ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8038/2006

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 26 iulie 2001,

contestatorii E.A. și E.I. a chemat în judecată pe intimata SC E. SA,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună

restituirea în natură a terenului în suprafață de 1013 mp, situat în Săcele,

înscris în C.F. Satulung, nr. top 761/1, 671/2, teren liber și neafectat de

construcții, dotări sau detalii de sistematizare și restituirea prin echivalent

pentru suprafața de 3191 mp, întabulate în aceeași carte funciară.

În motivarea contestației, au arătat

că întreaga suprafață de teren în litigiu, a aparținut antecesorului acestora

K.A., fiind expropriată prin Decretul nr. 632/1973 și respectiv Decretul nr.

196/1978, în speță fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h), art.

9, art. 11 alin. (4) și art. 48 din Legea nr. 10/2001.

Intimata SC E. SA Săcele, a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât prin

sentința civilă nr. 1797/1939 a Judecătoriei Brașov, decizia civilă nr. 53/A/2000

a Tribunalului Brașov și decizia civilă nr. 889/R/2000 a Curții de Apel Brașov,

situația juridică a imobilului în litigiu a fost clarificată, acesta fiind un

teren expropriat și intrat în patrimoniul său ca efect al Legii nr. 15/1990 și

în consecință nu mai poate fi restituit, dreptul de proprietate fiind stabilit

prin H.G. nr. 834/1991.

A mai arătat, că nu poate fi

obligată, nici la plata unui echivalent valoric pentru suprafața de 3191 mp,

deoarece conform art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, A.P.A.P.S.

fiind instituția publică implicată în procesul de privatizare, acesta răspunde

pentru plata reparațiilor prin echivalent valoric.

Totodată, intimata a formulat cerere

de chemare în garanție a A.P.A.P.S. și a Prefecturii Județului Brașov.

Prin sentința civilă nr. 1661/5 din

14 aprilie 2003 a Tribunalului Brașov, a fost respinsă excepția

inadmisibilității contestației, invocată de intimata SC E. SA, și în

consecință.

A respins contestația formulată cât

și cererea de chemare în garanție a A.P.A.P.S. și a Prefecturii județului

Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență următoarele:

Din contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni nr. 741 din 27 octombrie 1998, intimata SA E. SA Săcele s-a

privatizat prin vânzarea unui pachet de 2.061.688 acțiuni reprezentând 64,192%

din valoarea capitalului social, calitatea de vânzător, având-o fostul

F.P.S.(actual A.P.A.P.S.), iar cumpărător, asociația P.A.S.E.P. Săcele.

Ca urmare, în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul

revendicat de contestatori se află în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate conform legii, dreptul de proprietate al acesteia fiind născut, ex

lege, respectiv prin efectul Legii nr. 15/1990.

A mai reținut, că valabilitatea

titlului, intimatei a fost stabilită și prin hotărârile judecătorești

pronunțate în litigiul purtat anterior între aceleași părți, finalizat prin

decizia civilă nr. 889/R din 23 mai 2000 a Curții de Apel Brașov, astfel că, în

speță, contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri,

contestatorii E.A. și E.I., au declarat apel, susținând că terenurile în

litigiu nu au intrat niciodată în posesia efectivă a intimatei SC E. SA Săcele,

fiind un teren viran, nefolosit, că privatizarea intimatei este numai parțială,

prin cumpărarea a 50% din acțiuni.

Au mai susținut că, greșit prima

instanță a statuat că, terenul în suprafață de 35.861 mp a fost expropriat de

la autorul lor, K.A. acesta nefiind membru cooperator.

Prin Decretul nr. 632/1973, s-a

expropriat de la CAP Săcele suprafața de 35.861 mp teren agricol, însă în anexa

la Decret, K.A. nu este nominalizat.

Ulterior, prin Decretul nr.

196/1978, se expropriază de la CAP Săcele suprafața de 13.660 mp, la anexa 1,

K.A. fiind nominalizat cu suprafața de 358 mp pentru care a fost despăgubit cu

537 lei.

Așa fiind, aprecierea primei

instanțe în sensul că nu pot promova o acțiune în revendicare pentru suprafața

de 1013 mp și nu pot pretinde restituirea în natură a acestei suprafețe în

temeiul Legii nr. 10/2001, ca efect al privatizării este greșită.

Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, prin decizia nr. 974/Ap din 14 octombrie 2003, a respins ca nefondat

apelul contestatorilor.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, a reținut, că terenul ce formează obiectul litigiului este proprietatea

intimatei, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria

M 03 nr. 1261/1994, emis de Ministerul Industriilor în baza H.G. nr. 834/1991,

întabulându-și dreptul de proprietate în anul 1996.

Că, titlul de proprietate al

intimatei prevalează în raport cu hotărârile pronunțate respectiv, sentința

civilă nr. 1797/ 1999 a Judecătoriei Brașov, menținută prin decizia civilă nr.

53/A/2000 a Tribunalului Brașov, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 889/R/2000

a Curții de Apel Brașov, având autoritate de lucru judecat.

A stabilit, că tribunalul în mod

corect a făcut aplicarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatorii

fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, intimata având

obligația de a transmite decizia, conform art. 36 alin. (3) din menționata

lege, prefecturii.

În ceea ce privește suprafața de

1013 mp, curtea a reținut că pe acest teren este amenajată parcarea societății

și calea de acces în unitate a autovehicolelor și nu loc viran, cum susțin

contestatorii apelanți.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatorii E.A. și E.I., invocând motivul de casare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență următoarele:

- greșit se reține că asupra

terenului în litigiu, intimata deține un titlu valabil și că ar fi aplicabile

dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ignorând dispozițiile

art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege;

- instanța de apel se contrazice

atunci când în considerentele hotărârii arată că privatizarea este în proporție

de 64,192% din acțiuni, pentru ca ulterior să arate că privatizarea este

totală;

- greșit se arată în considerente,

că aceștia ar fi formulat o acțiune în revendicare, când întregul proces este o

acțiune în restituire, având calitatea de moștenitori ai antecesorului, K.A.;

- contrar probelor, suprafața de 101

mp, este reținută ca ar fi amenajată ca parcare și cale de acces.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce succed:

Contestatorii E.A. și E.I. au

notificat în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pe

intimata SC E. SA Săcele, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 1013

mp, teren situat în Săcele, înscris în C.F. Satulung, top 671/1 și 671/2, teren

preluat în baza Decretului de expropriere nr. 632 din 22 noiembrie 1973, prin

care s-a expropriat 35861 mp pentru extinderea uzinei.

Pentru diferența de 3191 mp teren,

preluat prin același decret, dar aflat în perimetrul intimatei, contestatorii

au solicitat reparații prin acordarea altui teren intravilan în aceeași

suprafață sau despăgubiri bănești.

Dovadă în sensul de mai sus fiind

notificarea aflată la fila 2 (dosar fond).

Pentru identificarea terenului în

litigiu instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din ale

cărei concluzii rezultă că în ceea ce privește suprafața de 1013 mp, aceasta

este cuprinsă între „str. T., poarta de acces, un pârâiaș și o casă

particulară. Diferența de teren de 3847 mp se regăsește în incinta societății”.

La acest raport de expertiză a

formulat obiecțiuni intimata.

Din răspunsul la obiecțiuni rezultă

o altă situație de fapt și anume:

- intimata a trecut în proprietatea

sa, terenul înscris în C.F. Satulung, lucru datorat unei identificări eronate a

parcelelor înscrise în cărțile funciare, anterior înscrierii dreptului de

proprietate în favoarea SC E. SA;

- pe schița de C.F. nu se arată

delimitarea celor trei parcele între ele. În această situație expertul

precizează că nu a avut posibilitatea să stabilească care dintre parcelele

corpului de proprietate sunt incluse în perimetrul SC E. SA;

- la data efectuării măsurătorilor

de teren intimata nu a trimis nici un reprezentant la imobilul în litigiu;

- la biroul de carte funciară, la

data efectuării expertizei, expertul a arătat că „arhiva era în plină

activitate de mutare în alt spațiu și nu au putut găsi documentația prin care

intimata și-a întabulat dreptul de proprietate”.

Față de cele arătate, expertul

tehnic a solicitat instanței, ca intimata să depună documentația prin care și-a

întabulat dreptul de proprietate.

La termenul de judecată din data de

3 februarie 2003, intimata a formulat noi obiecțiuni.

Pentru a se putea pronunța asupra

obiecțiunilor formulate, instanța a dispus efectuarea unei cercetări locale la

sectorul de carte funciară.

Așa fiind, la data de 28 februarie

2003, completul de judecată s-a deplasat la sectorul carte funciară,

împrejurare în care în prezența intimatei și a reprezentanților chemaților în

garanție, a studiat cuprinsul C.F. Satulung, fără se mai pronunța cu privire la

obiecțiuni.

Din lecturarea considerentelor

sentinței de primă instanță, rezultă că soluția de respingere a contestației

este fundamentată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

intimata fiind o societate comercială privatizată.

Or, instanța de fond nu a avut în

vedere precizările expertului în sensul obligării intimatei de a depune

documentația ce a stat la baza întabulării dreptului de proprietate, pentru a

se putea identifica imobilul în litigiu și nici nu rezulta motivul pentru care

nu a dispus completarea raportului de expertiză.

La dosarul de primă instanță se află

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 741 din 27 octombrie 1998, din

care rezultă că F.P.S. a vândut asociației și P.A.S,E.P. Săcele, un nr. de

2.061.888 acțiuni, reprezentând 64,129% din valoarea capitalului social

subscris.

În lipsa altor probe nu rezultă

structura acționariatului la data de 14 februarie 2001, element de fapt

esențial pentru determinarea dispozițiilor aplicabile din Legea nr. 10/2001, cu

consecință determinantă în soluționarea pricinii.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, atât în forma inițială, cât și în forma modificată prin Legea nr.

247/2005, „imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent

de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi

de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială

la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale

este acționar sau asociat majoritar ... vor fi restituie persoanelor fizice”,

iar potrivit art. 20 alin. (2) prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în

cazul în care statul este acționar sau asociat minoritar al unității care deține

imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare

sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.

Dimpotrivă, potrivit art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, modificat prin Legea nr. 247/2005 pentru imobilele

evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât

cele prevăzute în art. 20 alin. (1) și (2) persoanele îndreptățite au dreptul

la despăgubiri.

Așadar, dispozițiile art. 20 și art.

27 examinate sunt aplicabile la situații de fapt distincte, în raport cu

structura acționariatului unității deținătoare la data de 14 februarie 2001.

Or, nici o asemenea stare de fapt nu

a fost cercetată și stabilită de instanța de apel.

Ca urmare, instanța de recurs nu are

posibilitatea de a exercita controlul judiciar dat fiind, că potrivit art. 314

C. proc. civ., Înalta Curte, hotărăște asupra fondului pricinii în toate

cazurile.

Cu prilejul rejudecării apelului,

instanța de trimitere, va completa probele administrate cu o nouă expertiză

pentru identificarea imobilului în litigiu, stabilind totodată structura

acționariatului intimatei la data de 14 februarie 2001, element de fapt

esențial pentru determinarea dispozițiilor aplicabile din Legea nr. 10/2001,

cercetând și celelalte critici din recursul de față ca susțineri de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorii E.A.

și E.I. împotriva deciziei nr. 94 Ap din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza acestei instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 11 octombrie 2006.