ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 112/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 17 ianuarie 2003

reclamantul G.M. a chemat în judecată pe pârâtele U.M. și N.A. solicitând

anularea certificatului de moștenitor de calitate nr. 61 din 19 iulie 2001

eliberat de Biroul Notarial Public D.A. din București, prin care s-a constatat

că pârâtele sunt moștenitoare legale, în calitate de nepoate de frate, ale

defunctei P.C.A.E., decedată la 21 februarie 1977, cu ultimul domiciliu în

București, fiind fiicele lui U.G., decedat la 3 februarie 1988, frate al

defunctei P.C.A.E.

Motivând acțiunea, reclamantul a susținut

că este unicul moștenitor al mamei sale G.A., decedată la 11 iulie 1981, care

la rându-i, este unica moștenitoare a defunctei P.C.A.E., potrivit

certificatului de moștenitor nr. 579 din 27 decembrie 1979 eliberat de

Notariatul de Stat Local al sectorului 3 București conform sentinței civile nr.

1967 din 11 aprilie 1979 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, prin

care s-a constatat deschisă succesiunea defunctei P.C.A.E., s-a consfințit că G.A.

este unică moștenitoare testamentară a acesteia, cu vocație la întreaga masă

succesorală și s-a stabilit că U.G., tatăl actualelor pârâte, este străin de

succesiune prin exheredare totală.

Față de situația de fapt invocată,

reclamantul a susținut că, din moment ce autorul lor a fost exheredat total

prin legatul instituit de P.C.A.E. în favoarea mamei reclamantului, pârâtele nu

puteau dovedi vocația la succesiunea defunctei P.C.A.E., ceea ce justifică

anularea certificatului de moștenitor de calitate.

Referitor la interesul său în anularea

certificatului de moștenitor de calitate, reclamantul a arătat că, pe lângă

bunurile existente în patrimoniul defunctei P.C.A.E. la data decesului,

defuncta a avut în proprietate și imobilul „Vila Andrei” din localitatea Lacul Roșu,

orașul Gheorghieni, județul Harghita, care a fost naționalizat prin Decretul

nr. 92/1950, iar cererea de restituire în natură a acestui imobil, formulată de

reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost respinsă pentru motivul că și

pârâtele au formulat asemenea cerere invocând pentru justificarea calității de

persoane îndreptățite tocmai certificatul de moștenitor obiect al acțiunii de

față.

Prin întâmpinare, pârâtele au susținut că

reclamantul nu are calitate procesuală activă și nu justifică un interes

legitim pentru a cere anularea certificatului de moștenitor, deoarece autoarea

sa G.A. a fost legatară cu titlu particular al defunctei P.C.A.E., legatul

având ca obiect numai un apartament situat în București, situație constatată

prin sentința civilă nr. 1967 din 11 aprilie 1979 a Judecătoriei sectorului 4

București și prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, astfel încât nu are vocație asupra altor

bunuri din succesiunea defunctei P.C.A.E., ale cărei moștenitoare legale sunt

pârâtele, așa cum în mod legal s-a atestat prin certificatul a cărui anulare se

cere.

Prin sentința civilă nr. 6354 din 23

septembrie 2003, Judecătoria sectorului 3 București a respins ca nefondate

excepțiile invocate de pârâte, a admis acțiunea reclamantului și a anulat

certificatul de moștenitor de calitate obiect al litigiului.

În esență, pentru a hotărî în modul

arătat, judecătoria a reținut că prin testament olograf defuncta P.C.A.E. a

testat în favoarea autoarei reclamantului unicul bun imobil existent în

proprietatea sa în acel moment, precum și toate bunurile mobile fără nici un

fel de distincție, astfel că din modul de redactare a testamentului reiese

faptul că defuncta a înțeles să testeze întregul său patrimoniu, exheredând

concomitent pe fratele său U.G., devenit astfel străin de succesiune,

consecința fiind că pârâtele fiice ale exheredatului nu pot avea vocație la

succesiunea testatoarei.

Cu referire la sentința civilă nr. 1967/1979,

invocată de toate părțile în sprijinul susținerilor lor, judecătoria a arătat

că nu este ținută de calificarea dată legatului prin aceasta ca fiind cu titlu

particular pentru că a fost dedusă în strânsă legătură cu masa succesorală

existentă la data decesului testatoarei, compusă numai din bunul imobil, iar în

plus, prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reconvențională prin care U.G.

solicită să se constate calitatea sa de moștenitor legal al aceleași

testatoare.

Prin decizia civilă nr. 320A din 20

februarie 2004, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de pârâtele N.A. și U.M., a schimbat în tot sentința civilă nr. 6354

din 23 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a respins

acțiunea civilă introdusă de reclamantul G.M. ca fiind formulată de o persoană

fără calitate procesuală activă, a înlăturat celelalte dispoziții ale sentinței

și a obligat pe reclamant să plătească pârâtelor suma de 5.077.500 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată în fond și în apel.

Instanța de apel a constatat că dreptul

la acțiune în anularea unui certificat de moștenitor este conferit prin art. 88

din Legea nr. 36/1995 numai persoanelor vătămate în drepturile lor prin emiterea

certificatului de moștenitor, ceea ce presupune existența unei vocații

succesorale a reclamantului la succesiunea dezbătută prin certificatul a cărui

anulare o pretinde.

Ori, în cazul concret, esențial în

soluționarea cauzei este existența sentinței civile nr. 1967/1979 a

Judecătoriei sectorului 4 București, confirmată pe calea respingerii recursului

prin decizia civilă nr.2592 din 20 septembrie 1979 a Tribunalului București,

prin care autoarea reclamantului a fost declarată unică moștenitoare testamentară

legatară particulară a defunctei P.C.A.E., hotărâre judecătorească intrată în

puterea lucrului judecat, ceea ce împiedică rediscutarea chestiunilor dezlegate

judiciar, între care se află și problema voinței juridice a testatoarei,

nesusceptibilă de reevaluări pe calea prezentei pricini.

În aceste condiții este irelevant

că, prin aceeași hotărâre, autorul pârâtelor nu a fost declarat moștenitor

legal datorită rațiunilor practice de la acea dată, când masa succesorală se

compunea numai din bunurile legate, asemenea calitate fiindu-i recunoscută prin

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care, pentru bunurile ce fac obiectul

acestei legi, a permis repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și a

succesibililor străini de moștenirea proprietarilor deposedați, cu excepția

renunțătorilor.

Împotriva deciziei date în apel

reclamantul G.M. a declarat recurs solicitând casarea ei și păstrarea sentinței

primei instanțe.

Dezvoltând recursul, reclamantul a

redat situația de fapt a pricinii și, cu referire strictă la soluția dată

cauzei în apel, a susținut că instanța de apel a admis în mod nelegal și

netemeinic excepția lipsei calității procesuale active, aplicând greșit

dispozițiile legale din materia autorității lucrului judecat, succesiunii și

legatelor, precum și interpretând greșit actul juridic dedus judecății.

Sub aceste aspecte, reclamantul a

făcut o analiză a testamentului prin prisma prevederilor art. 888 C. civ.,

concluzionând că voința testatoarei a fost de a lăsa legatarei G.A.

universalitatea bunurilor sale și de a exhedera total pe autorul pârâtelor,

ceea ce are drept consecință lipsa oricărei vocații a pârâtelor la succesiunea

defunctei P.C.A.E.

Cu referire la hotărârile

judecătorești din anul 1979, reclamantul a susținut că, așa cum prima instanță

a constatat, instanțele investite cu soluționarea pricinii de față nu sunt

ținute de calificarea dată legatarului, întrucât aceasta a fost dedusă numai în

strânsă legătură cu masa succesorală de la data decesului testatoarei, esențial

fiind însă că a fost respinsă cererea reconvențională prin care autorul

pârâtelor solicită să se constate calitatea sa de moștenitor legal,

reținându-se că acesta este moștenitor nerezervatar care nu poate avea vocație

concretă la succesiune.

In fine, reclamantul a mai invocat

în sprijinul recursului mențiunea expresă din decizia civilă nr. 2592/1979 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că autoarea sa are

vocație universală la succesiunea defunctei P.C.A.E.

Prin al doilea motiv de recurs,

reclamantul a imputat instanței de apel faptul că a ignorat nulitatea absolută

a certificatului de legatar eliberat în anul 2001, în condițiile în care, prin

certificatele de moștenitor nr. 579 conexat cu nr. 231/1979 și nr. 312/1963, au

fost finalizate dezbaterile succesorale privind pe defuncții P.C.A.E. și P.G.N.R.,

nulitate prevăzută prin art. 86 din Legea notarilor publici, potrivit căruia

certificatul de moștenitor se eliberează o singură dată sub sancțiunea

nulității unui alt eventual certificat.

Recursul nu este întemeiat.

Esențial pentru soluționarea legală

a cauzei este faptul că prin hotărârea judecătorească anterioară, anume

sentința civilă nr. 1967 din 11 aprilie 1979 pronunțată de Judecătoria

sectorului 4 București, intrată în puterea lucrului judecat ca efect al

respingerii recursurilor declarate de autorii părților din prezentul proces,

adică G.A. și U.G., prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979

pronunțată de Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, s-a

constatat, în mod expres arătat în dispozitiv, că reclamanta din acel proces G.A.,

este unică moștenitoare a defunctei P.C.A.E. „în calitate de moștenitoare

testamentară, legatară particulară”.

Așadar, legatul instituit de

defuncta P.C.A.E. în favoarea autoarei reclamantului G.A. a fost calificat ca

un legat particular.

Calificarea dată legatului este, de

altfel, în deplină concordanță cu testamentul olograf, prin care testatoarea a

dispus în mod neechivoc că lasă moștenire A.G. un bun imobil situat în

București și toate bunurile sale mobile, menționând în mod special că a testat

distinct în favoarea altei persoane locurile de veci concesionate de la

Cimitirul Sfânta Vineri.

În fine, prin certificatul de moștenitor

nr. 579 din 27 decembrie 1979 conexat cu nr. 231/1977 eliberat de Notariatul de

Stat Local al sectorului 3 București, necontestat de către autoarea

reclamantului sau de către reclamant, s-a atestat că de pe urma defunctei P.C.A.E.

a rămas apartamentul cu 2 camere situat la parterul imobilului din București,

moștenitoare testamentară legatară particulară fiind G.A.

Este astfel pe deplin dovedit că

autoarea reclamantului a avut vocație, pe care a materializat-o, numai asupra

unor bunuri singulare din succesiunea testatoarea, fiind lipsită de relevanță

împrejurarea, nereală de altfel, că aceste bunuri ar fi compus întreg

patrimoniul defunctei existent la data decesului acesteia.

În aceste condiții, reclamantul,

moștenitor la rându-i al legatarei particulare, nu justifică drept legitim în a

pretinde sau urmări prin justiție bunuri ce exced celor legate și care s-au

aflat în masa succesorală lăsată de testatoare sau au întregit ulterior

patrimoniul acesteia.

Pe cale de consecință, reclamantul

nu justifică nici interes ocrotit juridicește pentru a cere anularea sau

constatarea nulității absolute a certificatului notarial prin care s-a atestat

calitatea pârâtelor de moștenitoare legale a defunctei P.C.A.E., cât timp prin

acesta nu sunt vătămate drepturile dobândite de propria-i autoare pe calea

legatului particular.

Existența interesului legitim

juridicește

protequit

este o cerință esențială în procesul civil,

excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.

De altfel, prin art. 88 din Legea

nr. 36/1995 se prevede posibilitatea anulării pe cale judecătorească a unui

certificat de moștenitor, însă dreptul la acțiune este conferit numai celor

vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor.

Așadar, în cauza de față, indiferent

de conținutul său, legalitatea certificatului obiect al acțiunii nu poate fi

cercetată la cererea reclamantului, care nu este vătămat în propriul drept

dobândit de la autoarea sa în limitele legatului cules de pe urma defunctei P.C.A.E.,

nejustificând astfel un interes legitim.

În fine, nu este reală susținerea

reclamantului că prin decizia civilă nr. 2592 din 20 septembrie 1979 a

Tribunalului București s-ar fi statuat în sensul că autoarea sa G.A. ar fi avut

vocație universală la succesiunea testatoarei.

Într-adevăr, în considerentele

acestei decizii se afirmă la un moment dat că G.A. este unica moștenitoare

testamentară având vocație la întreaga masă succesorală, cu atât mai mult cu

cât U.G. nu are calitatea de succesor rezervatar.

Considerentele unei hotărâri

judecătorești intră în puterea lucrului judecat numai în măsura în care explică

dispozitivul și se reflectă în acesta, făcând corp comun cu el.

Ori, dispozitivul deciziei de mai

sus conține dispoziția de respingere a recursurilor declarate împotriva

sentinței civile nr. 1967 din 11 aprilie 1979 a Judecătoriei sectorului 4

București, astfel că această din urmă sentință a intrat în puterea lucrului

judecat în privința fondului litigiului, iar prin dispozitivul său sentința

cuprinde în mod expres, așa cum s-a mai arătat, că G.A. este moștenitoare

testamentară legatară particulară.

Pentru toate cele ce preced,

recursul este nefondat prin prisma tuturor motivelor invocate, urmând a fi

respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Căzând astfel în pretențiile deduse

judecății recursului, reclamantul G.M. va fi obligat, potrivit art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată făcute de pârâta N.A.,

dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei civile nr.

320A din 20 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă pe reclamantul G.M. să plătească pârâtei N.A. suma

de 3 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie

2005.