PORTE c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 9571/03 prezentată de Alain Emergență împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor L'lape (secțiunea a doua), care are loc la 4 aprilie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, domnii Popović, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 10 martie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Alain Porte, este un resortisant francez, născut în 1950 și are reședința la Paris. Guvernul francez (inclusiv la mail) este reprezentat de agentul său, dl Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În timp ce erau inițiate proceduri judiciare împotriva sa, reclamantul a solicitat, în decembrie 1994, suspendarea sa din ordinul auditorilor și a fost suspendat în martie 1996 pentru o perioadă de cinci ani. La sfârșitul acestei perioade, a solicitat, prin scrisoarea din 9 octombrie 2001, reintegrarea sa în tabloul companiei comisarilor din Paris. Printr-o decizie din 19 iunie 2002, comisia regională care a fost inclusă pe lista auditorilor din jurisdicția instanței de judecată din Paris a respins cererea de reinserție. Aceasta a reieșit că reclamantul fusese eliminat de pe lista auditorilor prin decizia camerei regionale de disciplină din jurisdicția instanței de judecată din Paris din 11 iunie 2002 În ianuarie 1999, care fusese sesizat cu fapte noi în comparație cu cele care fuseseră la originea urmăririi disciplinare anterioare, a precizat că reclamantul nu menționase această altă sancțiune în cererea sa de reinscriere. Reamintind faptul că persoanele candidate trebuiau să prezinte suficiente garanții de moralitate, aceasta a enumerat diferitele pedepse de închisoare la care a fost condamnat reclamantul pentru respingerea cererii sale. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii. El a fost în arest preventiv la casa de sanatate în acel moment și a susținut că radierea sa a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 din Convenție deoarece fără convocare și fără audiență contradictorie. El a precizat că, după ce a consultat dosarul său la grefa instanței de apel din Paris, a descoperit că scrisorile recomandate și confirmările de primire referitoare la convocarea sa și la decizia de radiere erau false, deoarece semnătura pe aceste documente nu a fost semnată de soția sa pe de o parte și că nu a fost făcută nici o procură. Prin Decizia din 18 octombrie 2002, comisia națională de înregistrare a auditorilor a confirmat decizia deferită. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea de posibilitatea de a-și prezenta observațiile în cadrul procedurii de radiere inițiată împotriva sa de către Camera Regională de Disciplina. El susținea că a fost informat cu privire la această radiere prin decizia din 19 iunie 2002. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu a prezentat o scrisoare în răspuns la cele ale guvernului. La 18 ianuarie 2006, consiliul său a informat Curtea că nu mai reprezenta Curtea și a solicitat prelungirea termenului stabilit inițial la 16 februarie 2006 în așteptarea desemnării unui succesor. Printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2006, reclamantul a fost invitat să își prezinte observațiile înainte de 2 martie 2006. Această scrisoare a revenit la Curte cu mențiunea Având în vedere că nu există motive de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției], Curtea consideră că este necesar să se pună capăt .............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n

o

9571/03

présentée par Alain PORTE

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 4 avril 2006 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

I.

Cabral Barreto

,

M

mes

A.

Mularoni

,

E.

Fura-Sandström

,

D.

Jočienė,

MM.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 10 mars 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Alain Porte, est un ressortissant français, né en 1950 et résidant à Paris. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Edwige Belliard, directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Alors que des procédures judiciaires étaient engagées à son encontre, le requérant demanda, en décembre 1994, sa suspension de l’ordre des commissaires aux comptes. Il fut suspendu en mars 1996 pour une période de cinq ans. A l’issue de cette période, il demanda, par courrier du 9

octobre

2001, sa réintégration au tableau de la compagnie des commissaires aux comptes de Paris.

Par une décision du 19 juin 2002, la commission régionale d’inscription sur la liste des commissaires aux comptes du ressort de la cour d’appel de Paris rejeta la demande de réinscription. Elle releva que le requérant avait été rayé de la liste des commissaires aux comptes par décision de la chambre régionale de discipline du ressort de la cour d’appel de Paris du 11

janvier 1999, laquelle avait été saisie de faits nouveaux par rapport à ceux ayant été à l’origine de la poursuite disciplinaire précédente. Elle précisa que le requérant n’avait pas fait état de cette autre sanction dans sa demande de réinscription. Rappelant que les personnes candidates devaient présenter des garanties de moralité suffisantes, elle énuméra les différentes peines d’emprisonnement auxquelles le requérant avait été condamné pour rejeter sa demande. Le requérant forma un recours contre cette décision. Il expliqua qu’il n’avait jamais eu connaissance de la décision de radiation du 11 janvier 1999 car il était en détention préventive à la maison d’arrêt de la Santé à ce moment là et fit valoir que sa radiation avait été prononcée en violation de l’article 6 de la Convention car sans convocation et sans audience contradictoire. Il précisa qu’après avoir consulté son dossier auprès du greffe de la cour d’appel de Paris, il découvrit que les lettres recommandées et les accusés de réception concernant sa convocation et la décision de radiation étaient des faux car la signature apposée sur ces documents n’était pas celle de son épouse d’une part et qu’aucune procuration n’avait été consentie d’autre part.

Par décision du 18 octobre 2002, la commission nationale d’inscription des commissaires aux comptes confirma la décision déférée.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaignait de l’impossibilité, faute d’avoir été avisé, de présenter ses observations lors de la procédure de radiation engagée contre lui par la chambre régionale de discipline. Il affirmait avoir été mis au courant de cette radiation par le biais de la décision du 19 juin 2002.

EN DROIT

La Cour note que le requérant n’a pas présenté d’observations en réponse à celles du Gouvernement. Le 18 janvier 2006, son conseil informait la Cour qu’il ne le représentait plus et demandait la prorogation du délai fixé initialement au 16 février 2006 dans l’attente de la désignation d’un successeur. Par un courrier du 19 janvier 2006, le requérant fut invité à présenter ses observations avant le 2 mars 2006. Ce courrier est revenu à la Cour avec la mention «

n’habite plus à l’adresse indiquée

». Il en fut de même du courrier envoyé en recommandé le 14 février 2006. La Cour en déduit que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention.

S’étant assurée qu’aucun motif d’ordre public justifie de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1

in fine

de la Convention), la Cour considère qu’il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

A.B.

Baka

Greffière

Président