ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3865/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Urziceni, prin sentința penală nr. 189 din 8 mai 2002, a condamnat pe inculpatul G.N. la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. Totodată, în baza art. 81 și art. 82 din același cod, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. A fost obligat inculpatul să plătească 10 milioane lei daune morale părții vătămate R.V. În fapt s-a reținut că, la 31 iulie 2001, inculpatul a înjurat și amenințat pa R.V., subofițer de poliție, și i-a imputat aspecte în legătură cu atribuțiile de serviciu.

Tribunalul Ialomița, prin decizia penală nr. 471 din 11 octombrie 2002 a admis apelul declarat de procuror și, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 239 alin. (1) și (3) în cea prevăzută de art. 239 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, a revocat beneficiul grațierii pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1679 din 9 noiembrie 2000 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin neapelare, în final inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare. De asemenea, a dedus perioada executată de la 16 mai la 29 mai 1996 și a înlăturat aplicarea art. 81 și art. 82 C. pen.

Totodată, a respins apelurile declarate de inculpat și partea civilă. Curtea de Apel București, prin decizia penală menționată, a admis recursul declarat de inculpat și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen., a dispus achitarea pentru infracțiunea dedusă judecății, motivând că, în raport de împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, aceasta este lipsită de pericol social. În baza art. 91 C. pen., a aplicat inculpatului o amendă cu caracter administrativ, în cuantum de 10.000.000 lei. Împotriva deciziei instanței de recurs a declarat recurs în anulare Procurorul General, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza a II-a C. proc.

pen., criticând instanța pentru greșita aplicare a legii. Se argumentează în sensul că instanța de recurs în mod greșit a apreciat că modalitatea și împrejurările comiterii faptei ar constitui împrejurări ce denotă lipsa pericolului social specific infracțiunii deduse judecății, făcând abstracție de datele ce caracterizează persoana și conduita inculpatului. Recursul în anulare este întemeiat. Potrivit art. 18 C. pen., fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune, prin care se aduce atingere uneia din valorile arătate în art. 1 C. pen. și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse. Pe de altă parte, conform art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărare de lege și prin conținutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Alin. (2) al aceluiași articol prevede că pentru evaluarea gradului de pericol social se iau în considerare modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care s-a comis, urmarea produsă dar și aspectele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Sub acest din urmă aspect, instanța de recurs nu a făcut o evaluare corectă. Din actele aflate la dosar rezultă că anterior comiterii faptei pentru care inculpatul a fost judecat în cauza de față, acesta a mai fost condamnat în anul 2000 la o pedeapsă de 2 ani închisoare, tot pentru o infracțiune de ultraj, pedeapsa fiind grațiată în baza art. 1 din Legea 137/1997. Este evidentă așadar perseverența inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni și denotă faptul că nici pedeapsa aplicată anterior și nici clemența actului de grațiere nu și-au atins scopul, în ceea ce-l privește pe inculpat, elemente ce trebuiau avute în vedere de instanța de recurs.

Semnificativ este și faptul că inculpatul a premeditat săvârșirea faptei, a avut o poziție procesuală nesinceră, iar ulterior comiterii infracțiunii a încercat intimidarea unui martor. În raport de toate aceste elemente, pe care instanța de recurs ar fi trebuit să le valorifice, este evident că fapta inculpatului prezintă pericolul social specific unei infracțiuni, în sensul prevăzut de art. 18 C. pen., așa cum de altfel corect a reținut instanța de apel. Neprocedând astfel instanța de recurs a pronunțat o hotărâre greșită ce urmează a fi casată și a se menține dispozițiile deciziei instanței de apel, care a dispus condamnarea inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat Procurorul General al Parchetului, de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deciziei penale nr. 2516 din 13 decembrie 2002 a Curții de Apel București, privind pe intimatul inculpat G.N. Casează decizia atacată. Menține dispozițiile deciziei penale nr. 471 din 11 octombrie 2002 a Tribunalului Ialomița. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2004.