ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 551/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 septembrie 2003, SC A. SA Răucești a chemat în judecată Comisia comunală Răucești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană Neamț pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor, solicitând anularea parțială a titlului de proprietate nr. 51/1819 din 17 august 1999, emis lui V.G.I., pentru suprafețele ce le deține legal reclamanta, urmând ca acesta să primească teren în compensare, în alt loc, conform Legii nr. 18/1991 și a adresei Consiliului Local Răucești, cu nr. 1361 din 12 mai 1994. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, atât pentru suprafața de teren de 1700 mp, din sola 18, parcela 697/1, cât și pentru aceea de 812 mp, din sola 18 parcela 700/4, pe care sunt amplasate mai multe construcții ce-i aparțin, deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1060, emis la data de 19 august 1994, de Ministerul Agriculturii și Alimentației, conform H.G.

nr. 834/1991. Prin cererea reconvențională înregistrată la 6 noiembrie 2003, pârâtul V.G.I. a solicitat constatarea nulității absolute a acestui certificat, numai în partea referitoare la suprafețele de 1700 mp teren înscris în titlul său de proprietate, în tarlaua 18, sola 697/1 și de 812 mp, înscris în titlul de proprietate nr. 51/1819, în tarlaua 18, parcela 700/4. Judecătoria Târgu Neamț, prin sentința civilă nr. 1637 din 4 decembrie 2003, a declinat competența de soluționare a cererii privind constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate formulată de V.G.I., în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și a suspendat judecarea acțiunii civile pentru anularea parțială a titlului de proprietate introdusă de SC A. SA Răucești.

Prin sentința nr. 242 din 11 iunie 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția tardivității și inadmisibilității invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului și a admis, în parte, cererea formulată de V.G.I., în sensul că a anulat în parte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, numai pentru suprafața de 792 mp teren situat în comuna Răucești, satul Oglinzi, în configurația din schița anexă 1 la raportul de expertiză tehnică Monoranu, având ca delimitări (cote) evidențiate în schiță 139 - 140 - 230 - 200 și vecinătățile: N - V.G.I., S - restul terenului din certificatul SC A. SA, E - D.S.

712; V - T.V. Totodată, instanța de fond a dispus menținerea certificatului atacat pentru diferența de 1700 mp și 494 mp aparținând Stațiunii Oglinzi a pârâtei A. Răucești, pe care a obligat-o și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, că terenul din titlul reclamantei se suprapune parțial cu cel din certificat, astfel cum rezultă din raportul de expertiză. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că pe suprafața de 1700 mp se află o clădire (birouri) și un adăpost pentru utilaje, proprietatea pârâtei, dar că reclamanta a ocupat terenul în litigiu de mai bine de patru ani, iar construcția este degradată și nefolosită, nu datorită abandonului, ci a împiedicării de a o folosi, societatea pârâtă desfășurându-și în continuare, activitatea de prestări de servicii și lucrări cu caracter agricol.

De asemenea, s-a reținut și că terenul a fost atribuit, în baza dispozițiilor H.G. nr. 834/1991, SC A. SA, necesar funcționării societății și Stațiunii Oglinzi, inclusiv terenul din hotărârea judecătorească inopozabilă reclamantei, precum și faptul că această hotărâre judecătorească se referă la 986 mp teren, care excede suprafeței inițiale de 2000 mp, pe care fosta S.M.A. Oglinzi a avut-o în anul 1991, când s-a înființat SC A. SA. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul V.G.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se reiterează situația de fapt arătată în acțiune, susținându-se că cele două argumente reținute de instanța de fond în fundamentarea soluției pronunțate, sunt nereale și nedovedite, certificatul atacat fiind nelegal în partea referitoare la terenul proprietatea sa.

Recurentul-reclamant susține că, în contradicție cu cele reținute de instanța de fond, din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991, în baza căreia s-a emis actul atacat cu privire la terenul său. Astfel, arată recurentul-reclamant, întregul său teren este liber, nefolosit, nefiind necesar societății, pentru desfășurarea obiectului ei de activitate, iar nu doar 792 mp, cum a reținut instanța de fond. Mai mult, arată recurentul-reclamant, chiar emitentul actului, în întâmpinarea depusă la dosar, este de acord cu cererea sa, iar raportul de expertiză arată că terenul este liber, cu excepția celui aferent clădirii dărăpănate și unui șopron constituit din 4 stâlpi.

Mai arată recurentul-reclamant că în situația care s-ar fi dorit ca acel șopron și clădirea dărăpănată să rămână societății, se putea delimita terenul aferent lor, de aproximativ 500 mp și restul să-i rămână conform titlului său de proprietate și anulat certificatul pentru tot restul terenului de 1900 mp, deși societatea și-a mutat atât sediul în altă localitate, cât și utilajele, nemaifuncționând în Oglinzi. Ulterior, prin memoriul depus la dosar, recurentul-reclamant a arătat că înțelege să se refere la recuperarea întregii suprafețe de 2492 mp. Examinându-se cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției pronunțate, cu întreg materialul probator, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., se constată că recursul este fondat, în sensul și limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Conform dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. În cauză, este necontestat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 1060 din 19 august 1994, are menționat ca temei de drept, Legea nr. 15/1990 și H.G.

nr. 834/1991. Dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 se referă la „terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesar desfășurării activității, conform obiectului lor de activitate”. Prin urmare, instanța de fond avea obligația de a stabili cu certitudine dacă pentru terenul referitor la care recurentul-reclamant solicită anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, erau îndeplinite cumulativ condițiile mai sus arătate la data emiterii acestuia. Este adevărat că în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, numai că prin aceasta nu s-a stabilit cu exactitate dacă construcțiile și utilitățile aflate pe terenul în litigiu, erau sau nu funcționale și la data emiterii actului atacat, respectiv necesare sau nu, pentru activitatea SC A. Târgu Neamț.

De altfel, instanța de fond era obligată să lămurească și susținerile contradictorii referitoare la SC A. SA Târgu Neamț, SC A. SA Răucești și SC A. SA Ștefan cel Mare, din perspectiva activului S.M.A. Oglinzi. În plus, se constată, pe de o parte, că expertul a reținut că suprafața de 2492 mp, ce se regăsește în titlul de proprietate nr. 41/1819 din 17 august 1999, se suprapune peste suprafața de 2986,00 mp, identificată conform documentației întocmite pentru emiterea certificatului atacat, astfel cum rezultă și din adresa nr. 781/2000, a Primăriei Răucești, diferența de 494,00 mp aflându-se pe porțiunea de teren stăpânită de T.V., pe care actualmente se găsesc depozitul de carburanți și copertina C-12.

Pe de altă parte, se constată că părțile au avut un comportament procesual confuz cu privire la aceste terenuri, situație ce impune suplimentarea probatoriului. În plus, în recurs, ambele părți au mai depus o serie de înscrisuri care nu au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză, iar recurentul-reclamant a depus și copia unei acțiuni în revendicare, fără să indice stadiul soluționării acesteia. În aceste condiții, constatându-se că pentru eliminarea oricăror incertitudini se impune suplimentarea probatoriului, mai ales cu o completare a raportului de expertiză în sensul mai sus arătat sau chiar o nouă expertiză, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru a se pronunța numai cu privire la legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, o eventuală comparare a titlurilor de proprietate fiind de competența instanței de drept comun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul V.G.I. împotriva sentinței civile nr. 242 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.