ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3068/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 368 din 22 noiembrie 2002, Tribunalul Arad a respins plângerea formulată de petentul S.P., împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale emisă în dosarul nr. 522/P/1991 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Petentul prin plângerea formulată a cerut desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și să se dispună începerea urmăririi penale în dosarul nr. 522/P/1991 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad împotriva învinuiților H.G. și H.G. junior. În motivarea cererii, petentul a arătat că nu au fost audiați martorii I.T.

și M.V., nu s-a stabilit existența faptei și traseul victimei de la locul de muncă spre casă și nu au fost elucidate alte împrejurări de natură a se dovedi că învinuiții sunt autorii faptei de omor a cărui victimă în luna decembrie 1991, a fost tatăl petentului S.I. În acest scop a solicitat a se dispune audierea acestor martori precum și a martorilor C.R.C., P.A., R.V., S.G., I.I., G.G., precum și confruntarea sa cu martora T.I., ori, a învinuiților cu martorii P.I., R.V., P.A. și M.I. Prin plângerea înregistrată sub nr. 522/1991 petentul S.P. a solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a făptuitorilor H.G. și H.G.

junior, considerați ca fiind autorii omorului tatălui său, S.I., în noaptea de 19 decembrie 1991, în timp ce acesta din urmă se afla în serviciul de pază la sediul Asociației Intercooperatiste situată pe șoseaua Arad – Curtici km 4. Precizează că după comiterea faptei, autorii au abandonat corpul victimei găsit ulterior în apropierea fermei, într-un loc unde existau dejecții lichide. Din concluziile Raportului medico-legal nr. 7/B/1 din 14 ianuarie 2002 al Laboratorului județean de Medicină Legală Arad și din conținutul procesului-verbal de constatare încheiat de procuror la data de 13 ianuarie 1992, rezultă că victima a decedat la 19 decembrie 1991, iar moartea numitului a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin înecare.

În cauză au fost audiați învinuiții H.G. și H.G. junior, precum și martorii P.A., I.C., R.C., T.I., M.I., S.G., D.I., S.M. și L.H., iar prin rezoluția din 18 martie 1998 și 23 decembrie 1994 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât moartea a fost accidentală și în urma cercetării nu au rezultat aspecte care să determine concluzia că acesta a fost omorât.

Prin rezoluția nr. 487/II/2 din 30 aprilie 1999 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, urmare plângerii petentului, a fost infirmată rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și s-a dispus reluarea cercetărilor conform aspectelor descrise în cuprinsul acestei rezoluții, iar în urma reaudierii învinuiților, a martorului P.A., a audierii martorilor C.G., S.G., R.V., I.I., S.I., P.I., a efectuării raportului psihologic de constatare a comportamentului simulat privind pe învinuiți, prin rezoluția din 21 decembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus scoaterea acestora de sub urmărire penală. Din concluziile acestei rezoluții a rezultat că în raport cu probele administrate, decesul victimei se datorează în exclusivitate culpei sale și din conținutul probelor nu reiese vinovăția, sub acest aspect, al învinuiților.

Împotriva sentinței nr. 368 din 28 noiembrie 2002 a declarat apel contestatorul condamnat. În motivare arată că sentința i-a fost comunicată cu reținerea greșită a termenului de 5 zile pentru pronunțarea căii de atac și că, în mod nejustificat instanța a apreciat că parchetul ar fi administrat toate probele. Prin decizia penală nr. 22/ A din 29 ianuarie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul petentului. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de petentul S.P., reiterând același motiv, desființarea rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și să se dispună începerea urmăririi penale împotriva vinovaților, fiind necesară administrarea tuturor probatoriilor.

Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat, urmând a fi admis. Din interpretarea dispozițiilor care se referă la cazul de recurs invocat, privind comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situația în care, contrar probelor neîndoielnic existente în cauză, instanțele au apreciat că motivele invocate de petent sunt nefondate. Or, reținându-se în urma comiterii unei grave erori de fapt, o situație contrară realității s-au incertă, instanțele au pronunțat o soluție care, ori este infirmată, ori nu se regăsește în mod deplin, convingător neechivoc în probe, rezultând din mijloacele de probă dipuse și administrate în cauză.

În acest sens, potrivit art. 62 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie asigurată aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările săvârșirii ei precum și la persoana făptuitorului, obiectiv care se realizează prin activitatea organelor judiciare, care sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe. Revenind la cauză, din analiza probelor administrate, rezultă că s-a reținut o situație de fapt incertă echivocă, nelămurită sub unele aspecte, care, în final, a condus la constatarea soluției de nevinovăție, prin aprecierea unor probe îndoielnice și insuficiente, ori a unor situații colaterale (existența unui conflict anterior între victimă și învinuiți și petent și învinuiți).

Totodată, trebuia să existe preocupare în lămurirea unor împrejurări și situații de natură a dovedi în mod indubitabil vinovăția în săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă. Ca atare, se impune, refacerea cât și completarea urmăririi penale, cu reaudierea martorilor D.I., P.A., G.S., C.R.C. și M.I., pe situația de fapt. Pentru a trage o concluzie corectă cu privire la sinceritatea martorilor, trebuia să facă o analiză a declarațiilor acestora în complexul probator, iar dacă, față de elementele din dosar, existau îndoieli cu privire la veridicitatea probelor administrate, să se dispună administrarea unor noi mijloace de probă, reaudierea tuturor martorilor și confruntarea acestora între ei.

Așa fiind, în scopul stabilirii situației de fapt reale, precum și a persoanei care se face vinovată de uciderea lui S.I., este imperios necesară refacerea actelor de urmărire penală și administrarea tuturor probelor solicitate de petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 22 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 368 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Arad și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru refacerea actelor de urmărire penală și administrarea probelor solicitate de petent. Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2003.