ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4446/2005

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 13 octombrie 2003, reclamanții M.F. și M.V.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții V.G.D., V.C.M. și SC R.V. SRL,

constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 227 din 19 ianuarie 1999, pentru suprafața de 55 mp teren

situată în Râmnicu Vâlcea.

Prin sentința civilă nr. 3259 din 28

iunie 2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepția lipsei interesului reclamanților

și a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții M.F. și M.V.

Prin decizia civilă nr. 2251/A din 2

decembrie 2004, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a

apelului în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a

constatat că potrivit art. III din Legea nr. 195/2004, hotărârile pronunțate de

judecătorii în primă instanță, în materia fondului funciar, sunt supuse

apelului la tribunal și recursului la curtea de apel, iar apelurile aflate pe

rolul curților de apel, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se trimit

la tribunale.

Instanța a reținut incidența acestor

dispoziții legale, cu motivarea că speța aparține fondului funciar, deoarece

prin acțiune se solicită constatarea nulității absolute a unui contract ce are

ca obiect o suprafață de teren ce aparține fondului funciar, în raport de

prevederile art. 1 din Legea nr. 18/1991.

La rândul său, prin decizia civilă nr. 144

din 18 februarie 2005, Tribunalul Vâlcea a admis excepția de necompetență

materială a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a apelului

în favoarea Curții de Apel Pitești, trimițând dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. III din Legea nr. 195/2004, deoarece acțiunea

reclamanților nu aparține materiei fondului funciar.

Analizând actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze apelul este Curtea

de Apel Pitești, pentru considerentele ce urmează.

Instanțele au fost sesizate cu o cerere

prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a unui contract

de vânzare-cumpărare privind o suprafață de circa 55 mp teren.

Este adevărat că litigiul are ca obiect

material o suprafață de teren dar aceasta nu înseamnă că este un litigiu în

materia fondului funciar. Pentru a fi caracterizată astfel, cererea de chemare

în judecată trebuie să se întemeieze pe dispozițiile Legii fondului funciar nr.

18/1991, astfel cum a fost modificată și completată prin Legile nr. 169/1997 și

1/2000.

Or, în cauză, cererea de chemare în

judecată este întemeiată pe dispozițiile art. 948, art. 966 și art. 968 C. civ.,

atrăgând astfel competența generală de soluționare a apelului, stabilită prin dispozițiile

art. 3 pct. 2 C. proc. civ.

Așa fiind, se stabilește competența de

soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a

apelului în favoarea Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2005.