ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7088/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 24 octombrie 2002 reclamanta Z.I.M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul Săcele prin primar anularea dispoziției nr. 1262 din 26 august

2002 și obligarea pârâtului să-i restituie în natură sau ca măsură reparatorie

prin echivalent bănesc terenurile situate în Municipiul Săcele, înscrise în C.F.

1752 Baciu sub nr.top 1138/1/1/2, 1150/1/2,1151/1/2,1152/1/2, 1153/1/2,

1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2, 1157/2/1/3, drum de acces la parcela

din spate de 183 mp, precum și parcelele cu nr.top 1138/1/1/3,

1150/1/3,1151/1/3, 1152/1/3, 1153/1/3, 1154/1/3, 1155/1/3, 1156/1/3,

1157/1/1/3, 1157/2/1, 1157/2/1, 1157/2/1/3 grădină în suprafață de 4041,40 mp.

S-au indicat drept temei juridic al

acțiunii dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin

sentința nr. 284/S din 4 iulie 2003 a respins contestația reclamantei Z.I.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că prin actul de dezmembrare, partaj voluntar și contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 (fila 36 dosar

tribunal) de Notariatul de Stat județean Brașov s-a stabilit că imobilele

înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu să revină în proprietatea numitei C.A. Totodată,

prin același act de dezmembrare s-au vândut, la prețul de 85.000 lei, către

cumpărătoarea A.E. reprezentată de mandatarul A.Ș. imobilele înscrise în C.F.

nr. 1752 a localității Baciu sub nr. top 1138/1/1/2, 1150/1/2, 1151/1/2,

1152/1/2, 153/1/2, 1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2 și 1157/2/1/3, după

ce anterior dezmembrării și partajului voluntar toți moștenitorii, printre care

și C.A., (autoarea reclamantei) au încheiat o convenție de vânzare-cumpărare

sub semnătură privată cu aceeași cumpărătoare ce a plătit prețul de 280.000 lei

pentru același imobil la data de 12 aprilie 1982.

Apoi, la data de 20 august 1985, C.A. a

predat statului terenul în suprafață de 4041,40 mp „închiriat prin înțelegere”

lui A.E., cerere înregistrată la fostul Sfat popular al orașului Săcele.

Prin sentința civilă nr. 9126 din 20

iulie 1994 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat că, prin efectuarea

partajului voluntar autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 de fostul

Notariat de Stat al județului Brașov asupra terenului înscris în C.F. nr. 1752

Baciu părțile au fraudat dispozițiile Legii nr. 58/1974 în vigoare la acea dată

astfel că s-a constatat nulitatea absolută a partajului și s-a dispus

intabularea în C.F. a terenului pe numele Statului Român.

Această hotărâre a rămas definitivă și

irevocabilă prin decizia nr. 1182/1995 a Tribunalului Brașov și prin decizia

nr. 442 din 24 iunie 1997 a Curții de Apel Brașov așa încât la data de 3

septembrie 1997 s-a înscris în C.F. 1742 dreptul de proprietate al statului la

poziția B52.

În temeiul art. 36 alin. (4) din Legea

nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 226 din 19 iunie 1998 emis de Prefectul județului

Brașov au fost atribuite în proprietatea numitului A.Ș., moștenitorul

cumpărătoarei A.E. terenurile înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu inclusiv grădina

în suprafață de 4041,50 mp.

La notificarea adresată de contestatoarea

Z.I.M., unica moștenitoare în calitate de fiică a defunctei C.A.(conform

certificatului de moștenitor suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 185/1983)

Primarul Municipiului Săcele a răspuns prin dispoziția nr. 1262 din 26 august

2002 în sensul că i-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor

înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu, cât și cererea pentru acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent.

Această dispoziție a fost motivată de

primar având în vedere că terenurile și construcțiile aferente au făcut

obiectul unui contract de vânzare-cumpărare iar ulterior prin ordinul

prefectului au fost atribuite moștenitorului cumpărătoarei, respectiv A.Ș.

conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar.

Tribunalul

a reținut că, în mod legal, a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilelor înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu față de prevederile art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 ce prevăd că „nu intră sub incidența prezentei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000”.

În același sens sunt și prevederile H.G.

nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989.

În prezent, dreptul de proprietate asupra

imobilelor în litigiu aparține numitului A.Ș., fiind dobândit în temeiul art. 36

alin. (4) din Legea nr. 18/1991, conform Ordinului nr. 226 din 19 iunie 1998

emis de Prefectul județului Brașov, act juridic a cărui valabilitate nu a fost

contestată de reclamantă, astfel că a intrat în circuitul civil și continuă

să-și producă efecte juridice.

S-a considerat de instanța de fond că

pârâtul nu poate fi obligată la despăgubiri bănești întrucât o astfel de cerere

se adresează prefecturii cu respectarea procedurii prevăzute de art. 36-40 din

Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, contestatoarea putea

să solicite pârâtului să transmită Prefecturii județului Brașov cererea sa

pentru acordarea despăgubirilor bănești, dar nu a investit instanța cu un

asemenea capăt de cerere.

Instanța de fond, nu a luat în

considerare modificarea acțiunii reclamantei făcută cu ocazia acordării

cuvântului în fond și prin concluziile scrise prin care a solicitat acordarea

unor despăgubiri bănești și obligarea pârâtului să transmită prefecturii

cererea sa privind măsurile reparatorii întrucât s-ar fi încălcat dispozițiile

art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Nemulțumită de această hotărâre,

reclamanta Z.I.M. a declarat apel susținând că sentința este nelegală și

netemeinică.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul

reclamantei în principal pentru aceleași considerente avute în vedere și de

instanța de fond.

În plus, instanța de apel a statuat că

imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cum

este situația în cauza de față, nu mai intră sub incidența Legii nr. 10/2001

așa încât, în mod legal s-a reținut de tribunal că apelanta-reclamantă nu are

dreptul nici la restituirea în natură a acestora și nici la măsuri reparatorii

sub forma despăgubirilor bănești.

În legătură cu împrejurarea aplicării în

cauză a H.G. nr. 498/2003 intrată în vigoare pe parcursul procesului, s-a

apreciat că nu au relevanță în cauză deoarece normele metodologice sunt emise

în aplicarea Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (1) exceptează de la

aplicarea sa imobilele ce au făcut obiectul legilor reparatorii anterioare, cum

este Legea nr. 18/1991.

Faptul că în cauză s-a efectuat o

expertiză, este de atributul instanței să dispună administrarea tuturor probelor

necesare soluționării procesului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Z.I.M. invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta susține că

tribunalul și instanța de apel au interpretat diferit prevederile art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, tribunalul a considerat că

recurenta are dreptul la măsuri reparatorii, în timp ce instanța de apel a

considerat că nu are dreptul nici la aceste măsuri deși Legea nr. 10/2001 nu le

exclude câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat și actul

normativ are caracter reparatoriu.

De asemenea, se face confuzie între

sintagma „regim juridic” și situația concretă când terenul a fost atribuit prin

Legea fondului funciar nr. 18/1991 altei persoane decât semnatarul notificării.

Or, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere crearea, anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, a unor situații concrete când terenurile ar fi fost

atribuite unor terțe persoane, atunci norma juridică ar fi consfințit această

situație și nu ar mai fi fost nevoie de referirea la regimul juridic

reglementat de legea fondului funciar.

Recursul declarat este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este incontestabil că prin sentința

civilă nr. 9126 din 20 iulie 1994 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă și

irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a partajului voluntar autentificat

sub nr. 7044 din 27 august 1982 de fostul Notariat de Stat al județului Brașov,

partaj intervenit între C.A., autoarea recurentei și ceilalți moștenitori

privind imobilul înscris în C.F. nr. 1752 Baciu pentru fraudarea dispozițiilor

Legii nr. 58/1974. Totodată s-a dispus intabularea în C.F. a terenului pe

numele Statului Român.

Cert rămâne, că actul de

vânzare-cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr. 1752 Baciu, către

cumpărătoarea A.E. ce are ca moștenitor pe numitul A.Ș., nu a fost anulat, iar

în înscrisul autentic s-a prevăzut că terenul aferent construcțiilor vândute

trece la stat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Ulterior, prin Ordinul nr. 226 din 19

iunie 1998 emis de Prefectul județului Brașov, imobilele înscrise în C.F. nr. 1752

Baciu inclusiv grădina în suprafață de 4041,50 mp, au fost atribuite numitului A.Ș.

în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991.

Acest ordin nu a fost atacat în justiție

astfel încât este, un act valabil care își produce efectele juridice.

Este de observat că, ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 respectiv

art. 36, legiuitorul a soluționat problema terenurilor trecute în proprietatea

statului conform art. 30 și art. 31 din Legea nr. 58/1974 în favoarea

dobânditorilor construcțiilor recunoscând acestora dreptul de a obține titluri

de proprietate pe terenul aferent clădirii.

Din această perspectivă, este clar că

imobilele în litigiu au făcut obiectul reglementării Legii nr. 18/1991 și ca

atare potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai intră și sub

incidența acestui din urmă act normativ.

Este adevărat că Legea nr. 10/2001

are caracter de complinire a celorlalte legi reparatorii din domeniul

imobiliar, inclusiv din fondul funciar, dar numai în situația în care imobilele

nu au fost restituite integral persoanei îndreptățite.

În cauza de față, recurenta este

nemulțumită că imobilul în litigiu a fost atribuit prin ordinul prefectului

conform Legii nr. 18/1991 unei terțe persoane, dar nu a făcut vreun demers de a

ataca actele juridice emise prin mijloacele procedurale oferite de lege, ci s-a

adresat pentru același imobil ce a făcut obiectul restituirii integrale conform

Legii nr. 18/1991, cu notificarea bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, or

conform art. 8 alin. (1) din lege o asemenea cerere este nefondată.

În mod legal, a stabilit instanța de apel

că, de vreme ce situația juridică a imobilului în litigiu, nu intră în domeniul

de reglementare a Legii nr. 10/2001 nici cererea pentru acordarea

despăgubirilor, în situația nerestituirii în natură a imobilului, nu poate fi

soluționată pe baza dispozițiilor acestei legi.

Față de cele ce preced și considerând că

instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente

cauzei, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca

nefondat recursul declarat de contestatoarea Z.I.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Z.I.M. împotriva deciziei nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2004.