ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2007 pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. 46912/3/2007, contestatoarea Z.J.R. a

chemat în judecată pe intimații M.B. prin P.G., P.G.M.B. și P.M.B. prin P.G.,

solicitând anularea dispoziției P.M.B. nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 și obligarea

intimaților la restituirea în natură a cotei de 1/3 din imobilul situat în

București, str. Zefirului sau, în cazul în care acest lucru nu mai este

posibil, obligarea intimaților la emiterea unei dispoziții privind acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr.

247/2005.

Prin

sentința civilă nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, Tribunalul București a

respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatoarea Z.J.R. în

contradictoriu cu intimații M.B. prin P.G., P.G.M.B. și P.M.B. prin P.G.

Pentru a

pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că Z.J.R. (R.) a solicitat

restituirea în natură a unui apartament din imobilul situat în București, str.

Zefirului, prin notificarea nr. 3125 din 12 noiembrie 2001 comunicată P.M.B. prin

intermediul B.E.J. C.S.A. Prin dispoziția nr. 9119 din 15 noiembrie 2007 emisă

de P.G.M.B. a fost respinsă notificarea pe motiv că nu s-a făcut dovada

preluării abuzive de la autorul său. Contestația formulată împotriva dispoziției

a fost considerată de tribunal neîntemeiată.

Î

mpotriva

acestei sentințe, contestatoarea

Z.J.R.

a declarat apel la data de 26 ianuarie

2010, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29

martie 2010, sub nr. 46912/3/2007.

Prin

motivele de apel formulate la data de 14 aprilie 2010 (după decesul

contestatoarei

Z.J.R.

survenit la data de 05 aprilie 2010), se

critică sentința instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea apelului,

schimbarea sentinței civile nr. 1374 din data de 26 noiembrie 2009, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Examinând motivele de

apel față de hotărârea atacată, verificând stabilirea situației de fapt și

aplicarea legii de către prima instanță, astfel cum dispune art. 295 C. proc.

civ., Curtea de Apel a constatat apelul ca fiind nefondat pentru următoarele

considerente:

Analiza

instanței s-a limitat la a verifica dacă bunul notificat face parte din

categoria imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român, în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, și dacă poate fi restituit în procedura Legii nr.

10/2001 celui care a formulat notificarea și care s-a considerat persoană îndreptățită

la restituire, în calitate de moștenitor al fostului proprietar.

Verificând

primul aspect, Curtea a constatat că prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 2678 din 25 ianuarie 1947 de Tribunalul Ilfov, secția notariat,

vânzătorul A.N. a înstrăinat numiților N. și C.R. cota de 2/3, iar lui M.Z. cealaltă

cotă de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București,

str. Zefirului, format din 650 m.p. teren liber de construcții care au fost

demolate la cutremurul și bombardamentele din 1940. Ulterior, Z.M. a transmis

cota de proprietate de 1/3 din imobil numitei S.E., prin actul de vânzare

cumpărare înregistrat sub nr. 10013 din 31 decembrie 1949 de Tribunalul Ilfov, secția

notariat.

Așadar,

pentru cota de 1/3 din proprietatea acestui imobil ce aparținea din 31

decembrie 1949 numitei S.E. s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001

de către persoana ce a pretins calitate de moștenitoare, Z.J.R., sora

defunctei, solicitându-se restituirea unei părți determinate din imobilul

situat în București, str. Zefirului, adică apartamentul neînstrăinat în baza

Legii nr. 112/1995 (ca fiind echivalentul cotei de 1/3 din proprietate).

Verificând

cel de al doilea aspect al contestației, anume calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, Curtea a constatat că în legătură cu acest imobil,

au fost întreprinse după 1990 mai multe demersuri cu scopul de a se redobândi

dreptul de proprietate în patrimoniul unor persoane care afirmau dreptul de

moștenire față de fosta proprietară S.E.

Concluzia

care se desprinde este aceea că persoana contestatoare nu justifică calitatea

de persoană îndreptățită la restituirea imobilului notificat, fiind astfel

corect respinsă notificarea și, mai apoi, contestația formulată în fața primei

instanțe și soluționată prin sentința apelată.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins

apelul, ca nefondat, păstrând sentința pronunțată de prima instanță, însă cu

argumentația de fapt și de drept expusă anterior.

Împotriva

deciziei nr. 104 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, au

declarat recurs reclamanții I.I., A.M. și S.Z.I. care au susținut următoarele

motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

La data de 12

noiembrie 2001, prin notificarea nr. 3125/2001, autoarea a notificat în baza Legii

nr. 10/2001 P.M.B. pentru restituirea în natură a apartamentului situat în

București, str. Zefirului, apartament (clădire și teren aferent) ce reprezenta

1/3 din imobilul de mai sus, fosta proprietate a surorii sale, S.E. (S.E.S.).

Se mai susține că sora

numitei Z.J.R., S.E., a dobândit 1/3 din imobilul situat în București, str. Zefirului

în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 10013/1949 la Tribunalul

Ilfov, secția notariat, 1/3 din imobil reprezenta un apartament (construcție si

terenul aferent) pe care ea l-a avut în proprietate.

Imobilul a fost înscris

în C.F. a Municipiului București prin procesul verbal nr. 19017/1940 pe numele

proprietarului anterior, A.Șt.N., fiind compus din teren în suprafață de 190 m.p.

și construcție.

Prin dispoziția P.M.B.

nr. 9119 din 15 noiembrie 2007, autoarei i-a fost respinsă notificarea prin

care solicita restituirea în natură a imobilului deoarece nu a făcut dovada

preluării abuzive a imobilului de către statul român de la sora sa, S.E.

Se susține că este incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece instanța

de apel a reținut în mod greșit și fără a pune în dezbaterea părților, faptul că

autoarea, Z.J.R., nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea a

1/3 din imobilul situat în București, str. Zefirului deoarece pârâții au depus

la dosarul cauzei o cerere formulata în baza Legii nr. 112/1995 pentru același

imobil de G.R.L., care a fost fiul proprietarei imobilului, S.E., instanța de

apel pretinzând că autoarea nu îl putea înlătura de la moștenire pe acesta,

chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998 și chiar dacă fusese emis certificatul

de calitate de moștenitor al autoarei după sora sa, S.E.

Daca s-ar fi pus în

discuție acest aspect, se susține că ar fi putut arăta instanței faptul că G.R.L.

nu a fost niciodată căsătorit, nu a avut niciodată copii, certificatul de

calitate de moștenitor emis de notarul public fiind pe deplin valabil și făcând

dovada calității de moștenitor a autoarei, singura moștenitoare a surorii sale.

Se precizează că

cererea acestuia făcută în baza Legii nr. 112/1995 pentru imobilul în cauză nu

a fost soluționată niciodată, așa cum rezultă și din actele depuse de pârâți la

dosar.

Instanța de apel nu a

pus niciodată acest aspect în dezbaterea părților, fiind în mod evident lipsiți

de posibilitatea formulării de apărări sub acest aspect.

Se mai consideră că decizia

recurată a fost dată cu încălcarea art. 127 și 129 C. proc. civ., precum și cu

încălcarea art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., potrivit cărora orice persoană are

dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale și are dreptul la un proces

echitabil.

Se mai invocă și motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece soluția instanței

de apel cu privire la respingerea apelului și automat a contestației ca fiind

lipsită de temei legal este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv

art. 672 C. civ., reținându-se că autoarea reclamanților nu îl putea înlătura

de la moștenire pe G.R.L., fiul S.E., chiar dacă acesta decedase la 31 august 1998

și chiar dacă fusese emis certificatul de calitate de moștenitor al autoarei

după sora sa, S.E.

Deoarece defuncta nu

deținea în proprietate, la data dezbaterii succesiunii, bunurile imobile

notificate, acestea fiind în proprietatea statului la data emiterii

certificatului de calitate de moștenitor, ele nu puteau fi incluse în masa

succesorală. Ulterior, după restituirea imobilului în natura în baza Legii nr. 10/2001,

acesta urmează să fie inclus în masa succesorală a defunctei,  plătindu-se și

taxele aferente acestuia.

Se mai consideră că,

în mod nelegal a reținut instanța de apel faptul că „persoana contestatoare nu

justifică calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului

notificat, fiind astfel în mod corect respinsă notificarea”.

Cu încălcarea

principiului „non reformatio in pejus”, instanța de apel a încălcat limitele în

care a fost sesizată și dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., înrăutățindu-se

situația în propria cale de atac, având în vedere că acțiunea de față are

caracterul unei contestații față de dispoziția atacată, așa cum rezultă din art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Se susține că instanța

de apel a încălcat prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv art. 4 alin. (4),

deoarece autoarea reclamanților este singura care a formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001 pentru restituirea a 1/3 din imobilul situat în str. Zefirului,

fiind deci singura îndreptățită la restituirea în natură sau în echivalent a

acestui imobil.

Se invocă incidența art.

299 și urm., art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9, art. 312 și art. 313 C. proc.

civ.

Analizând recursul

declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat

pentru considerentele ce succed:

Prin decizia civilă

recurată s-a respins apelul declarat de apelanții, contestatori I.I., A.M. și S.Z.I.

împotriva sentinței civile nr. 1374 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului

București, reținându-se lipsa calității de persoană îndreptățită la restituirea

imobilului notificat a contestatoarei Z.J.R. (decedată ulterior).

Criticile recurenților

– reclamanți, moștenitori ai defunctei Z.J.R., sunt fondate deoarece instanța

de apel, prin reținerea nejustificării calității de persoană îndreptățită la

restituirea imobilului a autoarei reclamanților nu a stabilit pe deplin

situația de fapt dedusă judecății, neintrând practic în cercetarea fondului.

Astfel, se consideră

că certificatul de calitate de moștenitor prezentat de reclamantă, nr. 129 din 10

septembrie 2002 nu face dovada deplină a calității de moștenitor deoarece în

concursul dintre fiul G.L.P., decedat în 1998 și reclamanta, decedată în 2010,

prioritatea ar avea fiul, cu înlăturarea mătușii. Aceste aspecte nu au fost

puse în discuția părților, iar reclamanții nu au avut posibilitatea de a

susține și dovedi propriile pretenții, de a combate susținerile părții adverse

și de a-și exprima poziția față de măsurile dispuse de instanță.

De altfel, la data

eliberării certificatului de calitate de moștenitor de pe urma defunctei S.E., 10

septembrie 2002, fiul defunctei era decedat (la data de 31 august 1998),

situația de fapt nefiind lămurită de instanța de apel sub acest aspect, al

calității de moștenitor de pe urma defunctei S.E., fiind doar înlăturată de la

aplicarea Legii nr. 10/2001 reclamanta, prin reținerea ca moștenitor a fiului

defunctei.

Se impune, în

consecință, în baza art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei civile cu

trimiterea cauzei la instanța de apel, căreia îi revine atribuția de a face

verificările necesare, raportat la probele administrate în cauză, cu privire la

îndreptățirea reclamantei (prin moștenitori săi) la măsurile reparatorii

reglementate de Legea nr. 10/2001, pentru cota de imobil solicitată, prin

prisma dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, coroborate cu art.

672 C. civ. și art. 76 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

Pentru asigurarea

principiului contradictorialității, instanța urmează, după administrarea

probatoriului necesar, să pună în discuția părților toate aspectele de fapt și

de drept pe baza cărora va soluționa litigiul, cu respectarea art. 129 alin.

(5) C. proc. civ., inclusiv cele invocate de reclamantă privind preluarea

abuzivă a imobilului în litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții I.I., A.M. și S.Z.I. împotriva deciziei nr. 104 din 22

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.