ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2201/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2201/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89 din 11

aprilie 2002 a Tribunalului Alba a fost condamnat inculpatul M.V. la:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe timp de 4 ani.

A dedus din pedeapsă durata

arestului preventiv începând cu 19 decembrie 2000 și până la 21 decembrie 2001.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

A constatat că sumele de bani

primite de către inculpat au fost restituite cumpărătorului de influență.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe inculpat să plătească statului suma de 6.000.000 lei cheltuieli

judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul M.V., actualmente

pensionar, a fost timp de 38 ani ofițer M.I. și până în anul 1995 a condus U.M.

0215 Cluj, iar în perioada 1995 - 30 septembrie 1997, când a trecut în rezervă

cu gradul de colonel, a fost comandantul Penitenciarului Gherla.

La data de 14 iulie 1999, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, martorul G.L. a fost

trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,

fiind transferat în Penitenciarul Gherla.

În toamna anului 1999, martorul

G.P., fratele lui G.L., a fost vizitat de o cunoștință mai veche, B.A. zis

„D”., care avea o funcție în cadrul Partidei Romilor. Acesta i-a spus că îl

poate ajuta pe G.L. să iasă din închisoare prin intermediul fostului comandant

al Penitenciarului Gherla, inculpatul M.V. G.P. i-a spus lui „D.” că nu îl

interesează, dar să discute această problemă cu concubina lui G.L., martora

G.M. zisă „I.” Cei doi s-au întâlnit și B.A. i-a spus lui G.M. că este prieten

bun cu fostul comandant al Penitenciarului din Gherla și că acesta în schimbul

unor sume de bani, ca urmare a relațiilor pe care le are în sistemul judiciar

sau cel sanitar, ar putea obține strămutarea judecării cauzei sau în cazul

condamnării, întreruperea executării pedepsei pe motive medicale.

Martora G.M. a fost de acord cu

propunerea și împreună cu B.A. și G.P. s-au deplasat la locuința inculpatului

M.V. din satul Cetan. Aici, inculpatul i-a permis să intre în locuință numai

lui B.A. și după terminarea discuției, B.A. le-a spus celorlalți doi însoțitori

că inculpatul a acceptat să-i ajute, dar că îi va costa 20 -30.000 mărci

germane, din care o parte erau pentru inculpat, iar o parte pentru persoanele

care vor rezolva punerea în libertate a lui G.L.

Înaintea sărbătorilor din iarna

anului 1999, la insistențele martorilor, inculpatul M.V. a acceptat să se

deplaseze la București împreună cu G.Șt., fiul lui G.L., B.A. și cu șoferul

familiei L., martorul T.F., pentru a fi angajat ca apărător în cauza privind pe

G.L. pe numitul D.V.U., însă acesta a refuzat.

În rechizitoriu se reține că în

scopul rezolvării problemelor lui G.L., martora G.M. a împrumutat suma de

22.000 mărci germane de la un rom, zis S., din cartierul Someșen, din care

20.000 mărci germane i-a dat inculpatului atât personal, cât și prin

intermediul lui B.A., care era însoțit la locuința inculpatului de martorii

G.Șt., T.F. sau G.P.

Din probatoriul administrat în

cauză, mai ales în faza de cercetare judecătorească, instanța a reținut doar

parțial acuzele aduse inculpatului, date fiind contradicțiile dintre unele

depoziții de martori, precum și revenirea unora asupra celor declarate la

urmărirea penală.

Astfel, în declarația de la

urmărirea penală, martora G.M. susține că, personal, i-a dat inculpatului o

dată suma de 200 mărci germane pentru a-i facilita un vorbitor, iar a doua oară

suma de 5.500 mărci germane, restul până la 20.000 mărci germane fiind dați

prin intermediul lui B.A.

În instanță, martora a declarat că

i-a dat personal inculpatului sumele de 5.000 și 3.000 mărci germane pentru a

rezolva punerea în libertate a lui G.L. pe motive medicale și că inculpatul i-a

pretins suma de 500 mărci germane pentru a vorbi la telefon și suma de 1.500

mărci germane pentru a trimite un pachet concubinului său aflat în spital. Mai

susține martora, că în realitate i-a dat inculpatului suma de 35.000 mărci

germane și nu numai 20.000 mărci germane și că s-a împrumutat cu 22.000 mărci

germane de la numitul S. și cu suma de 100.000 mărci germane de la numitul V.

Din aceste declarații

contradictorii, instanța reține ca fiind dovedită înmânarea sumei de 5.000

mărci germane inculpatului personal, de către martoră la domiciliul ei din

Cluj.

Afirmația martorei că i-a dat

inculpatului suma de 5.000 mărci germane este susținută de depoziția martorului

G.Șt. dată în instanță care știe că mama lui, respectiv G.M., i-a dat

inculpatului în două rânduri sumele de 3.000 și respectiv 2.000 mărci germane,

în poarta casei lor.

Instanța nu a reținut ca fiind

dovedită nici afirmația martorei făcută la urmărire penală că fiul ei, G.Șt.

i-ar fi dat inculpatului sumele de 2.500.000 lei și 550 mărci germane pentru

facilitarea obținerii unor vorbitoare și pachete, atâta timp cât în instanță

acest martor afirmă, fără dubiu, că el, personal, nu i-a dat niciodată

inculpatului nici o sumă de bani.

La organul de urmărire penală,

martorul T.F. a afirmat că în luna ianuarie 2000, inculpatul a venit la

domiciliu familiei G. și cu acel prilej i-a dat, personal, din banii primiți de

la G.M., suma de 5.500 mărci germane, pentru ca la rândul lui inculpatul să-i

dea la București pentru ca doctorița de la Spitalul Penitenciarului Dej să

primească ordin de transfer a lui G.L. la Spitalul de Oncologie Cluj.

În instanță, martorul nu și-a mai

menținut declarația și a susținut că, personal, nu i-a dat niciodată bani

inculpatului și că nici nu l-a auzit pe acesta să pretindă bani de la familia

G., banii fiind dați de fiecare dată lui B.A., despre care, a presupus

martorul, că i-a dat inculpatului.

În consecință, instanța reține că

inculpatul a pretins și primit de la martora L.M., concubina lui G.L., suma de

5.000 mărci germane pentru a încerca obținerea de la medici a unui diagnostic

favorabil întreruperii executării pedepsei lui G.L.

Că este așa, rezultă și din

declarația medicului G.D. de la Institutul Oncologic Cluj, potrivit căruia

inculpatul i-a sugerat să stabilească un diagnostic de cancer pentru G.L., ceea

ce însă martorul nu a făcut.

Atât la urmărirea penală, cât și în

faza de cercetare judecătorească, martorii G.Șt. și T.F. au susținut că cea mai

mare parte din bani au fost remiși inculpatului prin intermediul lui B.A., cu

care se deplasau la domiciliul inculpatului. De fiecare dată, au susținut

martorii, în locuința inculpatului intra numai B.A., astfel că ei nu știu cu

certitudine, dacă acesta i-a dat banii inculpatului, ci doar presupuneau acest

lucru.

Deși pe parcursul urmării penale

B.A. s-a aflat în țară, așa cum rezultă din actele depuse în instanță (copie de

pe pașaport) acesta nu a fost audiat.

Fiind audiat în instanță, B.A. nu a

recunoscut că a primit bani de la familia G. pentru a-i da inculpatului în

scopul punerii în libertate a lui G.L.

Față de aceste depoziții

contradictorii, instanța a apreciat că există serioase îndoieli cu privire la

faptul că martorul B.A. i-a dat inculpatului banii, pretinși primiți de la

familia G., astfel că nu s-a reținut, cu certitudine, în sarcina inculpatului

și primirea altor sume în afara celor 5.000 mărci germane.

În sarcina inculpatului nu s-a putut

reține nici primirea unor sume de bani (2.500.000 lei și 50 mărci germane) la

restaurantul C. de la martorul G.Șt., întrucât, așa cum s-a arătat mai sus,

acest martor a susținut în instanță că nu i-a dat personal inculpatului nici o

sumă de bani. Această afirmație se coroborează și cu depoziția martorului M.I.,

care a susținut că inculpatul nu a pretins și primit sume de bani de la G.L.

Deși la urmărirea penală martorul

M.I. a susținut contrariul, în instanță și-a retractat declarația, afirmând că

l-a acuzat pe inculpat având ură personală pe el și la sugestia organului de

urmărire penală care i-a promis punerea în libertate, martorul fiind arestat și

cercetat tot pentru trafic de influență, susținere pe care instanța a

considerat-o credibilă.

Tot astfel, nu se poate lua în considerare

nici afirmația martorei G.M., că inculpatul i-a pretins suma de 1.000 mărci

germane pentru a o da martorului M.I. în scopul înlesnirii unui vorbitor la

penitenciar cu concubinul său, nefiind fundamentată pe probe concludente.

În actul de acuzare, în sarcina

inculpatului s-a mai reținut că, pentru aceleași scopuri, a pretins și primit

de la familia G. și un cazan de țuică.

Instanța având în vedere depoziția

martorului B.A., că acel cazan a fost transportat la locuința inculpatului din

satul Cetan pentru a-și fabrica țuică, atât inculpatul, cât și martorul, și că

după terminarea acestei operațiuni inculpatul i-a cerut martorului G.P.,

proprietarul cazanului, să și-l ridice, nu s-a reținut în sarcina inculpatului

acest act material.

Convingerea instanței a fost

întărită și de declarația martorului E.G. care susține că acel cazan a fost

împrumutat de către inculpat.

Prin sentința penală nr. 265/2000 a

Tribunalului Cluj, G.L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind

eliberat condiționat la sfârșitul lunii octombrie 2000.

După liberare, G.L. a aflat de la

concubina lui că a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane și un cazan de

țuică pentru a interveni în favoarea lui. Întrucât a apreciat că inculpatul nu

și-a îndeplinit promisiunile, i-a telefonat acestuia și l-a invitat la

domiciliul său pentru a discuta. Inculpatul a făcut mai multe vizite, la una

dintre ele convorbirea fiind înregistrată de către G.L. pe o casetă, care

ulterior, a fost predată organelor de urmărire penală.

Din conținutul convorbirii

înregistrate a reieșit că inculpatul a recunoscut că a primit 5.000 mărci

germane și că a intervenit la medici și la Institutul de Medicină Legală Mina

Minovici unde a dat o parte din bani pentru rezolvarea problemelor lui G.L. Cu

ocazia acelor convorbiri inculpatul a restituit familiei G. suma de 5.000 mărci

germane și au încheiat un act, semnat de către inculpat și G.L., din care

reiese că inculpatul a acordat un împrumut lui G.M. de 20.000 mărci germane,

prin care „și-a achitat toate obligațiile pe care le-a avut față de aceasta”.

În declarația sa, inculpatul a

susținut că a încheiat acel act pentru a-l ajuta pe G.L., acesta fiind

amenințat de către numitul S., cel care a împrumutat banii lui G.M. și pentru a

putea recupera banii de la B.A., precum și pentru a nu avea de suferit

reputația lui.

La dosar s-a mai depus o casetă,

înregistrată la Serviciul independent de informații și protecție internă Cluj

după arestarea inculpatului, din care ar rezulta recunoașterea inculpatului cu

privire la primirea unor sume de bani de la familia G.

Având în vedere că inculpatul a

contestat conținutul acestei casete, instanța a dispus efectuarea unei

expertize criminalistice audio la Institutul Național de Expertize

Criminalistice București.

Din răspunsul primit, a rezultat că

la ora actuală, în țară, nu există posibilități tehnice de identificare a

persoanei după voce și vorbire, astfel că inculpatul a renunțat la expertiză.

Întrucât din conținutul convorbirii

nu a rezultat ce sume de bani s-au pretins sau primit, această înregistrare nu

a fost luată în considerare.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și inculpatul.

Parchetul a criticat sentința pentru

greșita individualizare a pedepsei, în sensul de a se înlătura suspendarea

executării și a se dispune executarea pedepsei aplicate în detenție; a mai

solicitat să se dispună confiscarea sumei de 20.000 mărci germane și cazanul de

țuică.

Inculpatul a criticat sentința

pentru greșita condamnare, întrucât nu a comis fapta reținută în sarcina sa.

Prin decizia penală nr. 293 din 10

octombrie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Alba, desființând sentința apelată cu privire la

confiscarea specială și rejudecând:

În baza art. 257 alin. (2), raportat

la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea specială în folosul

statului a echivalentului în lei a sumei de 20.000 mărci germane și a unui

cazan de cupru de 100 l pentru distilat alcool.

A obligat pe numitul G.L., în posesia

căruia se afla suma de 20.000 mărci germane, să o predea statului.

A obligat pe inculpatul M.V. să

predea statului cazanul din cupru pentru care s-a dispus confiscarea.

A menținut restul dispozițiilor.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul M.V., împotriva aceleiași sentințe.

A obligat inculpatul să plătească

statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul M.V.

Parchetul a criticat decizia atacată

sub două aspecte de nelegalitate, în sensul că există o contradicție între

dispozitivul și considerentele acestei decizii, și de netemeinicie, cu referire

la cuantumul pedepsei aplicate și la modalitatea de executare a acesteia.

Apărătorul ales al inculpatului a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, achitarea

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., considerând că fapta nu există.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Instanțele au stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.

Astfel, s-a reținut că inculpatul a

pretins și primit suma de 20.000 mărci germane și un cazan din cupru de la

familia G., ca „preț” al demersurilor făcute de acesta în scopul punerii în

libertate a numitului G.L.

Această stare de fapt a rezultat din

analizarea corectă și completă a probelor administrate în cauză, în

conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., și nu selectiv, cuprinzând

doar unele date ce rezultă din unele probe, luate separat.

Așa încât, unele retractări

neîntemeiate ale unor martori sau chiar ale inculpatului nu pot schimba starea

de fapt reținută în cauză și confirmată de probatoriul administrat, constând în

numeroase mijloace de probă, cum ar fi:

- procesul-verbal privind

consemnarea denunțului martorului G.L.;

- procesul-verbal de percheziție

domiciliară la domiciliul învinuitei V.A.;

- procesul-verbal de efectuare a

percheziției domiciliare la domiciliul inculpatului;

- declarațiile martorilor;

- procesele verbale privind

interceptarea convorbirilor purtate de către inculpat și privind transcrierea

casetei prezentată de către martorul G.L.;

- copia convenției redactate de

martorul N.V., la cererea inculpatului;

- declarațiile inculpatului.

În consecință, nu poate fi primită

solicitarea inculpatului de achitare.

Nici critica adusă deciziei, cu

privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului și la modalitatea de

executare a acesteia, nu este fondată.

Astfel, se apreciază că la

stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

52 C. pen., pericolul social concret al faptei comise, împrejurările comiterii

faptei, cât și persoana inculpatului, faptul că acesta este în vârstă (59 ani),

este căsătorit, are copii, este pensionar, funcționând în slujba Ministerului

de Interne, foarte mulți ani (38) și având o activitate bună până la data

săvârșirii infracțiunii.

Cât privește primul motiv de recurs

formulat de parchet, referitor la existența unei contradicții între

considerentele și dispozitivul deciziei recurate, se constată că din decizia

Curții de Apel Alba Iulia, instanța de apel a concluzionat că familia lui G.L.

a dat inculpatului suma de 20.000 mărci germane, iar în dispozitiv s-a dispus

confiscarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2),

raportat la art. 256 alin. (2) C. pen.

Așa încât, nu există contradicție între

motivare și dispozitiv.

Din aceleași considerente, se

apreciază că și confiscarea cazanului de țuică s-a dispus corect.

În consecință, urmează să fie

respinse, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și intimatul

inculpat M.V. împotriva deciziei penale nr. 293 din 10 octombrie 2002 a Curții

de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul inculpat la

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2003.