ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 46912/3/2007, contestatoarea Z.J.R. a chemat în judecată pe intimații M.B. prin P.G., P.G.M.B. și P.M.B. prin P.G., solicitând anularea dispoziției P.M.B. nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 și obligarea intimaților la restituirea în natură a cotei de 1/3 din imobilul situat în București, str. Zefirului sau, în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, obligarea intimaților la emiterea unei dispoziții privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005. Prin sentința civilă nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea Z.J.R.

în contradictoriu cu intimații M.B. prin P.G., P.G.M.B. și P.M.B. prin P.G. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că Z.J.R. (R.) a solicitat restituirea în natură a unui apartament din imobilul situat în București, str. Zefirului, prin notificarea nr. 3125 din 12 noiembrie 2001 comunicată P.M.B. prin intermediul B.E.J. C.S.A. Prin dispoziția nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 emisă de P.G.M.B. a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive de la autorul său. Contestația formulată împotriva dispoziției a fost considerată de tribunal neîntemeiată. Î mpotriva acestei sentințe, contestatoarea Z.J.R. a declarat apel la data de 26 ianuarie 2010, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29 martie 2010, sub nr. 46912/3/2007.

Prin motivele de apel formulate la data de 14 aprilie 2010 (după decesul contestatoarei Z.J.R. survenit la data de 05 aprilie 2010), se critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Examinând motivele de apel față de hotărârea atacată, verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, astfel cum dispune art. 295 C. proc.

civ., Curtea de Apel a constatat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Analiza instanței s-a limitat la a verifica dacă bunul notificat face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, și dacă poate fi restituit în procedura Legii nr. 10/2001 celui care a formulat notificarea și care s-a considerat persoană îndreptățită la restituire, în calitate de moștenitor al fostului proprietar. Verificând primul aspect, Curtea a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2678 din 25 ianuarie 1947 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, vânzătorul A.N. a înstrăinat numiților N. și C.R.

cota de 2/3, iar lui M.Z. cealaltă cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, str. Zefirului, format din 650 m.p. teren liber de construcții care au fost demolate la cutremurul și bombardamentele din 1940. Ulterior, Z.M. a transmis cota de proprietate de 1/3 din imobil numitei S.E., prin actul de vânzare cumpărare înregistrat sub nr. 10013 din 31 decembrie 1949 de Tribunalul Ilfov, secția notariat. Așadar, pentru cota de 1/3 din proprietatea acestui imobil ce aparținea din 31 decembrie 1949 numitei S.E. s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de către persoana ce a pretins calitate de moștenitoare, Z.J.R., sora defunctei, solicitându-se restituirea unei părți determinate din imobilul situat în București, str. Zefirului, adică apartamentul neînstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 (ca fiind echivalentul cotei de 1/3 din proprietate).

Verificând cel de al doilea aspect al contestației, anume calitatea de persoană îndreptățită la restituire, Curtea a constatat că în legătură cu acest imobil, au fost întreprinse după 1990 mai multe demersuri cu scopul de a se redobândi dreptul de proprietate în patrimoniul unor persoane care afirmau dreptul de moștenire față de fosta proprietară S.E. Concluzia care se desprinde este aceea că persoana contestatoare nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului notificat, fiind astfel corect respinsă notificarea și, mai apoi, contestația formulată în fața primei instanțe și soluționată prin sentința apelată. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., Curtea a respins apelul, ca nefondat, păstrând sentința pronunțată de prima instanță, însă cu argumentația de fapt și de drept expusă anterior. Împotriva deciziei nr. 104 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, au declarat recurs reclamanții I.I., A.M. și S.Z.I. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. La data de 12 noiembrie 2001, prin notificarea nr. 3125/2001, autoarea a notificat în baza Legii nr. 10/2001 P.M.B. pentru restituirea în natură a apartamentului situat în București, str. Zefirului, apartament (clădire și teren aferent) ce reprezenta 1/3 din imobilul de mai sus, fosta proprietate a surorii sale, S.E.

(S.E.S.). Se mai susține că sora numitei Z.J.R., S.E., a dobândit 1/3 din imobilul situat în București, str. Zefirului în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 10013/1949 la Tribunalul Ilfov, secția notariat, 1/3 din imobil reprezenta un apartament (construcție si terenul aferent) pe care ea l-a avut în proprietate. Imobilul a fost înscris în C.F. a Municipiului București prin procesul verbal nr. 19017/1940 pe numele proprietarului anterior, A.Șt.N., fiind compus din teren în suprafață de 190 m.p. și construcție. Prin dispoziția P.M.B. nr. 9119 din 15 noiembrie 2007, autoarei i-a fost respinsă notificarea prin care solicita restituirea în natură a imobilului deoarece nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român de la sora sa, S.E.

Se susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a reținut în mod greșit și fără a pune în dezbaterea părților, faptul că autoarea, Z.J.R., nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea a 1/3 din imobilul situat în București, str. Zefirului deoarece pârâții au depus la dosarul cauzei o cerere formulata în baza Legii nr. 112/1995 pentru același imobil de G.R.L., care a fost fiul proprietarei imobilului, S.E., instanța de apel pretinzând că autoarea nu îl putea înlătura de la moștenire pe acesta, chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998 și chiar dacă fusese emis certificatul de calitate de moștenitor al autoarei după sora sa, S.E.

Daca s-ar fi pus în discuție acest aspect, se susține că ar fi putut arăta instanței faptul că G.R.L. nu a fost niciodată căsătorit, nu a avut niciodată copii, certificatul de calitate de moștenitor emis de notarul public fiind pe deplin valabil și făcând dovada calității de moștenitor a autoarei, singura moștenitoare a surorii sale. Se precizează că cererea acestuia făcută în baza Legii nr. 112/1995 pentru imobilul în cauză nu a fost soluționată niciodată, așa cum rezultă și din actele depuse de pârâți la dosar. Instanța de apel nu a pus niciodată acest aspect în dezbaterea părților, fiind în mod evident lipsiți de posibilitatea formulării de apărări sub acest aspect. Se mai consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 127 și 129 C. proc.

civ., precum și cu încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale și are dreptul la un proces echitabil. Se mai invocă și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece soluția instanței de apel cu privire la respingerea apelului și automat a contestației ca fiind lipsită de temei legal este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art. 672 C. civ., reținându-se că autoarea reclamanților nu îl putea înlătura de la moștenire pe G.R.L., fiul S.E., chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998 și chiar dacă fusese emis certificatul de calitate de moștenitor al autoarei după sora sa, S.E.

Deoarece defuncta nu deținea în proprietate, la data dezbaterii succesiunii, bunurile imobile notificate, acestea fiind în proprietatea statului la data emiterii certificatului de calitate de moștenitor, ele nu puteau fi incluse în masa succesorală. Ulterior, după restituirea imobilului în natura în baza Legii nr. 10/2001, acesta urmează să fie inclus în masa succesorală a defunctei, plătindu-se și taxele aferente acestuia. Se mai consideră că, în mod nelegal a reținut instanța de apel faptul că „persoana contestatoare nu justifică calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului notificat, fiind astfel în mod corect respinsă notificarea”. Cu încălcarea principiului „non reformatio in pejus”, instanța de apel a încălcat limitele în care a fost sesizată și dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc.

civ., înrăutățindu-se situația în propria cale de atac, având în vedere că acțiunea de față are caracterul unei contestații față de dispoziția atacată, așa cum rezultă din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Se susține că instanța de apel a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 4 alin. (4), deoarece autoarea reclamanților este singura care a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea a 1/3 din imobilul situat în str. Zefirului, fiind deci singura îndreptățită la restituirea în natură sau în echivalent a acestui imobil. Se invocă incidența art. 299 și urm., art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 313 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed: Prin decizia civilă recurată s-a respins apelul declarat de apelanții, contestatori I.I., A.M.

și S.Z.I. împotriva sentinței civile nr. 1374 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, reținându-se lipsa calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului notificat a contestatoarei Z.J.R. (decedată ulterior). Criticile recurenților – reclamanți, moștenitori ai defunctei Z.J.R., sunt fondate deoarece instanța de apel, prin reținerea nejustificării calității de persoană îndreptățită la restituirea imobilului a autoarei reclamanților nu a stabilit pe deplin situația de fapt dedusă judecății, neintrând practic în cercetarea fondului. Astfel, se consideră că certificatul de calitate de moștenitor prezentat de reclamantă, nr. 129 din 10 septembrie 2002 nu face dovada deplină a calității de moștenitor deoarece în concursul dintre fiul G.L.P., decedat în 1998 și reclamanta, decedată în 2010, prioritatea ar avea fiul, cu înlăturarea mătușii.

Aceste aspecte nu au fost puse în discuția părților, iar reclamanții nu au avut posibilitatea de a susține și dovedi propriile pretenții, de a combate susținerile părții adverse și de a-și exprima poziția față de măsurile dispuse de instanță. De altfel, la data eliberării certificatului de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S.E., 10 septembrie 2002, fiul defunctei era decedat (la data de 31 august 1998), situația de fapt nefiind lămurită de instanța de apel sub acest aspect, al calității de moștenitor de pe urma defunctei S.E., fiind doar înlăturată de la aplicarea Legii nr. 10/2001 reclamanta, prin reținerea ca moștenitor a fiului defunctei. Se impune, în consecință, în baza art. 314 C. proc.

civ., casarea deciziei civile cu trimiterea cauzei la instanța de apel, căreia îi revine atribuția de a face verificările necesare, raportat la probele administrate în cauză, cu privire la îndreptățirea reclamantei (prin moștenitori săi) la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru cota de imobil solicitată, prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art. 672 C. civ. și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 36/1995. Pentru asigurarea principiului contradictorialității, instanța urmează, după administrarea probatoriului necesar, să pună în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept pe baza cărora va soluționa litigiul, cu respectarea art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., inclusiv cele invocate de reclamantă privind preluarea abuzivă a imobilului în litigiu. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții I.I., A.M. și S.Z.I. împotriva deciziei nr. 104 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012.