ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4377/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: SC P.P. SRL Roșiorii de Vede a chemat în judecată pârâții A.F.I.O. județul Teleorman și I.O., pentru a fi obligați să-i restituie în natură, în stare de funcționare un tractor, o grapă disc și un plug și să se dispună anularea facturii din 28 martie 1996, prin care au fost înstrăinate aceste utilaje agricole. Ulterior reclamanta și-a precizat acțiunea solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare și restituirea bunurilor sau achitarea contravalorii lor de 23.600.000 lei. Prin sentința civilă nr. 2798 din 8 decembrie 2003, Tribunalul Teleorman a respins excepția privind prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă precum și capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare a utilajelor agricole tractor, grapă cu disc și plug și restituirea bunurilor sau contravaloarea reactualizată a acestora.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că pârâtul a plătit reclamantei prețul pentru utilajele agricole cumpărate și anume suma de 18.855.000 lei cu ordinul de plată din 22 ianuarie 1996, iar diferența de 5.000.000 lei a achitat-o în numerar și în această situație nu sunt îndeplinite cerințele art. 1020-1021 și 1365 C. civ. În ceea ce privește excepția invocată a reținut că acțiunea a fost formulată în termenul general de prescripție precizat de decretul nr. 167/1958. Soluția pronunțată a fost menținută de Curtea de Apel București, care prin decizia civilă nr. 289 din 10 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reținând că într-adevăr pârâtul a achitat reclamantei prețul pentru utilajele agricole, iar factura din 16 ianuarie 1996, în valoare de 23.600.000 lei, reprezentând contravaloare lucrări agricole emisă de reclamantă pentru A.F.I.O.

a fost întocmită numai în scopul obținerii de către I.O. a unui credit pentru plata contravalorii utilajelor agricole achiziționate de la reclamantă. Nemulțumită de decizia pronunțată reclamanta a declarat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Reclamanta susține că pârâtul I.O. nu a plătit contravaloarea celor trei utilaje agricole și de aceea se impune rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare și obligarea pârâtului la plata prețului reactualizat, conform expertizei efectuate în cauză, 456.952.302 lei. În dezvoltarea acestui motiv arată că factura a fost emisă la data de 28 martie 1996, iar ordinul de plată este din 22 ianuarie 1996 și ca atare este aferent altei facturi; instanța a făcut confuzie între intimații A.F.I.O.

și I.O.; nu s-au respectat dispozițiile Legii nr. 82/1991, privind contabilitatea și Normele Metodologice de aplicare a acesteia; au fost apreciate în mod unilateral și greșit probele administrate în cauză (expertiză și declarații de martori) și nu s-a ținut seama de recunoașterea pârâtului I.O. cu privire la efectuarea de către reclamantă a lucrărilor agricole. La termenul de azi, reclamanta și-a precizat recursul în sensul că solicită rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare și obligarea intimatului la plata reactualizată a valorii celor trei utilaje agricole și anume suma de 280.000.000 lei. Recursul nu este fondat. Conform art. 1020 C. civ., acțiunea în rezoluțiunea contractului poate fi intentată numai în partea care a executat sau care se declară gata să execute contractul și pentru a fi admisă trebuie ca neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a exercitat obligațiile ce-i revin.

În cazul de față, s-a făcut dovada că pârâtul I.O. a plătit cele trei utilaje agricole cumpărare de la reclamantă și ca atare în mod corect instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare. Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că suma de 23.600.000 lei a fost plătită pentru achiziționarea utilajelor agricole, iar nu pentru efectuarea unor lucrări agricole de către reclamantă în favoarea pârâților. În ceea ce privește ordinul de plată din 22 ianuarie 1996 a fost emis de pârâtul I.O. și acceptat de reclamantă, iar factura din 16 ianuarie 1996 nu este reală pentru că nu s-a făcut dovada efectuării lucrărilor agricole de către reclamantă.

Celelalte critici formulate de reclamantă se referă la modul de apreciere a probelor și deci nu se circumscriu motivelor de nelegalitate strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia atacată este legală, o va menține, prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL Roșiorii de Vede, împotriva deciziei nr. 289 din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la 6.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2005.