ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3068/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 368 din 22

noiembrie 2002, Tribunalul Arad a respins plângerea formulată de petentul S.P.,

împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale emisă în dosarul nr.

522/P/1991 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Petentul prin plângerea formulată a

cerut desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție și să se dispună începerea urmăririi penale în dosarul nr. 522/P/1991

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad împotriva învinuiților H.G. și H.G.

junior.

În motivarea cererii, petentul a

arătat că nu au fost audiați martorii I.T. și M.V., nu s-a stabilit existența

faptei și traseul victimei de la locul de muncă spre casă și nu au fost

elucidate alte împrejurări de natură a se dovedi că învinuiții sunt autorii

faptei de omor a cărui victimă în luna decembrie 1991, a fost tatăl petentului

S.I. În acest scop a solicitat a se dispune audierea acestor martori precum și

a martorilor C.R.C., P.A., R.V., S.G., I.I., G.G., precum și confruntarea sa cu

martora T.I., ori, a învinuiților cu martorii P.I., R.V., P.A. și M.I.

Prin plângerea înregistrată sub nr.

522/1991 petentul S.P. a solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în

judecată a făptuitorilor H.G. și H.G. junior, considerați ca fiind autorii

omorului tatălui său, S.I., în noaptea de 19 decembrie 1991, în timp ce acesta

din urmă se afla în serviciul de pază la sediul Asociației Intercooperatiste

situată pe șoseaua Arad – Curtici km 4. Precizează că după comiterea faptei, autorii

au abandonat corpul victimei găsit ulterior în apropierea fermei, într-un loc

unde existau dejecții lichide.

Din concluziile Raportului

medico-legal nr. 7/B/1 din 14 ianuarie 2002 al Laboratorului județean de

Medicină Legală Arad și din conținutul procesului-verbal de constatare încheiat

de procuror la data de 13 ianuarie 1992, rezultă că victima a decedat la 19

decembrie 1991, iar moartea numitului a fost violentă și s-a datorat asfixiei

mecanice prin înecare.

În cauză au fost audiați învinuiții

H.G. și H.G. junior, precum și martorii P.A., I.C., R.C., T.I., M.I., S.G.,

D.I., S.M. și L.H., iar prin rezoluția din 18 martie 1998 și 23 decembrie 1994

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus neînceperea urmăririi

penale, întrucât moartea a fost accidentală și în urma cercetării nu au

rezultat aspecte care să determine concluzia că acesta a fost omorât.

Prin rezoluția nr. 487/II/2 din 30

aprilie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, urmare

plângerii petentului, a fost infirmată rezoluția Parchetului de pe lângă

Tribunalul Arad și s-a dispus reluarea cercetărilor conform aspectelor descrise

în cuprinsul acestei rezoluții, iar în urma reaudierii învinuiților, a

martorului P.A., a audierii martorilor C.G., S.G., R.V., I.I., S.I., P.I., a

efectuării raportului psihologic de constatare a comportamentului simulat

privind pe învinuiți, prin rezoluția din 21 decembrie 2002 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Arad s-a dispus scoaterea acestora de sub urmărire penală. Din

concluziile acestei rezoluții a rezultat că în raport cu probele administrate,

decesul victimei se datorează în exclusivitate culpei sale și din conținutul

probelor nu reiese vinovăția, sub acest aspect, al învinuiților.

Împotriva sentinței nr. 368 din 28

noiembrie 2002 a declarat apel contestatorul condamnat. În motivare arată că

sentința i-a fost comunicată cu reținerea greșită a termenului de 5 zile pentru

pronunțarea căii de atac și că, în mod nejustificat instanța a apreciat că

parchetul ar fi administrat toate probele.

Prin decizia penală nr. 22/ A din 29

ianuarie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul

petentului.

Împotriva acestei hotărâri s-a

declarat recurs de petentul S.P., reiterând același motiv, desființarea

rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și să se dispună

începerea urmăririi penale împotriva vinovaților, fiind necesară administrarea

tuturor probatoriilor.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen., în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea

constată recursul fondat, urmând a fi admis.

Din interpretarea dispozițiilor care

se referă la cazul de recurs invocat, privind comiterea de către instanțe a

unei grave erori de fapt, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul

rând, situația în care, contrar probelor neîndoielnic existente în cauză,

instanțele au apreciat că motivele invocate de petent sunt nefondate.

Or, reținându-se în urma comiterii

unei grave erori de fapt, o situație contrară realității s-au incertă,

instanțele au pronunțat o soluție care, ori este infirmată, ori nu se regăsește

în mod deplin, convingător neechivoc în probe, rezultând din mijloacele de

probă dipuse și administrate în cauză.

În acest sens, potrivit art. 62 C.

proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie asigurată aflarea

adevărului cu privire la faptele și împrejurările săvârșirii ei precum și la

persoana făptuitorului, obiectiv care se realizează prin activitatea organelor

judiciare, care sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază

de probe.

Revenind la cauză, din analiza

probelor administrate, rezultă că s-a reținut o situație de fapt incertă

echivocă, nelămurită sub unele aspecte, care, în final, a condus la constatarea

soluției de nevinovăție, prin aprecierea unor probe îndoielnice și

insuficiente, ori a unor situații colaterale (existența unui conflict anterior

între victimă și învinuiți și petent și învinuiți).

Totodată, trebuia să existe

preocupare în lămurirea unor împrejurări și situații de natură a dovedi în mod

indubitabil vinovăția în săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă.

Ca atare, se impune, refacerea cât

și completarea urmăririi penale, cu reaudierea martorilor D.I., P.A., G.S.,

C.R.C. și M.I., pe situația de fapt.

Pentru a trage o concluzie corectă

cu privire la sinceritatea martorilor, trebuia să facă o analiză a

declarațiilor acestora în complexul probator, iar dacă, față de elementele din

dosar, existau îndoieli cu privire la veridicitatea probelor administrate, să

se dispună administrarea unor noi mijloace de probă, reaudierea tuturor

martorilor și confruntarea acestora între ei.

Așa fiind, în scopul stabilirii

situației de fapt reale, precum și a persoanei care se face vinovată de

uciderea lui S.I., este imperios necesară refacerea actelor de urmărire penală

și administrarea tuturor probelor solicitate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 22 din 29 ianuarie 2003 a Curții

de Apel Timișoara.

Casează decizia

penală sus-menționată și sentința penală nr. 368 din 22 noiembrie 2002 a

Tribunalului Arad și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad

pentru refacerea actelor de urmărire penală și administrarea probelor

solicitate de petent.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 iunie 2003.