ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1254/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată

pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4184/ P din 19 mai 2004, petenții S.R. și S.V.

au solicitat infirmarea rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din

dosarul nr. 1082/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de executorii judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu, violare de domiciliu și tortură psihică.

Tribunalul Timiș, analizând

actele și lucrările dosarului de cercetare penală nr. 1082/P/2002 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a reținut că plângerea petenților

vizează inclusiv referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr.

1685/VIII/1/2003 emis în dosar nr. 447/VIII/1/2003 cu privire la judecătoarea,

magistrat S.C., iar instanța de fond competentă să soluționeze faptele penale

pentru care sunt cercetați judecătorii de la tribunale este Curtea de Apel

Timișoara conform art. 28

1

lit. b) C. proc. pen.

De aceea, Tribunalul Timiș,

prin sentința penală nr. 867/ PI din 27 octombrie 2004, în temeiul art. 42 C.

proc. pen., raportat la art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a

declinat competența materială de soluționare a cauzei penale având ca obiect

plângerea împotriva rezoluției procurorului formulată de petenții S.R. și S.V.

în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara,

prin sentința penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004, a respins plângerea

formulată de petenții S.R. și S.V. împotriva soluției pronunțate în dosar nr.

1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și i-a obligat pe

fiecare să plătească statului câte 150.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin rezoluția nr. 1082 din 3 februarie

2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus neînceperea urmăririi

penale față de executorii judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul

infracțiunilor, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 192 C. pen. și art. 267 C.

pen., avându-se în vedere că aceștia au procedat la evacuarea silită și

indisponibilizarea unor bunuri aflate în apartament, pe baza unei hotărâri

rămase definitive, după evacuare.

A mai reținut că, prin

rezoluția nr. 1685 din 10 noiembrie 2003, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de judecătoarea S.C., deoarece aceasta nu a săvârșit fapte de

natură penală.

Prin sentința civilă nr.

3158/1998 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 21046/1997 a fost

respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC R. SA Timișoara împotriva

pârâților S.V. și R., pentru evacuare, deoarece pârâții au dobândit dreptul de

proprietate asupra apartamentului situat în Timișoara, str. Bărnuțiu, în baza

unei licitații care a avut loc la data de 9 aprilie 1996, deși la data

adjudecării licitația nu a fost anulată.

Prin decizia civilă nr.

2248/2000 pronunțată în rejudecare de Tribunalul Timiș, în dosar nr.

6446/C/1996 s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus evacuarea

necondiționată a pârâților din apartamentul în litigiu, deoarece prin sentința

civilă nr. 13488/2000 a Tribunalului Timiș rămasă definitivă prin decizia

civilă nr. 1096/2000 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare materializat în procesul verbal de

cumpărare la licitația nr. 2 din 9 aprilie 1996, astfel că pârâții locuiesc în

apartament fără a avea titlu.

Prin decizia civilă nr. 476

din 27 februarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.

746/C/2001, s-a respins, ca neîntemeiat, recursul declarat de pârâți, astfel că

aceste hotărâri au fost puse în executare, dispunându-se evacuarea pârâților

din apartament.

Este adevărat că la data de

9 aprilie 1996 conform procesului verbal nr. 2 petenții au dobândit prin

licitație apartamentul la valoarea de 32.200.000 lei din care s-a achitat

anterior suma de 3.500.000 lei ce reprezenta 10 % din valoarea apartamentului,

și că acest proces verbal a fost modificat unilateral sub aspectul datei

încheierii, respectiv 29 aprilie 1996 în loc de 9 aprilie 1996, cât și a sumei

licitate de 41.000.000 lei în loc de 35.200.000 lei, evaluându-se apartamentul

la 43.693.312 lei din care s-a scăzut contravaloarea lucrărilor neterminate de

2.733.886 lei, situația care a determinat nemulțumirea petenților și faptul că

aceștia au înaintat plângere penală.

S-a constat că plângerile

înaintate de petenți împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale

împotriva executorilor judecătorești și judecătoarei S.C. sunt nefondate de

vreme ce la baza evacuării necondiționate a petenților din apartamentul în

litigiu stă o hotărâre judecătorească definitivă în anulare a procesului verbal

de adjudecare care constituie titlu valabil de dobândire a acestui apartament.

Fiind nemulțumită de soluția

pronunțată petiționara S.R., în termen legal a declarat recurs, depunând un

amplu memoriu la dosarul cauzei.

Secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a format dosarul penal nr. 7239/2004 fixând termen

pentru judecarea recursului formulat la 18 februarie 2005.

Analizând tot materialul

probator administrat în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în

discuție competența materială a soluționării recursului față de împrejurarea că

plângerea formulată privește în fond soluția de neîncepere a urmăririi penale

împotriva executorilor judecătorești M.A. și T.M.S., rezoluție emisă la 3

februarie 2004 în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiș.

Întrucât recurenta

petiționară a lăsat soluția la aprecierea instanței iar parchetul prin

reprezentantul său a pus concluzii, în sensul declinării competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, Curtea constată că

recursul declarat de petiționară este fondat.

Astfel, în baza art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., constatând că în cauză nu au fost respectate dispozițiile

privind competența după materie, respectiv după calitatea persoanei, va casa

atât sentința penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, cât și sentința penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a

Tribunalului Timiș și întrucât instanța de fond, competentă să soluționeze

plângerea formulată de petiționara S.R., este Tribunalul Timiș, va trimite

cauza la această instanță.

Curtea constată că în mod

eronat s-a dat curs, prin încheierea din 13 septembrie 2004, pronunțată de

Tribunalul Timiș cererii de „comasare” formulată de petenții S.V. și S.R.

dispunându-se în fapt conexarea mai multor dosare ce se aflau în faze diferite

de cercetare penală.

Astfel, în referatul emis la

10 noiembrie 2003, în dosarul nr. 1685/VIII/1/2003 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara se menționează că petiționara a depus la această

unitate o cerere prin care a solicitat eliberarea în regim de urgență a

rezultatului cercetărilor precum și măsurile corespunzătoare privind adresa nr.

45917/7995 din 23 septembrie 2003.

Așadar, referatul întocmit

la 10 noiembrie 2003 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătoarea

magistrat C.S.

De asemenea, petiționara, la

27 noiembrie 2002 a formulat o plângere penală împotriva executorilor

judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în

serviciu, violare de domiciliu și tortură psihică, iar la 3 februarie 2004, în

dosar nr. 1082/P/2004 Parchetul de pe lângă tribunalul Timiș a dispus

neînceperea urmăririi penale față de cei doi executori judecătorești. Deci plângerea

inițială nu a vizat-o și pe judecătoarea S.C., iar acest aspect era obligatoriu

de evidențiat întrucât calitatea de magistrat într-adevăr ar fi atras

competența de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Timișoara dacă și

numai dacă în plângerea formulată inițial, la 27 noiembrie 2002 s-ar fi făcut

vorbire de vreo infracțiune săvârșită în legătură cu serviciul de către

magistratul judecător S.C.

Ori, așa cum reiese în mod

clar din actele dosarului petiționara S.R. a formulat plângere împotriva

acestui magistrat la un termen ulterior, respectiv după aproximativ un an de

zile (la 23 septembrie 2003), iar Tribunalul Timiș, în mod eronat a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara și

astfel nu a analizat pe fond plângerea formulată de petiționara S.R. împotriva

celor doi executori judecătorești M.A. și T.M.S., plângere în legătură cu care

această instanță era de altfel legal investită.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va admite recursul declarat de petiționara S.R., va casa

ambele hotărâri pronunțate și, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va trimite cauza la Tribunalul Timiș spre competentă soluționare a

plângerii formulate de petiționară împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004 în dosar nr. 1082/P/2004 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș față de intimații executori

judecătorești. M.A. și T.M.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

petiționara S.R. împotriva sentinței penale nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează sentința penală

atacată, precum și sentința penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a

Tribunalului Timiș.

Trimite cauza la Tribunalul

Timiș spre competentă soluționare a plângerii formulate de petiționata S.R.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004

în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș față de

intimații executori judecătorești: M.A. și T.M.S.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2005.