ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5078/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4788 din 6

octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis, în parte, acțiunea

formulată și precizată de reclamanții A.A.G. și D.G.G. împotriva pârâților A.M.

și Comisia locală Mihăești de aplicare a Legii nr. 18/1991; a respins capătul

de cerere privind nulitatea sentinței civile nr. 322 din 17 ianuarie 1996

formulat de către reclamanți; a constatat nulitatea absolută a convenției din

23 august 1991 în ceea ce privește terenul din punctul „La lot” de pe raza

comunei Mihăești, județul Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 322 din 17 ianuarie 1997

pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. 8802/1995 s-a constatat

că între pârâtul A.M. și A.D.N. a intervenit convenția, datată 23 august 1991,

prin care A.M. a cumpărat un teren în suprafață de 5.000 mp situat în punctul

„La lot” de pe raza comunei Mihăești, pe care se află o temelie de casă turnată

în 1974, respectiva hotărâre judecătorească ținând loc și de act autentic de

vânzare-cumpărare. A mai reținut instanța de fond că la data întocmirii actului

sub semnătură privată terenurile se aflau în indiviziune și exista interdicția

vânzării acestora prin înscrisuri sub semnătură privată. A apreciat ca fiind

întemeiată, în parte, cererea reclamanților în ceea ce privește nelegalitatea

chitanței din 23 august 1991 și neîntemeiat capătul de cerere privind nulitatea

sentinței civile nr. 322/1996 deoarece, sentința atacată s-a pronunțat într-o

procedură contencioasă, care poate fi anulată doar prin exercitarea căilor de

atac.

Împotriva susnumitei sentințe civile

a declarat apel pârâtul A.M., formulând critici asupra legalității hotărârii

judecătorești apelate.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 162/A pronunțată la 30 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de

pârâtul A.M., a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii

reclamanților; a obligat pe intimații-reclamanți la plata, către apelanți, a

sumei de 4.053.000 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a decide astfel instanța de

apel, a reținut în esență:

- în mod greșit instanța de fond a

considerat înscrisul atacat pentru cauză de nulitate absolută drept unul apt să

transmită prin el însuși proprietatea, deși la data la care a fost încheiat,

vânzarea terenurilor era supusă, ad validitatem, condiției solemnității

actului. De aceea, în înscrisul sub semnătură privată nu poate fi calificat

decât o promisiune de vânzare-cumpărare, neinterzisă de lege și nesupusă unei

astfel de formalități, necăzând deci sub incidența sancțiunii de nulitate

absolută reținută de instanța de fond;

- despre lipsa calității de

proprietar a vânzătorului, dincolo de faptul că nu s-au administrat probe în

acest sens, ea nu sancționează actul cu nulitatea absolută, ci numai cu

nulitatea relativă.

- fondată este și critica

referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamanților, care nu au

dovedit interesul legitim lezat prin încheierea acestei chitanțe în promovarea

prezentei acțiuni.

În contra acestei ultime hotărâri

judecătorești au declarat recurs reclamanții A.A.G. și D.G.G. „motivat” pe

dispozițiile art. 449 C. proc. civ.

Recursul urmează a se respinge

pentru cele ce succed.

Decizia civilă nr. 162/A din 30

ianuarie 2004 este legală.

În mod corect instanța de apel a

reținut că înscrisul atacat pentru cauză de nulitate absolută nu este un act

translativ de proprietate și l-a calificat drept o promisiune de

vânzare-cumpărare, neinterzisă de lege și care nu cade sub incidența sancțiunii

de nulitate absolută.

Corectă este soluția instanței și în

ceea ce privește lipsa calității procesuale active a reclamanților, care nu au

dovedit interesul legitim lezat în promovarea acțiunii, precum și lipsa calității

de proprietar a vânzătorului, care nu sancționează actul cu nulitatea absolută,

ci numai cu nulitatea relativă.

Față de cele ce preced recursul de

față se privește ca nefondat, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții A.A.G. și D.G.G. împotriva deciziei civile nr. 162/A din 30

ianuarie 2004 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.