ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1192/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 9 din 14 ianuarie 2002, a admis apelul

reclamantei SC H.D. SRL, a schimbat în tot sentința civilă nr. 377 din 22

ianuarie 2001 a Tribunalului București și, pe fond, a admis acțiunea, dispunând

obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

a) 2.600 dolari S.U.A., pretenții

civile, b) 1.300 dolari S.U.A. cheltuieli de transport; c) 10.397.668 lei

contravaloare cheltuieli de transport actualizate; d) 5.707.384 lei

contravaloare pretenții și e) 30.687.661 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta această decizie,

instanța de apel a reținut, în esență, că, la data de 22 ianuarie 2002, care

coincide cu data pronunțării hotărârii, reclamanta a depus o cerere de

precizare de acțiune, legal timbrată, care a fost admisă în totalitate, însă,

din eroare, tribunalul a preluat sumele din cererea de chemare în judecată

inițială, în loc s-o oblige pe pârâtă la plata sumelor prevăzute în cererea

precizatoare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs pârâta SC T.G. SRL București, invocând, ca motiv de casare,

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3)

și (4) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

pârâta susține, în esență, că, în mod greșit, instanța de apel, a admis apelul

reclamantei și a dispus obligarea sa la plata sumelor prevăzute în dispozitivul

deciziei, în contextul în care, în tot cursul procesului instanța de fond, cât

și în apel, până la data de 17 septembrie 2001, nu a fost legal citată,

datorită indicării de către reclamantă a sediului său la o altă adresă decât

cea consemnată în Registrul Comerțului și, deci, că, față de această situație,

hotărârea primei instanțe care, de altfel, nici nu i-a fost comunicată, este

lovită de nulitate, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dreptului său la

apărare.

Mai arată pârâta că, tot datorită cauzei expuse, nu i

s-au comunicat nici motivele de apel, dar, trecând peste toate acestea, decizia

instanței de apel, este neîntemeiată și nelegală, deoarece, în calea de atac a

apelului, chiar dacă acesta are caracter devolutiv, nu se putea procedural, să

se dispună, consecutiv desființării sentinței, obligarea pârâtei la plata unor

sume superioare celor solicitate prin cererea inițială, cuprinse în majorarea

de acțiune, deoarece, procedural, astfel, înseamnă că instanța de apel s-a

pronunțat asupra unor pretenții noi și, implicit, că a dat mai mult decât s-a

cerut, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor, și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță de fond.

Recursul declarat în cauză nu este

fondat.

Este de necontestat că, în cauză,

pârâta, nu a fost legal citată în tot cursul procesului la instanța de fond,

dar, cum, sentința pronunțată în astfel de condiții a fost schimbată în tot, ca

urmare a admiterii apelului reclamantei, criticile, formulate în recurs, în

sensul că aceasta ar fi nulă, nu pot fi avute în vedere, deoarece această

constatare ar conduce în final tot la lipsa, oricărei consecințe a sentinței,

care, în fapt, a fost realizată prin schimbarea în tot a acesteia sau, altfel

spus, hotărârea primei instanțe a rămas fără nici un efect în ceea ce privește

obligațiile de plată stabilite în sarcina pârâtei.

De asemenea, nu poate fi reținut

nici motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

deoarece instanța de apel nu a dat mai mult decât s-a cerut, așa cum se susține

de către pârâtă, ci, dimpotrivă, a dat ceea ce s-a cerut, conform precizării de

acțiune depusă la termenul de la data de 22 ianuarie 2001.

Or, în contextul în care instanța

fondului admisese integral pretențiile reclamantei din cererea precizatoare

(sentința schimbată în calea de atac) dar, din eroare preluase sumele acordate

reclamantei în lei, la valoarea din acțiunea inițială, deși, în considerentele

sentinței, s-a precizat că, la acordarea acestora, au fost avute în vedere dispozițiile

art. 1084 C. civ., instanța de apel era datoare, având în vedere caracterul

devolutiv al apelului, să înlăture aceste erori și să oblige pârâta la plata

sumelor menționate în precizarea la acțiune, în raport cu care pretențiile au

fost timbrate corespunzător.

Dar, obiecțiunile pârâtei sunt

nefondate și pentru că, așa cum recunoaște aceasta chiar prin recurs și probele

dosarului, au confirmat, pentru termenul de la data de 15 octombrie 2001,

precum și la termenele ulterioare, procedura de citare cu aceasta a fost legal

îndeplinită, iar pârâta nu a formulat apel, nu a cerut repunerea în termen și

nu a contestat legalitatea și temeinicia pretențiilor reclamantei, din acțiunea

precizatoare depusă anterior (22 ianuarie 2001) datei la care, pentru prima

dată, procedura de citare cu pârâta în apel a fost legal îndeplinită (15

octombrie 2001).

Așa fiind, recursul pârâtei urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta,

SC T.G. SRL București, împotriva deciziei nr. 9 din 14 ianuarie 2002 a Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă să plătească

intimatei-reclamante, SC H.D. SRL București, suma de 7.000.000 lei cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2004.