ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7078/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 octombrie 2002 reclamanta Z.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Săcele prin primar anularea dispoziției nr. 1262 din 26 august 2002 și obligarea pârâtului să-i restituie în natură sau ca măsură reparatorie prin echivalent bănesc terenurile situate în Municipiul Săcele, înscrise în C.F. 1752 Baciu sub nr.top 1138/1/1/2, 1150/1/2,1151/1/2,1152/1/2, 1153/1/2, 1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2, 1157/2/1/3, drum de acces la parcela din spate de 183 mp, precum și parcelele cu nr.top 1138/1/1/3, 1150/1/3,1151/1/3, 1152/1/3, 1153/1/3, 1154/1/3, 1155/1/3, 1156/1/3, 1157/1/1/3, 1157/2/1, 1157/2/1, 1157/2/1/3 grădină în suprafață de 4041,40 mp.

S-au indicat drept temei juridic al acțiunii dispozițiile Legii nr. 10/2001. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 284/S din 4 iulie 2003 a respins contestația reclamantei Z.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin actul de dezmembrare, partaj voluntar și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 (fila 36 dosar tribunal) de Notariatul de Stat județean Brașov s-a stabilit că imobilele înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu să revină în proprietatea numitei C.A. Totodată, prin același act de dezmembrare s-au vândut, la prețul de 85.000 lei, către cumpărătoarea A.E. reprezentată de mandatarul A.Ș. imobilele înscrise în C.F.

nr. 1752 a localității Baciu sub nr. top 1138/1/1/2, 1150/1/2, 1151/1/2, 1152/1/2, 153/1/2, 1154/1/2, 1155/1/2, 1156/1/2, 1157/1/1/2 și 1157/2/1/3, după ce anterior dezmembrării și partajului voluntar toți moștenitorii, printre care și C.A., (autoarea reclamantei) au încheiat o convenție de vânzare-cumpărare sub semnătură privată cu aceeași cumpărătoare ce a plătit prețul de 280.000 lei pentru același imobil la data de 12 aprilie 1982 (fila 42 dosar tribunal). Apoi, la data de 20 august 1985, C.A. a predat statului terenul în suprafață de 4041,40 mp „închiriat prin înțelegere” lui A.E., cerere înregistrată la fostul Sfat popular al orașului Săcele. Prin sentința civilă nr. 9126 din 20 iulie 1994 pronunțată de Judecătoria Brașov s-a constatat că, prin efectuarea partajului voluntar autentificat sub nr. 7047 din 27 august 1982 de fostul Notariat de Stat al județului Brașov asupra terenului înscris în C.F.

nr. 1752 Baciu părțile au fraudat dispozițiile Legii nr. 58/1974 în vigoare la acea dată astfel că s-a constatat nulitatea absolută a partajului și s-a dispus intabularea în C.F. a terenului pe numele Statului Român. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1182/1995 a Tribunalului Brașov și prin decizia nr. 442 din 24 iunie 1997 a Curții de Apel Brașov așa încât la data de 3 septembrie 1997 s-a înscris în C.F. 1742 dreptul de proprietate al statului la poziția B52. În temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, prin Ordinul nr. 226 din 19 iunie 1998 emis de Prefectul județului Brașov au fost atribuite în proprietatea numitului A.Ș., moștenitorul cumpărătoarei A.E.

terenurile înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu inclusiv grădina în suprafață de 4041,50 mp. La notificarea adresată de contestatoarea Z.I., unica moștenitoare în calitate de fiică a defunctei C.A.(conform certificatului de moștenitor suplimentar la certificatul de moștenitor nr. 185/1983) Primarul Municipiului Săcele a răspuns prin dispoziția nr. 1262 din 26 august 2002 în sensul că i-a respins cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu, cât și cererea pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Această dispoziție a fost motivată de primar având în vedere că terenurile și construcțiile aferente au făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare iar ulterior prin ordinul prefectului au fost atribuite moștenitorului cumpărătoarei, respectiv A.Ș.

conform art. 36 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar. Tribunalul a reținut că, în mod legal, a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilelor înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu față de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ce prevăd că „nu intră sub incidența prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000”. În același sens sunt și prevederile H.G.R.

nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. În prezent, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu aparține numitului A.Ș., fiind dobândit în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, conform Ordinului nr. 226 din 19 iulie 1998 emis de Prefectul județului Brașov, act juridic a cărui valabilitate nu a fost contestată de reclamantă, astfel că a intrat în circuitul civil și continuă să-și producă efectele juridice. S-a considerat de instanța de fond că pârâta nu poate fi obligată la despăgubiri bănești întrucât o astfel de cerere se adresează prefecturii cu respectarea procedurii prevăzute de art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, contestatoarea putea să solicite pârâtei să transmită Prefecturii județului Brașov cererea sa pentru acordarea despăgubirilor bănești, dar nu a investit instanța cu un asemenea capăt de cerere. Instanța de fond, nu a luat în considerare modificarea acțiunii reclamantei făcută cu ocazia acordării cuvântului în fond și prin concluziile scrise prin care a solicitat acordarea unor despăgubiri bănești și obligarea pârâtei să transmită prefecturii cererea sa privind măsurile reparatorii s-ar fi încălcat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Nemulțumită de această hotărâre, reclamanta Z.I. a declarat apel susținând că sentința este nelegală și netemeinică. Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei în principal pentru aceleași considerente avute în vedere și de instanța de fond.

În plus, instanța de apel a statuat că imobilele care au făcut obiectul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, cum este situația în cauza de față, nu mai intră sub incidența Legii nr. 10/2001 așa încât, în mod legal s-a reținut de tribunal că apelanta-reclamantă nu are dreptul nici la restituirea în natură a acestora și nici la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești. În legătură cu împrejurarea aplicării în cauză a H.G.R. nr. 498/2003 intrată în vigoare pe parcursul procesului, s-a apreciat că nu au relevanță în cauză deoarece normele metodologice sunt emise în aplicarea Legii nr. 10/2001, care în art. 8 alin. (1) exceptează de la aplicarea sa imobilele ce au făcut obiectul legilor reparatorii anterioare, cum este Legea nr. 18/1991.

Faptul că în cauză s-a efectuat o expertiză, este de atributul instanței să dispună administrarea tuturor probelor necesare soluționării procesului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Z.I. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, recurenta susține că tribunalul și instanța de apel au interpretat diferit prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Astfel, tribunalul a considerat că recurenta are dreptul la măsuri reparatorii, în timp ce instanța de apel a considerat că nu are dreptul nici la aceste măsuri deși Legea nr. 10/2001 nu le exclude câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de stat și actul normativ are caracter reparatoriu.

De asemenea, se face confuzie între sintagma „regim juridic” și situația concretă când terenul a fost atribuit prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 altei persoane decât semnatarul notificării. Or, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere crearea, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a unor situații concrete când terenurile ar fi fost atribuite unor terțe persoane, atunci norma juridică ar fi consfințit această situație și nu ar mai fi fost nevoie de referirea la regimul juridic reglementat de legea fondului funciar. Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Este incontestabil că prin sentința civilă nr. 9126 din 20 iulie 1994 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a partajului voluntar autentificat sub nr. 7044 din 27 august 1982 de fostul Notariat de Stat al județului Brașov, partaj intervenit între C.A., autoarea recurentei și ceilalți moștenitori privind imobilul înscris în C.F. nr. 1752 Baciu pentru fraudarea dispozițiilor Legii nr. 58/1974. Totodată s-a dispus intabularea în C.F. a terenului pe numele Statului Român. Cert rămâne, că actul de vânzare-cumpărare a imobilului înscris în C.F. nr. 1752 Baciu, către cumpărătoarea A.E. ce are ca moștenitori pe numitul A.Ș., nu a fost anulat, iar în înscrisul autentic s-a prevăzut că terenul aferent construcțiilor vândute trece la stat conform art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Ulterior, prin Ordinul nr. 226 din 19 iulie 1998 emis de Prefectul județului Brașov, imobilele înscrise în C.F. nr. 1752 Baciu inclusiv grădina în suprafață de 4041,50 mp, au fost atribuite numitului A.Ș. în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 18/1991. Acest ordin nu a fost atacat în justiție astfel încât este, un act valabil care își produce efectele juridice. Este de observat că, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 respectiv art. 36, legiuitorul a soluționat problema terenurilor trecute în proprietatea statului conform art. 30 și art. 31 din Legea nr. 58/1974 în favoarea dobânditorilor construcțiilor recunoscând acestora dreptul de a obține titluri de proprietate pe terenul aferent clădirii.

Din această perspectivă, este clar că imobilele în litigiu au făcut obiectul reglementării Legii nr. 18/1991 și ca atare potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai intră și sub incidența acestui din urmă act normativ. Este adevărat că Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire a celorlalte legi reparatorii din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, dar numai în situația în care imobilele nu au fost restituite integral persoanei îndreptățite. În cauza de față, recurenta este nemulțumită că imobilul în litigiu a fost atribuit prin ordinul prefectului conform Legii nr. 18/1991 unei terțe persoane, dar nu a făcut vreun demers de a ataca actele juridice emise prin mijloacele procedurale oferite de lege, ci s-a adresat pentru același imobil ce a făcut obiectul restituirii integrale conform Legii nr. 18/1991, cu notificarea bazată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, or conform art. 8 alin. (1) din lege o asemenea cerere este nefondată.

În mod legal, a stabilit instanța de apel că, de vreme ce situația juridică a imobilului în litigiu, nu intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001 nici cererea pentru acordarea despăgubirilor, în situația nerestituirii în natură a imobilului, nu poate fi soluționată pe baza dispozițiilor acestei legi. Față de cele ce preced și considerând că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea Z.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Z.I.M. împotriva deciziei nr. 100/Ap din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2004.