Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.10.2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8450/2005

HOTĂRÂRE
26.10.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8450/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Cercetând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Reclamanta C.N.P.D.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC O. SA pentru a se dispune retrocedarea imobilului teren în suprafață de 6000 mp împreună cu construcția situată pe acesta, cu toate anexele acesteia, situat în localitatea Olănești, jud. Vâlcea. Prin sentința civilă nr. 298 din 23 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Apelul, declarat în termen legal de reclamantă, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 129 A din 22 septembrie 2003, de către Curtea de Apel Pitești, secția civilă. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs care a fost trimis spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 18 1 C. proc. civ., instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Prin Legea nr. 219/2005 au fost modificate dispozițiile art. 2-4 C. proc. civ. în sensul, printre altele, că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, rămânând în competența generală a judecătoriilor să judece în primă instanță și pricinile în care obiectul cererii are o valoare mai mică de 5 miliarde lei.

Pe cale de dispoziții tranzitorii, prin art. II din lege s-a reglementat că judecarea căilor de atac exercitate anterior datei schimbării competenței instanțelor legal investite se va face de instanțele devenite competente potrivit legii [alin. (1)], iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la acestea din urmă [alin. (3)]. Având în vedere că valoarea imobilului revendicat în prezenta cauză este inferioară sumei de 5 miliarde lei, în îndeplinirea prevederilor legale analizate și potrivit art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005, cauza de față va fi scoasă de pe rol , iar dosarul va fi trimis la Curtea de Apel Pitești pentru soluționarea recursului declarat de reclamanta C.N.P.D.A.S.

București împotriva deciziei pe care aceeași Curte a pronunțat-o ca instanță de apel. PENTRU

ÎN

DECIDE: În baza dispozițiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 trimite recursul declarat de reclamanta C.N.P.D.A.S. București împotriva deciziei civile nr. 129A din 10 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești, la această instanță spre soluționare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8469/2005
Asupra recursului de față: Cercetând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Judecătoria Vălenii de Munte, județul Prahova, prin sentința civilă nr. 23 din 6 ianuarie 2005 a respins acțiunea formulată de reclamanta D.E., având
ÎCCJ 2005-11-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9403/2005
apel la data intrării în vigoare a legii se trimit la tribunale. Expresia „în materia fondului funciar” se circumscrie reglementărilor legale care privesc fondul funciar și litigiilor întemeiate pe dispozițiile legilor speciale privitoare l
ÎCCJ 2005-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8455/2005
interes a reclamanților în legătură cu acțiunea promovată întrucât la data rezolvării litigiului acestora li se soluționase favorabil notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul că fusese dispusă restituirea în natură a im
ÎCCJ 2007-03-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2007
.000.000 lei. În cursul procesului, recurenta-reclamantă nu a susținut că la data introducerii acțiunii valoarea imobilelor era mai mare de 5 miliarde lei, iar la instanța de recurs a depus la dosar înscrisuri care atestă faptul că vila nr.
ÎCCJ 2010-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 396 din 19 martie 2004, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanta F.M. în contradict
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă