ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5266/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La 30 martie 1999 reclamanții R.A., R.E.

și C.C. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului

București și Întreprinderea Cinematografică București pentru a le restitui în

deplină și exclusivă proprietate imobilul situat în București, compus din

spații comerciale (la parter sala de cinematograf București) precum și cele opt

apartamente de locuit, cât și suprafața de teren de circa 1400 mp.

În subsidiar, au solicitat plata

unui echivalent stabilit provizoriu la 6.000.000.000 lei, sub rezerva unei

expertize de specialitate, 1.000.000.000 lei reprezentând lipsa de folosință a

imobilului și 10.000.000 lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de

întârziere în executarea hotărârii precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii au arătat că,

terenul a aparținut autorului A.M.R., ulterior în baza autorizațiilor de

construcție nr. 2865 din 17 ianuarie 1884 și 168 din 21.06.1926 autorul și

urmașii săi G. și P.R. au edificat pe teren, mai întâi o construcție cu o suprafață

desfășurată de 588 mp, pe 3 nivele, parter și două etaje, iar apoi o sală de

cinematograf cu parter și două balcoane.

Prin două procese verbale au fost

preluate spațiul destinat comerțului de drogherie, fost chiriaș A.C., spațiul

cinematografului “Trianon” actualmente “București”, o cameră de locuit de

3,50/40 m, una sală de 4/1,15 m, o bucătărie, WC, sălița de la intrare.

Prin procesul verbal din 8 decembrie

1948 a fost preluat localul destinat producției și comerțului de patiserie,

inclusiv laboratorul, împreună cu spațiile situate la pivniță.

Au mai susținut că, în urma

decesului lui A.M.R. moștenitorii săi au încheiat o tranzacție la data de 28

august 1948, cu dată certă la Administrația Financiară, prin care s-a stabilit

faptul că imobilul ar reveni moștenitorilor P.A.R. cu o cotă de 14,5/48, N.A.R.

cu o cotă de 15,4/48, A.G.R. cu o cotă de 14,5/48 și O.E. cu o cotă de 4,5/48.

La data de 31 ianuarie 1970 a

decedat N.A.R. la succesiunea acestuia, conform art. 653 C. civ., venind

moștenitorii R.C. căsătorită C. și R.A., iar la 13 decembrie 1971 a decedat P.A.R.,

fiind moștenit de R.C., R.A. și R.G.A., prin acceptare tacită.

De asemenea, la 26 august 1987 a

decedat O.E., fiind moștenită de C.C. și R.A., conform certificatului de

moștenitor nr. 141 din 22 ianuarie 1993, iar la 17 august 1981 a decedat R.G.A.,

fiind moștenit de soția sa R.E.

La termenul de judecată din data de

11 mai 2001 reclamanții au arătat că înțeleg să se judece numai cu privire la

cele două spații comerciale aflate în proprietatea primăriei și cinematograful

aflat în posesia R.A.D.E.F.

Prin cerere de arătare a titularului

dreptului R.A.D.E.F. ROMANIA FILM, filiala de exploatare a filmului București,

a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a Oficiului Național al

Cinematografiei.

La termenul din 29 aprilie 2002,

Centrul Național al Cinematografiei, fost Oficiul Național al Cinematografiei a

invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă, arătând că are calitate

Ministerul Finanțelor Publice, excepție respinsă de prima instanță.

Prin cerere, nedenumită, calificată,

cerere de intervenție, numiții F.D.M., P.D., V.C., G.D., I.M. și M., N.O. și E.,

Ș.E., V.G. și M., M.P. și T.I. au solicitat să fie introduși în cauză în

calitate de pârâți, cerere respinsă ca lipsită de interes.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 860 din 3 iunie 2002, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a intervenientului F.D.M. și cererea de intervenție

formulată de acesta ca lipsită de interes.

A respins ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanții R.A., R.E. și C.C. în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului

București, R.A.D.E.F. București și intervenienții Oficiul Național al

Cinematografiei și F.D.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut în esență, că actualul cinematograf “București” și anexele sale

au trecut în proprietatea statului conform Decretului nr. 303/1948, în prezent

conform H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001, fiind parte din domeniul public al

statului.

În ceea ce privește spațiile

comerciale a constatat, că nu au fost individualizate iar pe de altă parte nu

s-a făcut dovada că sunt în posesia pârâților.

A mai reținut că, preluarea

imobilelor nu s-a făcut prin abuz în baza unei legi.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanții și intervenientul F.D.M., acesta din urmă fără a-l

motiva.

Prin apelul declarat reclamanții au

criticat hotărârea pronunțată sub următoarele aspecte:

- instanța de fond a încălcat

dispozițiile art. 6 și art.12 din Legea nr. 213/1998, neverificând legalitatea

titlului statului;

- nu s-a reținut că Decretul nr.

303/1948 nu se referă la spații comerciale sau locuințe;

- nu a comparat titlurile de

proprietate invocate de ambele părți;

- s-au încălcat de către prima

instanță dispozițiile art. 17 și art. 30 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului și art. 20 din Constituția României.

La termenul de judecată din data de

5 martie 2003 din oficiu, instanța de apel a pus în discuția părților excepția

lipsei calității procesuale active în raport de actul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1979/1879, transcris sub nr. 396/1879 la Tribunalul Ilfov.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 428 A din 17 septembrie 2003, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților și apelul declarat de

aceștia și în consecință:

A schimbat în parte sentința

apelată, în sensul respingerii acțiunii ca fiind introdusă de persoane fără

calitate procesuală activă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondat apelul

declarat de intervenientul F.D.M.

Pentru a decide astfel, Curtea, a

reținut, că actul intitulat „Tranzacție” nu este autentificat pentru

conformitate de către reclamanți și că el poartă semnăturile celor patru

pretinși succesori, deși se arată că de pe urma autorului A.N.R. ar fi rămas

opt moștenitori toți în calitate de copii ai autorului, respectiv: G., T., A.,

E., I., N., O. și P.

Instanța de apel, a mai reținut că

reclamanții nu au făcut dovada decesului numitului R.G. și nici nu au depus la

dosarul cauzei certificatul de naștere al fiului R.G.A., acesta din urmă

căsătorit fiind cu R.E., născută T., reclamantă în prezenta cauză.

Singura succesiune dovedită în cauză

de către reclamanți este cea față de O.E., decedată la 26 august 1987.

Conform certificatului de moștenitor

nr. 141 din 22 ianuarie 1993 emis de Notariatul de Stat sector 1 București, C.C.

și R.A. în calitate de verișori primari, au moștenit-o pe O.E. cu câte o cotă

succesorală de ½ fiecare.

Prin această soluție, Curtea a

apreciat că, nu au fost încălcate dispozițiile art. 296 alin. (1) teza II C.

proc. civ., întrucât prin respingerea acțiunii pentru lipsa calității

procesuale active a reclamanților nu se creează acestora o situație mai grea în

propria cale de atac, atât timp cât instanța de fond a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

În ceea ce privește apelul

intervenientului, Curtea a constatat că acesta nu are interes în susținerea

cererii sale, atâta timp cât reclamanții au renunțat la data de 11 mai 2001 la

revendicarea apartamentului deținut de intervenient.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanții au declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7-10 C. proc.

civ., susținând în esență, încălcarea dispozițiilor art. 296 alin. (1) teza II C.

proc. civ.

Dezvoltând acest motiv de recurs au

arătat, că este dovedit și de necontestat că cel puțin în privința

reclamanților R.A., R.E., s-a făcut dovada cu acte de stare civilă că aceștia

sunt descendenții lui A.G.R. care la rândul său a fost fiul lui A.N.R. proprietarul

imobilului în litigiu, acestora revenindu-le o cotă de 14,5/28 din imobil.

Regula unanimității comoștenitorilor

pentru valorificarea unui bun succesoral, care de altfel nu a fost pusă în

discuție nici de instanța de fond și nici de instanța de apel, încalcă flagrant

dispozițiile art. 480 și art. 728 C. civ.

Evocând fondul, recurenții au

susținut, că prima instanță nu a examinat valabilitatea titlului statului în

baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, iar cu privire la spațiile

comerciale, actele aflate la dosar fac dovada deplină a individualizării

acestora.

Recursul declarat este fondat,

pentru considerentele care succed:

Analizând cu prioritate excepția

lipsei calității procesuale active, în temeiul motivului de ordine publică

prevăzut de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., admițând apelul reclamanților,

schimbând sentința și respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța de apel a

încălcat prevederile art. 296 C. proc. civ. întrucât a creat reclamanților o

situație mai grea în propria cale de atac.

Soluția adoptată este greșită și

pentru că în primă instanță nu s-a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților iar pârâții-intimați nu au exercitat calea de atac a

apelului. Examinarea din oficiu a unei excepții peremtorii de natură a conduce

la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, constituie o încălcare evidentă și

flagrantă a principiului

non reformattio in pejus

.

În acest context considerentele

instanței de apel cu referire la fondul litigiului sunt irelevante și nu

reprezintă o judecată a fondului, dat fiind că excepția avută în vedere a fost

determinantă în adoptarea soluției atacate și exclude posibilitatea instanței de

a cerceta concomitent și fondul pricinii.

Fiind întrunit motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1), (2)

și (5) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanți va fi admis, va casa

decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, care

va rezolva problemele de fond ale pricinii în limitele competenței conferite

prin exercitarea apelului, declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de R.A., R.E. și

C.C. împotriva deciziei nr. 428/A din 17 septembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.