ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 324 din 26 iunie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul R.O., în baza dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la un an și 10 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 10 luni. Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării. S-a constatat că suma de 6.000.000 lei ce a făcut obiectul mitei a fost restituită denunțătorului V.T. În baza art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 3.000.000 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Inculpatul R.O. este încadrat la Spitalul municipal Dej în calitate de medic ortoped având ca principale atribuții de serviciu tratarea bolilor, efectuarea intervențiilor chirurgicale, examinarea zilnică a bolnavilor, asigurarea disciplinei și întocmirea foilor de externare a bolnavilor. La data de 26 septembrie 2001, în cadrul secției în care activează inculpatul, a fost internat V.M., victima unui accident de circulație, cu diagnosticul: fractură cominutivă a ambelor oase ale antebrațului drept, în treimea medie, cu deplasare.

După consultarea martorului, inculpatul i-a comunicat acestuia că urmează să fie operat la mâna dreaptă. Cu ocazia discuțiilor purtate pe tema operației, inculpatul i-a pretins suma de 200 mărci germane, motivând „este dreptul meu, munca mea”. Cu o zi înainte de operație, inculpatul i-a cerut din nou suma de 200 de mărci, discuția a avut loc pe coridor, iar cu acea ocazie inculpatul i-a spus că a auzit că are un frate la Timișoara care l-ar putea ajuta cu cele 200 de mărci. Pentru a putea apela după un ajutor bănesc inculpatul i-a dat acestuia celularul său, iar martorul a sunat-o pe fosta soție, dar n-a reușit să vorbească decât cu fosta soacră. Cu toate că nu i-a dat banii, inculpatul l-a operat, dar operația nu a reușit astfel că, a doua zi operația a fost repetată.

În declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul V.M. a susținut că, atunci când era pe masa de operație, a fost căutat de cel care l-a accidentat și care i-a oferit pentru a se împăca, suma de 20 milioane lei. Despre această ofertă a auzit și doctorul care, din acel moment și-a schimbat tactica îndemnându-l să ia cele 20 milioane de la șofer iar 10 milioane să i le dea lui. Tot în declarația dată în cursul urmăririi penale denunțătorul a susținut că doctorul l-a învoit verbal să părăsească spitalul pentru a-l contacta pe autorul accidentului (martorul F.I. de la care urma să facă rost de bani), iar în momentul în care a revenit și i-a comunicat că nu a reușit, i-a reproșat că nu este în stare să rezolve nimic și i-a spus că, până nu-i dă suma de 10 milioane lei nu o să-i elibereze biletul de externare.

S-a reținut că, varianta susținută de inculpat a fost aceea că, denunțătorul, a părăsit spitalul fără acordul său, iar la revenirea în spital a refuzat să-i dea actele de externare până în momentul în care V.M. va face dovada calității de asigurat. Văzând că inculpatul refuză eliberarea actelor, V.M. a sesizat organele de poliție. Însoțit de concubina sa și având asupra sa suma de 6 milioane lei, împrumutată de la un văr, V.M. l-a căutat pe doctor la spital. Inculpatul era împreună cu doctorul G. în biroul său și, după plecarea acestuia din urmă, cei doi au intrat. Inițial, inculpatul i-a reproșat lui V.M. că l-a păcălit însă atunci când acesta i-a spus că a adus suma de 6 milioane lei și că diferența i-o va da atunci când va primi banii de la șofer, s-a calmat, i-a spus să scoată banii și să-i bage sub pernă.

După aceea, inculpatul i-a cerut să-l urmeze în biroul asistentului șef unde i-a dat biletul de ieșire din spital. La pătrunderea procurorului și polițiștilor în camera de gardă, inculpatul, întrebat ce sume de bani a primit, a negat acest lucru și le-a spus „puteți să căutați”. În momentul în care s-a trecut la căutarea banilor, inculpatul, dându-și seama că suma va fi găsită a spus lucrătorilor de poliție „oprițivă că am primit, vi-i arăt eu”. După verificarea banilor, marcați cu substanță fluorescentă, s-a verificat la aceiași lampă și mâinile inculpatului, ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte, prezența prafului fluorescent. Instanța a reținut că pe tot parcursul urmăririi penale, iar apoi în fața instanței inculpatul a negat total pretinderea banilor.

El a susținut că suma respectivă a fost lăsată pe pat de martorul V.M. că a găsit-o după plecarea acestuia, atunci când a revenit în birou și că a pus-o în dulap pentru a o restitui martorului. S-a apreciat că întreaga apărare a inculpatului din fața instanței s-a bazat în a specula contrazicerile existente în declarațiile martorului pe de o parte și pe neconcordanțele dintre declarațiile acestuia și a celorlalți martori. Astfel, inculpatul a încercat să facă dovada că martorul a fost externat disciplinar și că el nu i-a dat voie să părăsească spitalul, că martorul, în declarații a afirmat că banii i-a împrumutat de la vărul său, iar în altele că i-a dat mama sa și, nu în ultimul rând, a dovedi că a refuzat eliberarea actelor până la prezentarea dovezii de asigurat.

Martora O.S., concubina lui V.M., a susținut că acesta este o persoană de moralitate îndoielnică însă, legat de faptă a arătat că, în momentul în care l-a însoțit pe concubinul său în cabinetul inculpatului, acesta i-a spus medicului „am adus banii”, după ce a înjurat doctorul a spus textual: „dacă mi-ai adus mie ceva lasă-i pe pat”. Tot martora a mai arătat că, la revenirea în cabinetul doctorului, după ce l-a controlat la mână pe bolnav și i-a atras atenția să se îngrijească, inculpatul a împins banii care erau pe pat, adânc sub pernă. Împotriva hotărârii tribunalului a formulat apel inculpatul solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu s-a soluționat fondul cauzei.

S-a mai invocat împrejurarea că sentința instanței de fond nu este motivată, nu au fost apreciate probele dosarului, lipsind din expunere enumerarea și trimiterea la probele avute în vedere. În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, întrucât în cauză vinovăția sa nu a fost dovedită.

Analizând apelul formulat în cauză prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În ce privește prima critică adusă hotărârii, aceea că nu ar fi fost motivată sau că nu s-a făcut trimitere la probele avute în vedere, critica nu are suport, atâta timp cât din lectura respectivei hotărâri, rezultă că instanța de fond a descris detaliat starea de fapt și pe tot parcursul hotărârii se face trimitere la probele avute în vedere respectiv declarația denunțătorului, a inculpatului, sunt indicați nominal martorii cu trimitere la declarațiile acestora, avuți în vedere de instanță în a-și forma convingerea cu privire la vinovăția inculpatului, iar în considerente, de asemenea, instanța își motivează convingerea interpretând probele administrate.

În ce privește lipsa vinovăției inculpatului, s-a apreciat că nici această critică nu este fondată, întrucât instanța de fond și-a format convingerea privind vinovăția inculpatului, în baza unui vast material probator administrat în cauză, respectiv: denunțul lui V.M. și declarațiile acestuia, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor O.S., L.R., F.I., C.C., C.I. și F.Șt., adresa nr. 5486/II/B/236 din 29 octombrie 2001 a I.M.L. Cluj, prin care se atestă că V.M. este chemat personal pentru examinare, adresa I.M.L. Cluj nr. 5486/II/B/236 din 20 noiembrie 2001 din care rezultă că biletul de externare este necesar finalizării raportului medico-legal, copia biletului de ieșire din spital datat 22 octombrie 2001 remis de învinuit la 25 octombrie 2001, data când a primit mita, rezoluția Poliției municipiului Dej, de efectuare a unei constatări medico-legale asupra lui V.M.

și raportul de constatare medico-legală, din 21 noiembrie 2001 din care rezultă efectuarea convorbirii denunțătorului de pe celularul învinuitului la 4 octombrie 2001, pe postul fix a martorei C., adresa și fișa postului învinuitului din care rezultă că intră în atribuțiile de serviciu eliberarea biletelor de externare, procese verbale de confruntare și toate acestea coroborate și cu declarațiile inculpatului. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul criticând-o sub două aspecte întemeiate pe dispozițiile art. 385 9 pct. 10 și 17 1 C. proc. pen. și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei dat fiind că, în opinia recurentului nu s-a făcut o justă apreciere a probelor, iar în subsidiar achitarea potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta nu există. Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor alin. (3) al art. 385 9 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Dispozițiile art. 63 alin. (3) C. proc. pen., exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituind forța acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat. Dând sens și dispozițiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanța a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Revelatoare sunt în acest sens pe lângă denunțul făcut de V.M. și organizarea flagrantului, ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte ale inculpatului prezența prafului fluorescent cu care fusese impregnate bancnotele, atitudinea inculpatului anterior realizării flagrantului respectiv, punerea la dispoziția denunțătorului un pacient necunoscut până atunci, a telefonului său celular pentru ca acesta să poată contacta o rudă pentru a-i cere bani, refuzul eliberării biletului de externare din spital. Toate acestea coroborate cu celelalte probe enumerate mai sus conduc la concluzia vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, astfel că motivele invocate sunt neîntemeiate.

Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată că sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.O. Tiberiu împotriva deciziei penale nr. 217 din 25 septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Obligă recurentul inculpat la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2004.