PORTE c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 9571/03 prezentate de Alain Emergență împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 iunie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și domnii S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚĂ recurentul, dl Alain Porte, este un cetățean francez, născut în 1950 și rezident la Paris. El este reprezentat în fața Curții de către dl Spitzer, avocat la Paris. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Prima procedură În timp ce erau inițiate proceduri judiciare împotriva sa, reclamantul a solicitat, în decembrie 1994, suspendarea sa din ordinul auditorilor și a fost suspendat în martie 1996 pentru o perioadă de cinci ani. La sfârșitul acestei perioade, a solicitat, prin scrisoarea din 9 octombrie 2001, reintegrarea sa în tabloul companiei comisarilor din Paris. Printr-o decizie din 19 iunie 2002, comisia regională care a fost inclusă pe lista auditorilor din jurisdicția instanței de judecată din Paris a respins cererea de reinserție. Aceasta a reieșit că reclamantul fusese eliminat de pe lista auditorilor prin decizia camerei regionale de disciplină din jurisdicția instanței de judecată din Paris din 11 iunie 2002 În ianuarie 1999, care fusese sesizat cu fapte noi în comparație cu cele care fuseseră la originea urmăririi disciplinare anterioare, a precizat că reclamantul nu menționase această altă sancțiune în cererea sa de reinscriere. Reamintind faptul că persoanele candidate trebuiau să prezinte suficiente garanții de moralitate, aceasta a enumerat diferitele pedepse de închisoare la care a fost condamnat reclamantul pentru respingerea cererii sale. Reclamantul a formulat o acțiune împotriva acestei decizii. El a fost în arest preventiv la casa de sanatate în acel moment și a susținut că radierea sa a fost pronunțată cu încălcarea art. 6 din Convenție deoarece fără convocare și fără audiență contradictorie. El a precizat că, după ce a consultat dosarul său la grefa instanței de apel din Paris, a descoperit că scrisorile recomandate și confirmările de primire referitoare la convocarea sa și la decizia de radiere erau false, deoarece semnătura pe aceste documente nu a fost semnată de soția sa pe de o parte și că nu a fost făcută nici o procură. Prin decizia din 18 octombrie 2002, comisia națională de înscriere a auditorilor a confirmat decizia prezentată Susținută potrivit căreia, prin decizia din 11 ianuarie 1999, Camera regională de disciplină a auditorilor din jurisdicția tribunalului din Paris a pronunțat radierea [reclamantului] din lista auditorilor Așteptând ca acesta să susțină, într-o scrisoare din 8 iulie 2002, că nu a fost informat cu privire la această decizie și că confirmările de primire a scrisorilor recomandate de convocare și de notificare nu au fost semnate de către acesta Prevăzut că, în lipsa unei căi de atac de către [reclamantul] împotriva acestei decizii, aceasta din urmă pare definitivă și că afirmațiile acestuia din urmă nu pot fi luate în considerare de comisia națională de audit care nu este sesizată decât de singura acțiune împotriva deciziei comisiei regionale de înscriere din 19 iunie 2002 Întrucât această comisie, având în vedere numeroasele încălcări comise de [reclamantul], care au condus la condamnări la închisoare, a cărei ultimă dată a avut loc la 4 noiembrie 1999, și-a respins cererea de reinserție pe lista auditorilor Așteptându-se ca o astfel de decizie să nu poată decât să fie confirmată atunci când comportamentul reclamantului, condamnat pentru fraudă, înșelăciune, faliment, abuz de bunuri sociale, inclusiv faptul că acesta îndeplinește în prezent garanțiile de moralitate care permit reincluderea sa pe lista auditorilor; (...) a doua procedură În plus față de o primă condamnare în mai 1998 la doi ani de închisoare pentru falsificare în scris privat, utilizare de falsuri, prezentare de conturi anuale incorecte, reclamantul a fost condamnat de tribunalul corecțional din Paris la 4 noiembrie 1999, la 30 de luni de închisoare cu șase luni de suspendare pentru înșelăciune și desfășurarea ilegală a unei activități bancare. El nu a răspuns la apelul acestei judecăți. În timp ce a executat pedeapsa în executarea sentinței la casa de judecată a sănătății, și ca urmare a contracției bolii de Menage în timpul unei detenții anterioare, reclamantul a fost internat în regim de urgență și operat de mai multe ori. El pretinde că nu a putut beneficia de regimul alimentar prescris pentru afecțiunea sa sau de îngrijirea necesară pentru vindecarea sa în timpul detenției sale. Reclamantul a ieșit din închisoare în septembrie 2000. Conform Legii privind societățile comerciale din 24 iulie 1966, modificată, auditorii sunt însărcinați cu monitorizarea regularității gestionării contabile a societăților comerciale pe acțiuni și cu informarea organelor de conducere și a acționarilor cu privire la faptele și neregulile pe care le-au identificat în gestiunea contabilă a societății. 69-8010 din 12 august 1969, astfel cum a fost modificat încă recent prin Decretul nr. 2005-599 din 27 mai 2005, privind organizarea profesiei și statutul profesional al auditorilor. Funcțiile auditorilor nu pot fi exercitate decât după înscrierea pe o listă profesională. Orice încălcare a legilor, reglementărilor și normelor profesionale, orice neglijență gravă, orice încălcare a libertății și onoarei comise de un auditor constituie o abatere disciplinară care implică o pedeapsă disciplinară. La momentul faptelor, sancțiunile disciplinare sunt pronunțate de comisia regională de înscriere constituită ca cameră regională de disciplină și în apel de către Camera Națională. Decizia camerei naționale poate face obiectul unei acțiuni în fața Consiliului de Stat. GRIFS (1) În cadrul primei proceduri și invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că, dacă nu a fost informat, își prezintă observațiile în cadrul procedurii de radiere inițiată împotriva sa de Camera Regională de Disciplina. El susține că a fost informat cu privire la această radiere prin decizia din 19 iunie 2002. 2. Invocând art. 3 și 8 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție la casa de detenție a sănătății. ÎN JUSTIȚIE 1. Reclamantul se plânge de decizia de radiere luată de autoritățile disciplinare fără știrea sa, prin necunoașterea dreptului său la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. 2. Reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție la casa de arestare a sănătății și invocă articolele 3 și 8 din Convenție astfel formulate Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...) O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară securității naționale, securității publice, binelui să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile da . Curtea constată că reclamantul se plânge de condițiile de deținere a acesteia în 1999 și 2000. Or, Curtea constată că cererea a fost introdusă la data de 10 martie 2003, fie în mare măsură după termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, această parte a cererii este, în orice caz, tardivă și trebuie respinsă prin aplicarea art. cererea inadmisibilă pentru surplus. Naismith A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

9571/03

présentée par Alain PORTE

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 juin 2005 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M. S.

Naismith,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Alain Porte, est un ressortissant français, né en 1950 et résidant à Paris. Il est représenté devant la Cour par M

e

Spitzer, avocat à Paris.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Première procédure

Alors que des procédures judiciaires étaient engagées à son encontre, le requérant demanda, en décembre 1994, sa suspension de l’ordre des commissaires aux comptes. Il fut suspendu en mars 1996 pour une période de cinq ans.

A l’issue de cette période, il demanda, par courrier du 9 octobre 2001, sa réintégration au tableau de la compagnie des commissaires aux comptes de Paris.

Par une décision du 19 juin 2002, la commission régionale d’inscription sur la liste des commissaires aux comptes du ressort de la cour d’appel de Paris rejeta la demande de réinscription. Elle releva que le requérant avait été rayé de la liste des commissaires aux comptes par décision de la chambre régionale de discipline du ressort de la cour d’appel de Paris du 11

janvier 1999, laquelle avait été saisie de faits nouveaux par rapport à ceux ayant été à l’origine de la poursuite disciplinaire précédente. Elle précisa que le requérant n’avait pas fait état de cette autre sanction dans sa demande de réinscription. Rappelant que les personnes candidates devaient présenter des garanties de moralité suffisantes, elle énuméra les différentes peines d’emprisonnement auxquelles le requérant avait été condamné pour rejeter sa demande. Le requérant forma un recours contre cette décision. Il expliqua qu’il n’avait jamais eu connaissance de la décision de radiation du 11 janvier 1999 car il était en détention préventive à la maison d’arrêt de la Santé à ce moment là et fit valoir que sa radiation avait été prononcée en violation de l’article 6 de la Convention car sans convocation et sans audience contradictoire. Il précisa qu’après avoir consulté son dossier auprès du greffe de la cour d’appel de Paris, il découvrit que les lettres recommandées et les accusés de réception concernant sa convocation et la décision de radiation étaient des faux car la signature apposée sur ces documents n’était pas celle de son épouse d’une part et qu’aucune procuration n’avait été consentie d’autre part.

Par décision du 18 octobre 2002, la commission nationale d’inscription des commissaires aux comptes confirma la décision déférée

:

«

Attendu que, par décision du 11 janvier 1999, la chambre régionale de discipline des commissaires aux comptes du ressort de la cour d’appel de Paris a prononcé la radiation [du requérant] de la liste des commissaires aux comptes

;

Attendu que celui-ci soutient, dans un courrier du 8 juillet 2002, qu’il n’a pas été avisé de cette décision et que les accusés de réception des lettres recommandées de convocation puis de notification n’ont pas été signés par lui

;

Attendu qu’en l’absence de recours exercé par [le requérant] contre cette décision, celle-ci apparaît définitive et que les affirmations de ce dernier ne peuvent être prises en compte par la commission nationale d’inscription des commissaires aux comptes qui n’est saisie que du seul recours exercé contre la décision de la commission régionale d’inscription du 19 juin 2002

;

Attendu que cette commission, eu égard aux nombreuses infractions commises par [le requérant], ayant donné lieu à des condamnations à des peines d’emprisonnement, dont la dernière remonte au 4 novembre 1999, a rejeté sa demande de réinscription sur la liste des commissaires aux comptes

;

Attendu qu’une telle décision ne pourra qu’être confirmée dès lors que le comportement du requérant, condamné pour faux, escroqueries, banqueroute, abus de biens sociaux, exclut qu’il remplisse actuellement les garanties de moralité permettant sa réinscription sur la liste des commissaires aux comptes

; (...)

».

Seconde procédure

Outre une première condamnation en mai 1998 à deux ans d’emprisonnement pour faux en écriture privée, usage de faux, présentation de comptes annuels inexacts, le requérant fut condamné par le tribunal correctionnel de Paris, le 4 novembre 1999, à trente mois d’emprisonnement avec six mois de sursis pour escroquerie et exercice illégal d’une activité bancaire. Il n’interjeta pas appel de ce jugement.

Alors qu’il purgeait la peine en exécution du jugement à la maison d’arrêt de la Santé, et en raison de la contraction de la maladie de Ménière lors d’une détention précédente, le requérant fut hospitalisé d’urgence et opéré à plusieurs reprises. Il dit n’avoir pu bénéficier du régime alimentaire prescrit pour son affection ni des soins nécessaires à sa guérison tout au long de sa détention. Le requérant est sorti de prison en septembre 2000.

B.

Le droit interne pertinent

Aux termes de la loi sur les sociétés commerciales du 24 juillet 1966, modifiée, les commissaires aux comptes sont chargés de contrôler la régularité de la gestion comptable des sociétés anonymes et de tenir informés les organes de direction et les actionnaires des faits dont ils ont eu connaissance et des irrégularités qu’ils ont relevées dans la gestion comptable de la société.

Le décret n

o

69-810 du 12 août 1969 modifié, encore récemment par le décret n

o

2005-599 du 27 mai 2005, régit l’organisation de la profession et le statut professionnel des commissaires aux comptes. Les fonctions de commissaire aux comptes ne peuvent être exercées qu’après inscription sur une liste professionnelle.

Toute infraction aux lois, règlements et règles professionnels, toute négligence grave, tout fait contraire à la probité et à l’honneur commis par un commissaire aux comptes constituent une faute disciplinaire passible d’une peine disciplinaire. A l’époque des faits, les sanctions disciplinaires sont prononcées par la commission régionale d’inscription constituée en chambre régionale de discipline et en appel par la chambre nationale. La décision de la chambre nationale peut faire l’objet d’un recours devant le Conseil d’Etat.

GRIEFS

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

:

«

Nul ne peut être soumis à la torture ni à des peines ou traitements inhumains ou dégradants.

»

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée (...).

2.

Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien

‑

être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.

»

La Cour observe que le requérant se plaint des conditions de sa détention subies en 1999 et 2000. Or, elle constate que la requête a été introduite le 10

mars 2003, soit largement après le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention. Il s’ensuit que cette partie de la requête est, en tout état de cause, tardive et qu’elle doit être rejetée par application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Naismith

A.B.

Baka

Greffier adjoint

Président