ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 19 septembrie 2003, SC A. SA Răucești a chemat în judecată Comisia comunală

Răucești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană Neamț pentru

stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, solicitând anularea

parțială a titlului de proprietate nr. 51/1819 din 17 august 1999, emis lui

V.G.I., pentru suprafețele ce le deține legal reclamanta, urmând ca acesta să

primească teren în compensare, în alt loc, conform Legii nr. 18/1991 și a

adresei Consiliului Local Răucești, cu nr. 1361 din 12 mai 1994.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că, atât pentru suprafața de teren de 1700 mp, din sola 18,

parcela 697/1, cât și pentru aceea de 812 mp, din sola 18 parcela 700/4, pe

care sunt amplasate mai multe construcții ce-i aparțin, deține certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1060,

emis la data de 19 august 1994, de Ministerul Agriculturii și Alimentației,

conform H.G. nr. 834/1991.

Prin cererea reconvențională

înregistrată la 6 noiembrie 2003, pârâtul V.G.I. a solicitat constatarea

nulității absolute a acestui certificat, numai în partea referitoare la

suprafețele de 1700 mp teren înscris în titlul său de proprietate, în tarlaua

18, sola 697/1 și de 812 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 51/1819, în

tarlaua 18, parcela 700/4.

Judecătoria Târgu Neamț, prin

sentința civilă nr. 1637 din 4 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cererii privind constatarea nulității absolute parțiale

a certificatului de atestare a dreptului de proprietate formulată de V.G.I., în

favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și a

suspendat judecarea acțiunii civile pentru anularea parțială a titlului de proprietate

introdusă de SC A. SA Răucești.

Prin sentința nr. 242 din 11 iunie

2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins excepția tardivității și inadmisibilității invocate de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și a admis, în parte, cererea

formulată de V.G.I., în sensul că a anulat în parte certificatul de atestare a

dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, numai pentru

suprafața de 792 mp teren situat în comuna Răucești, satul Oglinzi, în

configurația din schița anexă 1 la raportul de expertiză tehnică Monoranu,

având ca delimitări (cote) evidențiate în schiță 139 - 140 - 230 - 200 și

vecinătățile: N - V.G.I., S - restul terenului din certificatul SC A. SA, E -

D.S. 712; V - T.V.

Totodată, instanța de fond a dispus

menținerea certificatului atacat pentru diferența de 1700 mp și 494 mp

aparținând Stațiunii Oglinzi a pârâtei A. Răucești, pe care a obligat-o și la

plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, că terenul din

titlul reclamantei se suprapune parțial cu cel din certificat, astfel cum

rezultă din raportul de expertiză.

Pe de altă parte, instanța de fond a

reținut că pe suprafața de 1700 mp se află o clădire (birouri) și un adăpost

pentru utilaje, proprietatea pârâtei, dar că reclamanta a ocupat terenul în

litigiu de mai bine de patru ani, iar construcția este degradată și nefolosită,

nu datorită abandonului, ci a împiedicării de a o folosi, societatea pârâtă

desfășurându-și în continuare, activitatea de prestări de servicii și lucrări

cu caracter agricol.

De asemenea, s-a reținut și că

terenul a fost atribuit, în baza dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, SC A. SA,

necesar funcționării societății și Stațiunii Oglinzi, inclusiv terenul din

hotărârea judecătorească inopozabilă reclamantei, precum și faptul că această

hotărâre judecătorească se referă la 986 mp teren, care excede suprafeței

inițiale de 2000 mp, pe care fosta S.M.A. Oglinzi a avut-o în anul 1991, când

s-a înființat SC A. SA.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termen legal, reclamantul V.G.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se reiterează situația de fapt arătată în acțiune, susținându-se că cele două

argumente reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate,

sunt nereale și nedovedite, certificatul atacat fiind nelegal în partea

referitoare la terenul proprietatea sa.

Recurentul-reclamant susține că, în

contradicție cu cele reținute de instanța de fond, din probele administrate în

cauză rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de H.G. nr.

834/1991, în baza căreia s-a emis actul atacat cu privire la terenul său.

Astfel, arată recurentul-reclamant, întregul său teren este liber, nefolosit,

nefiind necesar societății, pentru desfășurarea obiectului ei de activitate,

iar nu doar 792 mp, cum a reținut instanța de fond. Mai mult, arată recurentul-reclamant,

chiar emitentul actului, în întâmpinarea depusă la dosar, este de acord cu

cererea sa, iar raportul de expertiză arată că terenul este liber, cu excepția

celui aferent clădirii dărăpănate și unui șopron constituit din 4 stâlpi.

Mai arată recurentul-reclamant că în

situația care s-ar fi dorit ca acel șopron și clădirea dărăpănată să rămână

societății, se putea delimita terenul aferent lor, de aproximativ 500 mp și

restul să-i rămână conform titlului său de proprietate și anulat certificatul

pentru tot restul terenului de 1900 mp, deși societatea și-a mutat atât sediul

în altă localitate, cât și utilajele, nemaifuncționând în Oglinzi.

Ulterior, prin memoriul depus la

dosar, recurentul-reclamant a arătat că înțelege să se refere la recuperarea

întregii suprafețe de 2492 mp.

Examinându-se cauza, în raport cu

toate criticile aduse soluției pronunțate, cu întreg materialul probator,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, în sensul și limitele

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

În cauză, este necontestat că

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, are menționat ca temei de drept, Legea nr.

15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Dispozițiile art. 1 din H.G. nr.

834/1991 se referă la „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale

cu capital de stat la data înființării acestora, necesar desfășurării

activității, conform obiectului lor de activitate”.

Prin urmare, instanța de fond avea

obligația de a stabili cu certitudine dacă pentru terenul referitor la care

recurentul-reclamant solicită anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate, erau îndeplinite cumulativ condițiile mai sus arătate la data

emiterii acestuia.

Este adevărat că în cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice, numai că prin aceasta nu s-a stabilit cu

exactitate dacă construcțiile și utilitățile aflate pe terenul în litigiu, erau

sau nu funcționale și la data emiterii actului atacat, respectiv necesare sau

nu, pentru activitatea SC A. Târgu Neamț.

De altfel, instanța de fond era

obligată să lămurească și susținerile contradictorii referitoare la SC A. SA Târgu Neamț, SC A. SA Răucești și SC A. SA Ștefan cel Mare, din perspectiva

activului S.M.A. Oglinzi.

În plus, se constată, pe de o parte,

că expertul a reținut că suprafața de 2492 mp, ce se regăsește în titlul de

proprietate nr. 41/1819 din 17 august 1999, se suprapune peste suprafața de

2986,00 mp, identificată conform documentației întocmite pentru emiterea

certificatului atacat, astfel cum rezultă și din adresa nr. 781/2000, a

Primăriei Răucești, diferența de 494,00 mp aflându-se pe porțiunea de teren

stăpânită de T.V., pe care actualmente se găsesc depozitul de carburanți și

copertina C-12.

Pe de altă parte, se constată că

părțile au avut un comportament procesual confuz cu privire la aceste terenuri,

situație ce impune suplimentarea probatoriului.

În plus, în recurs, ambele părți au

mai depus o serie de înscrisuri care nu au fost avute în vedere la efectuarea

raportului de expertiză, iar recurentul-reclamant a depus și copia unei acțiuni

în revendicare, fără să indice stadiul soluționării acesteia.

În aceste condiții, constatându-se

că pentru eliminarea oricăror incertitudini se impune suplimentarea

probatoriului, mai ales cu o completare a raportului de expertiză în sensul mai

sus arătat sau chiar o nouă expertiză, se va admite recursul, se va casa

sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe,

pentru a se pronunța numai cu privire la legalitatea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate atacat, o eventuală comparare a titlurilor de

proprietate fiind de competența instanței de drept comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul V.G.I. împotriva sentinței civile nr. 242 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 februarie 2006.