ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 741/2003

Asupra conflictului negativ de competență; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 1719 pronunțată la 29 martie 2002 în dosarul nr. 346/2002, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de strămutare formulată de petiționarul S.E.C. și a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 9014/2001 al Tribunalului Dolj, având ca obiect recursurile formulate împotriva sentinței nr. 1986 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova, în favoarea Tribunalului Vâlcea. Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr. 628 din 27 mai 2002, a respins recursurile procurorului și părții vătămate S.E.C.

Împotriva deciziei nr. 628 din 27 mai 2002, a formulat contestație în anulare partea vătămată S.E.C., care a fost admisă prin decizia nr. 778 din 24 iunie 2002 (dosar nr. 1048/2002) de Tribunalul Vâlcea, s-a anulat decizia penală atacată, s-au admis recursurile declarate împotriva sentinței penale nr. 1986 din 7 mai 2001 a Judecătoriei Craiova și s-a casat sentința nr. 1986 din 7 mai 2001, trimițându-se cauza pentru rejudecare la Judecătoria Craiova. Prin sentința penală nr. 3793 din 9 septembrie 2002, Judecătoria Craiova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea care prin sentința penală nr. 1025 din 16 octombrie 2002 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

În baza art. 43 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a sesizat Curtea Supremă de Justiție, ca instanță ierarhic superioară comună în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând lucrările dosarului, Curtea constată că, în speță competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, deoarece prin admiterea cererii de strămutare a dosarului nr. 9014/2001 al Tribunalului Dolj în favoarea Tribunalului Vâlcea, Curtea Supremă de Justiție a investit Tribunalul Vâlcea cu soluționarea cauzei și astfel strămutarea dispusă de instanța supremă își va produce efectele până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauză. În cazul în care, prin casare cu trimitere, se reia un nou ciclu de judecată cum este în speță efectele strămutării rămân operante până la soluționarea definitivă a cauzei, dosarul urmând să parcurgă traiectoria ierarhiei judiciare în raport cu instanța la care a ajuns cauza prin mecanismul strămutării.

Aceasta înseamnă, desigur că efectele strămutării se întind obligatoriu atât la instanțele ierarhic superioare, cât și la instanțele ierarhic inferioare, în cazul exercitării căilor de atac urmare cărora se dispune de exemplu casarea cu trimitere spre rejudecare, la instanța de fond ca și în prezenta cauză. Această soluție rezultă din interpretarea rațională a prevederilor art. 55 și art. 61 C. proc. pen. O altă interpretare ar conduce la un cerc vicios și la situații fără ieșire, știut fiind că, potrivit dispozițiilor art. 61 C. proc. pen., nu se poate face o nouă cerere de strămutare pentru aceleași temeiuri. Dacă, printr-o altă interpretare, s-ar ajunge la o altă soluție, ar însemna să se nesocotească caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârilor Curții Supreme de Justiție și s-ar admite ca hotărârea instanței supreme, respectiv efectele ei, să fie desființate printr-o decizie a unei instanțe inferioare, ceea ce este contrar legii și de neconceput.

Față de cele menționate, competentă să soluționeze în primă instanță cauza este Judecătoria Râmnicu Vâlcea, ca instanță inferioară în grad Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În temeiul art. 43 alin. (7) C. proc. pen., stabilește competența soluționării cauzei privind pe inculpații A.G., A.I., A.A. și A.C. în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea, căreia i se trimite dosarul spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2003.