Decizia nr. 2178/2007 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 126/1996 — cale de atac împotriva sentinței nr. 94 a Curții de Apel Timișoara

Fixarea într-o manieră absolut contrară a dispozițiilor legale a formei de executare silită de către judecătorul desemnat a o supraveghea, respectiv C.S. deoarece a încuviințat executarea silită a imobilului extrafunciar situat în comuna Felnac, jud. Arad, reprezentând combinatul de creștere a porcilor, considerând că în speță sunt aplicabile dispozițiile LX din 1881 care reglementa exclusiv situația executărilor silite imobiliare pentru regiunea Transilvania privind imobile înscrise în C.F. deși erau aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală.

Același magistrat a încuviințat executarea silită imobiliară în cadrul dosarului execuțional nr. 126/1996 al Tribunalului Arad pentru o creanță de 113.000.000 lei vechi indicat după ce în baza unei simple aprecieri, creditorul SC G.I. SRL a indicat cu rea credință o valoare derizorie a complexului imobiliar în sumă de 675.000.000 lei, deși din actele depuse rezultă că valoarea contabilă a acestui imobil era la nivelul anului 1996 de 13.469.185 mii lei, potrivit bilanțului contabil al SC S.F. SA Timișoara din 1996, respectiv raportul de evaluare al mijloacelor fixe (clădiri și instalații) efectuat de către experții contabili și evaluatori V.A. și V.R. suma de 11.862.904,540 mii lei, expertiza efectuată în cursul anului 1995, aceste sume neincluzând mijloacele circulante.

Executorul judecătoresc V.Șt. nu a îndeplinit în conformitate cu dispozițiile legale publicitatea imobiliară pentru vânzare, atât în ce privește termenul de fixare a licitației cât și publicarea propriu zisă a anunțului care s-a făcut într-un singur ziar respectiv ziarul A. de Arad din 25 iulie 1996, dar numai cu 6 zile înainte de ținerea licitației.

Executorul judecătoresc V.Șt. a continuat activitatea de executare în sensul că fixat noi termene ale licitației, deși la data de 30 iulie 1996 s-a depus la Tribunalul Arad o contestație la executare, iar potrivit legii în vigoare la data executări silite nu sunt definitive și cu toate acestea a introdus în spațiu pe adjudecătorul SC A.R., fără a aștepta soluția instanței în ce privește contestația la executare.

Nu s-au luat măsurile ce se impuneau în cursul predării imobilului către adjudecător referitor la bunurile mobile ale firmei rămase în acel loc, unde în fapt și în drept era sediul social al firmei la data respectivă, în sensul de a fi separate de corpul imobiliar înstrăinat prin numirea unui custode, pentru a preveni înstrăinarea sau deteriorarea acestora.

Executorul judecătoresc cu aprobarea magistratului C.S. au trecut la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită către falși creditori, astfel că persoane ca C.M. și M.M. au beneficiat din prețul achitat de adjudecător fără a se primi diferența între creanța în baza căreia s-a declanșat executarea silită și suma cu care s-a vândut la licitație complexul imobiliar.

Deși Curtea de Apel Timișoara, în cadrul dosarului nr. 36898/com/1996 la data de 19 decembrie 1996, a dispus suspendarea executării silite în cadrul dosarului execuțional nr. 306/1996 al Tribunalului Arad, conexat la dosarul nr. 126/1996 al aceleiași instanțe, până la soluționarea contestației ce se afla în faza apelului la Curtea de Apel Timișoara, apel care s-a soluționat de abia la data de 24 aprilie 1997, executorul judecătoresc cu încălcarea prevederilor legale a efectuat acte de executare silită, în sensul că a distribuit sumele obținute din vânzarea bunului imobil, distribuție ce a avut loc în perioada 19 noiembrie 1996 și până la 12 mai 1997 potrivit înscrisurilor depuse în cadrul aceluiași dosar.

Urmare a atitudinii abuzive de care a dat dovadă executorul judecătoresc V.Șt. pe parcursul executării silite, SC S.F. SA Timișoara a formulat o plângere penală împotriva executorului judecătoresc la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată sub nr. 559/VIII/1 din 14 iulie 1997, dosar trimis spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, unde s-a format dosar nr. 1081/P/1997, iar prim-procurorul M.S. a confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale în cauză împotriva executorului judecătoresc V.Șt. Din actele dosarului s-au constata următoarele: Prin rezoluția nr. 222/P/2005 din 20 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.Șt. executor judecătoresc, C.S. judecător la Tribunalul Arad, P.R. judecător la Judecătoria Arad, M.S. fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, P.P. fost prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, P.S. subcomisar la I.J.P. Arad și C.M. fost comisar șef la Inspectoratul Județean de Poliție Arad, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Prin această rezoluție s-au reținut următoarele: „Elementul comun al acuzațiilor vizează un eventual interes al acestor persoane de a nu stabili eventuale abuzuri săvârșite cu ocazia executării silite, motiv pentru care sunt relevate diferite legături între persoanele acuzate gen: fostul prim - procuror M.S. este nașul fostului prim-procuror P.P.; colonelul C.M. are (sau a avut) soția grefier la instanță, iar fiica sa este avocat; doamna judecător C.S. îl are ca șot pe domnul procuror C., iar fiica acestora ar fi lichidator judiciar. Acuzațiile aduse magistraților și polițiștilor au la bază nemulțumirea legată de modul de soluționare al dosarelor, însă singurul mod de acțiune pentru îndreptarea soluțiilor apreciate ca greșite de parte vătămată ține de executarea căilor legale de atac. Soluțiile date în cauză au la bază probatoriul administrat și convingerea intimă a magistraților formată pe baza probatoriului administrat și convingerea intimă a magistraților formată pe baza probatoriului, astfel că nu se poate reține în seama acestora reaua credință, iar în ceea ce privește pe executorul judecătoresc V.Șt. se poate remarca faptul că față de acesta s-au dat soluția de neîncepere a urmăririi penale în dosar nr. 1081/P/1997 și 47/P/2002 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și în dosarul nr. 190/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Împotriva acestei ordonanțe s-a formulat plângere penală, iar prin ordonanța pronunțată în dosar nr. 201/II/2/2006 din 12 aprilie 2004 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a admis ca neîntemeiată plângerea făcută de petentă, a infirmat rezoluția nr. 222/P/2005 din 20 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în sensul începerii urmăririi penale față de V.Șt., C.S., P.R., M.S., P.P., P.S. și C.M. în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și s-a disjuns cauza față de făptuitorul V.Șt. declinându-se competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. Prin această ordonanță s-au reținut următoarele: „Din conținutul rezoluției din 5 aprilie 2005 dată în dosar nr. 190/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad rezultă faptul că față de executorul judecătoresc V.Șt. s-a făcut plângere de către SC S.F. SA Timișoara cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen., comis prin aceea că nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu referitoare la procedura de organizare și desfășurare a licitației publice cauzându-i un prejudiciu în valoare de 12 miliarde lei. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, dată în cauză, SC S.F. SA Timișoara a formulat plângere la instanța de judecată, iar prin decizia penală nr. 128/ R din 27 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 969/R/2006 s-a admis recursul petentei împotriva sentinței penale nr. 2689 din 16 decembrie 2005a Judecătoriei Arad și în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a desființat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 190/P/2005 din 15 aprilie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și a dispus trimiterea cauze la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorul V.Șt. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. Având în vedere că prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată sub nr. 222/P/2005, petenta a reclamat acele fapte penale cu privire la executorul judecătoresc V.Șt., se impune disjungerea cauze și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la acest făptuitor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. Cu privire la magistrații judecători și procuror și cei doi ofițeri de poliție care a soluționat acțiuni judecătorești, plângeri penale, alte acte de sesizare în legătură cu executarea silită a petentei, în mod judicios procurorul a reținut în sarcina acestora nu se poate reține reaua credință”. Ca urmare a actelor depuse la dosar se constată că prin admiterea parțială a plângerii formulată de petentă s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad pentru începerea urmăririi penale față de executorul judecătoresc V.Șt., astfel că în prezent se fac cercetări în această fază față de făptuitor de vreme ce rezoluțiile procurorului prin care sa dispus anterior neînceperea urmăririi penale nu au puterea unei hotărâri judecătorești, neputându-se reține autoritatea de lucru judecat care să împiedice analizarea în profunzime a motivelor invocate de petentă. În consecință nu este justificată o nouă plângere care să privească aceleași motive invocate anterior de petentă, deoarece în funcție de soluția adoptată în faza de urmărire penală se poate rediscuta modalitatea de rezolvare a cererilor legate de executarea silită dispusă asupra petentei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta SC S.F. SA Timișoara criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, prin motivele scrise, petenta arată că, în rezoluțiile atacate s-a reținut o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele pe care se întemeiază plângerea, situație de fapt reținută și de către prima instanță. Se mai arată că situația de fapt reținută în hotărârea atacată nu are legătură cu prezenta cauză ci o altă plângere adresată D.N.A. Se mai susține de recurentă că plângerea formulată viza și săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 1 C. pen., de către intimații C.S., C.M. și V.Șt. Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petentă cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat. Din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin rezoluția din 20 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 222/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 209 alin. (3) și (4) combinat cu art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații V.Șt., C.S., P.R., M.S., P.P., P.S. și C.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Prin Ordonanța nr. 201/II/2/2006 din 12 aprilie 2006, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petenta SC S.F. SA Timișoara, a infirmat rezoluția nr. 222/P/2005 din 20 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în sensul neînceperii urmăririi penale față de intimații V.Șt., C.S., P.R., M.S., P.P., P.S. și C.M. în temeiul art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în loc de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. S-a disjuns cauza față de intimatul V.Șt. și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul general a reținut că față de magistrații judecători și procurori și cei doi ofițeri de poliție, nu se poate reține că au soluționat cauze în care parte era petenta fără a se putea reține „reaua credință” motiv pentru care s-a schimbat temeiul juridic al soluției de neîncepere. Cu privire la executorul judecătoresc V.Șt. s-a reținut, în esență, că într-o altă cauză, având același obiect și cauză, s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de acesta, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., raportat la art. 248 1 C. pen. Plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., împotriva soluției procurorului a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara. Înalta Curte constată că prima instanță nu a soluționat, practic, fondul cauzei, rezumându-se să facă referiri doar la executorul judecătoresc V.Șt. pentru care în prima parte a ordonanței se dispune neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar în cea de a doua parte a ordonanței s-a disjuns cauza față de acesta și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad. Se constată, astfel, că instanța fondului a omis să se pronunțe cu privire la soluția procurorului în ceea ce-i privește pe intimații C.S., P.R., M.S., P.P., P.S. și C.M., motiv pentru care conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul formulat ce petenta SC S.F. SA Timișoara, va casa sentința și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță. Cu prilejul rejudecării, instanța va avea în vedere și celelalte susțineri ale petentei făcute în motivele de recurs, urmând a se pronunța asupra cauzei în întregul ei și cu privire la contradicțiile existente în ordonanța procurorului general.