Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
4202/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
1 iunie 2005

Decizia nr. 4670/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 4202/2004 — conflict de competență împotriva sentinței nr. 492/2003 a Judecătoriei Rm

Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 492/2003, Judecătoria Rm.Vâlcea a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I. și pe cale de consecință, a obligat Comisia locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria Rm.Vâlcea, să procedeze la punerea în posesie a reclamantului, pentru suprafața de 1,73 ha teren situat în raza municipiului Rm.Vâlcea. Prin decizia civilă nr. 243/2004, Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondat, apelul declarat de Comisia locală de Aplicare a L. 18/1991, împotriva sentinței menționate pe care a pronunțat-o. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Comisia locală de Aplicare a Legii 18, înaintat Curții de Apel Pitești care, prin încheierea din 26 noiembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 4202/2004, a declinat competența privind soluționarea acestui recurs, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În motivarea hotărârii de declinare, Curtea de Apel a invocat dispozițiile Legii nr. 493 din 10 noiembrie 2004 de aprobare a O.U.G. nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă care, prin art. 3 instituie competența Tribunalului în materie de recurs, ca instanță superioară celei care a evocat fondul. Sesizat cu soluționarea recursului, Tribunalul Vâlcea, prin încheierea din 21 februarie 2005 dată în dosarul nr. 126/2005, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel constatând că, față de prevederile Legii nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003 potrivit cărora: „hotărârile pronunțate în materia fondului funciar sunt supuse apelului la Tribunal și recursului, la Curtea de Apel”, această din urmă instanță este competentă să judece recursul.

În examinarea conflictului negativ de competență ivit în condițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție învestită în condițiile art. 22 pct. 3 C. proc. civ., constată că instanța competentă în soluționarea recursului dedus judecății, este Curtea de Apel Pitești. Astfel, față de dispozițiile speciale ale art. 1 pct. 3 din O.G. nr. 65/2004 aprobată prin Legea nr. 493 din 10 noiembrie 2004 de modificare a Codului de procedură civilă, Curții de Apel îi revine competența de a soluționa recursul dedus judecății.

DECIDE Stabilește competența Curții de Apel Pitești de a soluționa recursul declarat de Comisia locală Râmnicu Vâlcea de aplicare a Legii 18/1991 împotriva deciziei nr. 243 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 iunie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.