ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2716/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2707 din 13 aprilie 1999 la Tribunalul Timiș reclamanții Ș.V. și Ș.S. au chemat în judecată Consiliul local al Municipiului Timișoara și Consiliul județean Timiș solicitând să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Timișoara. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul proprietatea lor a fost preluat în patrimoniul Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără plata vreunei despăgubiri, prin decizii administrative necomunicate. Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 238 din 13 aprilie 1999, în temeiul art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, soluție menținută prin decizia civilă nr. 61 din 15 iunie 1999 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3741 din 10 noiembrie 1999 a admis recursul declarat de reclamanții Ș.V. și Ș.S. împotriva deciziei civile nr. 61 din 15 iunie 1999 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care a casat-o precum și sentința civilă nr. 238 din 21 august 1998 a Tribunalului Timiș, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. S-a reținut că în raport de valoarea obiectului pricinii, 400 milioane lei, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. tribunalului. Prin sentința civilă nr. 95 din 17 februarie 2000 Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins acțiunea reținând că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea Statului Român cu titlu valabil în temeiul Decretului nr. 223/1974, precum și că preluarea s-a făcut pe baza unor decizii administrative comunicate reclamanților. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 125 din 31 octombrie 2000 a respins apelul declarat de reclamanții Ș.V. și Ș.S. împotriva sentinței civile nr. 95 din 17 februarie 2000 a Tribunalului Timiș, secția civilă. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia civilă nr. 5136 din 9 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de reclamanții Ș.V.

și Ș.S. împotriva sentinței civile nr. 125 din 31 octombrie 2000 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținând că instanța de apel nu a administrat proba dispusă din oficiu, dovadă concludentă, pertinentă și utilă constând în depunerea extrasului de carte funciară referitor la imobilul în litigiu. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 48 din 1 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 95 din 17 februarie 2000 a Tribunalului Timiș. S-a reținut că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul Statului Român cu titlu, în temeiul Decretului nr. 223/1974 precum și că pârâții nu au calitatea de posesori și deci nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare întrucât în temeiul Legii nr. 112/1995 bunul a fost înstrăinat unor terțe persoane.

În termen legal împotriva deciziei civile nr. 48 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs reclamanții Ș.V. și Ș.S. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență că: 1. greșit s-a reținut că au fost aduse la îndeplinire dispozițiile art. 4 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974 întrucât deciziile de preluare a imobilului nu au fost comunicate reclamanților; în condițiile art. 721 și art. 95 C. proc. civ.; 2. instanțele nu au verificat valabilitatea titlului statului în raport de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 213/1998; 3. greșit s-a considerat că nu au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Consiliul județean Timiș și Consiliul local al Municipiului Timișoara. Recursul urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente: Soții Ș.V. și Ș.S. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 4 situat în Timișoara, înscris în CF 7906 nr. top 12171/4 Timișoara prin contractul de vânzare-cumpărare autentic din 29 noiembrie 1976. Cota de ½ din imobilul menționat a fost preluată de Statul Român, fără plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974 de la Ș.V., prin decizia nr. 612 din 25 aprilie 1981 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Timiș, Comitetul Executiv.

Cealaltă cotă de ½ din imobil a fost preluată de Statul Român de la Ș.S., cu plata, pe baza cererii de înstrăinare întocmită de aceasta; în temeiul Decretului nr. 223/1974 a fost emisă de către fostul Consiliu Popular al Județului Timiș, Comitetul Executiv, dispoziția nr. 1408 din 2 august 1982. Potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998 fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat (1). Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație (2). Potrivit art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, în vigoare până la data de 31 decembrie 1989, când a fost abrogat prin Decretul Lege nr. 9/1989, construcțiile ce aparțineau persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoiere în țară, treceau în proprietatea statului.

În condițiile art. 4 din același act normativ, identificarea bunurilor precum și preluarea sau trecerea lor în proprietatea statului se face prin decizia comitetului executiv al consiliului popular județean sau al Municipiului București în a cărui rază teritorială erau situate bunurile. Așadar, potrivit actului normativ arătat mai sus, imobilul trecea în proprietatea statului numai prin decizia emisă de organul administrativ competent, nu prin efectul legii ceea ce îi conferă acesteia un caracter constitutiv de drepturi. Datorită caracterului său constitutiv de drepturi, decizia administrativă produce efecte numai pentru viitor. Aceasta înseamnă că prin decizia organului administrativ opera un transfer de drepturi între persoana aflată într-una din situațiile reglementate de art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1997 și stat, dreptul de proprietate al statului născându-se în baza acestei decizii și nu prin efectul legii.

Decretul nr. 223/1974 reglementa calea de atac pusă la dispoziția persoanelor îndreptățite a se plânge împotriva măsurii de trecere a bunului în proprietatea statului. Exercitarea acestui drept impunea comunicarea actului administrativ. Pentru ca actul administrativ să producă efecte juridice față de proprietarul aflat într-una din situațiile reglementate de art. 2 alin. (2) din Decretul nr. 223/1974, pentru ca dreptul de proprietate să treacă din patrimoniul acestuia în patrimoniul statului se impunea comunicarea. În speță, nu s-a făcut dovada comunicării pentru cota de ½ a reclamantului Ș.V. și ca atare, față de acesta, decizia administrativă nu poate produce efecte juridice. Reclamanta Ș.S.

a înstrăinat, cu plată, cota sa de ½ din imobil către stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974 astfel încât față de aceasta, decizia administrativă, prin care se constată înstrăinarea produce efecte juridice. Reclamanții au solicitat ca pârâții să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul, în temeiul art. 480 C. civ. Pentru admiterea acțiunii în revendicare de drept comun după stabilirea nevalabilității titlului statului este necesar ca bunul revendicat să se afle în posesia, stare de fapt, pârâtului neproprietar. Din extrasul de carte funciară rezultă că asupra apartamentului nr. 4 situat în Timișoara și-au transcris la data de 22 octombrie 1996 dreptul de proprietate prin cumpărare B.D.P.I., B.S.

și B.I. care au intrat în posesia bunului. Sub acest aspect, just instanța de apel a reținut lipsa calității procesuale pasive, în acțiunea în revendicare prin care se tinde la readucerea bunului în materialitatea sa în posesia reclamanților a Consiliului Județean Timiș și Consiliul local al Municipiului Timișoara nu au calitate procesuală pasivă. Față de considerentele menționate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.V. și S. împotriva deciziei nr. 48 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2004.