ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2438/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2438/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 1194 din 23 septembrie 2004, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., în fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) din același cod, formulată de inculpații Z.M.F., C.M. și G.O.M., prin apărător și respectiv, din fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., formulată de inculpatul G.D.F., ca neîntemeiată.
1. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.D.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 22 martie 2004, la zi. 2. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.M.F.
la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. A aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia de la 22 martie 2004, la zi. 3. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c), raportat la art. 76 lit. b) din același cod, a condamnat pe inculpatul C.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 9 luni, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, raportat la art. 64 C. pen. Conform art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 22 martie 2004 la zi. 4. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.O.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
A aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 22 martie 2004, la zi. A luat act că partea vătămată D.C.C. și martorul L.D.N. nu se constituie părți civile în procesul penal, prejudiciul fiind integral acoperit. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului, folosit la săvârșirea infracțiunii. Inculpații au fost obligați la plata sumei de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 14 martie 2004, în jurul orelor 0,30, inculpatul G.D.F., Z.M.F., C.M. și G.O.M., prin violență și amenințare cu un cuțit au deposedat-o pe partea vătămată D.C.C., de un telefon mobil, marca Sony Ericson T 68 și încărcătorul aferent, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 5.000.000 lei.
Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pe care le consideră prea aspre. Inculpatul G.D.F. a solicitat, prin apărătorul său, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și înlăturarea formei agravante prevăzute de art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 996 din 21 decembrie 2004, a respins apelurile, ca nefondate, reținând că din actele și lucrările dosarului rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie săvârșite de inculpați, iar în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., tribunalul a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților. Împotriva deciziei penale, în termenul legal, au declarat recurs inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M.
În recursul inculpatului G.O.M. s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., precizând însă, că înțelege să obțină prin recursul promovat în cauză, redozarea pedepsei, pe care o consideră mult prea grea. Astfel, a susținut că în ceea ce îl privește, instanțele au apreciat în mod greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., referitoare la forma agravantă a infracțiunii de tâlhărie, având în vedere că el a avut o atitudine pur pasivă la comiterea efectivă a faptei, lăsând să se producă rezultatul infracțiunii, iar cuțitul folosit nu constituie, în aprecierea sa, o armă în sensul prevăzut de lege și a solicitat redozarea pedepsei, în raport de contribuția sa la comiterea acestei fapte și ținând seama de faptul că se află la primul conflict cu legea penală.
În recursul inculpatului C.M., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și pct. 17 1 C. proc. pen., s-a invocat nulitatea absolută a încheierii de ședință din 10 iunie 2004, pentru încălcarea principiului publicității ședinței de judecată, principiului legalității și a principiului dreptului la apărare, arătând că din cuprinsul încheierii reiese că ședința publică a avut loc în data de 10 iunie 2004, iar pronunțarea acesteia a avut loc în data de 27 mai 2004 și ca atare, constatându-se nulitatea absolută a încheierii menționate să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului. De asemenea, recurentul inculpat C.M.
a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru greșita individualizare a pedepsei, întrucât instanțele nu au acordat eficiență normelor juridice privitoare la efectele circumstanțelor atenuante, constând în împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, provine dintr-o familie organizată și a acoperit prejudiciul suferit de partea vătămată și nu au aplicat acestuia pedeapsa de un an închisoare, respectiv, limita minimă până la care se putea coborî pedeapsa conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. În recursurile declarate de inculpații G.D.F. și Z.M.F. s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate, avându-se în vedere atitudinea sinceră, de regret adoptată pe parcursul procesului penal de către inculpați și lipsa antecedentelor penale, în ce îl privește pe inculpatul Z.M.F.
Recursurile declarate de inculpați, nu sunt fondate. 1. Examinând hotărârile pronunțate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., fiind corespunzătoare. Din probe rezultă că, în noaptea de 14/ martie 2004, în jurul orelor 24,00, cei 4 inculpați, aflați în autoturismul condus de C.M. au ajuns pe Calea Griviței, rulând spre Podul Grand, moment în care, inculpatul C.M., observând pe partea vătămată, le-a propus celorlalți inculpați să-i sustragă acestuia telefonul mobil.
În acest sens, inculpatul C.M. a parcat autoturismul pe o stradă laterală, au coborât toți patru din autoturismul și s-au îndreptat spre partea vătămată. Inculpatul C.M. a oprit-o pe partea vătămată, cerându-i telefonul, în timp ce inculpatul G.D.F. s-a așezat în partea stângă a părții vătămate, inculpatul Z.M.F. în dreapta acesteia, iar inculpatul G.O.M. în spatele victimei. Întrucât partea vătămată nu a vrut să le dea telefonul, inculpatul G.D.F. a lovit-o cu pumnul peste față, în timp ce inculpatul Z.M.F. a scos cuțitul cu care a amenințat-o punându-i-l la gât. Inculpatul G.O.M. a lovit-o și imobilizat-o pe partea vătămată de la spate, iar inculpatul G.D.F. i-a sustras telefonul mobil și încărcătorul, pe care partea vătămată le avea în buzunarul din partea stângă a pantalonilor, după care toți patru inculpați au fugit la autoturism demarând în trombă.
Partea vătămată a alergat după cei patru reușind să vadă numărul de înmatriculare al autoturismului. Cu banii obținuți în urma vânzării telefonului, cei patru inculpați au mers la Mc D., unde au mâncat, iar restul de bani au fost împărțiți în mod egal între cei patru inculpați, care au contribuit și la benzină, după care s-au despărțit.
Se constată așadar, că instanțele au stabilit corect situația de fapt, inclusiv aspectele ce privesc încadrarea juridică a faptei în forma agravantă a infracțiunii de tâlhărie, astfel că susținerile inculpatului G.O.M., în sensul că în mod greșit s-a reținut incidența și a dispozițiilor art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., nu pot fi primite, având în vedere că din probele legal administrate rezultă fără dubiu implicarea celor patru inculpați în comiterea infracțiunii de tâlhărie, ceea ce atrage reținerea agravantei prevăzute de alin. (2 1 ) lit. a) a art. 211 C. pen., fapta fiind comisă de două sau mai multe persoane împreună. Pe de altă parte, potrivit art. 151 C. pen., arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozițiile legale; sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac.
În cauză, din aceleași probe rezultă că, pentru a o deposeda pe partea vătămată de bunurile pe care aceasta le avea asupra ei, inculpatul Z.M.F. a scos un cuțit cu care a amenințat-o, punându-i-l la gât, împrejurare de natură a atrage incidența prevederilor art. 211 alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., referitoare la săvârșirea tâlhăriei de o persoană având asupra sa o armă și deci, criticile formulate sub acest aspect, în recursul inculpatului G.O.M., vor fi respinse ca nefondate. 2. Nici solicitarea din recursul inculpatului C.M. de a se constata nulitatea absolută a încheierii din 10 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2046/2004, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, nu poate fi primită.
Se susține de către inculpat că din cuprinsul menționatei încheierii, că ședința publică de judecată a avut loc la data de 10 iunie 2004, iar pronunțarea hotărârii a avut loc în data de 27 mai 2004 și ca atare, existând dubii asupra datei pronunțării sau întocmirii acestui act procedural, apreciază că încheierea a fost dată cu încălcarea principiului publicității ședinței de judecată, principiului legalității și principiului dreptului la apărare, încălcări sancționate, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea absolută. Din verificarea minutei încheierii de ședință din 10 iunie 2004, care constituie rezultatul deliberării și a fost pronunțată în ședință publică, rezultă în mod clar că la data de 10 iunie 2004, în ședință publică, a fost pusă în discuție, în baza art. 160 b C. proc.
pen., starea de arest a inculpatului C.M., aceasta fiind și data la care a avut loc pronunțarea hotărârii în ședința publică. De asemenea, din cuprinsul încheierii rezultă că în ședința publică a răspuns inculpatul C.M. personal, în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat B.T., cu delegație la dosarul cauzei, neputându-se reține încălcarea vreunuia dintre principiile invocate de recurentul inculpat. Dintr-o evidentă eroare materială, la dactilografiere s-a trecut în dispozitivul încheierii dată de 27 mai 2004, în loc de 10 iunie 2004. Această greșeală nu constituie motiv de casare, erorile materiale evidente din cuprinsul actului procedural, putând fi îndreptate, conform dispozițiilor art. 195 C. proc.
pen., de însăși instanța de judecată cate a întocmit actul. 3. Nefondate sunt și criticile formulate de cei patru inculpați, prin care solicită reducerea pedepselor, pe care le apreciază ca fiind prea severe prin reanalizarea circumstanțelor în care s-a săvârșit fapta și a datelor ce caracterizează persoana inculpaților, pedepsele aplicate acestora să fie reduse, iar în ce privește pe inculpatul C.M., pedeapsa să fie coborâtă până la limita minimă de un an închisoare, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Analizând criticile formulate de inculpații G.D.F. și Z.M.F., în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reține că pedeapsa de 8 ani închisoare și respectiv, de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată recurenților inculpați este severă, având în vedere pericolul social ridicat al faptei comise, la care se adaugă și faptul că pe parcursul procesului penal aceștia au avut o atitudine oscilantă, recunoscând parțial fapta săvârșită și nu în ultimul rând, faptul că inculpatul G.D.F. are statutul de recidivist, iar inculpatul Z.M.F. este cunoscut cu antecedente penale, împrejurări care impun în mod necesar aplicarea unui tratament sancționator mai sever, în vederea realizării prevederilor art. 52 C. pen.
De altfel, pedepsele aplicate celor doi inculpați, în cuantumul arătat, cu numai un an și respectiv, 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, nu pot fi considerate ca fiind severe, având în vedere faptul că maximul de pedeapsă prevăzut pentru infracțiunea comisă este de până la 20 ani închisoare, la care, datorită stării de recidivă putea fi depășit prin aplicarea unui spor de pedeapsă, în ce îl privește pe inculpatul G.D.F. Pentru aceleași considerente și anume, în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, cu un puternic impact social, de modul și condițiile săvârșirii faptei, de patru persoane împreună, pe timp de noapte, prin folosirea violenței și amenințarea cu un cuțit, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, dar și împrejurarea că inculpații C.M.
și G.O.M. se află la primul conflict cu legea penală și provin din familii organizate, ambii având, însă, pe parcursul procesului penal o atitudine nesinceră, încercând în acest fel să zădărnicească aflarea adevărului, cât și împrejurarea că inculpatul C.M. a acoperit prejudiciul creat martorului L.D.N., se apreciază că pedepsele aplicate acestor inculpați de 5 ani și 9 luni închisoare și respectiv, de 6 ani închisoare, situate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, ca urmare a reținerii în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și în plus, în ce-l privește pe inculpatul C.M. și a celei prevăzute de art. 74 lit. b) din același cod, sunt suficiente pentru realizarea scopului lor preventiv educativ, stabilit de art. 52 C. pen.
și nu se justifică reținerea în favoarea acestora și a altor împrejurări care să constituie circumstanțele atenuante, cu înrăurire asupra cuantumului pedepselor aplicate. Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursurile inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, din pedepsele aplicate, urmând a se deduce timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12 aprilie 2005, pentru fiecare. În baza art. 192 C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în care se include, în ce îl privește pe inculpatul G.D.F. și onorariul pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M. împotriva deciziei penale nr. 996 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12 aprilie 2005, pentru fiecare. Obligă pe recurenții inculpați G.O.M., Z.M.F. și C.M. la plata sumei de 1.200.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat G.D.F., la plata cu același titlu, a sumei de 1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.