ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3454/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 august 2001, la Judecătoria Târgu-Neamț, reclamanta Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, în numele și pentru Mănăstirea Neamț, a solicitat în contradictoriu cu Comisia Locală Vînători și Comisia Județeană Neamț de aplicare a Legii nr. 18/1998, precum și SC A. D. SA să se constate nulitatea absolută, parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07/0828 din 8 august 1995, emis de Ministerul Agriculturii. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă că actul atacat include în mod nelegal și suprafața de teren de 73.827 mp situată în comuna Vânători la pct. C., teren ce a aparținut mănăstirii până în anul 1949 și care i se cuvine prin reconstituire, în temeiul Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 1414, pronunțată la 18 septembrie 2001, a fost declinată competența, în favoarea Curții de Apel Bacău, reținându-se că primul capăt de cerere vizează un act administrativ emis de un minister și că numai după soluționarea acestuia, se va putea trece la soluționarea celei de-a doua cereri – emiterea titlului de proprietate. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, sub nr. 3963 din 20 noiembrie 2001, ocazie în care a fost chemată în judecată, și emitenta certificatului de atestare a dreptului de proprietate. La termenul din 18 martie 2002, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se constate și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1323 din 27 august 2001, prin care SC A.D.

SA a vândut soților S.J. și S.L., o suprafață de 4876 mp și locuința aflată pe acest teren inclus în certificatul atacat prin acțiune. Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 131, pronunțată la 10 decembrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea, astfel cum a fost completată. Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că nulitatea unui act administrativ, de natura certificatului atacat, este o sancțiune, a cărei aplicare se justifică prin existența la data emiterii actului, fie a încălcării unor norme imperative de ordin formal, fie a unor dispoziții privind conținutul actului, de asemenea imperative. În speță, instanța a reținut că nu s-au constatat asemenea încălcări, la data emiterii actului societatea avea în administrare în mod legal terenul în litigiu, astfel că pentru a-l trece în patrimoniul său, conform H.G.

nr. 834/1991, a fost necesar emiterea unui titlu prin care să-i constituie dreptul de proprietate. Instanța a mai argumentat soluția, prin aceea că titlul reclamantei a fost emis la 28 iunie 2001, ulterior actului atacat, emis la 8 august 1995, precum și a vânzării efectuate de societate, soților S. În ce privește acest ultim act, instanța a reținut că actul de vânzare a îndeplinit condițiile de validitate prevăzute de art. 948 C. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, în numele și pentru Mănăstirea Neamț, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia. În motivarea recursului s-a precizat că hotărârea se sprijină pe argumente contradictorii și împotriva probelor administrate în cauză.

În acest sens s-a arătat că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are un interes legitim și că Mănăstirea Neamț a făcut dovada că întreg terenul, în suprafață de 10.892,30 ha, denumit „vatra înconjurătoare” a Mănăstirii Neamț, pe care se găsesc terenurile din litigiu, a fost proprietatea acesteia, pentru o parte fiind emise titluri de proprietate. S-a mai susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (expertiza topometrică, procesul-verbal de cercetare la fața locului încheiat de instanță). Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a depus la dosar întâmpinare care a precizat că a avut în vedere faptul că documentația depusă de societate, a fost aprobată și avizată de organele legal abilitate, conform H.G.

nr. 834/1991 și a criteriilor date în aplicarea sa, iar în subsidiar, în situația în care se apreciază ca întemeiată, acțiunea reclamantei-recurente, să se rețină că este culpa exclusivă a pârâtei SC A.D. SA județul Neamț. Pentru termenul din 16 mai 2003 s-au depus la dosar, decizia civilă nr. 3390/RC/2002, irevocabilă, a Tribunalului Neamț, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 747 din 15 aprilie 2003, încheiat între S.J. și recurentă, pentru terenul în suprafață de 4876 mp și una vilă P+1, situată pe acest teren, precizându-se că pretențiile cu privire la acest teren au fost satisfăcute, rămânând în discuție constatarea nulității parțiale pentru terenurile în suprafață de 3.358 mp, de la punctul fosta T.V., situat în Vatra Mănăstirii Neamț și 65.593 mp teren, de la punctul fosta F.C.

Recursul este fondat. Curtea, analizând ansamblul probator administrat în cauză, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ, este nelegală și netemeinică. Rezultă că recurenta-reclamantă a făcut dovada interesului său legitim în legătură cu întreg terenul în suprafață de 10.892,30 ha, denumit vatra înconjurătoare a Mănăstirii Neamț ce a fost proprietatea acesteia, preluată abuziv de stat. Mai mult, paralel cu acest proces, în contencios, pe calea acțiunii civile, o parte din terenuri au fost retrocedate mănăstirii, prin titluri de proprietate dovedindu-se astfel și dreptul, în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 - decizia civilă nr. 1380/A/2002, decizia nr. 1494/R/2002, pronunțate de către Tribunalul Cluj, precum și decizia nr. 3390/RC/2002, irevocabilă, a Tribunalului Neamț, din care rezultă că terenurile ocupate de pârâta SC A.D.

SA, trebuie să revină reclamantei Mănăstirea Neamț și schiturilor subordonate. Este cert că în atare împrejurare, legalitatea actului emis este afectată de o atare realitate, care reprezintă o condiție de fond și anume, încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei și care atrage nulitatea parțială a acestui act. De altfel, chiar intimata-pârâtă Ministerul Agriculturii, emitenta actului, în întâmpinarea depusă, a precizat în subsidiar că nu are nici o culpă, aceasta aparținând în exclusivitate intimatei SC A.D. SA. A mai rezultat că terenurile în discuție erau părăsite și nu mai contribuiau la procesul de producție, astfel că și sub acest aspect, actul emis este nelegal, el încălcând prevederile art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, care stabilesc că se pot trece în proprietatea societăților comerciale cu capital de stat, numai terenurile necesare desfășurării activității. Chiar actul de vânzare-cumpărare intervenit pe parcursul procesului între pârâta SC A.D. SA și soții S., demonstrează pe lângă reaua-credință a acesteia, vânzarea unui bun litigios, și împrejurarea că aceasta nu mai are activitate. Ca o consecință, Curtea urmează să caseze sentința atacată și în fond, să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, numai cu privire la cele două suprafețe de teren în punctul T.V. și punctul C., cererea privind terenul în suprafață de 4876 mp, rămânând fără obiect, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare intervenit între recurentă și intimații S.J.

și S.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, în numele și pentru Mănăstirea Neamț, împotriva sentinței civile nr. 131 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea precizată și dispune anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, pentru suprafețele de 3358 mp, de la punctul T.V. și 65593 mp de la punctul C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2003.