Decizia nr. 1177/2004 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

La data de 13 martie 2000 reclamanții, în contradictoriu cu statul român, prin Consiliul local comunal Ditrău și F. au revendicat imobilul situat în comuna Ditrău str. Pușcaș Tivadar, compus din teren de 20 arii și casă de locuit, înscris în CF 678, nr. top. 2443 și 2444 pe numele antecesoarei lor L.M., căsătorită B., imobil preluat fără titlu de stat. Prin sentința civilă nr. 731 din 12 octombrie 2000 a fost obligată Cooperativa de consum Ditrău să predea imobilul (casa și 1938 mp teren), a dispus evacuarea pârâtei și a respins acțiunea față de D.G.F.S. Harghita și cererea de intervenție a C. Ditrău. Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia civilă nr. 27/ A din 11 aprilie 2001, a admis apelurile F. și C. Ditrău și a trimis cauza spre rejudecare, iar, în fond, după trimitere, Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 2033 din 12 decembrie 2001. - admite acțiunea, constatând că adresa nr. 556 din 30 iulie 2001 a F., la notificarea K., are caracterul de decizie, în sensul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, - că aceasta echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, - a anulat această „decizie” și a obligat pârâta F. să predea imobilul către reclamanți. În apel, prin decizia civilă nr. 104/ A din 23 decembrie 2002, s-a admis apelul declarat de F., a fost schimbată, în tot, sentința și s-a respins acțiunea ca nefondată, reținând, în esență, că - reclamanții nu au dovedit titlul asupra construcției în persoana antecesorilor lor, - consiliul local atestă că proprietarul imobilului este C. Ditrău, - iar proprietarul tabular al terenului a decedat în 1928, nefiind identificat titularul la data preluării imobilului în anul 1948, astfel că - acest imobil nu a fost preluat din proprietatea autorilor reclamanților Contra deciziei aceștia au declarat recurs, pe temeiurile din art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. (au renunțat la pct. 10 și 11 C. proc. civ.), susținând că - hotărârea cuprinde motive contradictorii relative la dreptul de proprietate al autorilor reclamanților asupra imobilului în litigiu, - a nesocotit probele care atestă că autorii lor au edificat construcțiile, iar terenul este înscris în C..F. pe numele L.M., unul din antecesori, decedată în 1928.

Recursul reclamanților este nefondat. 2.1. Situația juridică a imobilului. În Cartea funciară apare ca proprietar tabular numai L.M. cu teren de 1938 mp (înscrisă în anul 1910 și, apoi, 1913 când s-a căsătorit cu B.I.). Nu există mențiuni asupra construcțiilor. Din extrasul emis de Arhivele Harghita rezultă că în C.F. 678 Ditrău nu apar numerele topo 2443, 2444 pentru 1938 mp, la dezbaterea succesiunii defunctei L.M. Din certificatele de moștenitor nr. 446/1978 și nr. 179 din 10 aprilie 1991 în C.F. nr. 678 Ditrău, de asemenea, nu apar numerele top 2443 și nr. 2444, astfel că este îndoielnică transmisiunea succesorală a bunului litigios. Nu s-au administrat probe relative la dezbaterea succesorală în urma defunctei L.M., decedată la 7 noiembrie 1928, în termenele și după procedura prevăzută de codul civil, în vigoare și la acea dată în Ardeal, inclusiv în Ditrău – Harghita. Pentru perioada 1928 - 1948, timp de 20 de ani nu s-au probat exercițiul dreptului de proprietate de către succesori ori acte de acceptare a succesiunii, expresă sau tacită, acte de administrare și de conservare a terenului sau de edificare a construcțiilor. 2.2. Cooperativa de Consum, care a utilizat din anul 1948 imobilul cu destinația de spațiu comercial, a efectuat reparații și extinderi, ce au dus la schimbarea sa substanțială, transformându-l esențial, în raport și cu destinația dată. Astfel, în baza autorizației nr. 190/1979 s-au efectuat următoarele construcții: - o terasă exterioară deschisă pe o suprafață de 50,85 mp, care constituie placa superioară din prefabricate din beton armat al, - cramei astfel amenajate; - o extindere în sistem constructiv asemănător cu cel al construcției inițiale cu SC de 40,2 mp, subsol și parter cu destinația de bucătărie a restaurantului, - s-a executat confortizarea restaurantului amenajat în clădirea existentă, - recompartimentarea acestuia și amenajarea celor 4 saloane, a grupurilor sanitare, sobe de încălzit, vestiare de personal, - magazie cu garaj ș.a., așa cum se relevă în raportul de expertiză tehnică și în schița anexă, precum și în planșele fotografice. Anterior s-au mai efectuat și alte multiple lucrări de amenajare (conform proiectului și documentațiilor din dosar. 2.

C. Ditrău relevă că imobilul l-a cumpărat în 1938 de la F.A. și l-a folosit până în 1948, când a fost preluat de stat abuziv, că a făcut „o serie de investiții”, astfel că „imobilul este complet refăcut față de starea inițială”; prin urmare, în perioada 1928 - 1948 autorii reclamanților nu l-au utilizat sau administrat, astfel că bunul litigios nu a făcut obiectul dezbaterii succesorale. 2.

Cu extrasul nr. 119/G – 5414 din 4 aprilie 1930 se face dovada că s-a deschis succesiunea „soției lui B.Ș. născută L.M., decedată în Ditrău la 7 noiembrie 1928”, la pct. 1 fiind „Active. 1.1. imobile cuprinse în cartea funciară, nr. 673 din Ditrău nr. top 2949-2951”, astfel că nu se identifică nr. topo 2443 - 2444 indicate de reclamanți. Prin ordonanța (în extras) s-a deschis procedura succesorală și s-a cerut moștenitorilor să achite taxele succesorale, dar nu s-a probat efectuarea procedurii și eliberarea certificatului de moștenitor. În atare situație, reclamanții, care se legitimează cu vocație succesorală, nu au probat titlul de proprietate al autorilor, situația relevată fiind de natură a pune în discuție și incidența art. 724 C. civ., relativ la succesiunea vacantă cu aspectele sale privind noul titular al dreptului de proprietate. 2.

Drept consecință, pentru a beneficia de măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, temei legal pe care reclamanții și-au recalificat acțiunea lor inițială, trebuia să rezulte, fără îndoială, că autorii lor au fost titularii dreptului de proprietate, că bunurile în litigiu le-au aparținut și că preluarea s-a făcut de la aceștia, nefiind suficientă dovada calității succesorale și a dreptului asupra terenului până la 7 noiembrie 1928, a unuia din autori. Nu este lipsită de relevanță și apărarea pârâtei F., în acord cu susținerea Primăriei Ditrău, că bunul nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, ci, fiind lipsit de administrare, a fost utilizat și, apoi, reconstruit și amenajat, timp de peste 30 de ani, invocând uzucapiunea prevăzută de art. 1898 C. civ. Așa fiind, instanța de apel a dat o justă și completă apreciere a probelor, pe care le-a interpretat corect și în acord cu dispozițiile din Legea nr. 10/2001, recursul fiind, deci, nefondat.