ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2438/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2438/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin decizia penală nr. 1194 din 23 septembrie 2004, în baza

art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., în fapta prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

)

lit. a) din același cod, formulată de

inculpații Z.M.F., C.M. și G.O.M., prin apărător și respectiv, din fapta

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a)

și b), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în fapta prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a), cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., formulată de inculpatul G.D.F., ca neîntemeiată.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b), cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.D.F. la pedeapsa de 8 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei

principale.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 22 martie 2004, la zi.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a condamnat

pe inculpatul Z.M.F. la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

A aplicat dispozițiile art.

71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen.,

a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția acestuia de la 22 martie 2004, la zi.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea

art. 74 lit. a), b) și c), raportat la art. 76 lit. b) din același cod, a

condamnat pe inculpatul C.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 9 luni, pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie.

A făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe

o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen.,

a dedus prevenția de la 22 martie 2004 la zi.

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și b), cu aplicarea art. 74

lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.O.M. la

pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

A aplicat art. 71 și art. 64

C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția de la 22 martie 2004, la zi.

A luat act că partea

vătămată D.C.C. și martorul L.D.N. nu se constituie părți civile în procesul

penal, prejudiciul fiind integral acoperit.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a dispus confiscarea cuțitului, folosit la săvârșirea infracțiunii.

Inculpații au fost obligați

la plata sumei de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 14 martie 2004, în jurul orelor

0,30, inculpatul G.D.F., Z.M.F., C.M. și G.O.M., prin violență și amenințare cu

un cuțit au deposedat-o pe partea vătămată D.C.C., de un telefon mobil, marca

Sony Ericson T 68 și încărcătorul aferent, cauzându-i un prejudiciu de

aproximativ 5.000.000 lei.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M., criticând-o pentru

netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pe care le

consideră prea aspre.

Inculpatul G.D.F. a

solicitat, prin apărătorul său, reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 lit. c) C. pen. și înlăturarea formei agravante prevăzute de art.

211 alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 996 din 21 decembrie 2004, a respins

apelurile, ca nefondate, reținând că din actele și lucrările dosarului rezultă

că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

săvârșite de inculpați, iar în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.,

tribunalul a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate

inculpaților, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei

săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal,

cât și datele ce caracterizează persoana inculpaților.

Împotriva deciziei penale, în

termenul legal, au declarat recurs inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M.

În recursul inculpatului

G.O.M. s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., precizând însă, că înțelege să obțină prin

recursul promovat în cauză, redozarea pedepsei, pe care o consideră mult prea

grea.

Astfel, a susținut că în

ceea ce îl privește, instanțele au apreciat în mod greșit aplicabilitatea

dispozițiilor art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., referitoare

la forma agravantă a infracțiunii de tâlhărie, având în vedere că el a avut o

atitudine pur pasivă la comiterea efectivă a faptei, lăsând să se producă

rezultatul infracțiunii, iar cuțitul folosit nu constituie, în aprecierea sa, o

armă în sensul prevăzut de lege și a solicitat redozarea pedepsei, în raport de

contribuția sa la comiterea acestei fapte și ținând seama de faptul că se află

la primul conflict cu legea penală.

În recursul inculpatului

C.M., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14

și pct. 17

1

C. proc. pen., s-a invocat nulitatea absolută a

încheierii de ședință din 10 iunie 2004, pentru încălcarea principiului

publicității ședinței de judecată, principiului legalității și a principiului

dreptului la apărare, arătând că din cuprinsul încheierii reiese că ședința

publică a avut loc în data de 10 iunie 2004, iar pronunțarea acesteia a avut

loc în data de 27 mai 2004 și ca atare, constatându-se nulitatea absolută a

încheierii menționate să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.

De asemenea, recurentul

inculpat C.M. a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru greșita

individualizare a pedepsei, întrucât instanțele nu au acordat eficiență

normelor juridice privitoare la efectele circumstanțelor atenuante, constând în

împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, provine

dintr-o familie organizată și a acoperit prejudiciul suferit de partea vătămată

și nu au aplicat acestuia pedeapsa de un an închisoare, respectiv, limita

minimă până la care se putea coborî pedeapsa conform dispozițiilor art. 74

alin. (2) C. pen.

În recursurile declarate de

inculpații G.D.F. și Z.M.F. s-a solicitat reducerea pedepselor aplicate,

avându-se în vedere atitudinea sinceră, de regret adoptată pe parcursul

procesului penal de către inculpați și lipsa antecedentelor penale, în ce îl

privește pe inculpatul Z.M.F.

Recursurile declarate de

inculpați, nu sunt fondate.

pronunțate în raport de motivele de casare invocate în recurs, cât și din

oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpaților, încadrarea juridică a faptelor în infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probe rezultă că, în

noaptea de 14/ martie 2004, în jurul orelor 24,00, cei 4 inculpați, aflați în

autoturismul condus de C.M. au ajuns pe Calea Griviței, rulând spre Podul

Grand, moment în care, inculpatul C.M., observând pe partea vătămată, le-a

propus celorlalți inculpați să-i sustragă acestuia telefonul mobil. În acest

sens, inculpatul C.M. a parcat autoturismul pe o stradă laterală, au coborât

toți patru din autoturismul și s-au îndreptat spre partea vătămată.

Inculpatul C.M. a oprit-o pe

partea vătămată, cerându-i telefonul, în timp ce inculpatul G.D.F. s-a așezat

în partea stângă a părții vătămate, inculpatul Z.M.F. în dreapta acesteia, iar

inculpatul G.O.M. în spatele victimei.

Întrucât partea vătămată nu

a vrut să le dea telefonul, inculpatul G.D.F. a lovit-o cu pumnul peste față,

în timp ce inculpatul Z.M.F. a scos cuțitul cu care a amenințat-o punându-i-l

la gât. Inculpatul G.O.M. a lovit-o și imobilizat-o pe partea vătămată de la

spate, iar inculpatul G.D.F. i-a sustras telefonul mobil și încărcătorul, pe

care partea vătămată le avea în buzunarul din partea stângă a pantalonilor,

după care toți patru inculpați au fugit la autoturism demarând în trombă.

Partea vătămată a alergat

după cei patru reușind să vadă numărul de înmatriculare al autoturismului.

Cu banii obținuți în urma

vânzării telefonului, cei patru inculpați au mers la Mc D., unde au mâncat, iar

restul de bani au fost împărțiți în mod egal între cei patru inculpați, care au

contribuit și la benzină, după care s-au despărțit.

Se constată așadar, că

instanțele au stabilit corect situația de fapt, inclusiv aspectele ce privesc

încadrarea juridică a faptei în forma agravantă a infracțiunii de tâlhărie,

astfel că susținerile inculpatului G.O.M., în sensul că în mod greșit s-a

reținut incidența și a dispozițiilor art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și

b) C. pen., nu pot fi primite, având în vedere că din probele legal

administrate rezultă fără dubiu implicarea celor patru inculpați în comiterea

infracțiunii de tâlhărie, ceea ce atrage reținerea agravantei prevăzute de

alin. (2

1

) lit. a) a art. 211 C. pen., fapta fiind comisă de două

sau mai multe persoane împreună.

Pe de altă parte, potrivit

art. 151 C. pen., arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel

declarate prin dispozițiile legale; sunt asimilate armelor orice alte obiecte

de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru

atac.

În cauză, din aceleași probe

rezultă că, pentru a o deposeda pe partea vătămată de bunurile pe care aceasta

le avea asupra ei, inculpatul Z.M.F. a scos un cuțit cu care a amenințat-o,

punându-i-l la gât, împrejurare de natură a atrage incidența prevederilor art.

211 alin. (2

1

) lit. b) C. pen., referitoare la săvârșirea tâlhăriei

de o persoană având asupra sa o armă și deci, criticile formulate sub acest

aspect, în recursul inculpatului G.O.M., vor fi respinse ca nefondate.

recursul inculpatului C.M. de a se constata nulitatea absolută a încheierii din

10 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 2046/2004, prin care s-a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului, nu poate fi primită.

Se susține de către inculpat

că din cuprinsul menționatei încheierii, că ședința publică de judecată a avut

loc la data de 10 iunie 2004, iar pronunțarea hotărârii a avut loc în data de

27 mai 2004 și ca atare, existând dubii asupra datei pronunțării sau întocmirii

acestui act procedural, apreciază că încheierea a fost dată cu încălcarea

principiului publicității ședinței de judecată, principiului legalității și

principiului dreptului la apărare, încălcări sancționate, potrivit art. 197

alin. (2) C. proc. pen., cu nulitatea absolută.

Din verificarea minutei

încheierii de ședință din 10 iunie 2004, care constituie rezultatul deliberării

și a fost pronunțată în ședință publică, rezultă în mod clar că la data de 10

iunie 2004, în ședință publică, a fost pusă în discuție, în baza art. 160

b

C. proc. pen., starea de arest a inculpatului C.M., aceasta fiind și data la

care a avut loc pronunțarea hotărârii în ședința publică.

De asemenea, din cuprinsul

încheierii rezultă că în ședința publică a răspuns inculpatul C.M. personal, în

stare de arest și asistat de apărător ales, avocat B.T., cu delegație la

dosarul cauzei, neputându-se reține încălcarea vreunuia dintre principiile

invocate de recurentul inculpat.

Dintr-o evidentă eroare

materială, la dactilografiere s-a trecut în dispozitivul încheierii dată de 27

mai 2004, în loc de 10 iunie 2004.

Această greșeală nu

constituie motiv de casare, erorile materiale evidente din cuprinsul actului

procedural, putând fi îndreptate, conform dispozițiilor art. 195 C. proc. pen.,

de însăși instanța de judecată cate a întocmit actul.

criticile formulate de cei patru inculpați, prin care solicită reducerea

pedepselor, pe care le apreciază ca fiind prea severe prin reanalizarea

circumstanțelor în care s-a săvârșit fapta și a datelor ce caracterizează

persoana inculpaților, pedepsele aplicate acestora să fie reduse, iar în ce

privește pe inculpatul C.M., pedeapsa să fie coborâtă până la limita minimă de

un an închisoare, conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând criticile

formulate de inculpații G.D.F. și Z.M.F., în raport cu prevederile textului de

lege citat, se constată că nu se poate reține că pedeapsa de 8 ani închisoare

și respectiv, de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată recurenților inculpați

este severă, având în vedere pericolul social ridicat al faptei comise, la care

se adaugă și faptul că pe parcursul procesului penal aceștia au avut o atitudine

oscilantă, recunoscând parțial fapta săvârșită și nu în ultimul rând, faptul că

inculpatul G.D.F. are statutul de recidivist, iar inculpatul Z.M.F. este

cunoscut cu antecedente penale, împrejurări care impun în mod necesar aplicarea

unui tratament sancționator mai sever, în vederea realizării prevederilor art.

52 C. pen.

De altfel, pedepsele

aplicate celor doi inculpați, în cuantumul arătat, cu numai un an și respectiv,

6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, nu pot fi

considerate ca fiind severe, având în vedere faptul că maximul de pedeapsă

prevăzut pentru infracțiunea comisă este de până la 20 ani închisoare, la care,

datorită stării de recidivă putea fi depășit prin aplicarea unui spor de

pedeapsă, în ce îl privește pe inculpatul G.D.F.

Pentru aceleași considerente

și anume, în raport de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, cu un

puternic impact social, de modul și condițiile săvârșirii faptei, de patru

persoane împreună, pe timp de noapte, prin folosirea violenței și amenințarea

cu un cuțit, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârșită,

dar și împrejurarea că inculpații C.M. și G.O.M. se află la primul conflict cu

legea penală și provin din familii organizate, ambii având, însă, pe parcursul

procesului penal o atitudine nesinceră, încercând în acest fel să zădărnicească

aflarea adevărului, cât și împrejurarea că inculpatul C.M. a acoperit

prejudiciul creat martorului L.D.N., se apreciază că pedepsele aplicate acestor

inculpați de 5 ani și 9 luni închisoare și respectiv, de 6 ani închisoare,

situate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, ca urmare a

reținerii în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante, prevăzute de

art. 74 lit. a) și c) C. pen. și în plus, în ce-l privește pe inculpatul C.M.

și a celei prevăzute de art. 74 lit. b) din același cod, sunt suficiente pentru

realizarea scopului lor preventiv educativ, stabilit de art. 52 C. pen. și nu

se justifică reținerea în favoarea acestora și a altor împrejurări care să

constituie circumstanțele atenuante, cu înrăurire asupra cuantumului pedepselor

aplicate.

Cum alte motive de casare

susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursurile

inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, din pedepsele aplicate, urmând a se

deduce timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12 aprilie 2005,

pentru fiecare.

În baza art. 192 C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat în care se include, în ce îl privește pe inculpatul G.D.F. și

onorariul pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații G.O.M., G.D.F., Z.M.F. și C.M. împotriva

deciziei penale nr. 996 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților, timpul arestării preventive de la 22 martie 2004, la 12

aprilie 2005, pentru fiecare.

Obligă pe recurenții

inculpați G.O.M., Z.M.F. și C.M. la plata sumei de 1.200.000 lei, fiecare, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat G.D.F., la

plata cu același titlu, a sumei de 1.600.000 lei din care, suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 aprilie 2005.