Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2005

HOTĂRÂRE
10.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.G., a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, sucursala Buzău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la restituirea a 5 ducați austrieci, din aur, în greutate de 68,95 gr., care au fost confiscați pe nedrept. Prin sentința civilă nr. 6415 din 11 decembrie 2003, Judecătoria Buzău, a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, a admis excepția autorității de lucru judecat și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 633 din 5 martie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.G.

împotriva sentinței civile nr. 6415 din 11 decembrie 2003 a Judecătoriei Buzău. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. Recursul este întemeiat, potrivit celor ce urmează, cu aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit prevederilor art. 282 1 C. proc. civ., în redactarea avută la data soluționării cauzei nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile privind, printre altele, obligații de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până la 200 milioane lei inclusiv. Așa fiind, cum obiectul prezentei judecăți, nu poate depăși valoarea menționată, evident, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe, era recursul, iar instanța competentă în a soluționa această cale de atac, potrivit art. II alin. (1) din legea nr. 195/2004 este tribunalul, ca instanță imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Față de cele arătate, recursul urmează a se admite în acest sens, a se casa decizia și a se trimite cauza Tribunalului Prahova pentru soluționarea recursului.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei civile nr. 633 din 5 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la tribunalul Prahova pentru soluționarea recursului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5579/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 29 august 2002 reclamanții S.M., S.D. și P.J., în contradictoriu cu Banca Națională a României, sucursala județeană Buzău, și Ministerul Finanțelor Pub
ÎCCJ 2005-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4468/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 48 din 12 februarie 2004, Judecătoria Lipova a admis acțiunea formulată de reclamanta R.D. împotriva pârâtei Banca Națională a Ro
ÎCCJ 2004-12-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7183/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 14490 din 10 noiembrie 2003 Judecătoria Constanța a admis acțiunea civilă introdusă de reclamanții V.M. și V.P. și a obligat pârâ
ÎCCJ 2005-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5577/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3326 din 17 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgoviște a fost admisă acțiunea reclamantului D.V. împotriva pârâtel
ÎCCJ 2005-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1787/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.G. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Banca Națională a României și Ministerul de Finanțe, solicitâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă