Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7856/2005

HOTĂRÂRE
10.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7856/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Oradea la 2 decembrie 2002, dosar nr. 15016/2002, reclamanta B.M. a chemat în judecată pârâtele B.R., B.F., C.R. și C.L. pentru a se da o hotărâre, prin care să se constate că imobilul situat în Hidișelul de Jos din C.F. 16 Hidișeul de Jos top 15, a fost dobândit în timpul căsătoriei defunctului B.I. cu B.R., cu contribuție egală; să se constate că masa succesorală lăsată de defunct se compune din ½ imobil și ½ din mașina de cusut, marca Zinger; că moștenitorii sunt B.R. în calitate de soție supraviețuitoare, reclamanta și pârâta B.F., în calitate de fiice, să se dispună partajarea în natură a masei succesorale și rezoluțiunea contractului 996 din 14 septembrie 2001 precum și obligarea lui B.R.

și B.F. la 61.322.000 lei despăgubiri. Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 6636 din 26 noiembrie 2004, a admis în parte acțiunea, a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctului B.I., calitatea de moștenitori a părților și a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuire cu plata sultelor corespunzătoare. Pârâtele au fost obligate și la despăgubiri și cheltuieli de judecată. S-au menținut înscrierile din C.F.16 Hidișelul de Jos de sub B 14 și 15 făcute în favoarea pârâților C.R., R.C., C.L. și B.F. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 144/2005-A din 28 februarie 2005, a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor, în baza dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 493/2004 privind aprobarea O.U.G.

nr. 65/2004 de modificare a Codului de procedură civilă. Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 226/A/2005 din 25 aprilie 2005, a declinat competența în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că obiectul acțiunii cuprinde mai multe capete de cerere ce nu se încadrează în dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ. Constatându-se conflict negativ de competență cauza a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru emiterea regulatorului . Aici cauza a fost înregistrată la nr. 6781/2005. Potrivit dispozițiilor art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență, când două sau mai multe instanțe se declară necompetente de a judeca aceeași pricină, cazul în speță, situație în care conform art. 22 pct. 3 C. proc.

civ., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se emite regulatorul de competență. Obiectul acțiunii îl constituie ieșirea din indiviziune, partaj succesoral unde timbrajul este fix și prin urmare acțiunea nu este evaluabilă în bani, drept pentru care hotărârea primei instanțe poate fi atacată, potrivit regulilor generale, atât cu apel cât și cu recurs. Instanța competentă în soluționarea apelului este conform art. 2 pct. 2 și art. 282 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005 (lege privind aprobarea O.U.G. nr. 138 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă) Tribunalul Bihor.

DECIDE: Stabilește competența soluționării cauzei privind pe B.M., B.R., R.C., C.L. și B.F. în favoarea Tribunalului Bihor în vederea soluționării apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 6636 din 26 noiembrie 2004 a Judecătoriei Oradea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8606/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2632 din 23 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a admis acțiunea principală formulată de I.G.
ÎCCJ 2005-01-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 75/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Oradea sub nr. 6942 din 28 mai 2001, ulterior precizată, reclamantele Z.M.F., L.(fost M.)M., în contradict
ÎCCJ 2008-03-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1614/2008
Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea formulată la 27 august 2003 și înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor reclamanții H.A.G. și P.A. au solicitat anularea dispozi
ÎCCJ 2005-05-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3860/2005
ul de la SC R.T. SRL. Prin sentința civilă nr. 10.000 din 30 octombrie 2001, Judecătoria Oradea a admis în parte acțiunea completată și precizată, respectiv capetele de cerere nr. 1) și 2). S-a respins excepția autorității de lucru judecat
ÎCCJ 2008-09-18
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5045/2008
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 625/c din 18 septembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanții M.Ș. și M.F. în contradictoriu cu pâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă