iar partea vătămată a încercat să-l

imobilizeze pe inculpat.

Cei doi s-au luptat,

rostogolindu-se pe aleea blocului, parte din incident, fiind observată și de

martorii oculari F.Șt. și V.F., care atrași de zgomote au privit din balcoanele

locuințelor lor situate în blocul B.

Inculpatul, dorind să-și

asigure scăparea, a mușcat-o de un deget al mâinii stângi pe partea vătămată și

a lovit-o în ochi cu degetele, reușind astfel să se elibereze din strânsoarea

acestuia și să părăsească locul faptei, intrând din nou în scara blocului și

ieșind pe ușa opusă dinspre strada Dorobanților.

Partea vătămată s-a ridicat

și ea de pe alee și a fost văzută de martora V.F., căutând și ridicând un

obiect, apoi plecând în urmărirea inculpatului. La scurt timp au sosit și

martorii D.T. și C.I., dar cei trei nu au mai putut continua urmărirea,

inculpatul reușind să dispară.

Situația de fapt, astfel

reținută a rezultat din declarațiile martorilor D.T. și C.I., T.M., T.M.,

locatarele apartamentului în care inculpatul și partea vătămată au ajuns,

declarațiile martorilor F.Șt. și V.M. privind ultima fază a conflictului,

raportul de constatare medico-legală nr. 689/2003 a L.M.L. Brăila prin care s-a

constatat că partea vătămată prezintă plăgi mușcate de braț și police stâng,

contuzie ochi drept produse la data de 28 august 2003 pentru vindecarea cărora

necesită 8-10 zile îngrijiri medicale.

Toate aceste probe se

coroborează cu declarația părții vătămate C.C., al cărei conținut este constant

pe întregul proces penal.

Declarațiile inculpatului pe

parcursul procesului penal au fost diferite, acesta încercând să prezinte o

altă situație de fapt ce nu a fost susținută de probe.

La urmărirea penală

inculpatul a declarat în mod constant că deposedarea părții vătămate de pistol

a avut loc înainte de momentul pătrunderii în apartamentul martorei T.M., că a

reușit să ia pistolul atunci când partea vătămată l-a somat să stea și că după

aceea a mai fugit câțiva pași, după care l-a aruncat într-un spațiu verde.

În fața instanței,

inculpatul a declarat că menține declarația dată în fața judecătorului care a

dispus arestarea preventivă, unde a susținut că a luat pistolul părții vătămate

după ieșirea din apartamentul martorei T.M., în condițiile în care partea

vătămată se dezechilibrase și se lovise de gardul viu la ochi.

Susținerile inculpatului

sunt contradictorii și prin răspunsurile pe care le-a dat cu prilejul

confruntării, când inculpatul nu a recunoscut că a deposedat-o pe partea

vătămată, ci a susținut că pistolul i-a sărit din mână părții vătămate în

spatele blocului.

Partea vătămată a relatat

amănunțit momentul deposedării de armă fapt ce se coroborează cu toate

declarațiile părții vătămate date pe parcursul procesului penal.

Instanța de fond a înlăturat

neîntemeiat declarațiile martorilor D.T. și C.I. date în faza de urmărire penală,

ca fiind pro causa. Aceste declarații conțin relatări ale unor persoane care au

perceput proprii sensibus evenimentele relatate, aspecte ce se coroborează cu

declarațiile părții vătămate C.C. și cu cele ale inculpatului, în care parțial

a recunoscut cursul evenimentelor petrecute.

Declarația martorului M.V.M.

nu s-a coroborat cu celelalte probe. Astfel, niciunul din martorii oculari

(F.Șt. și V.F.) și nici partea vătămată sau inculpatul nu au susținut că după

ieșirea din apartamentul martorei T.M., partea vătămată ar fi scos pistolul din

toc și l-ar fi somat pe inculpat să stea că este polițist. Martorul F.Șt. a

dedus că partea vătămată este polițist pentru că avea asupra sa cătușe, dar

calitatea părții vătămate a fost cunoscută martorilor abia când au fost

audiați.

În consecință, aceste

declarații ale inculpatului și martorului M.V. au fost înlăturate ca nesincere.

În drept, faptele

inculpatului R.G. din data de 28 septembrie 2003, constând în agresarea fizică

a părții vătămate C.C., subofițer de poliție, aflat în exercițiul funcției,

deposedarea acestuia de pistolul din dotare pe care l-a îndreptat spre partea

vătămată, apăsând pe trăgaci fără a declanșa focul, întrucât era pusă piedica,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 239

alin. (3) și (4) C. pen. și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. g) și art. 176 lit. f) C. pen.

Cât privește schimbarea de

încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (1), (3) și (4)

C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., dispusă de instanța de fond s-a constatat că

încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat prin actul de sesizare este

cea corectă, având în vedere O.U.G. nr. 58 din 23 mai 2002 privind modificarea

și completarea unor dispoziții C. pen., referitoare la infracțiuni contra

demnității și infracțiuni contra autorității când vechea numerotare din art. 239

alin. (2) și (3) a devenit art. 239 alin. (3) și (4) C. pen. (a se vedea pct. 4

pct. 5 și Legea nr. 160/30 mai 2005 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2002 privind

modificare și completarea unor dispoziții C. pen. ( pct. 2 și pct. 3 ).

În raport de situația de

fapt reținută și de încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat, de

împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapte. De periculozitatea

inculpatului și de persoane acestuia, i-a aplicat o pedeapsă suficientă și

proporțională, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., întru-un cuantum de natură a-și atinge scopul preventiv-educativ,

reeducarea acestuia.

Instanța a apreciat că cele

două fapte săvârșite de inculpat denotă conduită antisocială cu un grad de

pericol mare pentru ordinea publică și un dispreț față de lege din partea

inculpatului.

Ca circumstanțe reale

instanța de apel, în opinia majoritară a reținut că faptele au fost comise în

condițiile în care inculpatul era urmărit de lucrătorii de poliție, a refuzat

să se supună somațiilor de a sta, îndreptându-se împotriva celui ce executa

atribuții de serviciu ce implică exercițiul autorității de stat.

Pentru inculpat s-au reținut

ca circumstanțe personale următoarele situații: este tânăr, fără ocupație, s-a

sustras de la urmărirea penală părăsind localitatea a doua zi după comiterea

faptei și fiind prins abia la data de 11 ianuarie 2004, a fost nesincer în

declarații, iar din cazierul judiciar a rezultat că este urmărit și pentru

săvârșirea altor infracțiuni.

Având în vedere toate aceste

criterii, precum și regimul sancționator prevăzut pentru faptele reținute în

sarcina inculpatului s-au aplicat pedepse cu închisoarea, iar pentru tentativa

la infracțiunea de omor deosebit de grav s-a aplicat și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Din reactualizarea

cazierului judiciar al inculpatului a rezultat că acesta a mai fost judecat și

condamnat separat pentru fapte concurente cu cele ce formează obiectul

dosarului de față.

Astfel, prin sentința penală

nr. 3555 din 24 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Bacău, inculpatul R.G.

a fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen. și, totodată, s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei în temeiul art. 81 C. pen.

Prin sentința penală nr. 451

din 16 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila, același inculpat a fost condamnat,

la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin.

(1) - art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. și, o pedeapsă de o lună închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pedepse ce au fost contopite în baza art. 33

lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., și s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani

închisoare.

S-a dispus, totodată,

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în temeiul dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Prin sentința penală nr. 673

din 8 martie 2004 a judecătoriei Brăila același inculpat a fost condamnat, la 3

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Cum toate aceste fapte sunt

concurente cu cele ce formează obiectul dosarului de față s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 85 C. pen., privind anularea suspendării condiționate a

executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3555 din 24 octombrie 2003

a judecătoriei Brăila și dispozițiile

art. 86

5

C. pen.,

în referire la art. 86 alin. (1) C. pen., privind anularea suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 451 din 16

februarie 2004.

S-a descontopit pedeapsa de

3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 451 din 16 februarie 2004 a

Judecătoriei Brăila în pedepsele componente de 3 ani și de o lună închisoare,

iar în baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cu pedepsele

aplicate prin prezenta decizie, precum și cu cele aplicate prin sentința penală

nr. 673 din 8 martie 2004 a Judecătoriei Brăila și sentința penală nr. 3555 din

24 octombrie 2003 a Judecătoriei Brăila.

În final, s-a dispus c

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor care să

asigure realizarea scopului pedepsei.

Cum inculpatul a executat

efectiv pedeapsa închisorii i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art.

64 C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsă perioada prevenției din zilele de 2 iunie 2003, 6

octombrie 2002 și 16 iulie 2003 și de la 11 ianuarie 2004 la zi.

În proces s-a constituit

parte civilă C.A.S. Brăila cu suma de 247.609 lei reprezentând contravaloare

servicii medicale acordate părții vătămate C.C.

Cum inculpatul a fost

condamnat a fost obligat potrivit dispozițiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen.

și art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 la plata despăgubirilor solicitate, partea

civilă făcând dovada că a efectuat tratamente medicale pentru partea vătămată.

În baza dispozițiilor art. 189

– art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare efectuate de stat în al căror cuantum a fost inclus și onorariul

avocatului din oficiu ce a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

În opinia minoritară a

președintelui de complet s-ar fi impus admiterea apelului declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinței penale nr. 347 din 23 august 2005

pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005, desființarea în

partea a sentinței penale arătate și în rejudecare, completarea încadrării

juridice a infracțiunii de ultraj săvârșită de inculpatul R.G., cu alin. (4) C.

pen., menținând pedeapsa de 3 ani închisoare, menținerea celorlalte dispoziții

ale sentinței penale apelate, menținerea stării de arest a inculpatului și

deducerea din pedeapsă a perioadei arestării preventive cu începere de la 11

ianuarie 2004 la zi, respingerea, ca nefondat a apelului declarat de inculpatul

R.G. împotriva sentinței penale nr. 347 din 23 august 2005 pronunțată de

Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1793/2005, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 200 lei RON cheltuieli

judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100

lei RON către Baroul Galați a fost suportat din fondurile ministerului

Justiției.

În considerentele opiniei

minoritare, președintele de complet a arătat soluția pronunțată de instanța de

fond, situația de fapt stabilită, încadrarea în drept, respectiv că fapta

inculpatului R.G. de a o lovi și mușca la data de 28 august 2003 pe partea

vătămată C.C., polițist aflat în exercițiul funcțiunii, cauzându-i leziuni ce

au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de ultraj în modalitatea prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3)

C. pen., astfel cum acest articol C. pen., a fost modificat și completat prin

Legea nr. 160/2005, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora

s-a dispus condamnarea.

S-a arătat că instanța de

fond a constatat că încadrarea juridică dată acestei fapte este greșită.

Astfel, prin actul de sesizare inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, în modalitatea prevăzută de art. 239 alin.

(1), (3) și (4) C. pen.

Or, ediția oficială a

codului penal care cuprindea toate modificările aduse codului până la data de

14 noiembrie 1996 prevedea la articolul 239 trei alineate.

Prin O.U.G. nr. 58/2002 alin.

(1) a fost modificat și după acest alineat s-a introdus un nou alineat, care

deși nu a fost numerotat, în viziunea legiuitorului apare ca fiind alin. (1

1

),

întrucât prin Legea nr. 160/2005 s-a modificat alin. (2) (prin înlăturarea

sintagmei „persoanei prevăzute la alin. (1)” alineat care, potrivit noii

reglementări nu diferă în conținut și în sancțiuni cu cel prevăzut în C. pen.,

ediția oficială din anul 1997.

Așadar, cum la momentul

trimiterii în judecată, art. 239 C. pen., cuprindea alin. (1), (1

1

),

(2) și (3), încadrarea juridică dată faptei apare ca fiind greșită, în cauză

fiind incidente dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

Cum prin Legea nr. 160/2005

a fost abrogat alin. (1) din art. 239 C. pen., împrejurare favorabilă

inculpatului, întrucât a fost înlăturată o formă de calificare a infracțiunii,

în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 13 C. pen., aplicându-se astfel

legea mai favorabilă.

În ce privește infracțiunea

de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174 - art. 175 lit. g) - art. 176 lit. f) C. pen., raportat la situația de

fapt reținută, instanța de fond a apreciat că această faptă nu există, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., și pe cale de consecință a dispus achitarea

inculpatului, având în vedere următoarele considerente:

Prin actul de acuzare s-a

susținut că la data de 28 septembrie 2003 (corect 28 august 2003) inculpatul R.G.

a deposedat-o pe partea vătămată C.C., polițist, aflat în exercițiul funcției

sale, de pistol, l-a îndreptat către partea vătămată, a apăsat pe trăgaci și

cum pistolul avea piedica pusă, nu s-a declanșat focul.

Singura probă pe care s-a

întemeiat această acuzație o constituie declarația părții vătămate, declarație

care este contrazisă de inculpat, acesta susținând că a aruncat pistolul în

iarbă după ce l-a smuls din mâna părții vătămate, tocmai în a o determina să-l caute

și astfel să-și asigure scăparea prin fugă, împrejurare confirmată de martorul

ocular M.V.

Susținerile părții vătămate

că ar fi fost deposedat de pistol în locuința martorei T.M., nu este confirmată

de aceasta și nici de martora T.M., în fața cărora și-ar fi declinat funcția de

polițist prin arătarea legitimației, împrejurare în care inculpatul ar fi

profitat luându-i pistolul din mâna stângă și părăsind în fugă apartamentul.

De altfel, există o

inadvertență în susținerile părții vătămate în ce privește utilizarea

pistolului din dotare, în sensul că dacă pistolul era armat, ar fi trebuit să

aibă glonț pe țeavă, or partea vătămată a susținut că la momentul incidentului

pistolul era armat și fără glonț pe țeavă.

Instanța a apreciat ca o

chestiune deosebit de importantă ca aceea a deposedării unui polițist de

pistolul din dotare și amenințarea lui cu moartea prin utilizarea pistolului,

nu putea să nu apară în rapoartele către comandantul Poliției municipiului

Brăila, întocmite de colegii părții vătămate, martorii C.I. și D.T., dacă

aceștia ar fi aflat la data de 28 august 2003 sau a doua zi amănuntele

respective.

Din analiza celor două

rapoarte s-a constatat că acestea nu conțin informații care să confirme

susținerile părții vătămate, chiar și cu inadvertențele cuprinse în sintagma

folosită cu privire la pistol „armat, asigurat și fără glonț pe țeavă”.

Mai mult, după începerea

urmăririi penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la omor la data de 21 octombrie 2003, martorii audiați de procuror,

la data de 21 ianuarie 2004, relatând același împrejurări raportate

comandantului Poliției Municipiului Brăila la data de 29 august 2003 și anume

că toți trei se aflau în misiune, că depistându-l pe inculpat au pornit în

urmărirea acestuia, că partea vătămată a reușit să se apropie în alergare mai

mult de inculpat, fiind mai agil, că martorii i-au pierdut din vedere la un

moment dat pe cei doi (momentul în care părțile au pătruns în scara blocului)

și că ulterior l-au reperat pe partea vătămată care prezenta urme de violență (lovit

la ochiul drept, cracul drept al pantalonului rupt, iar din degetul mare al

mâinii stângi îi curgea sânge).

Au mai arătat martorii că

partea vătămată le-a relatat verbal că leziunile i le-a produs inculpatul în

timpul încăierărilor succesive produse într-un apartament din scara blocului B

și ulterior în grădina din spatele aceluiași bloc și că, datorită rănilor nu a

reușit să-l imobilizeze, inculpatul fugind într-o direcție necunoscută.

S-a constatat deci, că nici

la data de 21 ianuarie 2004 martorii nu au relatat că au cunoștință despre vreo

împrejurare în care inculpatul ar fi îndreptat pistolul spre partea vătămată și

în timp ce ar fi tras cocoșul armei și ar fi apăsat pe trăgaci i-ar fi spus „te

omor”, dar cum pistolul avea piedica pusă nu s-a declanșat glonțul astfel cum

se reține în actul de sesizare.

De altfel, neavând glonț pe

țeavă, conform declarației părții vătămate, nu avea ce să se declanșeze.

Dacă în fața instanței de

rejudecare martorul C.I. a învederat că a aflat despre incidentul cu pistolul

abia la data de 29 august 2003, după ce întocmise raportul către comandant,

martorul D.T. a declarat în fața procurorului la data de 12 ianuarie 2004 că

după ce l-au reperat pe partea vătămată acesta le-a explicat în detaliu ce s-a

întâmplat, în sensul că le-a spus că s-a luptat cu R.G. într-un apartament unde

inculpatul l-a lovit, i-a luat pistolul, a fugit în grădina din spatele

blocului unde, ajuns din urmă de partea vătămată, a îndreptat pistolul către

aceasta și în timp ce i-a spus „te omor” a apăsat pe trăgaci, dar pistolul nu a

percutat, întrucât era asigurat și nu avea glonț pe țeavă.

Cu toate că, atât în

rapoartele către comandant, cât și în declarațiile date în fața procurorului la

data de 21 ianuarie 2004 cei doi martori au arătat că după ce partea vătămată

le-a relatat verbal incidentul petrecut, s-au urcat în mașină, au mai periat

zona, după care s-au deplasat urgent la spital, în fața instanței de rejudecare

martorul D.T. a arătat că partea vătămată i-ar fi povestit lui 2în special” în

autoturism, și nu pe stradă, prin ce a trecut, fiind posibil ca C.I. care șofa,

să nu fi auzit ce discutau ei în spate.

Este de subliniat

împrejurarea că ambii martori au declarat în fața instanței de rejudecare că în

fața procurorului la data de 21 ianuarie 2004 au răspuns la ceea ce au fost

întrebați (deși urmărirea penală pentru tentativă de omor se declanșase, astfel

cum s-a reținut mai sus, încă de la data de 21 octombrie 2003), ambii „uitând”

să raporteze comandantului situația în care a fost pusă partea vătămată, lăsând

astfel impresia că ar fi știut toate amănuntele încă din data de 28 august 2003

și că nefiind importante nu le-au adus la cunoștința superiorilor și nici

procurorului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, care a

apreciat hotărârea primei instanțe ca fiind nelegală pentru greșita schimbare a

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(1), (3) și (4) C. pen., în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(2) și (3) C. pen., precum și pentru greșita achitare a inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. g) și 176 lit. f) C. pen.

În opinia minoritară a fost

analizată cauza prin prisma motivelor de apel invocate, președintele de

complet, constatând că în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei din infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(1), (3) și (4) C. pen., în infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin.

(2) și (3) C. pen.

Prin Legea 160/2005 a fost

abrogat alin. (1) al acestei infracțiuni, iar prin O.U.G. nr. 58/2002 s-a

introdus un nou alineat – alin. (2).

După modificările menționate

mai sus, C. pen., nu a fost republicat pentru a se da o nouă numerotare a

alineatelor și pe cale de consecință, art. 239 C. pen., are următoarele alin. (2),

(3) și (4).

Alin. (4) se referă în mod

expres la infracțiunea de ultraj săvârșită împotriva unui polițist și deci

încadrarea juridică corectă a acestei fapte săvârșite de inculpat este

infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2), (3) și (4) C. pen.

În consecință este de admis

acest motiv de apel al parchetului și în rejudecare s-a dat încadrarea juridică

corectă faptei de ultraj reținută în sarcina inculpatului.

Referitor la greșita

achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat, în opinia minoritară, președintele de complet a reținut că în mod

judicios instanța de fond a dispus achitarea inculpatului.

Din probele administrate în

cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării

judecătorești, singura probă pe care parchetul și-a întemeiat această acuzație

este declarația părții vătămate.

Aceasta în mod constant

(inclusiv cu ocazia procedurii confruntării în apel) a declarat că a fost

deposedată de pistol de către inculpat în bucătăria apartamentului numitelor T.M.

și T.M.

Partea vătămată a precizat

că a fost lovită de inculpat și acesta a reușit să-i ia pistolul din mână și să

părăsească în fugă apartamentul martorelor. Partea vătămată a plecat în

urmărirea inculpatului și în curtea interioară a blocului, inculpatul s-a

întors, a îndreptat pistolul spre partea vătămată, l-a armat și a apăsat de

două ori pe trăgaci. Pistolul nu s-a descărcat, deoarece avea piedica pusă.

Inculpatul în mod constant a

precizat că nu a deposedat partea vătămată de pistol în bucătăria martorelor T.

A recunoscut că acolo a lovit pe partea vătămată și a reușit să fugă, dar fiind

ajuns în curtea interioară a blocului de către partea vătămată, s-a luptat cu

aceasta pentru a-și asigura scăparea, moment în care partea vătămată a scăpat

pistolul din mână.

Deși martorele T.M. și T.M.,

martore oculare la conflictul care a avut loc între inculpat și partea vătămată

în bucătărie, în toate declarațiile date au precizat că nu l-au văzut pe

inculpat ieșind din bucătărie având în mână pistolul părții vătămate.

Martorele au fost prezentate

la conflictul din bucătărie și au precizat, de asemenea, că nu au văzut nici pe

partea vătămată având în mână pistolul când se lupta cu inculpatul.

Deci, declarațiile acestor

martore oculare se coroborează cu declarațiile inculpatului, în sensul că nu a

deposedat de pistol pe partea vătămată în bucătăria martorelor.

Inculpatul a declarat în mod

constant că în curtea interioară a blocului, fiind ajuns din urmă de partea

vătămată, s-a luptat cu aceasta, i-a smuls pistolul din mână și l-a aruncat în

scopul determinării acestuia să-l caute și astfel inculpatul să poată fugi.

Martorul ocular M.V. a

perceput de la balcon acest moment, martorul, precizând că a văzut pe partea

vătămată căutându-și pistolul prin iarbă. Martorul a precizat că nu a văzut pe

inculpat nici cu pistolul în mână și nici să-l îndrepte spre partea vătămată.

Martorul F.Șt. a precizat că

a văzut pe inculpat și pe partea vătămată lovindu-se reciproc, fiind căzuți la

pământ. Nu a văzut ca vreunul din cei doi implicați în luptă să fi avut un

pistol în mână.

În aceste condiții, în

opinia minoritară s-a apreciat că susținerile părții vătămate nu s-au coroborat

cu nicio probă administrată în cauză, respectiv cu declarațiile martorilor

oculari la conflict.

Deci, există un dubiu cu

privire la vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor

calificat reținută în sarcina sa, situație în care se impunea achitarea

inculpatului pentru această infracțiune.

Împotriva deciziei instanței

de apel a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul R.G., criticând-o,

arătând în scris că inițial a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani

închisoare, iar apoi în apelul declarat de parchet i s-au aplicat 9 ani de

închisoare, pentru tentativă la omor deosebit de grav, deși nu a comis această

faptă, fiind acuzat de martori care nu se aflau la locul infracțiunii, aceștia

făcând afirmații doare din cele povestite de partea vătămată, solicitând

aducerea martorilor T.M., T.M., F.Șt., recunoaște fapta de ultraj, dar este

acuzat pe nedrept de tentativă la omor, are 23 de ani, s-a îmbolnăvit psihic

din cauza stresului, face parte dintr-o familie săracă, tatăl a decedat, mama sa

este bătrână și bolnavă, solicitând admiterea recursului.

La dosarul cauzei, în recurs

a fost depus un memoriu din partea recurentului inculpat, în care a reiterat

aceleași aspecte, pe care le-a menționat în declarația de recurs.

De asemenea, au fost primite

prin Registratura Generală a acestei instanțe și înregistrate sub nr. 28062 din

11 august 2006 note scrise din partea intimatei părți civile Casa de Asigurări

de Sănătate Brăila, în care a menționat că aceasta s-a constituit parte civilă

în dosarul primei instanțe cu suma de 24,76 lei RON ce reprezintă

contravaloarea serviciilor medicale spitalicești acordate de către Spitalul

Județean de Urgență Brăila părții vătămate C.C., menținând pretențiile

inițiale, notele fiind depuse la dosarul cauzei, la fila 15 dosarul Înaltei

Curți.

La termenul de astăzi, în

recurs apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a

invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea dispozițiilor hotărârii instanței de fond prin care inculpatul a fost

achitat pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav.

Concluziile reprezentantului

Ministerului Public asupra recursului inculpatului, precum și poziția

recurentului inculpat din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în

partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de inculpatul R.G. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel, în

opinie majoritară și-a însușit în mod corect numai parțial argumentele primei

instanțe referitoare la vinovăția inculpatului R.G. cu privire la infracțiunea

de ultraj, iar la rândul ei, în baza propriului examen, a stabilit în mod

judicios numai vinovăția inculpatului în săvârșirea aceleiași infracțiuni de

ultraj, precum și a încadrării juridice a acestei fapte, respectiv art. 239 alin.

(2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, așa cum acesta a

fost trimis în judecată, așa cum, de altfel s-a arătat și în opinia minoritară,

în raport cu situația de fapt reținută.

Astfel, Înalta Curte

apreciază că în cauză au fost judicios coroborate mijloacele de probă

administrate, în cursul urmăririi penale, cercetării judecătorești, în primă

instanță, după desființare, în rejudecare, tot în primă instanță, respectiv

declarațiile părții vătămate C.C., cu declarațiile martorilor C.I., D.T., T.M.,

T.M., F.Șt., în care au descris împrejurările pe care le-au perceput și

cunoscut cu privire la agresarea părții vătămate de către inculpat și urmările

produse acestuia, raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L.

Brăila care a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni ce s-au putut

produce prin lovire cu corpuri dure și comprimare, posibil între arcade dentare

la data de 28 august 2003, leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri medicale

și care nu au pus în primejdie viața victimei, cu rapoartele întocmite de cei

trei polițiști către comandantul Poliției municipiului Brăila, cu declarațiile

constante ale inculpatului R.G. de recunoaștere a agresiunii acestuia asupra

părții vătămate, rezultând în mod concret contribuția acestuia la săvârșirea

infracțiunii, acesta având reprezentarea urmărilor faptei și urmărind

producerea acestora, așadar, acționând cu intenție directă.

În raport cu cele mai sus

menționate, în mod corect a fost stabilită vinovăția inculpatului R.G. în

săvârșirea infracțiunii de ultraj, în sensul că fapta acestuia de a o lovi și

mușca la data de 28 august 2003 pe partea vătămată C.C., polițist aflat în

exercițiul funcțiunii, cauzându-i leziuni ce au necesitat 8-10 zile îngrijiri

medicale, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator

al infracțiunii prevăzută de art. 239 alin. (2), (3) și (4) C. pen., cu

aplicarea art. 13 din același cod, respectiv de ultraj, în condițiile legii

penale mai favorabile, încadrare juridică judicios și motivat reținută, atât de

instanța de apel, în opinie majoritară, dar și minoritară.

Totodată, instanța de apel,

în opinie majoritară a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen., printr-o apreciere plurală, în stabilirea

cuantumului și modalității de executare a pedepsei la care l-a condamnat pe

inculpatul R.G. pentru infracțiunea de ultraj, ținând cont de gradul de pericol

social concret al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei,

de valoarea socială atinsă, de circumstanțele personale ale inculpatului, de

faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale, dovedind perseverență

infracțională, de poziția adoptată, este fără ocupație.

Prin cuantumul pedepsei

aplicate, orientat către minimul legal cu executare în regim de detenție pentru

infracțiunea de ultraj s-a avut în vedere că aceasta este singura în măsură să

asigure resocializarea pozitivă a inculpatului.

Înalta Curte consideră,

însă, că instanța de apel, în opinie majoritară a înlăturat nemotivat

argumentele primei instanțe cu privire la nevinovăția inculpatului R.G. în

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, iar la rândul

ei, nu a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare

la aprecierea probelor în ceea ce privește stabilirea vinovăției inculpatului R.G.

în săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, făcând o

evaluare eronată a mijloacelor de probă administrate, în cursul procesului, cu

privire la această faptă, având drept consecință o greșită reținere a

împrejurărilor faptice.

În consecință, opinia

minoritară a apreciat just că instanța de fond în rejudecare a stabilit

nevinovăția inculpatului R.G. în săv