ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1462/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 153/S din

30 mai 2002, Tribunalul Brașov, în baza art. 211 alin. 2 lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 99, art. 100, art. 109, art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., a

condamnat (printre alții) pe inculpații A.N.S. și B.I.M. la câte 2 ani

închisoare pentru săvârșirea a câte două infracțiuni de tâlhărie (părți

vătămate V.A.L. și M.S.).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai

grea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 și art. 110 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării fiecărei pedepse pe durata termenului de

încercare de câte 4 ani.

S-a atras atenția inculpaților

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen .

Inculpații au fost obligați, în

solidar, iar inculpații A. și B. și în solidar cu părțile responsabile

civilmente A.N. și B.P. să plătească părții civile M.S. suma de 2 milioane lei

daune morale, constatându-se că au fost recuperate bunurile sustrase. A fost

confiscată de la inculpatul B. suma de 220.000 lei.

Tribunalul a reținut că, în ziua de

29 mai 2001, inculpații A.N.S., în vârstă de 15 ani, B.I.M., în vârstă de 16

ani și M.V., în vârstă de 17 ani, s-au dus la pescuit la pârâul B. în

apropierea localității Bod.

Observând pe părțile vătămate V.A.

(în vârstă de 13 ani) și M.S. (în vârstă de 12 ani), care se deplasau cu o

bicicletă, s-au apropiat de acestea și i-au obligat să se deplaseze într-un loc

ferit, lângă dig. Inculpatul B. a luat bicicleta părții vătămate V.A., iar apoi

toți trei inculpații l-au lovit peste spate cu bețe de lemn, cu pumnii și

picioarele în zona pieptului și a gâtului. B. i-a cerut să scoată din buzunare

tot ce avea, ocazie cu care i-a sustras 3.000 lei.

Inculpatul A. l-a amenințat cu

bătaia pe M.S. și i-a cerut cureaua de la pantaloni, pe care, de frică, acesta

i-a dat-o. Apoi, inculpații i-au cerut lui V. să se dezbrace și au finalizat

agresiunea lovindu-l cu urzici peste tot corpul. Părțile vătămate au fost

amenințate cu bătaia, în cazul în care vor relata cele întâmplate. Inculpații

au plecat cu bicicleta, cureaua și suma de 3.000 lei.

Ulterior, inculpatul B. a vândut

bicicleta martorei D.M. pentru suma de 220.000 lei, fără a-i comunica

proveniența bunului, sumă care a profitat în întregime acestuia. Leziunile

traumatice produse părții vătămate V.A.L., prin actele de agresiune ale

inculpaților, au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform raportului

de constatare medico-legală nr. 1923 din 30 mai 2001.

Prin decizia penală nr. 167/Ap din 4

septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, împotriva

sentinței menționate.

Motivele de apel vizau:

preciza că partea vătămată V.A. nu s-a constituit parte civilă;

1

C. pen., față de cei doi inculpați minori.

Instanța de apel a considerat că

apelul declarat de parchet este neîntemeiat sub ambele aspecte.

Astfel, ca urmare a declarației

făcută expres de partea vătămată V.A. că nu se constituie parte civilă,

tribunalul nu avea obligația de a se pronunța asupra acestui aspect, nefiind un

element care trebuie să fie conținut în dispozitivul unei hotărâri, conform

art. 357 C. proc. pen.

Cu privire la individualizarea

pedepselor, curtea de apel a reținut că prima instanță a avut în vedere

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciind că nu sunt necesare măsuri

suplimentare în sensul prevăzut de art. 110

1

C. pen., ambii

infractori minori fiind sub supravegherea rudelor apropiate (tatăl și,

respectiv, bunica paternă), ambii locuind în mediul rural unde familiile lor au

gospodării.

Împotriva acestei decizii, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov a declarat recurs, invocând cazul de recurs

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita

individualizare a pedepselor aplicate inculpaților minori B.I. și A.N.S., prin

neaplicarea art. 110

1

C. pen. Parchetul a considerat că se impun

măsuri suplimentare de supraveghere a inculpaților minori, întrucât aceștia

prezintă tulburări de comportament de tip antisocial, conform rapoartelor de

expertiză medico-legală psihiatrică. Examinând motivul de recurs formulat de

parchet, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea reține că s-au respectat

prevederile art. 72 C. pen., referitoare la criteriile generale de

individualizare a pedepselor, deoarece ambele instanțe au avut în vedere atât

gradul de pericol social al faptei, cât și persoana infractorilor, minori fără

antecedente penale, care au avut o comportare sinceră în timpul procesului, regretând

săvârșirea faptei.

Referitor la omisiunea aplicării de

către instanțe a prevederilor art. 110

1

, Curtea observă că acestea

nu sunt obligatorii în toate cazurile în care s-a dispus suspendarea

condiționată a pedepsei închisorii aplicate minorului, ci instanța poate

dispune, pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18

ani, încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din

cele arătate în art. 103, putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai

multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3), iar după

împlinirea vârstei de 18 ani respectarea de către acesta a măsurilor de

supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 86

3

C. pen.

Împrejurarea că prin rapoartele de

expertiză medico-legală psihiatrică se constată că minorii prezintă tulburări

de comportament (de aspect antisocial) nu constituie un argument în favoarea

aplicării dispozițiilor art. 110

1

C. pen., deoarece minorii A. și B.

se află deja în supravegherea părinților și a unor rude apropiate.

Această supraveghere, fiind

exercitată mai atent după săvârșirea faptelor, i-a determinat pe inculpații

minori să se reintegreze în societate, având actualmente o situație stabilă,

ambii lucrând în comună (unul ca paznic, iar altul ca muncitor la abator).

Pe de altă parte, nici medicii

legiști nu au constatat personal ori pe baza unor acte medicale anterioare

săvârșirii faptei că minorii ar avea afecțiuni psihice care ar determina

tulburări de comportament. Dimpotrivă, au constatat că ambii minori prezintă o

ținută decentă, sunt cooperanți, nu sunt prezente modificări calitative

perceptive, atenția și memoria sunt în limite normale, nu sunt prezente idei

patologice, iar procesele cognitive se desfășoară normal. S-a apreciat că

minorii au discernământ. De asemenea, medicii nu recomandă luarea unor măsuri

speciale de supraveghere în privința acestora.

În aceste condiții, curtea apreciază

că nu se impunea aplicarea dispozițiilor art. 110

1

C. pen., așa cum

în mod temeinic și legal au considerat și instanțele, prin hotărârile atacate.

În consecință, Curtea urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 167/Ap. din 4 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, privind pe

inculpații B.I.M.I. și A.N.S.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 martie 2003.