ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1479/2008

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, la 1 octombrie 1999, reclamantele A.C. și

S.I.F. au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, pentru a fi obligat acesta să le lase în deplină proprietate

imobilul situat în sector 1 proprietatea lor dobândită prin moștenire, imobil

intrat fără titlu legal în patrimoniul statului.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ.

Printr-o cerere de precizare de

acțiune depusă în cauză la 3 februarie 2000, reclamantele A.C. și F.S.I. au

chemat în judecată și pe R.A.D.E.F. România Film și R.A.D.E.F. România Film,

filiala București, pentru a se constata că aceștia dețin fără titlu, imobilul

situat în sectorul 1 compus din teren de 1348 mp și construcțiile existente pe

el, magazin, locuințe și sală de cinema) și să fie obligați să le lase imobilul

în liberă proprietate.

În cererea precizatoare, la cele

două reclamante s-au mai alăturat în calitate de reclamanți și R.I.M.A., B.P., B.G.M.

și I.J.M.L.L.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 7603 din 20 aprilie 2000 și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București reținând că valoarea

imobilului depășește 150.000.000 lei.

Tribunalul București prin sentința

civilă nr. 757 din 6 noiembrie 2000 a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei privind imobilele cu destinație de locuință din

imobilul revendicat și a respins acțiunea reclamanților A.C. și F.S.I. împotriva

pârâtei R.A.D.E.F. România Film, filiala București a R.A.D.E.F. și Consiliul

General al Municipiului București.

În motivarea acestei hotărâri s-a

reținut că imobilul a aparținut familiei B. și a fost trecut în proprietatea

Statului prin Decretul nr. 92/1950, decret aplicat în litera și spiritul său,

imobilul fiind proprietatea unei familii de mari industriași.

S-a reținut că pârâții Consiliul

General al Municipiului București și R.A.D.E.F. România Film și filiala

București nu au calitate procesuală pasivă, respingându-se față de aceștia

acțiunea, față de împrejurarea că apartamentele cu destinație de locuință au

fost deja vândute foștilor chiriași, în 1973 și, ulterior, în baza Legii nr.

112/1995.

S-a mai constatat că nu există un

temei juridic cu privire la retrocedarea cinematografului S., aceasta fiind o

problemă de lege ferende.

Împotriva acestei sentințe

reclamantele A.C. și F.S.I. la 18 decembrie 2000 au declarat apel și au

criticat soluția de respingere care se bazează pe criterii de luptă de clasă, fără

să se invoce un argument de drept care să legitimeze naționalizarea în

condițiile în care legea fundamentală, Constituția, nu o prevede și garantează

dreptul de proprietate, nimeni neputând fi privat de proprietatea sa în mod

arbitrar.

S-a mai invocat faptul că

naționalizarea s-a făcut de la B.D. (poziția nr. 993 din Decretul nr. 92/1950)

care nu era proprietar (la acel moment el fiind decedat), proprietari fiind

moștenitorii acestuia și care erau exceptați conform art. II de la aplicarea

Decretului nr. 92/1950.

S-a mai criticat împrejurarea că nu

s-a făcut dovada titlului de proprietate al Statului asupra imobilului în

discuție și nu s-a stabilit situația juridică a întregului imobil, nu toate

spațiile de locuit fiind vândute chiriașilor.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr.

1117 din 21 februarie 2007 a respins apelul ca fiind lipsit de interes.

În motivarea acestei decizii curtea

de apel a reținut că dosarul a fost suspendat în temeiul art. 47 din Legea nr.

10/2001 deoarece apelantele au declanșat procedura prealabilă necontencioasă de

recuperare a imobilului.

S-a reținut că această procedură s-a

finalizat prin emiterea deciziei nr. 106 din 25 septembrie 2001 a primarului

municipiului București, prin care s-a restituit în natură reclamantelor

imobilul în litigiu.

Ca urmare, s-a constatat că

interesul, fiind dat de scopul urmărit prin exercitarea căii de atac nu mai

subzistă față de restituirea imobilului.

S-a respins astfel apelul ca fiind

lipsit de interes.

Împotriva acestei decizii au

declarat la 7 iulie 2007 recurs reclamanții F.S.I., R.I.M.A., G.M.M.B.,

I.J.M.L.L., C.Ș.G., D.S.A.M., H.Y.G.B.D. și B.N.A., toți cu domiciliul ales la

mandatar C.C.

S-a criticat decizia instanței de

apel ca fiind lovită de nulitate absolută fiind pronunțată cu încălcarea

dispozițiilor art. 105 alin. (1) și (2) C. proc. civ., motiv prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că nu s-a

observat că la instanța de fond au fost introduși în cauză și alți moștenitori,

în calitate de reclamanți, fără ca să se regăsească acest lucru în dispozitivul

sentinței.

Decizia în apel s-a pronunțat în

contradictoriu cu o persoană care între timp a decedat, la 20 septembrie 2006,

C.A., fără să se introducă în cauză succesorii acesteia.

S-a arătat că apelul s-a judecat

exclusiv în contradictoriu numai cu cele două apelante, celelalte părți fiind

vătămate în dreptul lor de a-și formula apărările și de a susține motivele de

nelegalitate ale hotărârii instanței de fond.

S-a mai invocat motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., decizia fiind dată cu încălcarea dispozițiilor

incidente în cauză privitoare la aplicarea Decretului nr. 92/1950 și cât

privește considerarea ca lipsită de interes a atacării sentinței de fond. În

acest sens s-a arătat că nu s-au administrat probe pentru restituirea

cinematografului și nici pentru stabilirea persoanelor între care s-au stabilit

raporturi procesuale și că în mod eronat s-a considerat corectă aplicarea Decretului

nr. 92/1950. Toate acestea, au arătat recurenții, sunt elemente care dovedesc

că există interesul pentru promovarea căii de atac împotriva unei hotărâri care

a respins cererea de revendicare.

Analizând hotărârea atacată din

perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 referitoare la greșita apreciere a Decretului nr.

92/1950 nu a mai fost susținut, conform celor declarate expres de avocata

recurenților cu ocazia judecării în fond a cauzei) se constată următoarele:

Acțiunea cu care instanța de

judecată a fost investită, la 1 octombrie 1999 a fost formulată de reclamantele

A.C. și F.S.I.

În faza în care dosarul se mai afla

la Judecătoria sectorului 1 București s-a depus la dosar o precizare de acțiune

cu privire la care instanța de fond a avut o poziție oscilantă și indecisă.

La 3 februarie 2000 prin încheiere,

cererea precizatoare s-a respins ca tardivă iar la 2 martie 2000 printr-o altă

încheiere s-a luat act de depunerea în dosar a unei precizări de acțiune și s-a

dispus citarea în cauză a persoanelor intervenite în cauză ca reclamante și,

respectiv, a persoanelor chemate în judecată în calitate de pârâte.

Dosarul ajuns la Tribunalul

Municipiului București, urmare declinării, nu a fost clarificat sub aspectul

obiectului și părților angajate în proces, instanța de fond reținând în cauză

ca pârâți pe persoanele indicate în cererea precizatoare de acțiune iar ca

reclamante pe cele două persoane din acțiunea inițială, introductivă de

instanță.

Sentința instanței de fond a fost

atacată cu apel numai de reclamantele care au formulat inițial acțiunea, A.C.

și F.S.I., deși atât ele cât și celelalte persoane din cererea precizatoare au

avut același mandatar, pe C.C., care a răspuns la Judecătoria sectorului 1

pentru toți reclamanții, pentru cele două reclamante în faza Tribunalului și

tot pentru ele în apel. Apelul a fost semnat de acesta numai pentru

reclamantele A.C. și F.S.I.

Pe parcursul judecării apelului a

survenit decesul apelantei reclamante A.C., la 19 septembrie 2006, așa cum

rezultă din certificatul de deces nr. 184801 emis la 28 septembrie 2008 de

autoritățile statului Maryland, SUA.

Ca urmare, la 21 februarie 2007,

când s-a pronunțat instanța de apel, a fost soluționat apelul în contradictoriu

cu o parte care nu mai avea capacitate de folosință și nici exercitarea

drepturilor procesuale.

În acest sens hotărârea a fost dată

cu nerespectarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. Hotărârea fiind

pronunțată cu nerespectarea formelor legale care impuneau introducerea în cauză

a succesorilor părții, este necesar a fi anulată, vătămarea produsă părților

neputând fi înlăturată decât prin desființarea acestei hotărâri, conform art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

Ca urmare, acest motiv de recurs se

înscrie în condițiile prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și se va

admite cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre

rejudecarea apelului la aceeași instanță pentru introducerea în cauză, în locul

procesual ocupat până la deces de A.C., a succesorului acesteia, C.Ș.G.

(conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 76 din 18 octombrie 2006,

act autentic întocmit de notar M.Ș.S.).

Având în vedere actul mai sus

menționat se constată că numitul C.Ș.G. are calitate procesuală activă în a

formula prezentul recurs alături de reclamanta F. și ea vătămată în drepturile

sale prin respingerea apelului.

Făcând abstracție de incidentul

procesual menționat cât privește participarea în proces a celorlalți reclamanți

și, ca urmare, nepronunțarea instanței de apel și cu privire la aceștia se

constată că nu se poate constata nelegalitatea hotărârii.

Curtea de apel s-a pronunțat numai

cu privire la cererea cu care a fost investită și anume apelul declarat de A.C.

și F.S.I.

Deși instanța de fond nu s-a mai

preocupat de ceilalți reclamanți, aceștia nu au atacat sentința de fond iar din

apelul înregistrat nu a rezultat că cele două reclamante ar fi avut mandat din

partea celorlalți reclamanți să atace hotărârea instanței de fond și din

perspectiva acelor părți, o asemenea critică nefiind menționată în motivele de

apel.

Ca urmare, neatacând cu apel

hotărârea de fond recurenții R.I.M.A., G.M.M.B., I.J.M.L.L., D.S.A.M.,

H.Y.G.B.D. și B.N.A. aflându-se în situație de omisso medio nu pot formula

recurs, pentru motivele arătate, împotriva unei hotărâri de fond neatacate cu

calea de atac intermediară prevăzută de norma de procedură civilă.

Pe cale de consecință se va respinge

ca nefondat recursul declarat de acești din urmă reclamanți împotriva aceleiași

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții F.S.I. și C.Ș.G. împotriva deciziei nr. 111 A din 21 februarie 2007

a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare apelului la

aceeași instanță.

Respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva aceleiași decizii de către recurenții R.I.M.A., G.M.M.B.,

I.J.M.L.L., D.S.A.M., H.Y.G.B.D. și B.N.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.