ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1254/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4184/ P din 19 mai 2004, petenții S.R. și S.V. au solicitat infirmarea rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din dosarul nr. 1082/P/2002 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, violare de domiciliu și tortură psihică.

Tribunalul Timiș, analizând actele și lucrările dosarului de cercetare penală nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a reținut că plângerea petenților vizează inclusiv referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1685/VIII/1/2003 emis în dosar nr. 447/VIII/1/2003 cu privire la judecătoarea, magistrat S.C., iar instanța de fond competentă să soluționeze faptele penale pentru care sunt cercetați judecătorii de la tribunale este Curtea de Apel Timișoara conform art. 28 1 lit. b) C. proc. pen. De aceea, Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 867/ PI din 27 octombrie 2004, în temeiul art. 42 C. proc. pen., raportat la art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența materială de soluționare a cauzei penale având ca obiect plângerea împotriva rezoluției procurorului formulată de petenții S.R.

și S.V. în favoarea Curții de Apel Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, prin sentința penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004, a respins plângerea formulată de petenții S.R. și S.V. împotriva soluției pronunțate în dosar nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș și i-a obligat pe fiecare să plătească statului câte 150.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin rezoluția nr. 1082 din 3 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul infracțiunilor, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 192 C. pen. și art. 267 C. pen., avându-se în vedere că aceștia au procedat la evacuarea silită și indisponibilizarea unor bunuri aflate în apartament, pe baza unei hotărâri rămase definitive, după evacuare.

A mai reținut că, prin rezoluția nr. 1685 din 10 noiembrie 2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătoarea S.C., deoarece aceasta nu a săvârșit fapte de natură penală. Prin sentința civilă nr. 3158/1998 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 21046/1997 a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC R. SA Timișoara împotriva pârâților S.V. și R., pentru evacuare, deoarece pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Timișoara, str. Bărnuțiu, în baza unei licitații care a avut loc la data de 9 aprilie 1996, deși la data adjudecării licitația nu a fost anulată.

Prin decizia civilă nr. 2248/2000 pronunțată în rejudecare de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 6446/C/1996 s-a admis acțiunea reclamantei și s-a dispus evacuarea necondiționată a pârâților din apartamentul în litigiu, deoarece prin sentința civilă nr. 13488/2000 a Tribunalului Timiș rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1096/2000 a Curții de Apel Timișoara, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare materializat în procesul verbal de cumpărare la licitația nr. 2 din 9 aprilie 1996, astfel că pârâții locuiesc în apartament fără a avea titlu. Prin decizia civilă nr. 476 din 27 februarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 746/C/2001, s-a respins, ca neîntemeiat, recursul declarat de pârâți, astfel că aceste hotărâri au fost puse în executare, dispunându-se evacuarea pârâților din apartament.

Este adevărat că la data de 9 aprilie 1996 conform procesului verbal nr. 2 petenții au dobândit prin licitație apartamentul la valoarea de 32.200.000 lei din care s-a achitat anterior suma de 3.500.000 lei ce reprezenta 10 % din valoarea apartamentului, și că acest proces verbal a fost modificat unilateral sub aspectul datei încheierii, respectiv 29 aprilie 1996 în loc de 9 aprilie 1996, cât și a sumei licitate de 41.000.000 lei în loc de 35.200.000 lei, evaluându-se apartamentul la 43.693.312 lei din care s-a scăzut contravaloarea lucrărilor neterminate de 2.733.886 lei, situația care a determinat nemulțumirea petenților și faptul că aceștia au înaintat plângere penală. S-a constat că plângerile înaintate de petenți împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorilor judecătorești și judecătoarei S.C.

sunt nefondate de vreme ce la baza evacuării necondiționate a petenților din apartamentul în litigiu stă o hotărâre judecătorească definitivă în anulare a procesului verbal de adjudecare care constituie titlu valabil de dobândire a acestui apartament. Fiind nemulțumită de soluția pronunțată petiționara S.R., în termen legal a declarat recurs, depunând un amplu memoriu la dosarul cauzei. Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a format dosarul penal nr. 7239/2004 fixând termen pentru judecarea recursului formulat la 18 februarie 2005. Analizând tot materialul probator administrat în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție competența materială a soluționării recursului față de împrejurarea că plângerea formulată privește în fond soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva executorilor judecătorești M.A.

și T.M.S., rezoluție emisă la 3 februarie 2004 în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Întrucât recurenta petiționară a lăsat soluția la aprecierea instanței iar parchetul prin reprezentantul său a pus concluzii, în sensul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, Curtea constată că recursul declarat de petiționară este fondat. Astfel, în baza art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen., constatând că în cauză nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie, respectiv după calitatea persoanei, va casa atât sentința penală nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, cât și sentința penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș și întrucât instanța de fond, competentă să soluționeze plângerea formulată de petiționara S.R., este Tribunalul Timiș, va trimite cauza la această instanță.

Curtea constată că în mod eronat s-a dat curs, prin încheierea din 13 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Timiș cererii de „comasare” formulată de petenții S.V. și S.R. dispunându-se în fapt conexarea mai multor dosare ce se aflau în faze diferite de cercetare penală. Astfel, în referatul emis la 10 noiembrie 2003, în dosarul nr. 1685/VIII/1/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara se menționează că petiționara a depus la această unitate o cerere prin care a solicitat eliberarea în regim de urgență a rezultatului cercetărilor precum și măsurile corespunzătoare privind adresa nr. 45917/7995 din 23 septembrie 2003. Așadar, referatul întocmit la 10 noiembrie 2003 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătoarea magistrat C.S.

De asemenea, petiționara, la 27 noiembrie 2002 a formulat o plângere penală împotriva executorilor judecătorești M.A. și T.M.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, violare de domiciliu și tortură psihică, iar la 3 februarie 2004, în dosar nr. 1082/P/2004 Parchetul de pe lângă tribunalul Timiș a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi executori judecătorești. Deci plângerea inițială nu a vizat-o și pe judecătoarea S.C., iar acest aspect era obligatoriu de evidențiat întrucât calitatea de magistrat într-adevăr ar fi atras competența de soluționare a cauzei de către Curtea de Apel Timișoara dacă și numai dacă în plângerea formulată inițial, la 27 noiembrie 2002 s-ar fi făcut vorbire de vreo infracțiune săvârșită în legătură cu serviciul de către magistratul judecător S.C.

Ori, așa cum reiese în mod clar din actele dosarului petiționara S.R. a formulat plângere împotriva acestui magistrat la un termen ulterior, respectiv după aproximativ un an de zile (la 23 septembrie 2003), iar Tribunalul Timiș, în mod eronat a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara și astfel nu a analizat pe fond plângerea formulată de petiționara S.R. împotriva celor doi executori judecătorești M.A. și T.M.S., plângere în legătură cu care această instanță era de altfel legal investită. Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de petiționara S.R., va casa ambele hotărâri pronunțate și, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va trimite cauza la Tribunalul Timiș spre competentă soluționare a plângerii formulate de petiționară împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004 în dosar nr. 1082/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș față de intimații executori judecătorești. M.A. și T.M.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petiționara S.R. împotriva sentinței penale nr. 105/ PI din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Casează sentința penală atacată, precum și sentința penală nr. 867/ PR din 27 octombrie 2004 a Tribunalului Timiș. Trimite cauza la Tribunalul Timiș spre competentă soluționare a plângerii formulate de petiționata S.R. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la 3 februarie 2004 în dosarul nr. 1082/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș față de intimații executori judecătorești: M.A. și T.M.S. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2005.