ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4043/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4043/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 392 din 28

noiembrie 2000, pronunțată de Tribunalul Brăila au fost condamnați inculpații:

închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat,

fapta prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) și i), cu

aplicarea art. 99 alin. (3), art. 109 alin. (1), (3) și (4), art. 75 lit. a) și

art. 121 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.

189 alin. (2), cu aplicarea art. 99 alin. (3), art. 75 lit. a) C. pen.,

întrucât fapta nu există.

închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi, pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 –

art. 175 lit. a) și i), cu aplicarea art. 75 lit. a) și c) și art. 37 lit. b)

C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit.

a) și c) și art. 37 lit. b) C. pen., întrucât fapta nu există.

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239

alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu

referire la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat

pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât fapta nu

există.

Prin aceeași sentință a mai fost

condamnat și inculpatul B.T. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru

complicitate la tentativă la infracțiunea de omor calificat.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților B.T. și B.E. și s-a dedus timpul reținerii și arestării

preventive.

Totodată s-a constatat că părțile

vătămate Ș.B.N., Ș.I. și R.G. nu s-au constituit părți civile, iar în baza art.

188 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul B.S. o sabie corp delict.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 26 ianuarie 1999,

inculpatul B.T. s-a urcat în autoturismul părții vătămate Ș.B.N. și s-a

deplasat în str. Eremia Grigorescu din municipiul Brăila, de unde i-a luat și

pe verii săi, inculpații B.S. și B.E.

La un moment dat inculpatul B.T. i-a

cerut șoferului să oprească mașina, după care ceilalți doi inculpați au coborât

și au alergat după două persoane ce se deplasau pe trotuar, ajungând-o pe

partea vătămată R.G. pe care a lovit-o cu pumnii.

După comiterea agresiunii,

inculpații s-au urcat în autoturism, B.E. amenințându-l pe șofer și cerându-i

să parcheze autoturismul pe o anumită stradă în așteptarea victimei R.G., pe

care au așteptat-o în scara blocului.

În momentul în care partea vătămată

a apărut, inculpații B.S. și B.E. i-au aplicat numeroase lovituri cu pumnii și

picioarele până ce aceasta a căzut, după care B.S. a scos o sabie de sub geacă

și a încercat să lovească victima în piept, însă aceasta s-a ferit, lovitura de

sabie fiind receptată în picior și coapsă.

Lovitura aplicată a fost atât de

puternică încât sabia a rămas înfiptă în piciorul părții vătămate.

După comiterea infracțiunii, cei doi

inculpați au fugit cu autoturismul condus de partea vătămată Ș.B.N. și s-au

deplasat la restaurantul C.A., proprietatea lui B.C.

Cetățenii aflați în zona

conflictului au sesizat organele de poliție care au urmărit mașina în care s-au

aflat inculpații pentru a-i identifica.

Căpitanul Ș.I., însoțit de

plutonierii S.D., V.N., Z.G., adjutanții H.V., P.M. și plt. E.A., a informat pe

lt. col. D.Șt. despre acțiune, astfel că primii trei au pătruns în restaurant

pentru a-l conduce la poliție pe șoferul autoturismului.

S-a reținut că partea vătămată,

căpitan Ș.I., a fost îmbrâncită de inculpatul B.C., pentru a părăsi localul public,

opunându-se totodată, ca șoferul Ș.B.N. să meargă la poliție.

Inculpatul B.C. a luat legătura

telefonică cu lt. col. D.Șt. și la ordinele acestuia din urmă polițiștii s-au

retras.

Între timp, partea vătămată R.G. a

fost transportată la Spital unde s-a constatat că a suferit un traumatism

cranio cerebral închis cu comoție cerebrală, contuzie la genunchiul stând și

plagă înjunghiată coapsă stângă.

Referitor la infracțiunea de lipsire

de libertate în mod ilegal, menționată în rechizitoriu, constând în acea că

partea vătămată Ș.B.N. a fost amenințată și obligată să conducă mașina cu care

inculpații s-au deplasat spre partea vătămată R.G., cu intenția de a o ucide,

instanța de fond a reținut că partea vătămată era în relații apropiate cu

inculpații, care îi erau clienți, că făcea taximetrie pentru consumatorii

restaurantului C.A. Singura probă cu privire la existența acestei infracțiuni,

declarația părții vătămate, a fost înlăturată cu motivarea că afirmațiile

respective au fost făcute cu scopul de a nu fi considerat complice la

infracțiunea de omor.

Tot sub acest aspect, instanța de

fond a reținut că partea vătămată nu i-a denunțat pe inculpați, iar la cererea

lucrătorilor de poliție, la restaurantul C.A. a refuzat să-i însoțească la

sediu, ceea ce reliefează că nu era lipsită de libertate.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza rapoartelor întocmite de organele de poliție, raportului de

expertiză medico legală, casetei video cu înregistrarea incidentului din

incinta restaurantului C.A., depozițiilor celor 19 martori audiați în cauză,

probe coroborate cu declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 272/ A din 6 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și inculpații B.E., B.T.,

B.S. și B.C.

Împotriva acestei decizii inculpații

B.E., B.S. și B.C. au declarat recurs, reiterând-se motivele de apel formulate.

Astfel, inculpatul B.S. a criticat

hotărârile pronunțate cu privire la încadrarea juridică a faptei și sub aspectul

netemeiniciei, solicitând schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen. S-a mai solicitat să se reducă pedeapsa aplicată în raport de

circumstanțele atenuante recunoscute în considerentele sentinței primei

instanțe.

Totodată inculpatul recurent a

solicitat casarea cu trimitere la prima instanță întrucât nu s-a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen.

La rândul său, inculpatul B.E. a

solicitat, de asemenea, schimbarea încadrării juridice din tentativă la

infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180

alin. (2) C. pen., întrucât nu a avut intenția de a ucide ci de a aplica o

corecție părții vătămate. În subsidiar, inculpatul a solicitat înlăturarea

premeditării reținută la încadrarea juridică stabilită și reducerea pedepsei.

Inculpatul B.C. a cerut prin

recursul declarat achitarea pentru infracțiunea de ultraj, întrucât fapta nu

există.

Recursurile declarate nu sunt

fondate.

Instanța de fond și cea de apel, au

reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise de inculpați în

textele de lege menționate.

Fapta inculpaților B.S. și B.E. de a

se înțelege, împreună cu coinculpatul B.T., să o ucidă pe partea vătămată R.G.,

de a o urmări pe străzile municipiului Brăila și de a o lovi cu o sabie de 40

cm lungime, vizând zona toracică, și înjunghiind-o în coapsă, după care

inculpații au lovit-o cu pumnii și picioarele până au doborât-o la pământ,

întrunește elementele constitutive de tentativă la infracțiunea de omor

calificat.

Împrejurarea că victima a avut

nevoie de numai 10 zile îngrijiri medicale, iar leziunile constatate prin

raportul medico legal întocmit pe bază de documente medicale are relevanță

subsidiară în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei.

În speță, victima a fost lovită a

fost lovită cu o sabie, instrument apt de a ucide, a cărei lamă a pătruns adânc

în coapsă, rămânând înfiptă în această parte a corpului în care se află situate

pachete cu vase femurale.

Această lovitură, deși nu a pus în

primejdie viața victimei, așa cum se arată în raportul de constatare medico

legală, trebuie considerată, datorită intensității sale, regiunii în care a

fost aplicată și instrumentului folosit la agresiune, ca fiind săvârșită cu

intenția de a ucide. Numai o împrejurare independentă de voința inculpaților,

și anume faptul că victima s-a răsucit brusc în momentul în care lama sabiei

s-a îndreptat spre piept, reușind astfel să recepționeze lovitura în altă parte

a corpului decât cea vizată a făcut ca obiectul vulnerant să nu atingă un organ

vital și ca rezultat mai grav, moartea, să nu se producă.

Aceeași concluzie se desprinde și

din analizarea modului în care s-a derulat activitatea infracțională, și anume

din faptul că inculpații i-au aplicat, într-o primă fază lovituri puternice cu

pumnii în zona capului, dar pentru că victima a reușit să se salveze, au

așteptat-o în holul blocului în care partea vătămată urma să sosească, iar în a

doua fază a conflictului după aplicarea loviturii cu sabia, inculpații au

continuat agresiunea, lovind victima cu pumnii și picioarele, timp îndelungat,

inclusiv după ce aceasta căzuse la pământ și nu se mai putea apăra.

Astfel fiind, fapta inculpaților

B.S. și B.E. constituie tentativă la infracțiunea de omor calificat, și nu

aceea de lovire provocată de art. 180 alin. (2) C. pen.

În speță, instanțele au reținut corect

și dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen.

Premeditarea prevăzută de textul

arătat, ca agravantă a infracțiunii de omor, presupune realizarea a două

cerințe, și anume: luarea rezoluției trebuie să preceadă un oarecare timp

activitatea materială, iar această hotărâre, mai dinainte luată, să se

concretizeze în anumite activități de pregătire a infracțiunii.

În cauză, inculpații s-au înarmat cu

o sabie, s-au deplasat în locurile frecventate de victimă, au urmărit-o și au

așteptat-o, într-un loc bine ales, după care, conform înțelegerii anterioare au

lovit-o, inclusiv cu sabia pe care o luaseră în acest scop, astfel că cerințele

art. 175 lit. a) sunt îndeplinite.

În raport de considerentele expuse

rezultă că încadrarea juridică a fost bine stabilită față de cei doi inculpați,

motiv pentru care prima critică adusă hotărârilor pronunțate nu este fondată.

În ceea ce privește critica

formulată de inculpatul B.S., în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra unei cereri esențiale și anume asupra schimbării încadrării juridice a

faptei, Curtea constată că nu este fondată.

Așa cum rezultă din încheierea din 6

noiembrie 2000 a Tribunalului Brăila, în care s-au consemnat dezbaterile în

fond instanța a pus în discuția părților cererea formulată de apărătorii inculpaților,

reprezentantul parchetului răspunzând motivat de ce nu se impune o astfel de

schimbare a încadrării juridice.

La fel, instanța de apel, în

practicaua deciziei penale recurate, s-a preocupat de această împrejurare și

s-a conformat dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., analizând cererea de

schimbare a încadrării juridice, a pus-o în discuția părților, a ascultat

concluziile puse sub acest aspect, după care în considerentele hotărârii a

analizat textele de lege invocate.

Referitor la recursul declarat de

inculpatul B.C., prin care a solicitat achitarea pentru infracțiunea de ultraj,

se reține că fapta există în materialitatea ei, iar vinovăția inculpatului a

fost dovedită cu mijloacele de probă administrate.

Este adevărat că inculpatul B.C. nu

a recunoscut infracțiunea stabilită în sarcina sa (a precizat în declarațiile

date că doar a împins pe ofițerul de poliție), însă din rapoartele întocmite de

polițiștii V.N. și I.G. rezultă comportamentul violent al inculpatului,

expresiile jignitoare aduse lucrătorilor de poliție, iar caseta video

înregistrată confirmă rapoartele întocmite de polițiști.

Faptul că infracțiunea de ultraj s-a

petrecut în incinta localului propietatea inculpatului nu are nici o relevanță

în ceea ce privește existența infracțiunii atâta vreme cât lucrătorului de

poliție s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta aflându-se în

urmărirea unor persoane despre care existau indicii că au săvârșit o

infracțiune gravă, motiv pentru care recursul formulat de inculpat sub acest aspect

este nefondat.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților B.S. și B.E., au fost avute în vedere

criteriile prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama de

pericolul social concret al faptelor săvârșite și de datele ce caracterizează

persoana făptuitorilor.

Pericolul social al infracțiunii

contra vieții, reținută în sarcina celor doi inculpați, rezultă din modul în

care s-a desfășurat activitatea infracțională, și din consecințele faptei.

Referitor la persoana inculpaților,

din probele administrate rezultă că s-au sustras de la urmărirea penală, au

fost dați în urmărire generală, și au avut o poziție necooperantă în faza de

urmărire penală și în cea de cercetare judecătorească, inculpatul B.E. fiind

recidivist în raport de pedeapsa de un an închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 2366 din 17 octombrie 1997 a Judecătoriei Galați, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat.

Faptul că în considerentele

hotărârilor atacate au fost recunoscute unele circumstanțe personale (lipsa

antecedentelor penale în cazul inculpatului B.S., și recunoașterea parțială a

faptei comise de inculpatul B.E.) nu obliga instanța la aplicarea dispozițiilor

art. 76 C. pen., care reglementează efectele circumstanțelor atenuante. Atunci

când din ansamblul comportamental al făptuitorului se desprinde ideea că acesta

în mod accidental a intrat în conflict cu legea penală și că, prin

împrejurările descrise exemplificativ în art. 74 C. pen., a contribuit la buna

înfăptuire a justiției, a recunoscut și regretat sincer fapta comisă și a depus

stăruință pentru a înlătura rezultatul infracțiunii, instanța poate reține

aceste împrejurări ca circumstanțe atenuante, cu consecințele ce decurg din

aplicarea art. 76 C. pen.

În speță, inculpații B.S. și B.E. nu

au demonstrat prin modul în care au acționat și prin poziția adoptată față de

faptele comise, după arestarea lor, că sunt îndrituiți să beneficieze de

clemența legii.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse rezultă că și sub acest aspect hotărârile pronunțate sunt

temeinice, motiv pentru care recursurile declarate de inculpați vor fi respinse

în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Va fi menținută starea de arest a

inculpatului B.E. și se va computa perioada detenției preventive.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații

recurenți vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.E., B.S. și B.C. împotriva deciziei penale nr. 272

din 6 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.E. timpul arestării preventive de la 7 septembrie 2000, la 26

septembrie 2003.

Obligă recurenții inculpați B.E.,

B.S. și B.C. să plătească statului suma de câte 1.000.000 lei cheltuieli

judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.