ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5211/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

a sesizat Comisia de Cercetare de pe lângă Curtea de apel, solicitând, în baza

comunicării Poliției de frontieră, cercetarea averii lui I.L., pe temeiul art.

8 din Legea nr. 115/1996, „pentru justificarea sumei de 7000 dolari SUA”.

Comisia de cercetare, prin ordonanța

nr. 3/2002, a clasat sesizarea, iar Parchetul de pe lângă Curtea de apel, după

trei luni, la 14 iunie 2002 a cerut reluarea cercetării, astfel că s-a trecut

la o nouă verificare, după care s-a constatat că cercetații, soț și soție, nu

justifică suma de 311 milioane lei, pentru care cauza a fost trimisă instanței

de judecată, în baza art. 14 lit. a) din Legea nr. 115/1996.

Curtea de apel Constanța, prin

sentința civilă nr. 14/C din 12 februarie 2003, a admis sesizarea și a obligat

soții cercetați la plata sumei de 211.158.610 lei „calculată în Euro, la cursul

zilei (calculată la data pronunțării)”, reținând, în esență, că există un

„Total venituri – 609.375.770 lei și total cheltuieli – 353.158.610 lei”, iar,

pe subperioade, oct. 96-1999, venituri 42 milioane salarii + 100 milioane

vânzarea Daciei Super Nova, iar cheltuieli 91.669.610 lei lucrări la imobil și

261.489.000 lei, total 353.158.610 lei ... diferență nejustificată: 31.158.610

lei”.

Contra sentinței cercetații au

declarat recurs, conform art. 304

1

C. proc. civ. și art. 304 pct. 8,

9 și 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- greșita înlăturare a împrumutului

de 20.000 dolari SUA de la venituri,

- ignorarea probelor și neexaminarea

veniturilor agricole, precum și a

- celor referitoare la modalitatea

de dobândire a autoturismului „Leganza”,

- necercetarea fondului cauzei

relativ la veniturile realizate împreună cu mama cercetatei I.M., persoană care

gospodărește cu cercetații și care s-au probat.

Prima instanță, preluând mecanic,

datele sesizării a consemnat în sentință că perioada cercetată este cuprinsă

între 28 octombrie 1996–17 octombrie 2001, dar în considerentele soluției nu a

mai analizat-o, pentru ca în finalul ei să indice o subperioadă oct. 96-1999,

justificând suma „ilicită” de 211.158.610 lei într-un mod succint și, doar,

aritmetic.

În ce privește veniturile din

creșterea animalelor, precum și cele din exploatația agricolă de 7 ha,

aparținând mamei cercetatei, care gospodărește cu cei doi soți, prima instanță

nu le-a examinat, cu motivarea că „cercetații nu și-au făcut nici un fel de

probe în fața comisiei, probele au fost făcute în fața instanței”, veniturile

fiind calculate de experți, însă nu s-au calculat și cheltuielile „atât cu

cultivarea pământului cât și cu creșterea animalelor”.

De asemenea, fără a intra în

cercetarea fondului, sub acest aspect, și fără a examina contestația comună a

celor trei, ca persoane care au gospodărit laolaltă, într-un patrimoniu ce

putea produce venituri comune, instanța s-a limitat la a exclude această situație

de fapt și juridică printr-o formulare inadecvată („În declarațiile de la

comisie, ei nu au amintit nimic de creșterea animalelor. Același raționament se

reține și pentru cultivarea terenurilor, respectiv 6 ha și 1 ha cultivat în

Mangalia cu zarzavaturi”.

Curtea de apel, din oficiu, produce

un element de notorietate și de tradiție, cu ajutorul căruia își justifică

soluția de excludere a examinării și judecării celor două situații invocate; în

acest sens instanța reține: “faptul că au fost ajutați de mama și soacra

cercetaților cu produse agricole obținute din gospodăria proprie este un lucru

normal, însă acest ajutor nu poate influența veniturile cercetaților cu sume

enorme, în raport și de cheltuielile care se fac pentru obținerea acestor

venituri”.

Așadar, prima instanță nu a cercetat

fondul cauzei sub aspectele relevate, ceea ce atrage, conform art. 312 alin. (5)

C. proc. civ., casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În fond după casare, instanța de

trimitere va trebui să reexamineze și celelalte apărări ale cercetaților,

relative la realitatea împrumutului de 20.000 dolari SUA din perioada

cercetată, precum și la modalitatea de achiziționare a autoturismului

“Leganza”, neexaminată sub niciun aspect în sentință.

Pe de altă parte, instanța de fond nu a cercetat riguros și analitic,

veniturile și cheltuielile cercetaților, privite în dinamica lor, pe întreaga

perioadă invocată de comisie (28 octombrie 1996–17 octombrie 2001), dar și pe

sub perioade clar, judicios și motivat individualizate, raportat, în principal,

la momentele în care au dobândit cele două importante bunuri (edificarea

imobilului și achiziționarea autoturismului “Leganza”).

Este de neînțeles cum prima instanță

a fixat subperioada oct. 96-99 și, totodată, într-o propoziție, cu câteva

cifre, a expediat-o stabilind, pe această bază, “diferența nejustificată de

211.158.610 lei după ce, prin același mod de calcul, pe total perioadă

determină, în aliniatul anterior, venituri de 609.375.750 lei și aceeași sumă

la cheltuielile (353.158.610 lei), rezultând o diferență în plus la venituri de

256.117.160 lei (!).

Toate aceste elemente completează clar concluzia relativă la o judecată

formală echivalând evident cu necercetarea fondului sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

cercetații I.L. și I.E. împotriva deciziei nr. 14/C din 12 februarie 2003 a

Curții de Apel Constanța pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie

2004.