ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2486/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 759 din 8

august 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a pronunțat următoarea

hotărâre;

A respins cererea de schimbare a

încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (2

1

)

lit. b) și c) C. pen. și art. 26, raportat la art. 211 lit. b) și c) și alin.

(2) lit. a) C. pen., în art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și art. 26,

raportat la art. 208 și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen., pentru inculpatul I.F.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109

C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.F. la

8 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 26, raportat la art. 211

alin. (2), lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 99, art. 109, art. 13, art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamnat pe

inculpații I.M. și R.D. la câte o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul R.D.

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

A constatat acoperit integral, prin

restituire, prejudiciul cauzat părții vătămate N.V.

A luat act că D.N.T., cumpărător de

bună credință, nu s-a constituit parte civilă și în baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a confiscat de la fiecare inculpat suma de 400.000 lei.

A dedus prevenția inculpaților I.F.

și I.M., de la 25 aprilie 2002, la zi și pentru inculpatul R.D. de la 26

aprilie 2002, la zi.

Au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 25 aprilie 2002, numitul N.P.

a sesizat, prin plângere penală, secția 7 Poliție despre faptul că, în seara

zilei de 21 aprilie 2002, în jurul orei 2,30, în timp ce se afla pe str. Teiul

Doamnei, la intersecția cu Bd. Lacul Tei, a fost acostat de 3 indivizi tineri, doi

băieți și o fată, de etnie romă, care l-au înconjurat și, prin acțiuni

concomitente, menite a-i atrage atenția, au încercat să-i sustragă bunuri din

buzunarele de la haină și pantaloni și să-i ia sacoșa din mână, acțiuni ce l-au

determinat să scoată din buzunar telefonul mobil marca, iar când încerca să

apeleze o cunoștință pentru a solicita ajutor, cel mai înalt dintre tineri, l-a

lovit cu mâna, astfel că telefonul a căzut jos, fiind luat de același individ,

după care, împreună cu ceilalți doi tineri, au fugit în direcția parcului din

apropiere, spre cartierul Tei Toboc.

În baza acestei sesizări, chiar la

data de 25 aprilie 2002, lucrătorii de poliție s-au deplasat în zona săvârșirii

infracțiunii, respectiv, în fața Restaurantului M. unde, în urma investigațiilor

efectuate, i-au depistat pe inculpații I.F. și I.M., care corespundeau

semnalmentele descrise de partea vătămată N.P. și care se aflau în atenția

organelor de poliție pentru comiterea de fapte antisociale în zona amintită,

aceștia locuind în cartierul Tei Boboc, astfel încât, s-a procedat la

conducerea acestora la secția 7 Poliție, în vederea stabilirii activității lor

infracționale.

Încă din momentul depistării, atât

inculpatul I.F., cât și inculpata I.M. au recunoscut participarea la săvârșirea

infracțiunii, indicându-l pe cel de-al treilea participant, în persoana

inculpatului R.D. care locuia pe aceeași stradă cu aceștia.

Fiind căutat de lucrătorii de

poliție la domiciliu, și nefiind găsit, aceștia i-au pus în vedere mamei

inculpatului R.G. să se prezinte împreună cu fiul său, R.D. la sediul secției 7

Poliție, pentru cercetări.

Așa fiind, în data de 25 aprilie

2002, la sediul secției s-a prezentat numita R.G. împreună cu fiul său R.R., în

vârstă de 11 ani, pe care l-a indicat ca fiind R.D., iar pentru a fi și mai

convingătoare a prezentat și certificatul de naștere al acestuia, singurul act

de stare civilă.

Cele afirmate de R.G. au fost

susținute de minorul de 11 ani, R.R., care fusese pregătit anterior de mama sa,

să declare în mod mincinos că se numește R.D. și să dea datele de stare civilă

ale acestuia.

Pentru că în data de 26 aprilie 2003,

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a celor

trei inculpați respectiv I.M., I.F. și R.D. (în realitate fiind R.R.), mama

acestuia numita R.G., s-a prezentat la poliție arătând că, cel arestat este

minorul de 11 ani R.R., iar nu R.D., care participase de fapt la comiterea

tâlhăriei, dar l-a determinat să declare astfel pentru a-l scăpa de răspunderea

penală pe celălalt fiu al său, R.D., în vârstă de peste 14 ani.

În ceea ce privește telefonul mobil,

luat prin violență de la partea vătămată N.V., cei doi inculpați au declarat că

l-au vândut unui individ cunoscut cu porecla de „C.”, în Piața Obor, în cursul

zilei de 22 aprilie 2002.

Cumpărătorul telefonului mobil a

fost identificat în persoana numitului D.N.T., care a recunoscut că a cumpărat

acest telefon mobil, contra sumei de 1.200.000 lei de la inculpatul I.F., pe

care-l cunoștea cu porecla de „M.”, arătând totodată că nu a avut cunoștință că

acest bun provine din săvârșirea unei infracțiuni.

Telefonul mobil a fost ridicat de

lucrătorii de poliție și restituit părții vătămate N.V. care l-a recunoscut ca

aparținându-i.

Împotriva acestei soluții, au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.F.,

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

În apelul său, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a criticat soluția pentru greșita achitare a inculpatului R.D.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 25, raportat la art. 293

C. pen. și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

Prin decizia penală nr. 752 din 26

noiembrie 2002, Curtea de Apel București a respins ca nefondate ambele apeluri

declarate, apreciind că soluția primei instanțe este legală și temeinică, atât

în ceea ce privește situația de fapt reținută, încadrarea juridică dată

faptelor și vinovăția stabilită, cât și cu privire la individualizarea

pedepselor.

Instanța de control judiciar, a

motivat pe de o parte că, în mod corect tribunalul a constatat că inculpatul R.D.

nu este autorul infracțiunii de instigare la infracțiunea de fals în declarații,

prevăzută de art. 293 C. pen., ci mama acestuia, numita R.G., față de care nu

s-a dispus trimiterea în judecată și nici nu s-a solicitat, în cursul

judecății, de către reprezentantul parchetului, extinderea acțiunii penal, iar

pe de altă parte, pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost judiciar

individualizate, în raport de dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii primei instanțe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și inculpatul I.F.

Parchetul a criticat hotărârile

atacate pentru motivele de casare, prevăzute la pct. 17

1

și 14 ale art.

385

9

C. proc. pen., susținând în esență că, în mod greșit instanțele

au dispus achitarea inculpatului R.D. pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută

de art. 25, raportat la art. 293 C. pen., întrucât, din probe rezultă

contrariul, și că, pedepsele aplicate celor trei inculpați au fost greșit

individualizate, solicitându-se majorarea acestora.

Inculpatul I.F. nu și-a motivat în

scris recursul declarat și nici nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea

acestuia, însă, apărătorul său a criticat soluțiile pronunțate pentru motivul

de casare, prevăzut de pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen.,

solicitând reducerea pedepsei.

Recursurile declarate sunt

nefondate, urmând a fi respinse, pentru următoarele considerente:

Referitor la critica parchetului ce

vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate, Curtea Supremă constată că, în

mod legal instanțele au dispus achitarea inculpatului R.D., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 25, raportat la art. 293 C. pen., atâta vreme, cât din

probatoriul administrat la dosarul cauzei nu rezultă în mod cert că acesta este

autorul acestei infracțiuni, ci dimpotrivă, probele demonstrând contrariul,

respectiv că, mama sa, numita R.G. a fost cea care l-a determinat pe minorul în

vârstă de 11 ani, R.R., să declare în mod mincinos, că el este R.D., ea fiind

cea care l-a însoțit pe acesta la organele de urmărire penală atunci când a

susținut că el este R.D., iar nu R.R. și mai mult decât atât, ea a fost cea

care a prezentat organelor în drept certificatul de naștere al minorului, ca

fiind singurul act de identitate, dar, pentru că față de aceasta nu au fost

făcute cercetări, ea nefiind trimisă în judecată, și nici ulterior, în cursul

judecății, nu s-a cerut extinderea în mod corect instanțele au reținut că nu R.D.

este autorul acestei infracțiuni.

Împrejurarea că inculpatul R.D. a

cunoscut că fratele său mai mic, R.R. a declarat în mod mincinos organelor de

urmărire penală, că el este R.D., și a acceptat această situație (cu scopul de

a se sustrage răspunderii penale și consecințelor condamnării pentru fapta de

tâlhărie comisă), nu echivalează cu acțiunea de determinare în sensul

instigării cerut de dispozițiile art. 25 C. pen., care presupune o activitate

de inoculare în conștiința celui instigat de a săvârși o faptă penală și care

se realizează prin o serie de rugăminți și îndemnuri, acțiuni pe care

inculpatul nu le-a realizat.

Faptul că acesta a cunoscut și a

fost de acord cu acțiunile mamei sale de a-l determina pe fratele său mai mic R.R.

să declarate și să se prezinte organelor în drept, ca fiind R.D., rezultă din

întreg probatoriul administrat la dosarul cauzei, respectiv declarațiile

martorilor D.G.R., B.C., declarațiile martorei R.G. și ale martorului R.R. care

se coroborează cu declarațiile inculpatului R.D.

În ceea ce privește criticile

formulate, ce vizează netemeinicia hotărârilor pronunțate, având în vedere, pe

de o parte solicitarea parchetului de majorare a pedepselor aplicate celor trei

inculpați în raport de gravitatea faptelor comise și modalitatea de săvârșire a

acestora, iar pe de altă parte, cererea inculpatului I.F., de reducere a

pedepsei, Curtea Supremă, apreciază că instanțele au aplicat pedepse corect

individualizate în raport de dispozițiile art. 72 C. pen. și nu se impune

majorarea sau reducerea acestora, situație în care, și pentru acest motiv

recursurile sunt neîntemeiate.

În concluzie, cum motivele invocate

sunt neîntemeiate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența

unor cazuri de casare din cele prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din

același cod, va respinge recursurile declarate, cu obligarea inculpatului I.F.

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea

intereselor celorlalți doi intimați inculpați, fiind suportat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul I.F. împotriva

deciziei penale nr. 752 din 20 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Obligă pe inculpatul I.F. la plata

sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat în sumă de câte

300.000 lei pentru apărarea asigurată intimaților inculpați R.D. și I.M., se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 mai 2003.