ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3454/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22

august 2001, la Judecătoria Târgu-Neamț, reclamanta Mitropolia Moldovei și

Bucovinei, Iași, în numele și pentru Mănăstirea Neamț, a solicitat în

contradictoriu cu Comisia Locală Vînători și Comisia Județeană Neamț de

aplicare a Legii nr. 18/1998, precum și SC A. D. SA să se constate nulitatea

absolută, parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M07/0828 din 8 august 1995, emis de Ministerul

Agriculturii.

În motivarea acțiunii s-a precizat

de către reclamantă că actul atacat include în mod nelegal și suprafața de

teren de 73.827 mp situată în comuna Vânători la pct. C., teren ce a aparținut

mănăstirii până în anul 1949 și care i se cuvine prin reconstituire, în temeiul

Legii nr. 18/1991.

Prin sentința civilă nr. 1414,

pronunțată la 18 septembrie 2001, a fost declinată competența, în favoarea

Curții de Apel Bacău, reținându-se că primul capăt de cerere vizează un act

administrativ emis de un minister și că numai după soluționarea acestuia, se va

putea trece la soluționarea celei de-a doua cereri – emiterea titlului de

proprietate.

Cauza a fost înregistrată la Curtea

de Apel Bacău, secția de contencios administrativ, sub nr. 3963 din 20

noiembrie 2001, ocazie în care a fost chemată în judecată, și emitenta

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

La termenul din 18 martie 2002,

reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând să se constate și nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1323 din 27 august

2001, prin care SC A.D. SA a vândut soților S.J. și S.L., o suprafață de 4876

mp și locuința aflată pe acest teren inclus în certificatul atacat prin

acțiune.

Curtea de Apel Galați, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 131, pronunțată la 10

decembrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea, astfel cum a fost completată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

constatat că nulitatea unui act administrativ, de natura certificatului atacat,

este o sancțiune, a cărei aplicare se justifică prin existența la data emiterii

actului, fie a încălcării unor norme imperative de ordin formal, fie a unor

dispoziții privind conținutul actului, de asemenea imperative.

În speță, instanța a reținut că nu

s-au constatat asemenea încălcări, la data emiterii actului societatea avea în

administrare în mod legal terenul în litigiu, astfel că pentru a-l trece în

patrimoniul său, conform H.G. nr. 834/1991, a fost necesar emiterea unui titlu

prin care să-i constituie dreptul de proprietate.

Instanța a mai argumentat soluția,

prin aceea că titlul reclamantei a fost emis la 28 iunie 2001, ulterior actului

atacat, emis la 8 august 1995, precum și a vânzării efectuate de societate,

soților S.

În ce privește acest ultim act,

instanța a reținut că actul de vânzare a îndeplinit condițiile de validitate

prevăzute de art. 948 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, în numele și pentru

Mănăstirea Neamț, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a precizat

că hotărârea se sprijină pe argumente contradictorii și împotriva probelor

administrate în cauză.

În acest sens s-a arătat că

nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are un interes legitim și că

Mănăstirea Neamț a făcut dovada că întreg terenul, în suprafață de 10.892,30

ha, denumit „vatra înconjurătoare” a Mănăstirii Neamț, pe care se găsesc

terenurile din litigiu, a fost proprietatea acesteia, pentru o parte fiind

emise titluri de proprietate.

S-a mai susținut că instanța nu s-a

pronunțat asupra dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii (expertiza topometrică, procesul-verbal de cercetare la

fața locului încheiat de instanță).

Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor a depus la dosar întâmpinare care a precizat că a

avut în vedere faptul că documentația depusă de societate, a fost aprobată și

avizată de organele legal abilitate, conform H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor

date în aplicarea sa, iar în subsidiar, în situația în care se apreciază ca

întemeiată, acțiunea reclamantei-recurente, să se rețină că este culpa

exclusivă a pârâtei SC A.D. SA județul Neamț.

Pentru termenul din 16 mai 2003 s-au

depus la dosar, decizia civilă nr. 3390/RC/2002, irevocabilă, a Tribunalului

Neamț, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 747 din 15 aprilie

2003, încheiat între S.J. și recurentă, pentru terenul în suprafață de 4876 mp

și una vilă P+1, situată pe acest teren, precizându-se că pretențiile cu

privire la acest teren au fost satisfăcute, rămânând în discuție constatarea

nulității parțiale pentru terenurile în suprafață de 3.358 mp, de la punctul

fosta T.V., situat în Vatra Mănăstirii Neamț și 65.593 mp teren, de la punctul

fosta F.C.

Recursul este fondat.

Curtea, analizând ansamblul probator

administrat în cauză, urmează să constate că hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția de contencios administrativ, este nelegală și netemeinică.

Rezultă că recurenta-reclamantă a

făcut dovada interesului său legitim în legătură cu întreg terenul în suprafață

de 10.892,30 ha, denumit vatra înconjurătoare a Mănăstirii Neamț ce a fost

proprietatea acesteia, preluată abuziv de stat.

Mai mult, paralel cu acest proces,

în contencios, pe calea acțiunii civile, o parte din terenuri au fost retrocedate

mănăstirii, prin titluri de proprietate dovedindu-se astfel și dreptul, în

condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 - decizia civilă nr. 1380/A/2002,

decizia nr. 1494/R/2002, pronunțate de către Tribunalul Cluj, precum și decizia

nr. 3390/RC/2002, irevocabilă, a Tribunalului Neamț, din care rezultă că

terenurile ocupate de pârâta SC A.D. SA, trebuie să revină reclamantei

Mănăstirea Neamț și schiturilor subordonate.

Este cert că în atare împrejurare,

legalitatea actului emis este afectată de o atare realitate, care reprezintă o

condiție de fond și anume, încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei

și care atrage nulitatea parțială a acestui act.

De altfel, chiar intimata-pârâtă

Ministerul Agriculturii, emitenta actului, în întâmpinarea depusă, a precizat

în subsidiar că nu are nici o culpă, aceasta aparținând în exclusivitate

intimatei SC A.D. SA.

A mai rezultat că terenurile în

discuție erau părăsite și nu mai contribuiau la procesul de producție, astfel

că și sub acest aspect, actul emis este nelegal, el încălcând prevederile art.

1 din H.G. nr. 834/1991, care stabilesc că se pot trece în proprietatea

societăților comerciale cu capital de stat, numai terenurile necesare

desfășurării activității.

Chiar actul de vânzare-cumpărare

intervenit pe parcursul procesului între pârâta SC A.D. SA și soții S.,

demonstrează pe lângă reaua-credință a acesteia, vânzarea unui bun litigios, și

împrejurarea că aceasta nu mai are activitate.

Ca o consecință, Curtea urmează să

caseze sentința atacată și în fond, să dispună anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, numai cu privire la cele două suprafețe de

teren în punctul T.V. și punctul C., cererea privind terenul în suprafață de

4876 mp, rămânând fără obiect, ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare

intervenit între recurentă și intimații S.J. și S.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, în numele și pentru Mănăstirea Neamț,

împotriva sentinței civile nr. 131 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite acțiunea precizată și dispune anularea în parte a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, pentru suprafețele de 3358 mp, de la

punctul T.V. și 65593 mp de la punctul C.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 octombrie 2003.