ÎCCJ, decizie (scj.ro #85298)

Proprietate. Competența de soluționare și termenul de exercitare a acțiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991 Certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ și supus cenzurii instanței de contencios administrativ, acțiunea urmând a fi exercitată în termenele prevăzute de art.5 din Legea nr.29/1990. Secția de contencios administrativ, decizia nr.182 din 22 ianuarie 2003 Reclamanții P.T. și P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii și Alimentației în favoarea SC ”F” SA pentru terenul în suprafață de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, județul Neamț.

In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul în suprafață de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moștenire de la tatăl lor, A.P. și că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 și a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafața totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză. Pârâții Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC ”F” SA au invocat excepțiile de necompetență materială a instanței de contencios administrativ și de tardivitate a acțiunii formulate de reclamanți. Prin sentința civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ a respins excepția de necompetență materială, reținându-se că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate a administrației publice centrale, fiind supus cenzurii instanței de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeași sentință a fost admisă excepția de tardivitate și a fost respinsă acțiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanții nu s-au adresat instanței de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă și nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoștință de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA. Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții. In primul motiv de casare, recurenții au invocat necompetența materială a instanței de contencios administrativ, susținând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil și competența de judeca acțiunea în anulare aparține instanței de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenții au criticat soluția de admitere a excepției de tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanța de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile și respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat. Recursul nu este fondat. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care funcționează ca autoritate a administrației publice centrale. Instanța de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condițiile Legii nr.29/1990 și față de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepția de necompetență materială.

Recurenții nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă și nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamț și în care recurenții au avut calitatea de intimați intervenienți. Față de aceste date, acțiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanței de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenților este lipsit de relevanță în cauză, deoarece aceștia au calitatea de terți și ministerul intimat nu avea obligația legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanței a început să curgă de la data când recurenții au cunoscut atât existența, cât și conținutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege și dacă se adresează justiției pentru recunoașterea dreptului încălcat. Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Roman, se reține că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenții au luat cunoștință de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanței de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecința stingerii dreptului recurenților reclamanți la acțiune în sens material. In consecință, recursul a fost respins ca nefondat.