ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5338/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5338/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Deliberând constată următoarele : Prin decizia civilă nr. 1147 din 28 octombrie 2002, Tribunalul Bacău, a respins acțiunea formulată de reclamanții H.V., H.G., H.T., H.V., S.M., P.D., G.A., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Parava județul Bacău, Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și H.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut faptul că titlul de proprietate nr. 141552 din13 aprilie 1994 emis de Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii fondului funciar pe numele lui H.V. este legal. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 557 din 21 aprilie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul H.V.
împotriva deciziei civile nr. 1147 din 28 octombrie 2004 a Tribunalului Bacău, pentru aceleași considerente reținute de instanța de fond. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamantul H.V. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Recursul este inadmisibil. Obiectul litigiului dintre reclamantul H.V. ș.a. și pârâții Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar a Comunei Paraava județul Bacău, Comisia Județeană Bacău pentru aplicarea Legii fondului funciar, îl constituie anularea titlului de proprietate nr. 141552 din 13 octombrie 1994 emis în conformitate cu Legea nr. 18/1991. Pricina a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul Bacău și în recurs de Curtea de Apel Bacău.
Cum hotărârea irevocabilă a instanței de recurs nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu un nou recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil și urmează să fie respins pentru acest considerent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul reclamantului H.V. împotriva deciziei nr. 557 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.