ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 17 ianuarie 2003 reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtele U.M. și N.A. solicitând anularea certificatului de moștenitor de calitate nr. 61 din 19 iulie 2001 eliberat de Biroul Notarial Public D.A. din București, prin care s-a constatat că pârâtele sunt moștenitoare legale, în calitate de nepoate de frate, ale defunctei P.C.A.E., decedată la 21 februarie 1977, cu ultimul domiciliu în București, fiind fiicele lui U.G., decedat la 3 februarie 1988, frate al defunctei P.C.A.E.

Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că este unicul moștenitor al mamei sale G.A., decedată la 11 iulie 1981, care la rându-i, este unica moștenitoare a defunctei P.C.A.E., potrivit certificatului de moștenitor nr. 579 din 27 decembrie 1979 eliberat de Notariatul de Stat Local al sectorului 3 București conform sentinței civile nr. 1967 din 11 aprilie 1979 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, prin care s-a constatat deschisă succesiunea defunctei P.C.A.E., s-a consfințit că G.A. este unică moștenitoare testamentară a acesteia, cu vocație la întreaga masă succesorală și s-a stabilit că U.G., tatăl actualelor pârâte, este străin de succesiune prin exheredare totală. Față de situația de fapt invocată, reclamantul a susținut că, din moment ce autorul lor a fost exheredat total prin legatul instituit de P.C.A.E.

în favoarea mamei reclamantului, pârâtele nu puteau dovedi vocația la succesiunea defunctei P.C.A.E., ceea ce justifică anularea certificatului de moștenitor de calitate. Referitor la interesul său în anularea certificatului de moștenitor de calitate, reclamantul a arătat că, pe lângă bunurile existente în patrimoniul defunctei P.C.A.E. la data decesului, defuncta a avut în proprietate și imobilul „Vila Andrei” din localitatea Lacul Roșu, orașul Gheorghieni, județul Harghita, care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, iar cererea de restituire în natură a acestui imobil, formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă pentru motivul că și pârâtele au formulat asemenea cerere invocând pentru justificarea calității de persoane îndreptățite tocmai certificatul de moștenitor obiect al acțiunii de față.

Prin întâmpinare, pârâtele au susținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă și nu justifică un interes legitim pentru a cere anularea certificatului de moștenitor, deoarece autoarea sa G.A. a fost legatară cu titlu particular al defunctei P.C.A.E., legatul având ca obiect numai un apartament situat în București, situație constatată prin sentința civilă nr. 1967 din 11 aprilie 1979 a Judecătoriei sectorului 4 București și prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, astfel încât nu are vocație asupra altor bunuri din succesiunea defunctei P.C.A.E., ale cărei moștenitoare legale sunt pârâtele, așa cum în mod legal s-a atestat prin certificatul a cărui anulare se cere.

Prin sentința civilă nr. 6354 din 23 septembrie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a respins ca nefondate excepțiile invocate de pârâte, a admis acțiunea reclamantului și a anulat certificatul de moștenitor de calitate obiect al litigiului. În esență, pentru a hotărî în modul arătat, judecătoria a reținut că prin testament olograf defuncta P.C.A.E. a testat în favoarea autoarei reclamantului unicul bun imobil existent în proprietatea sa în acel moment, precum și toate bunurile mobile fără nici un fel de distincție, astfel că din modul de redactare a testamentului reiese faptul că defuncta a înțeles să testeze întregul său patrimoniu, exheredând concomitent pe fratele său U.G., devenit astfel străin de succesiune, consecința fiind că pârâtele fiice ale exheredatului nu pot avea vocație la succesiunea testatoarei.

Cu referire la sentința civilă nr. 1967/1979, invocată de toate părțile în sprijinul susținerilor lor, judecătoria a arătat că nu este ținută de calificarea dată legatului prin aceasta ca fiind cu titlu particular pentru că a fost dedusă în strânsă legătură cu masa succesorală existentă la data decesului testatoarei, compusă numai din bunul imobil, iar în plus, prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reconvențională prin care U.G. solicită să se constate calitatea sa de moștenitor legal al aceleași testatoare. Prin decizia civilă nr. 320A din 20 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtele N.A. și U.M., a schimbat în tot sentința civilă nr. 6354 din 23 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins acțiunea civilă introdusă de reclamantul G.M.

ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a înlăturat celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe reclamant să plătească pârâtelor suma de 5.077.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și în apel. Instanța de apel a constatat că dreptul la acțiune în anularea unui certificat de moștenitor este conferit prin art. 88 din Legea nr. 36/1995 numai persoanelor vătămate în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor, ceea ce presupune existența unei vocații succesorale a reclamantului la succesiunea dezbătută prin certificatul a cărui anulare o pretinde.

Ori, în cazul concret, esențial în soluționarea cauzei este existența sentinței civile nr. 1967/1979 a Judecătoriei sectorului 4 București, confirmată pe calea respingerii recursului prin decizia civilă nr.2592 din 20 septembrie 1979 a Tribunalului București, prin care autoarea reclamantului a fost declarată unică moștenitoare testamentară legatară particulară a defunctei P.C.A.E., hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, ceea ce împiedică rediscutarea chestiunilor dezlegate judiciar, între care se află și problema voinței juridice a testatoarei, nesusceptibilă de reevaluări pe calea prezentei pricini.

În aceste condiții este irelevant că, prin aceeași hotărâre, autorul pârâtelor nu a fost declarat moștenitor legal datorită rațiunilor practice de la acea dată, când masa succesorală se compunea numai din bunurile legate, asemenea calitate fiindu-i recunoscută prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care, pentru bunurile ce fac obiectul acestei legi, a permis repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și a succesibililor străini de moștenirea proprietarilor deposedați, cu excepția renunțătorilor. Împotriva deciziei date în apel reclamantul G.M. a declarat recurs solicitând casarea ei și păstrarea sentinței primei instanțe.

Dezvoltând recursul, reclamantul a redat situația de fapt a pricinii și, cu referire strictă la soluția dată cauzei în apel, a susținut că instanța de apel a admis în mod nelegal și netemeinic excepția lipsei calității procesuale active, aplicând greșit dispozițiile legale din materia autorității lucrului judecat, succesiunii și legatelor, precum și interpretând greșit actul juridic dedus judecății. Sub aceste aspecte, reclamantul a făcut o analiză a testamentului prin prisma prevederilor art. 888 C. civ., concluzionând că voința testatoarei a fost de a lăsa legatarei G.A. universalitatea bunurilor sale și de a exhedera total pe autorul pârâtelor, ceea ce are drept consecință lipsa oricărei vocații a pârâtelor la succesiunea defunctei P.C.A.E.

Cu referire la hotărârile judecătorești din anul 1979, reclamantul a susținut că, așa cum prima instanță a constatat, instanțele investite cu soluționarea pricinii de față nu sunt ținute de calificarea dată legatarului, întrucât aceasta a fost dedusă numai în strânsă legătură cu masa succesorală de la data decesului testatoarei, esențial fiind însă că a fost respinsă cererea reconvențională prin care autorul pârâtelor solicită să se constate calitatea sa de moștenitor legal, reținându-se că acesta este moștenitor nerezervatar care nu poate avea vocație concretă la succesiune. In fine, reclamantul a mai invocat în sprijinul recursului mențiunea expresă din decizia civilă nr. 2592/1979 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că autoarea sa are vocație universală la succesiunea defunctei P.C.A.E.

Prin al doilea motiv de recurs, reclamantul a imputat instanței de apel faptul că a ignorat nulitatea absolută a certificatului de legatar eliberat în anul 2001, în condițiile în care, prin certificatele de moștenitor nr. 579 conexat cu nr. 231/1979 și nr. 312/1963, au fost finalizate dezbaterile succesorale privind pe defuncții P.C.A.E. și P.G.N.R., nulitate prevăzută prin art. 86 din Legea notarilor publici, potrivit căruia certificatul de moștenitor se eliberează o singură dată sub sancțiunea nulității unui alt eventual certificat. Recursul nu este întemeiat. Esențial pentru soluționarea legală a cauzei este faptul că prin hotărârea judecătorească anterioară, anume sentința civilă nr. 1967 din 11 aprilie 1979 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, intrată în puterea lucrului judecat ca efect al respingerii recursurilor declarate de autorii părților din prezentul proces, adică G.A.

și U.G., prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, s-a constatat, în mod expres arătat în dispozitiv, că reclamanta din acel proces G.A., este unică moștenitoare a defunctei P.C.A.E. „în calitate de moștenitoare testamentară, legatară particulară”. Așadar, legatul instituit de defuncta P.C.A.E. în favoarea autoarei reclamantului G.A. a fost calificat ca un legat particular. Calificarea dată legatului este, de altfel, în deplină concordanță cu testamentul olograf, prin care testatoarea a dispus în mod neechivoc că lasă moștenire A.G. un bun imobil situat în București și toate bunurile sale mobile, menționând în mod special că a testat distinct în favoarea altei persoane locurile de veci concesionate de la Cimitirul Sfânta Vineri.

În fine, prin certificatul de moștenitor nr. 579 din 27 decembrie 1979 conexat cu nr. 231/1977 eliberat de Notariatul de Stat Local al sectorului 3 București, necontestat de către autoarea reclamantului sau de către reclamant, s-a atestat că de pe urma defunctei P.C.A.E. a rămas apartamentul cu 2 camere situat la parterul imobilului din București, moștenitoare testamentară legatară particulară fiind G.A. Este astfel pe deplin dovedit că autoarea reclamantului a avut vocație, pe care a materializat-o, numai asupra unor bunuri singulare din succesiunea testatoarea, fiind lipsită de relevanță împrejurarea, nereală de altfel, că aceste bunuri ar fi compus întreg patrimoniul defunctei existent la data decesului acesteia.

În aceste condiții, reclamantul, moștenitor la rându-i al legatarei particulare, nu justifică drept legitim în a pretinde sau urmări prin justiție bunuri ce exced celor legate și care s-au aflat în masa succesorală lăsată de testatoare sau au întregit ulterior patrimoniul acesteia. Pe cale de consecință, reclamantul nu justifică nici interes ocrotit juridicește pentru a cere anularea sau constatarea nulității absolute a certificatului notarial prin care s-a atestat calitatea pârâtelor de moștenitoare legale a defunctei P.C.A.E., cât timp prin acesta nu sunt vătămate drepturile dobândite de propria-i autoare pe calea legatului particular. Existența interesului legitim juridicește protequit este o cerință esențială în procesul civil, excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.

De altfel, prin art. 88 din Legea nr. 36/1995 se prevede posibilitatea anulării pe cale judecătorească a unui certificat de moștenitor, însă dreptul la acțiune este conferit numai celor vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor. Așadar, în cauza de față, indiferent de conținutul său, legalitatea certificatului obiect al acțiunii nu poate fi cercetată la cererea reclamantului, care nu este vătămat în propriul drept dobândit de la autoarea sa în limitele legatului cules de pe urma defunctei P.C.A.E., nejustificând astfel un interes legitim. În fine, nu este reală susținerea reclamantului că prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979 a Tribunalului București s-ar fi statuat în sensul că autoarea sa G.A.

ar fi avut vocație universală la succesiunea testatoarei. Într-adevăr, în considerentele acestei decizii se afirmă la un moment dat că G.A. este unica moștenitoare testamentară având vocație la întreaga masă succesorală, cu atât mai mult cu cât U.G. nu are calitatea de succesor rezervatar. Considerentele unei hotărâri judecătorești intră în puterea lucrului judecat numai în măsura în care explică dispozitivul și se reflectă în acesta, făcând corp comun cu el. Ori, dispozitivul deciziei de mai sus conține dispoziția de respingere a recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 1967 din 11 aprilie 1979 a Judecătoriei sectorului 4 București, astfel că această din urmă sentință a intrat în puterea lucrului judecat în privința fondului litigiului, iar prin dispozitivul său sentința cuprinde în mod expres, așa cum s-a mai arătat, că G.A.

este moștenitoare testamentară legatară particulară. Pentru toate cele ce preced, recursul este nefondat prin prisma tuturor motivelor invocate, urmând a fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Căzând astfel în pretențiile deduse judecății recursului, reclamantul G.M. va fi obligat, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâta N.A., dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr. 320A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă pe reclamantul G.M. să plătească pârâtei N.A. suma de 3 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2005.