ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5225/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La 14 aprilie 2003, reclamanta C.D. a chemat în judecată pe pârâtul O.D.,

pentru a se constata, că este unica moștenitoare a defunctului O.N., decedat la

5 ianuarie 2003 în Mannheim, conform certificatului de moștenitor eliberat sub

nr. 9 G RN 6/2003 din 24 februarie 2003 de Notariatul IX Mannheim și, a se

anula certificatul de calitate de moștenitor nr. 40 din 17 martie 2003 eliberat

de Biroul Notarial „Expert” București prin care s-a stabilit că pârâtul O.D.

este unic moștenitor al defunctului O.N.

În susținerea acțiunii reclamanta a

arătat, că prin testament olograf întocmit la 16 decembrie 2002, pe baza căruia

s-a eliberat certificatul de moștenitor nr. 9 GRN 6/2003, defunctul a dispus în

favoarea sa de întreaga avere și că, pârâtul, fratele defunctului deși avea

cunoștință despre testament, s-a prezentat la Biroul Notarial „Expert”

București unde a dat declarație pe propria răspundere că nu există alți

moștenitori legali sau testamentari ai defunctului obținând certificatul de

calitate de moștenitor a cărui anulare o solicită.

Investită cu acțiunea reclamantei, Judecătoria

sectorului 4, după ce a suspendat judecata pentru nedepunerea certificatului de

moștenitor invocat, supralegalizat conform art. 2 din O.G. nr. 66/1999 prin

încheierea din 30 iunie 2003, împotriva căreia s-a declarat recurs, admis prin

decizia nr. 882/R din 30 iulie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 5275 din 15 octombrie 2003 prin care a

admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București,

în raport de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, art. 14 și art. 19 C.

proc. civ. și de faptul că defunctul a avut ultimul domiciliu în Germania.

Soluționând cauza Judecătoria

sectorului 1 prin sentința civilă nr. 8166 din 19 decembrie 2003, a admis

acțiunea reclamantei, a constatat că aceasta este unica moștenitoare a

defunctului O.N. decedat la 5 ianuarie 2003 și a anulat certificatul de

calitate de moștenitor nr. 40 din 17 martie 2003, eliberat de B.N. „Expert”

București.

La pronunțarea sentinței judecătoria

a reținut în esență, că testamentul îndeplinește condițiile de formă și de fond

ale legii naționale a testatorului, precum și condițiile legii germane și a considerat

că defunctul neavând moștenitori rezervatari, transmiterea patrimoniului

succesoral nu poate avea loc pe calea devoluțiunii legale, care intervine doar,

în măsura în care acesta nu a dispus prin testament de patrimoniul său pentru

cauză de moarte sau manifestarea sa de voință nu poate produce efecte. A

conchis că, certificatul de moștenitor eliberat în Germania produce efecte în

România fiind scutit de orice alte formalități, și pe cale de consecință că

certificatul de moștenitor eliberat pârâtului este lovit de nulitate absolută.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.

622 din 15 aprilie 2004, fiind respins ca nefondat, apelul pârâtului O.D., analizat

conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în baza mijloacelor de apărare

invocate de acesta în fața primei instanțe, întrucât nu a fost motivat în fapt

și în drept.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, pârâtul a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5,

6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora a arătat că: apelul a fost

soluționat cu lipsă de procedură, acesta nefiind legal citat; instanța nu a

analizat cauza sub toate aspectele și a ignorat certificatul de moștenitor emis

de România, unde, la dezbaterea succesiunii reclamanta nu s-a prezentat cu

testamentul, deși știa că recurentul se va deplasa și va solicita stabilirea

drepturilor succesorale de pe urma părinților și a fratelui; certificatul de

calitate de moștenitor a fost emis de notarul român înlăuntrul termenului de

opțiune succesorală.

Recursul este nefondat.

Din înscrisurile aflate în dosarul

de apel rezultă că procedura cu pârâtul pentru termenul când s-a judecat cauza

a fost efectuată la adresa indicată de acesta, str. G.I. cu respectarea

întocmai a prevederilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ.

Așa după cum a reținut instanța de

apel confirmând soluția instanței de fond, testamentul olograf întocmit de

defunctul O.N., cetățean german cu ultimul domiciliu în Mannheim este supus

condițiilor de formă și fond ale legii germane, îndeplinind însă și pe cele ale

legii române.

Este de reținut, că acest testament

nu a fost contestat de către recurentul-pârât, iar susținerile acestuia în

sensul că dispozițiile codului civil german nu se aplică pe teritoriul României

și că Notariatul din Mannheim nu are competență de a identifica bunurile din

România ale defunctului, nu au suport legal.

Certificatul de moștenitor eliberat

de Notariatul IX Mannheim sub nr. 9 GRN 6/2003, tradus și legalizat purtând

apostila, produce efecte juridice în România fiind scutit de formalitatea

supralegalizării conform Convenției de la Haga din 1961 ratificată prin O.G.

nr. 66/1999.

Prin urmare, în mod corect prin

decizia recurată, curtea de apel a menținut sentința instanței de fond, prin

care s-a admis acțiunea reclamantei, s-a constatat calitatea acesteia de unică

moștenitoare de pe urma defunctului O.N. și pe cale de consecință s-a anulat

certificatul de moștenitor nr. 40/2003 emis pe numele recurentului, care

nefiind moștenitor rezervatar, este străin de succesiune.

Motivele invocate de recurent fiind

neîntemeiate, nu pot fi reținute.

Față de aceste considerente,

recursul urmează să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul O.D.

împotriva deciziei nr. 622 din 15 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2004.