ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31 august

2007, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta D.A.R.D.

a chemat în judecată pe pârâții M.B. prin P.G., SC R.V. SA, M.N., M.A., U.V. și

U.M.G., solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care pârâții să

fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în București, str. Lt. Col. Paul lonescu, compus din teren în suprafață

de 181,31 m.p. și construcția existentă pe acest teren.

Motivându-și acțiunea, reclamanta a

susținut, în esență, că imobilul revendicat a fost proprietatea numiților I.H.P.

și S.H.P.V. și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 92/1950, fără să se țină seama de faptul că proprietarii erau exceptați

de la naționalizare, conform art. ll din decret și doar pe numele lui I.H.P.

În prezent cei doi coproprietari sunt decedați, unica succesoare a acestora

fiind reclamanta în calitate de moștenitor testamentar. Imobilul a fost

înstrăinat de către stat pârâților persoane fizice motiv pentru care,

reclamanta solicită să se compare titlul său de proprietate asupra imobilului

cu titlurile invocate de pârâți, să se constate că acesta este mai bine

caracterizat și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul.

Prin sentința civilă nr. 1581 din 03

decembrie 2007, Tribunalul a dispus admiterea excepției inadmisibilității

acțiunii, și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă

ca inadmisibilă.

S-a reținut că imobilul revendicat de

reclamantă prin acțiune intră sub sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr.

10/2001, care permite restituirea în natură doar în anumite condiții, nu și

atunci când calitatea acesteia de proprietar al imobilului a fost recunoscută

ulterior momentului în care pârâții U. au dobândit cu bună-credință

apartamentul pe care îl ocupă în prezent.

Prin decizia civilă nr. 511/A/2008,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Prin Decizia 9441 din 18 noiembrie

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei sus menționate, s-a dispus casarea atât a

sentinței cât și deciziei Curții de Apel București, cauza fiind trimisă spre

rejudecare la aceeași instanță de fond.

Înalta Curte de Casație si Justiție a

reținut, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât instanța nu s-a

pronunțat asupra obiectului cererii în întregul său respectiv asupra

pretențiilor privind partea de teren și construcție nerestituite raportat la

temeiul de drept.

În rejudecare, prin sentința civilă

nr. 1267 din 30 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a

respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.B. prin

P.G. și a respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții

U.V., U.M.G., M.B. prin P.G. și SC R. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța această soluție

s-a avut în vedere regimul acestui teren aferent imobilului construcție, de

curte aferentă, apreciindu-se că nu este posibilă retrocedarea către

reclamantă, însăși Legea nr. 1/2009 la art. 5 stabilind că terenurile aferente

imobilelor vândute conform Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură.

De altfel, această soluție se impune

atâta vreme cât, așa cum rezultă din probele cauzei, terenul are în prezent un

regim de folosință comună și este afectat folosinței normale a apartamentelor

deținute de diverșii proprietari în imobilul în cauză.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta. În motivare a arătat că instanța de fond, trebuia să analizeze

pretențiile sale cu privire la terenul și spațiile clădirii nevândute, față de

situația potrivit căreia în primul ciclu procesual instanța de fond nu a

antamat aceste aspecte.

În privința expertizei, dispusă si

efectuată în cauză, reclamanta a formulat obiecțiuni la termenul din 12 mai 2011,

care au fost respinse nejustificat de instanța de fond, ceea ce a și condus la

pronunțarea care s-a dat.

Cu privire la terenul si spațiile

nevândute reclamanta a susținut că nu i se poate aplica Legea nr. 1/2009, iar

față de situația potrivit căreia în prezent terenul este liber, regimul juridic

al acestuia este unul de preluare abuzivă de statul român, fără titlu, ori

normal și legal era ca acest teren să se întoarcă la adevăratul proprietar.

În privința spațiilor nevândute și

ramase libere din imobilul în discuție, situația este asemănătoare, în sensul

că aceste spatii nu se afla în folosința forțată și perpetuă, sunt încăperi

bine delimitate și definite și pe cale de consecință ele trebuiesc restituite

pentru întregirea și respectarea dreptului de proprietate.

Cu privire la imobilul (teren) a

arătat că a primit 87,49 m.p. și că obiectul apelului, față de restrângerea

cadrului procesual este revendicare cu comparare de titluri pentru 157,73 m.p.

teren, întrucât din suprafața totală de 268,80 m.p. se scade 87,49 (cât a

primit apelanta de la P.M.B.) și se scade, totodată, și ceea ce a cumpărat fam.

M., adică 23,58 m.p. Rezultă un total de 157,73 m.p. teren revendicat (teren ce

include terenul din curte și terenul nevândut de sub casă).

Cu privire la clădire, apelanta a

solicitat toate spațiile nerestituite, astfel:

parter - nu exista spații ce ar putea

fi revendicate;

etajul 1 - nu exista spatii ce ar

putea fi revendicate;

etajul 2 - nu exista spatii ce ar

putea fi revendicate;

pod - solicită revendicarea în

integralitate a podului;

subsol - solicită revendicarea

acestuia, farăl/2 dintr-o boxă la subsol ce aparține fam. M. și o boxă întreaga

ce aparține fam. U.

A precizat că la parter i s-a

restituit

l

A

din apartamentul nr. l, conform sentinței civile

nr. 18170 din 12 decembrie 1997 rămasă definitivă și irevocabilă și 87,49 m.p.

teren. La etajul 1 a moștenit întreg etajul, care a fost recuperat de la stat

de mătușa sa și șotul acesteia (cei care au construit acest imobil). In urma

decesului acestora întreg etajul 1 i-a revenit apelantei, urmare a moștenirii

testamentare.

Prin decizia civilă nr. 222/ A din 17 mai

2012, Curtea de Apel București a luat act de renunțarea reclamantei la

judecarea cererii față de pârâții U.V. și U.M.G., a admis apelul, a schimbat în

tot sentința în sensul admiterii cererii de revendicare și a obligat pârâții M.B.

și SC R.V. SA să lase reclamantei în proprietate și posesie următoarele părți

din imobilul, construcție și teren, situat în București, str. Col. Paul

Ionescu: teren în indiviziune în suprafață de 84,26 m.p., pivnițele nr. 6, 5 și

3, astfel cum au fost identificate prin raportul de

expertiză întocmit de expert C.M., și podul, cu excepția a

l

/%

boxă

pod aferentă apartamentului nr. l, parter, obiect al

contractului de vânzare - cumpărare nr. 410/112/1996 și a cotei indivize de

26,91 % din suprafața de folosință comună aferentă apartamentului nr. 3 de la

etajul 2.

Referitor la pârâții U.V. și U.M.G.,

Curtea a reținut că la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2011,

apelanta reclamantă, personal a declarat în ședință publică că înțelege să

renunțe la judecată.

Sa mai reținut că scopul urmărit de

reclamantă, prin promovarea acțiunii, a fost reprezentat de redobândirea

dreptului de proprietate și a posesiei asupra imobilului și, în mod corect,

analiza primei instanțe a vizat temeinicia dreptului pretins și posibilitatea

concretă de restituire a bunului în natură, excepția lipsei de interes în ce

privește nevalabilitatea titlului statului invocată de mun. București, neputând

avea înrâurire asupra fondului pricinii.

De asemenea, nu se poate face

abstracție de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 18170 din 12

decembrie 1997 a Judecătoriei sector 1 București prin care s-a admis acțiunea

în revendicare formulată de reclamanta din prezenta cauză, în contradictoriu cu

C.L.M.B. și SC R. SA și s-a constatat că reclamanta este proprietara

apartamentului nr. 1 situat în București, STR. Lt. Paul Ionescu, parter și a

cotei părți de 87,49 m.p., ambii pârâții fiind obligați să lase reclamantei în

deplină proprietate și posesie acest imobil către reclamantă.

Față de dispozițiile art. 480 C. civ.,

instanța de apel a constatat îndreptățirea reclamantei la a-i fi restituite în

deplină proprietate și posesie acele părți din imobil, cote indivize care, sunt

deținute fără drept de pârâții persoane juridice, aflate în stăpânirea

materială a acestora, în raport de care reclamanta a înțeles să continue

procesul: M.B. și SC R. SA

Procedând la identificarea în concret

a acestor părți componente din imobilul care a aparținut autoarei reclamantei,

instanța a reținut că ele nu pot viza decât: suprafață indiviză de 84,26 m.p.,

teren, pivnițele 6, 5 și 3, astfel cum au fost acestea identificate prin

raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul C.M. și podul, cu excepția a

Vi

din boxa pod aferentă apartamentului nr. 1, parter, obiect al

contractului de vânzare cumpărare nr. 410/112/1996 și cu excepția cotei

indivize de 26,91 % din suprafața de folosință comună aferentă apartamentului

nr. 3 situat la etajul 2 al imobilului, aceste ultime spatii aflându-se în

posesia efectivă a altor persoane fizice, care nu au / nu mai au calitatea de

părți litigante în cauză.

În acest sens, s-a reținut că,

potrivit expertizei realizate în faza procesuală a apelului, întreaga suprafață

a terenului aferent întregului imobil situat la adresa din str. Lt. Paul

Ionescu, este de 269,14 m.p.

Din aceasta suprafață, potrivit

sentinței civile nr. 18170/1997 a Judecătoriei Sector 1 București, reclamantei

i-a fost anterior recunoscut în contradictoriu cu C.L.M.B. și SC R., un drept

de proprietate asupra suprafeței de 87,49 mp., iar o suprafață de 14,90 m.p.,

din dreptul astfel recunoscut a fost înstrăinată de reclamantă numiților P.R. și

P.D., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2498 din 28 septembrie 2007

autentificat de B.N.P. L.J. Prin urmare, această suprafață de teren nu face

obiectul prezentului litigiu.

Totodată, potrivit contractului de

vânzare cumpărare nr. 410/112/1996, încheiat între P.M.B. și numiții M.N. și M.A.,

a fost vândută și Vi

boxa pod, contractul cuprinzând mențiunea că acești

cumpărători au dobândit și suprafața de 23,58 m.p., teren situat sub

construcție.

Cu privire la părțile indivize de

teren, instanța a avut în vedere că, pentru această situație, legiuitorul de

după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor

construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de

proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, art. 36 alin. (2)

din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantei,

dispunând în sensul că: „terenurile proprietate de stat, situate în

intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau

în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de

locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor

asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în

proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută

din construcție.”

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterând

motivul de apel referitor la restituirea suprafeței de 157, 73 m.p. teren, în

care este inclusă și suprafața de 72,98 m.p. teren aferent apartamentului 2

deținut de familia H.. De asemenea, a mai susținut că dispozițiile art. 36 din

Legea nr. 18/1991 nu pot fi aplicate familiei U. întrucât apartamentul a fost

obținut prin schimb în anul 1978, inițial fiind cumpărat în baza Legii nr. 4/1973

și nu se încadrează în art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Recursul nu este fondat.

Imobilul în litigiu, potrivit

concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, este construit pe o

suprafață de 269,14 m.p., din care 204,01 m.p. sunt deținuți de proprietari

conform titlurilor de proprietate, iar restul de 65,13 m.p. reprezintă curtea

imobilului în care este cuprins și accesul de servitute.

Instanța de apel i-a acordat

reclamantei 84,26 m.p., iar diferența până la cei 157,73 m.p. solicitați ar

reprezenta curtea imobilului.

În speță, o parte dintre apartamentele

imobilului au fost vândute foștilor chiriași, care au dobândit un drept de

folosință și asupra terenului aferent, dar numai în măsura exercitării

dreptului de proprietate asupra construcției. Acest drept nu poate fi redus

doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece, în acest

caz titularii construcției ar fi prejudiciați, fiind în imposibilitatea de a-și

exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit și fiind

lipsiți total de folosința terenului din jurul casei, teren absolut necesar

pentru folosința normală a locuinței, precum și de folosirea terenului care le

asigură accesul la calea publică.

Practica judiciară a consacrat un

criteriu constant în determinarea terenului aferent unei clădiri, ca fiind atât

terenul situat sub construcția respectivă, cât și terenul din jurul acesteia,

mai precis curtea, teren ce este necesar unei normale utilizări a construcției,

ținând seama de standardele specifice mediului. Cu alte cuvinte, terenul

aferent este acela care face parte integrantă a unității locative și care asigură

existența unei unități funcționale, compusă din casă și teren, corespunzătoare

unui standard normal de confort locativ.

În situația în care un imobil compus

din construcție și teren aferent a fost preluat abuziv, iar construcția nu

poate fi restituită în natură, în totalitate,

fostului

proprietar, existând un impediment juridic la aceasta, cum se întâmplă

în

cazul de față, soarta juridică a terenului nu poate fi diferită de cea a

construcției.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 22 din l

Legea nr. 112/1995, în vigoare la data

formulării acțiunii, potrivit cărora, în cazul în care apartamentul care se

restituie în natură fostului proprietar se află într-o clădire cu mai multe

apartamente, fostul proprietar dobândește cotă-parte din proprietatea indiviză

asupra tuturor părților de construcții și instalații, precum și asupra

dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun și a

terenului aferent.

Rațiunea acestei norme de drept nu

poate fi decât aceea de a asigura o unitate de situație juridică terenului și

construcției, care formează, împreună, o unitate locativă funcțională.

Față de cele învederate este evident

că nu se poate restitui terenul aferent imobilului.

Mai mult, în ce privește terenul

aferent apartamentului nr. 2 deținut de familia H., în cuprinsul raportului de

expertiză s-a reținut că apartamentul respectiv, compus din 4 camere, cota de

36,31 % din spațiile comune, boxă de 18,98 m.p., garaj de 14,81 m.p. și terenul

aferent de 72,98 m.p., a fost donat de reclamantă acestei familii în baza

actului de donație nr. 3530 din 26 septembrie 1997. Cum, în cauză, nu s-a făcut

dovada anulării contractului de donație, valabilitatea lui constituie un motiv

în plus pentru imposibilitatea restituirii terenului solicitat de reclamantă.

Critica referitoare la greșita

aplicare a art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu se va mai analiza întrucât prin

decizia atacată s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii în

contradictoriu cu pârâții U.V. și U.M.G. În raport de această renunțare

reclamanta nu mai poate formula critici, în recurs, în legătură cu bunul

deținut de acești pârâți.

Critica privind respingerea, de către

instanța de apel, a obiecțiunilor la raportul de expertiză este tardiv

formulată, aceasta fiind invocată pentru prima dată în cuprinsul concluziilor

verbale puse de reprezentanta recurentei în dezbaterea recursului.

Având în vedere aceste considerente

recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta D.A.R.D. împotriva deciziei nr. 222/ A din 17 mai 2012 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 ianuarie 2013.