ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4446/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 13 octombrie 2003, reclamanții M.F. și M.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții V.G.D., V.C.M. și SC R.V. SRL, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 227 din 19 ianuarie 1999, pentru suprafața de 55 mp teren situată în Râmnicu Vâlcea. Prin sentința civilă nr. 3259 din 28 iunie 2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepția lipsei interesului reclamanților și a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții M.F.

și M.V. Prin decizia civilă nr. 2251/A din 2 decembrie 2004, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Tribunalului Argeș. Pentru a decide astfel, curtea de apel a constatat că potrivit art. III din Legea nr. 195/2004, hotărârile pronunțate de judecătorii în primă instanță, în materia fondului funciar, sunt supuse apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, iar apelurile aflate pe rolul curților de apel, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se trimit la tribunale. Instanța a reținut incidența acestor dispoziții legale, cu motivarea că speța aparține fondului funciar, deoarece prin acțiune se solicită constatarea nulității absolute a unui contract ce are ca obiect o suprafață de teren ce aparține fondului funciar, în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 18/1991.

La rândul său, prin decizia civilă nr. 144 din 18 februarie 2005, Tribunalul Vâlcea a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești, trimițând dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. III din Legea nr. 195/2004, deoarece acțiunea reclamanților nu aparține materiei fondului funciar. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze apelul este Curtea de Apel Pitești, pentru considerentele ce urmează. Instanțele au fost sesizate cu o cerere prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a unui contract de vânzare-cumpărare privind o suprafață de circa 55 mp teren.

Este adevărat că litigiul are ca obiect material o suprafață de teren dar aceasta nu înseamnă că este un litigiu în materia fondului funciar. Pentru a fi caracterizată astfel, cererea de chemare în judecată trebuie să se întemeieze pe dispozițiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legile nr. 169/1997 și 1/2000. Or, în cauză, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ., atrăgând astfel competența generală de soluționare a apelului, stabilită prin dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc. civ. Așa fiind, se stabilește competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești, secția civilă. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.