ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5922/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 9 decembrie

2003, pronunțată în dosarul nr. 1764/2003, Curtea de Apel Galați, în temeiul

art. 160

b

alin. (3) C. porc. pen., a dispus menținerea stării de

arest a inculpatului D.F.C., trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215/1 și 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen.

În motivarea acestei încheieri s-a

arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale, se impune menținerea acesteia în condițiile

legii.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o cu privire la:

- nulitatea încheierii, întrucât

judecata cu privire la menținerea măsurii arestării preventive s-a făcut fără

prezența sa;

- greșita menținere a măsurii

arestării preventive, întrucât în cauză nu mai subzistă motivele pentru care

s-a dispus luarea acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertatea sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei măsuri.

În cauză, verificând actele și

lucrările de la dosar, respectiv mandatul de arestare preventivă emis de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați se constată că, temeiul juridic

pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive îl constituie

prevederile art. 14 lit. a) și b) C. proc. pen., respectiv că domiciliul

inculpatului nu poate fi stabilit din lipsa datelor necesare, iar pedeapsa

prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare și lăsarea sa în libertate

ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul declarat de

inculpat raportat la cele mai sus-arătate, se constată că unul din temeiurile

care au stat la baza măsurii arestării preventive, și anume, cel prevăzut de

art. 148 lit. h) C. proc. pen., nu a dispărut, mai mult chiar, în cauză a

intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a reținut

vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cauza

aflându-se în prezent la instanța de apel.

Față de această situație, urmează a

se constata că în cauză, nu au dispărut împrejurările care au justificat luarea

măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu există temeiuri

care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu cât, de la data

arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să justifice

această cerere.

În legătură cu critica prin care s-a

solicitat a se constata nulitatea absolută a încheierii prin care s-a dispus

menținerea măsurii arestării preventive, constând în aceea că discutarea

acesteia a avut loc în lipsa inculpatului, deci cu lipsă de procedură, se

constată de asemenea, că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Conform art. 159 alin. (4) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, în cazul în care

inculpatul nu poate fi adus în fața instanței din cauza unor situații deosebite

în care deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa

inculpatului, dar numai în prezența apărătorului, căruia i se dă cuvântul

pentru a pune concluzii.

În cauză, se constată, că inculpatul

nu a fost prezent la judecată datorită imposibilității transferului acestuia de

la Penitenciarul București - Jilava, motiv pentru care instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor legale mai sus-citate, respectiv art. 159 alin. (4) C.

proc. pen., asigurând apărarea acestuia prin apărătorul ales, avocat P.G., care

a și pus concluzii în legătură cu menținerea măsurii arestării preventive.

Despre discutarea acestei măsuri,

inculpatul a fost încunoștiințat la locul de deținere.

Prin urmare, instanța de judecată

respectând dispozițiile legale în mod corect a procedat la discutarea

menținerii măsurii arestării preventive.

În consecință, pentru considerentele

arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.F.C. este

nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art. 385

15

lit. b) C.

proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.F.C. împotriva încheierii din 9 decembrie 2003 a

Curții de Apel Galați,

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

16 decembrie 2003.