ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 551/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 324 din 26

iunie 2003, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul R.O., în baza

dispozițiilor art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, la un an și 10 luni

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de

3 ani și 10 luni.

Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării.

S-a constatat că suma de 6.000.000

lei ce a făcut obiectul mitei a fost restituită denunțătorului V.T.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în

sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul R.O. este încadrat la

Spitalul municipal Dej în calitate de medic ortoped având ca principale

atribuții de serviciu tratarea bolilor, efectuarea intervențiilor chirurgicale,

examinarea zilnică a bolnavilor, asigurarea disciplinei și întocmirea foilor de

externare a bolnavilor.

La data de 26 septembrie 2001, în

cadrul secției în care activează inculpatul, a fost internat V.M., victima unui

accident de circulație, cu diagnosticul: fractură cominutivă a ambelor oase ale

antebrațului drept, în treimea medie, cu deplasare.

După consultarea martorului,

inculpatul i-a comunicat acestuia că urmează să fie operat la mâna dreaptă. Cu

ocazia discuțiilor purtate pe tema operației, inculpatul i-a pretins suma de

200 mărci germane, motivând „este dreptul meu, munca mea”.

Cu o zi înainte de operație,

inculpatul i-a cerut din nou suma de 200 de mărci, discuția a avut loc pe

coridor, iar cu acea ocazie inculpatul i-a spus că a auzit că are un frate la

Timișoara care l-ar putea ajuta cu cele 200 de mărci.

Pentru a putea apela după un ajutor

bănesc inculpatul i-a dat acestuia celularul său, iar martorul a sunat-o pe

fosta soție, dar n-a reușit să vorbească decât cu fosta soacră.

Cu toate că nu i-a dat banii,

inculpatul l-a operat, dar operația nu a reușit astfel că, a doua zi operația a

fost repetată.

În declarația dată în cursul

urmăririi penale, martorul V.M. a susținut că, atunci când era pe masa de

operație, a fost căutat de cel care l-a accidentat și care i-a oferit pentru a

se împăca, suma de 20 milioane lei. Despre această ofertă a auzit și doctorul

care, din acel moment și-a schimbat tactica îndemnându-l să ia cele 20 milioane

de la șofer iar 10 milioane să i le dea lui.

Tot în declarația dată în cursul

urmăririi penale denunțătorul a susținut că doctorul l-a învoit verbal să

părăsească spitalul pentru a-l contacta pe autorul accidentului (martorul F.I.

de la care urma să facă rost de bani), iar în momentul în care a revenit și i-a

comunicat că nu a reușit, i-a reproșat că nu este în stare să rezolve nimic și

i-a spus că, până nu-i dă suma de 10 milioane lei nu o să-i elibereze biletul

de externare.

S-a reținut că, varianta susținută

de inculpat a fost aceea că, denunțătorul, a părăsit spitalul fără acordul său,

iar la revenirea în spital a refuzat să-i dea actele de externare până în

momentul în care V.M. va face dovada calității de asigurat.

Văzând că inculpatul refuză

eliberarea actelor, V.M. a sesizat organele de poliție.

Însoțit de concubina sa și având

asupra sa suma de 6 milioane lei, împrumutată de la un văr, V.M. l-a căutat pe

doctor la spital. Inculpatul era împreună cu doctorul G. în biroul său și, după

plecarea acestuia din urmă, cei doi au intrat. Inițial, inculpatul i-a reproșat

lui V.M. că l-a păcălit însă atunci când acesta i-a spus că a adus suma de 6

milioane lei și că diferența i-o va da atunci când va primi banii de la șofer,

s-a calmat, i-a spus să scoată banii și să-i bage sub pernă.

După aceea, inculpatul i-a cerut

să-l urmeze în biroul asistentului șef unde i-a dat biletul de ieșire din

spital.

La pătrunderea procurorului și

polițiștilor în camera de gardă, inculpatul, întrebat ce sume de bani a primit,

a negat acest lucru și le-a spus „puteți să căutați”.

În momentul în care s-a trecut la

căutarea banilor, inculpatul, dându-și seama că suma va fi găsită a spus

lucrătorilor de poliție „oprițivă că am primit, vi-i arăt eu”.

După verificarea banilor, marcați cu

substanță fluorescentă, s-a verificat la aceiași lampă și mâinile inculpatului,

ocazie cu care s-a constatat pe degetele mâinii drepte, prezența prafului

fluorescent.

Instanța a reținut că pe tot

parcursul urmăririi penale, iar apoi în fața instanței inculpatul a negat total

pretinderea banilor. El a susținut că suma respectivă a fost lăsată pe pat de

martorul V.M. că a găsit-o după plecarea acestuia, atunci când a revenit în

birou și că a pus-o în dulap pentru a o restitui martorului.

S-a apreciat că întreaga apărare a

inculpatului din fața instanței s-a bazat în a specula contrazicerile existente

în declarațiile martorului pe de o parte și pe neconcordanțele dintre

declarațiile acestuia și a celorlalți martori.

Astfel, inculpatul a încercat să

facă dovada că martorul a fost externat disciplinar și că el nu i-a dat voie să

părăsească spitalul, că martorul, în declarații a afirmat că banii i-a

împrumutat de la vărul său, iar în altele că i-a dat mama sa și, nu în ultimul

rând, a dovedi că a refuzat eliberarea actelor până la prezentarea dovezii de

asigurat.

Martora O.S., concubina lui V.M., a

susținut că acesta este o persoană de moralitate îndoielnică însă, legat de

faptă a arătat că, în momentul în care l-a însoțit pe concubinul său în

cabinetul inculpatului, acesta i-a spus medicului „am adus banii”, după ce a

înjurat doctorul a spus textual: „dacă mi-ai adus mie ceva lasă-i pe pat”. Tot

martora a mai arătat că, la revenirea în cabinetul doctorului, după ce l-a

controlat la mână pe bolnav și i-a atras atenția să se îngrijească, inculpatul

a împins banii care erau pe pat, adânc sub pernă.

Împotriva hotărârii tribunalului a formulat

apel inculpatul solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu s-a

soluționat fondul cauzei.

S-a mai invocat împrejurarea că

sentința instanței de fond nu este motivată, nu au fost apreciate probele

dosarului, lipsind din expunere enumerarea și trimiterea la probele avute în

vedere.

În subsidiar, s-a solicitat

achitarea inculpatului, întrucât în cauză vinovăția sa nu a fost dovedită.

Analizând apelul formulat în cauză

prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea constată că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ce privește prima critică adusă

hotărârii, aceea că nu ar fi fost motivată sau că nu s-a făcut trimitere la

probele avute în vedere, critica nu are suport, atâta timp cât din lectura

respectivei hotărâri, rezultă că instanța de fond a descris detaliat starea de

fapt și pe tot parcursul hotărârii se face trimitere la probele avute în vedere

respectiv declarația denunțătorului, a inculpatului, sunt indicați nominal

martorii cu trimitere la declarațiile acestora, avuți în vedere de instanță în

a-și forma convingerea cu privire la vinovăția inculpatului, iar în

considerente, de asemenea, instanța își motivează convingerea interpretând

probele administrate.

În ce privește lipsa vinovăției

inculpatului, s-a apreciat că nici această critică nu este fondată, întrucât

instanța de fond și-a format convingerea privind vinovăția inculpatului, în

baza unui vast material probator administrat în cauză, respectiv: denunțul lui

V.M. și declarațiile acestuia, procesul verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, declarațiile martorilor O.S., L.R., F.I., C.C., C.I. și F.Șt.,

adresa nr. 5486/II/B/236 din 29 octombrie 2001 a I.M.L. Cluj, prin care se

atestă că V.M. este chemat personal pentru examinare, adresa I.M.L. Cluj nr.

5486/II/B/236 din 20 noiembrie 2001 din care rezultă că biletul de externare

este necesar finalizării raportului medico-legal, copia biletului de ieșire din

spital datat 22 octombrie 2001 remis de învinuit la 25 octombrie 2001, data

când a primit mita, rezoluția Poliției municipiului Dej, de efectuare a unei

constatări medico-legale asupra lui V.M. și raportul de constatare

medico-legală, din 21 noiembrie 2001 din care rezultă efectuarea convorbirii

denunțătorului de pe celularul învinuitului la 4 octombrie 2001, pe postul fix

a martorei C., adresa și fișa postului învinuitului din care rezultă că intră

în atribuțiile de serviciu eliberarea biletelor de externare, procese verbale

de confruntare și toate acestea coroborate și cu declarațiile inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs inculpatul criticând-o sub două aspecte întemeiate pe dispozițiile art.

385

9

pct. 10 și 17

1

C. proc. pen. și solicitând

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât nu a fost

soluționat fondul cauzei dat fiind că, în opinia recurentului nu s-a făcut o

justă apreciere a probelor, iar în subsidiar achitarea potrivit dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

întrucât fapta nu există.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor alin. (3) al art.

385

9

C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 63 alin. (3) C.

proc. pen., exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce

privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost

administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituind forța

acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual căruia aparține

sau de organul care le-a administrat.

Dând sens și dispozițiilor art. 3 C.

proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în

procesul penal, instanța a reținut și apreciat numai acele probe care reflectă

adevărul ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Revelatoare sunt în acest sens pe

lângă denunțul făcut de V.M. și organizarea flagrantului, ocazie cu care s-a

constatat pe degetele mâinii drepte ale inculpatului prezența prafului

fluorescent cu care fusese impregnate bancnotele, atitudinea inculpatului

anterior realizării flagrantului respectiv, punerea la dispoziția

denunțătorului un pacient necunoscut până atunci, a telefonului său celular

pentru ca acesta să poată contacta o rudă pentru a-i cere bani, refuzul

eliberării biletului de externare din spital.

Toate acestea coroborate cu

celelalte probe enumerate mai sus conduc la concluzia vinovăției inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, astfel că motivele invocate

sunt neîntemeiate.

Cum, examinând cauza din oficiu, nu

se constată că sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.O. Tiberiu împotriva deciziei penale nr. 217 din 25

septembrie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Obligă recurentul inculpat la

1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 ianuarie 2004.