ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5361/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

La data de 3 ianuarie 2002, SC V.T.

România SA, cu sediul în municipiul Arad, a chemat în judecată, prin acțiune

precizată și modificată ulterior, Direcția Generală a Vămilor, Direcția

Regională Interjudețeană Vamală Arad, Biroul Vamal Arad și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Arad, cerând să fie obligate la următoarele

despăgubiri, determinate de plata nedatorată a unei creanțe bănești și

deprecierea acesteia prin inflație: a) 2.474.729.200 lei rezultând din

indexarea (reevaluarea) acestei creanțe și, separat, 4.020.579.833 lei dobânzi

legale aferente; b) 346.971.421 lei cheltuieli de judecată făcute în procesul

privind creanța bănească depreciată; c) 2.100.220.837 lei reprezentând

diferențe valorice actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale

căror costuri de producție au încorporat creanța din litigiu; d) 8.400.883.351

lei cu titlu de profit nerealizat prin nefolosirea (absența) disponibilităților

bănești înglobate în creanța depreciată; e) 55.563.785 lei reprezentând

valoarea actualizată a majorărilor de întârziere plătite bugetului de stat

pentru întârzieri în executarea obligațiilor bugetare pricinuite de lipsa

disponibilităților bănești echivalente creanței depreciate; f) 3.674.552.609

lei rezultând din indexarea diferențelor de curs valutar achitate furnizorilor

externi ca urmare a neplății la scadență a sumelor de bani datorate, pagubă

cauzată de absența disponibilităților financiare reprezentând creanța

depreciată; g) 5.252.286.499 lei deficit de piață ca urmare a pierderii de

clienți, pagubă determinată de augumentarea prețurilor de desfacere cu sumele

de bani plătite nedatorat (creanța bănească supusă indexării).

În motivarea acțiunii sale reclamanta a

arătat referitor la creanța depreciată, în sumă de 9.997.339.092 lei, că

reprezintă taxe vamale încasate în plus, restituite ulterior, în baza sentinței

civile nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă și irevocabilă

conform deciziei nr. 167 din 9 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. A mai

susținut că pagubele invocate au fost determinate direct, previzibil și

imprevizibil, de absența din patrimoniul său, în perioada martie-septembrie

2001, a disponibilităților financiare echivalente creanței depreciate.

Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința

nr. 43 din 3 februarie 2003, a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârâta

Direcția Generală a Vămilor să-i plătească reclamantei următoarele sume de

bani: 2.474.729.200 lei rezultând din indexarea (reevaluarea) judiciară a

creanței din litigiu, 4.040.579.833 lei dobânzi legale, 346.971.421 lei

cheltuieli de judecată și 2.100.220.837 lei cu titlu de diferențe valorice

actualizate pentru accizele aplicate produselor finite ale căror costuri de

producție au suportat creanța bănească indexată.

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 66 din 24 aprilie 2003, a admis apelul reclamantei și,

schimbând parțial sentința apelată, a admis în întregime acțiunea, față de

pârâta Direcția Generală a Vămilor. Apelul acestei pârâte a fost respins, ca

nefondat.

Instanța de apel a reținut, în motivarea

soluției pronunțate, existența răspunderii civile delictuale a autorității

vamale (pârâtă în proces) și ideea că datorită inflației și instabilității

monetare, creanța bănească din litigiu este susceptibilă de indexare, inclusiv

prin evaluare legală sub forma dobânzilor moratorii. Nu mai puțin, fapta

ilicită a pârâtei a cauzat reclamantei, potrivit expertizelor judiciare

efectuate în cauză, serioase dificultăți financiare determinate de absența

disponibilităților bănești încorporate în creanța bănească supusă indexării. Ca

urmare, în mod direct, previzibil și imprevizibil, reclamanta a suportat

pagubele deduse judecății între care și foloasele (profitul) nerealizate,

majorările de întârziere achitate pentru neexecutarea la termen a obligațiilor

bugetare precum și diferențele de curs valutar plătite furnizorilor externi.

Împotriva acestei decizii reclamanta și

pârâta Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad au declarat, fiecare, recurs.

Reclamanta și-a retras recursul.

Pârâta a invocat nelegalitatea deciziei

atacate, criticând mai întâi, omisiunea instanței în apel de a ordona

contraexpertiza solicitată. Apoi, a susținut că nu există dovezi privind

caracterul cert, direct și imediat al prejudiciului privind profitul

nerealizat, plata unor majorări de întârziere și reactualizarea diferențelor de

curs valutar. Nu mai puțin a apreciat că pe durata litigiului referitor la

creanța judiciară indexată, nu are culpă și, ca atare, fără temei a fost antrenată

răspunderea sa delictuală.

În sfârșit, a cerut înlăturarea, ca

inadmisibil, a cumulului reactualizării creanței din litigiu cu plata

dobânzilor legale. Cel mult, acestea puteau fi acordate de la data rămânerii

definitive și irevocabile a sentinței privind plata creanței bănești indexate.

Recursul pârâtei este fondat parțial,

după cum urmează.

Autoritatea lucrului judecat impusă de

sentința civilă nr. 1580/2001 a Tribunalului Arad, necontestată de părți,

relevă că din vina autorității vamale (pârâtă în proces), reclamanta a suportat

plata fără cauză a sumei de 9.997.339.092 lei, situație determinată de un

delict civil, fiind lipsită, ca atare, în perioada 29 martie–26 septembrie

2001, de importante resurse financiare. Ca urmare, potrivit expertizelor

judiciare efectuate în cauză, reclamanta a suportat în mod direct, previzibil

și imprevizibil, deprecierea creanței prin inflație și instabilitate monetară,

plata unor majorări de întârziere pentru executarea cu întârziere a

obligațiilor bugetare, reactualizarea diferențelor de curs valutar (în cazul

furnizorilor externi) și nerealizarea profitului comercial. Întrucât consecințele

arătate, au determinat pagubele cuantificate, riguros și exact de experți

judiciari (contabil și tehnic), și întrucât pe terenul răspunderii delictuale

reparația prejudiciului trebuie să fie integrală, cu temei a fost admisă

acțiunea și obligată pârâta să repare aceste prejudicii materiale.

Apărările din recurs ale pârâtei în

sensul că instanța de apel nu a administrat o contraexpertiză și că, oricum, pe

durata judecății litigiului privind creanța bănească depreciată, din lipsa

culpei proprii, n-ar răspunde delictual, sunt neîntemeiate. Mai întâi, cererea

pentru efectuarea unei contraexpertize n-a fost susținută oral, prin

propunerea, motivată, a unor obiective de expertizare. Apoi, în temeiul art. 1084

C. civ. răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fiind integrală, rezultă că

dreptul la reparație cuprinde declarativ și nu constitutiv, întreaga perioadă

cuprinsă între momentul când paguba a fost pricinuită și data reparării

acesteia de către debitor.

Este adevărat că regula statornicită de

art. 1088 C. civ., prevede că în cazul neexecutării unei obligații care are ca

obiect o sumă de bani creditorul nu poate să ceară cu titlu de daune decât

dobânda legală. Această regulă, aplicabilă în principiu obligațiilor

contractuale, suferă numeroase excepții reglementate expres [art. 1088 alin. (1)]

sau deduse din convenția părților. Răspunderea delictuală fiind însă integrală,

logic și firesc, dacă prejudiciul nu are acoperire în dobânda legală, există

posibilitatea obligării debitorului la plata și a altor daune cauzate prin

însușirea, în orice mod, a sumei de bani care constituie obiectul reparației.

Invers, dacă plata acestor daune acoperă dobânda legală aferentă, ar fi injust

să fie acordată separat, încă odată, prin aplicarea art. 1088 alin. (1) C. civ.

De aceea, în speță, cu temei instanțele, făcând aplicația principiului

reparației integrale a prejudiciului, au apreciat că dobânda legală nu acoperă

prejudiciul și, în consecință, au procedat la evaluarea judiciară a acestuia,

acoperind în întregime atât pierderea suferită de reclamantă (

damnum

emergens

) cât și beneficiul de care ea a fost lipsită (

lucrum cessans

).

Instanțele au greșit însă, violând regula

bis eadem dicere ridiculum est

,

prin a hotărî că sunt debite atât sumele reprezentând indexarea creanței

depreciate cât și dobânzile legale. În realitate, paguba suferită de reclamantă

își are acoperire în daunele-interese rezultate din reevaluarea creanței

depreciate, fiind de neconceput ca aceste daune să cuprindă și dobânda legală.

Cel mult, dacă creanța depreciată era purtătoare de dobânzi, pentru acoperirea

pagubei, putea fi indexată doar dobânda, fără a mai fi cu putință, ca separat

și prin cumul, să fie reevaluată și creanța. În consecință, dispoziția primei

instanțe, confirmată în apel, privind plata sumei de 4.020.579.833 lei dobânzi

aferente, se verifică a fi nelegală, considerent pentru care, prin admiterea

recursului pârâtei, va fi înlăturată.

Așa fiind, pe temeiul celor arătate și al

admiterii recursului pârâtei vor fi reformate hotărârile pronunțate în cauză în

sensul că va fi respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la

plata sumei de 4.020.579.833 lei cu titlu de dobânzi legale. Celelalte dispoziții

ale deciziei recurate vor fi menținute. Totodată se va lua act de retragerea

recursului declarat de către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Interjudețeană Vamală Arad

împotriva deciziei nr. 66 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția

civilă.

Casează în parte decizia recurată, precum

și sentința civilă nr. 43 din 3 februarie 2003 a Tribunalului Arad, secția

civilă, și respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la

plata sumei de 4.020.579.833 lei cu titlu de dobânzi legale. Menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

Ia act de retragerea recursului declarat

de reclamanta SC V.T. România SA Arad împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2004.