ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele :
La data de 3 ianuarie 2002, SC V.T.
România SA, cu sediul în municipiul Arad, a chemat în judecată, prin acțiune
precizată și modificată ulterior, Direcția Generală a Vămilor, Direcția
Regională Interjudețeană Vamală Arad, Biroul Vamal Arad și Direcția Generală a
Finanțelor Publice a județului Arad, cerând să fie obligate la următoarele
despăgubiri, determinate de plata nedatorată a unei creanțe bănești și
deprecierea acesteia prin inflație: a) 2.474.729.200 lei rezultând din
indexarea (reevaluarea) acestei creanțe și, separat, 4.020.579.833 lei dobânzi
legale aferente; b) 346.971.421 lei cheltuieli de judecată făcute în procesul
privind creanța bănească depreciată; c) 2.100.220.837 lei reprezentând
diferențe valorice actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale
căror costuri de producție au încorporat creanța din litigiu; d) 8.400.883.351
lei cu titlu de profit nerealizat prin nefolosirea (absența) disponibilităților
bănești înglobate în creanța depreciată; e) 55.563.785 lei reprezentând
valoarea actualizată a majorărilor de întârziere plătite bugetului de stat
pentru întârzieri în executarea obligațiilor bugetare pricinuite de lipsa
disponibilităților bănești echivalente creanței depreciate; f) 3.674.552.609
lei rezultând din indexarea diferențelor de curs valutar achitate furnizorilor
externi ca urmare a neplății la scadență a sumelor de bani datorate, pagubă
cauzată de absența disponibilităților financiare reprezentând creanța
depreciată; g) 5.252.286.499 lei deficit de piață ca urmare a pierderii de
clienți, pagubă determinată de augumentarea prețurilor de desfacere cu sumele
de bani plătite nedatorat (creanța bănească supusă indexării).
În motivarea acțiunii sale reclamanta a
arătat referitor la creanța depreciată, în sumă de 9.997.339.092 lei, că
reprezintă taxe vamale încasate în plus, restituite ulterior, în baza sentinței
civile nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă și irevocabilă
conform deciziei nr. 167 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. A mai
susținut că pagubele invocate au fost determinate direct, previzibil și
imprevizibil, de absența din patrimoniul său, în perioada martie-septembrie
2001, a disponibilităților financiare echivalente creanței depreciate.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința
nr. 43 din 3 februarie 2003, a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâta
Direcția Generală a Vămilor să-i plătească reclamantei următoarele sume de
bani: 2.474.729.200 lei rezultând din indexarea (reevaluarea) judiciară a
creanței din litigiu, 4.040.579.833 lei dobânzi legale, 346.971.421 lei
cheltuieli de judecată și 2.100.220.837 lei cu titlu de diferențe valorice
actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale căror costuri de
producție au suportat creanța bănească indexată.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,
prin decizia nr. 66 din 24 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei și,
schimbând parțial sentința apelată, a admis în întregime acțiunea, față de
pârâta Direcția Generală a Vămilor. Apelul acestei pârâte a fost respins, ca
nefondat.
Instanța de apel a reținut, în motivarea
soluției pronunțate, existența răspunderii civile delictuale a autorității
vamale (pârâtă în proces) și ideea că datorită inflației și instabilității
monetare, creanța bănească din litigiu este susceptibilă de indexare, inclusiv
prin evaluare legală sub forma dobânzilor moratorii. Nu mai puțin, fapta
ilicită a pârâtei a cauzat reclamantei, potrivit expertizelor judiciare
efectuate în cauză, serioase dificultăți financiare determinate de absența
disponibilităților bănești încorporate în creanța bănească supusă indexării. Ca
urmare, în mod direct, previzibil și imprevizibil, reclamanta a suportat
pagubele deduse judecății între care și foloasele (profitul) nerealizate,
majorările de întârziere achitate pentru neexecutarea la termen a obligațiilor
bugetare precum și diferențele de curs valutar plătite furnizorilor externi.
Împotriva acestei decizii reclamanta și
pârâta Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad au declarat, fiecare, recurs.
Reclamanta și-a retras recursul.
Pârâta a invocat nelegalitatea deciziei
atacate, criticând mai întâi, omisiunea instanței în apel de a ordona
contraexpertiza solicitată. Apoi, a susținut că nu există dovezi privind
caracterul cert, direct și imediat al prejudiciului privind profitul
nerealizat, plata unor majorări de întârziere și reactualizarea diferențelor de
curs valutar. Nu mai puțin a apreciat că pe durata litigiului referitor la
creanța judiciară indexată, nu are culpă și, ca atare, fără temei a fost antrenată
răspunderea sa delictuală.
În sfârșit, a cerut înlăturarea, ca
inadmisibil, a cumulului reactualizării creanței din litigiu cu plata
dobânzilor legale. Cel mult, acestea puteau fi acordate de la data rămânerii
definitive și irevocabile a sentinței privind plata creanței bănești indexate.
Recursul pârâtei este fondat parțial,
după cum urmează.
Autoritatea lucrului judecat impusă de
sentința civilă nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, necontestată de părți,
relevă că din vina autorității vamale (pârâtă în proces), reclamanta a suportat
plata fără cauză a sumei de 9.997.339.092 lei, situație determinată de un
delict civil, fiind lipsită, ca atare, în perioada 29 martie–26 septembrie
2001, de importante resurse financiare. Ca urmare, potrivit expertizelor
judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil
și imprevizibil, deprecierea creanței prin inflație și instabilitate monetară,
plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a
obligațiilor bugetare, reactualizarea diferențelor de curs valutar (în cazul
furnizorilor externi) și nerealizarea profitului comercial. Întrucât consecințele
arătate, au determinat pagubele cuantificate, riguros și exact de experți
judiciari (contabil și tehnic), și întrucât pe terenul răspunderii delictuale
reparația prejudiciului trebuie să fie integrală, cu temei a fost admisă
acțiunea și obligată pârâta să repare aceste prejudicii materiale.
Apărările din recurs ale pârâtei în
sensul că instanța de apel nu a administrat o contraexpertiză și că, oricum, pe
durata judecății litigiului privind creanța bănească depreciată, din lipsa
culpei proprii, n-ar răspunde delictual, sunt neîntemeiate. Mai întâi, cererea
pentru efectuarea unei contraexpertize n-a fost susținută oral, prin
propunerea, motivată, a unor obiective de expertizare. Apoi, în temeiul art. 1084
C. civ. răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fiind integrală, rezultă că
dreptul la reparație cuprinde declarativ și nu constitutiv, întreaga perioadă
cuprinsă între momentul când paguba a fost pricinuită și data reparării
acesteia de către debitor.
Este adevărat că regula statornicită de
art. 1088 C. civ., prevede că în cazul neexecutării unei obligații care are ca
obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât
dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligațiilor
contractuale, suferă numeroase excepții reglementate expres [art. 1088 alin. (1)]
sau deduse din convenția părților. Răspunderea delictuală fiind însă integrală,
logic și firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda legală, există
posibilitatea obligării debitorului la plata și a altor daune cauzate prin
însușirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparației.
Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă, ar fi injust
să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ.
De aceea, în speță, cu temei instanțele, făcând aplicația principiului
reparației integrale a prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă
prejudiciul și, în consecință, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia,
acoperind în întregime atât pierderea suferită de reclamantă (
damnum
emergens
) cât și beneficiul de care ea a fost lipsită (
lucrum cessans
).
Instanțele au greșit însă, violând regula
bis eadem dicere ridiculum est
,
prin a hotărî că sunt debite atât sumele reprezentând indexarea creanței
depreciate cât și dobânzile legale. În realitate, paguba suferită de reclamantă
își are acoperire în daunele-interese rezultate din reevaluarea creanței
depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă și dobânda legală.
Cel mult, dacă creanța depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea
pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat
și prin cumul, să fie reevaluată și creanța. În consecință, dispoziția primei
instanțe, confirmată în apel, privind plata sumei de 4.020.579.833 lei dobânzi
aferente, se verifică a fi nelegală, considerent pentru care, prin admiterea
recursului pârâtei, va fi înlăturată.
Așa fiind, pe temeiul celor arătate și al
admiterii recursului pârâtei vor fi reformate hotărârile pronunțate în cauză în
sensul că va fi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la
plata sumei de 4.020.579.833 lei cu titlu de dobânzi legale. Celelalte dispoziții
ale deciziei recurate vor fi menținute. Totodată se va lua act de retragerea
recursului declarat de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta
Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad
împotriva deciziei nr. 66 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția
civilă.
Casează în parte decizia recurată, precum
și sentința civilă nr. 43 din 3 februarie 2003 a Tribunalului Arad, secția
civilă, și respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la
plata sumei de 4.020.579.833 lei cu titlu de dobânzi legale. Menține celelalte
dispoziții ale deciziei recurate.
Ia act de retragerea recursului declarat
de reclamanta SC V.T. România SA Arad împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 28 septembrie 2004.