ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2904/2003

Deliberând asupra recursului de

față, constată:

Prin sentința penală nr. 36 din 18

aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Călărași, inculpatul V.G a fost

condamnat la 18 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a menținut starea de arest și în

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 10

octombrie 2001, la zi.

În baza art. 113 C. pen., s-a dispus

obligarea inculpatului la tratament medical în timpul executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea cuțitului corp delict sau c/v acestuia de 20.000 lei.

Inculpatul a fost obligat la

25.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.I.

Analizând actele dosarului instanța

a reținut în fapt următoarele:

În noaptea de 7 octombrie 2000, numitului

P.I. i-a dispărut o vacă din curte, motiv pentru care acesta s-a prezentat la

poliție și a reclamat că i s-a furat animalul.

Poliția nu a întreprins însă nimic,

iar P.I. s-a hotărât să caute singur bovina și pe autorul sustragerii.

În noaptea de 8 octombrie 2001, P.I.

și M.H. s-au dus acasă la inculpat acuzându-l că a furat animalul.

Inculpatul a negat că ar fi sustras

bovina afirmând că, în noaptea anterioară a fost plecat din sat în localitatea

Cucuieți, unde fratele său a și rămas pentru a o ajuta pe B.V. la renovarea

casei și pentru a-i convinge a plecat cu cei doi și cu C.P. la Cucuieți.

Aici, numita B.V. le-a confirmat că

fratele inculpatului, numitul V.M. se află la domiciliul ei, dar le-a spus că

doarme și nu-l poate trezi. Deși inculpatul a insistat să-l cheme pe fratele

său martora nu a fost de acord.

În aceste condiții P.I. a devenit

violent și l-a lovit pe inculpat trântindu-l la pământ, apoi l-a imobilizat și

în fața martorei i-a spus că-l va închide în pivniță și îl va omorî ca pe hoții

de cai.

Inculpatul a fost dus apoi la

locuința lui P.I. unde a fost închis în pivniță până dimineața, fiind

atenționat să spună unde este vaca.

Dimineața P.I. a aflat că animalul

care îi dispăruse a fost găsit și în aceste condiții l-a scos pe inculpat din

beci și l-a dus până în centrul satului Gălbinași.

Inculpatul s-a dus acasă și a luat

un cuțit după care a revenit în centrul satului hotărât să se răzbune.

La șosea l-a văzut pe C.G., bunicul

lui C.P., s-a apropiat de acesta și l-a înjunghiat de 4 ori în zona

hemitoracelui stâng. După ce victima a căzut la pământ inculpatul a fugit acasă

și la intervenția martorei B.V., care venise să-l ia la muncă, s-a dus la

poliție și s-a predat.

Din raportul de constatare

medico-legală întocmit de I.M.L. București s-a reținut că moartea victimei C.G.

a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragic consecința unor plăgi

înjunghiate toracic stâng penetrante, cu plăgi pleuro-pulmonare stângi și plăgi

tăiate braț și antebraț stâng, cu secțiune de arteră brahială. Leziunile care

au determinat decesul au fost produse prin lovire repetată cu un obiect tăietor

înțepător.

Prin decizia penală nr. 845 din 19

decembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins, ca

nefondat apelul declarat de inculpat care a fost obligat la plata

despăgubirilor către stat.

Instanța de apel a reținut că

situația de fapt a fost corect stabilită, precum și faptul că este neîntemeiată

cererea inculpatului de a se înlătura agravanta de la lit. a) a art. 175 C.

pen., întrucât fapta a fost comisă cu premeditare, inculpatul înarmându-se cu

un cuțit pe care apoi l-a și folosit la săvârșirea infracțiunii.

S-a mai reținut că dispozițiile art.

73 lit. b) C. pen., nu-și găsesc aplicabilitatea, întrucât inculpatul nu a

comis fapta în stare de provocare ci pentru a se răzbuna.

S-a constatat că inculpatul a

acționat cu discernământ scăzut, împrejurare avută în vedere de prima instanță,

care a și luat față de inculpat măsura prevăzută de art. 113 C. pen.

Instanța de apel a mai apreciat că

pedeapsa a fost just individualizată.

Inculpatul a declarat recurs pe care

l-a întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 17, 17

1

și 14 C. proc. pen.

S-a arătat în motivarea recursului

că decizia instanței de apel nu este motivată în fapt, că hotărârea este

contrară legii, întrucât concluziile medico-legale psihiatrice sunt în

contradicție cu conținutul acestuia, astfel încât, se impune efectuare unei noi

expertize, motiv pentru care s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, s-a solicitat

schimbarea încadrării juridice în art. 174 – art. 175 lit. i), întrucât fapta

nu a fost comisă cu premeditare.

S-a solicitat de asemenea aplicarea

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Examinând cauza în raport de

motivele de recurs invocate cât și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Primul motiv de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiat,

întrucât hotărârea instanței de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția pronunțată, iar motivarea nu contrazice dispozitivului hotărârii.

Nici motivul de recurs vizând

necesitatea efectuării unei noi expertize psihiatrice nu este fondat, întrucât

cele constatate prin expertiză nu contrazice în nici un fel concluzia că la

data comiterii faptei inculpatul a prezentat o reacție impulsivă în cadrul unei

tulburări organice de personalitate la o persoană supusă anterior comiterii

faptei unui abuz psihologic și fizic, că inculpatul a avut diminuată

capacitatea de apreciere critică asupra faptei, față de care discernământul a

fost scăzut, precum și concluzia că inculpatul prezintă o tulburare organică de

personalitate pe fond microsechelar, confirmat E.E.G., și depresie reactivă,

afecțiuni ce impun aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.

Curtea constată însă, că este fondat

motivul de recurs privind greșita încadrare juridică a faptei, întrucât din

probe nu rezultă că omorul a fost comis cu premeditare.

Acțiunea premeditată este o acțiune

îndelung gândită sau desfășurată pe baza unei meditații anterioare, a unei

chibzuințe anticipate. Ea presupune nu numai o hotărâre prealabilă, dar și

activități materiale pregătitoare, care să exteriorizeze această hotărâre.

În speță, din analiza actelor

dosarului rezultă că inculpatul, după ce a fost eliberat din beci s-a dus

acasă, a luat un cuțit în ideea de a se apăra dacă se întâlnește cu cei care

l-au sechestrat și a revenit în centrul satului unde s-a întâlnit cu victima

căreia i s-a plâns de tratamentul la care fusese supus în cursul nopții de

nepotul și de alte rude ale acesteia.

Potrivit declarațiilor inculpatului

din faza de urmărire penală victima i-a spus că din partea ei puteau să-l și

omoare, afirmație care l-a enervat pe inculpat și în aceste condiții a scos

cuțitul și l-a înjunghiat de mai multe ori pe C.G.

Așa fiind, Curtea reține că nu a

existat nici o hotărâre anterioară de a ucide victima, inculpatul acționând

spontan, iritat de poziția victimei față de comportarea celor care îl

sechestraseră.

Simplul fapt că inculpatul a luat de

acasă un cuțit nu constituie, în aceste condiții, o activitate materială de

pregătire a acțiunii de suprimare a vieții lui C.G., așa încât, în mod eronat

s-a reținut că omorul a fost comis cu premeditare, încadrarea faptei în

dispozițiile art. 175 lit. a) C. pen., fiind greșită.

Curtea constată, că nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a reține că fapta a fost

săvârșită în stare de provocare.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă.

În speță, însă, victima nu a făcut

altceva decât să manifeste indiferență față de cele ce i se întâmplaseră

inculpatului în cursul nopții, ceea ce nu constituie însă provocare în temeiul art.

73 lit. b).

Este de necontestat faptul că

inculpatul se afla într-o stare de tulburare, dar aceasta a fost determinată de

tratamentul la care a fost supus de alte persoane, nu de către victimă.

Așa fiind, Curtea constată că nu

sunt întrunite condițiile legale pentru a se reține circumstanța atenuantă a

provocării.

Pe de altă parte însă, starea

psihică a inculpatului în momentul comiterii faptei nu poate fi ignorată.

Astfel, rezultă cu certitudine din

actele dosarului că inculpatul a fost lipsit ilegal de libertate cu puțin timp

înainte de comiterea faptei.

Noul raport de expertiză

medico-legală psihiatrică a concluzionat că abuzul psihologic și fizic la care

a fost supus inculpatul a determinat o reacție impulsivă în cadrul unei

tulburări organice de personalitate pe fond microsechelar, inculpatul având

diminuată capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei comise, față

de care discernământul a fost scăzut.

Aceste împrejurări constituie în

opinia Curții, circumstanțe atenuante potrivit art. 74 C. pen., care greșit nu

au fost reținute în favoarea inculpatului, pedeapsa fiind astfel greșit

individualizată.

Constatându-se existența cazurilor

de casare, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și respectiv 14

C. proc. pen., va admite recursul inculpatului și conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârile cu privire la încadrarea

juridică a faptei și la individualizarea pedepsei.

Rejudecând, Curtea va schimba

încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen. și făcând aplicarea art. 74 C. pen., va aplica inculpatului în condițiile art.

76 alin. (2) C. pen., o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, care să

corespundă gravității faptei comise, având în vedere și vârsta inculpatului,

lipsa antecedentelor penale și starea de sănătate a inculpatului.

Se vor menține celelalte dispoziții.

Se va deduce la zi durata arestării

preventive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul V.G. împotriva

deciziei penale nr. 845 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 36 din 18 aprilie 2002 a Tribunalului Călărași numai cu privire la

încadrarea juridică a faptei și pedeapsa principală aplicată.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen., în infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul

V.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 10 octombrie 2001, până la 18 iunie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2003.