ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 356/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 31 august 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta D.A.R.D. a chemat în judecată pe pârâții M.B. prin P.G., SC R.V. SA, M.N., M.A., U.V. și U.M.G., solicitând instanței, pronunțarea unei sentințe prin care pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str. Lt. Col. Paul lonescu, compus din teren în suprafață de 181,31 m.p. și construcția existentă pe acest teren. Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut, în esență, că imobilul revendicat a fost proprietatea numiților I.H.P. și S.H.P.V. și a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, fără să se țină seama de faptul că proprietarii erau exceptați de la naționalizare, conform art. ll din decret și doar pe numele lui I.H.P.

În prezent cei doi coproprietari sunt decedați, unica succesoare a acestora fiind reclamanta în calitate de moștenitor testamentar. Imobilul a fost înstrăinat de către stat pârâților persoane fizice motiv pentru care, reclamanta solicită să se compare titlul său de proprietate asupra imobilului cu titlurile invocate de pârâți, să se constate că acesta este mai bine caracterizat și, pe cale de consecință, să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul. Prin sentința civilă nr. 1581 din 03 decembrie 2007, Tribunalul a dispus admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

S-a reținut că imobilul revendicat de reclamantă prin acțiune intră sub sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care permite restituirea în natură doar în anumite condiții, nu și atunci când calitatea acesteia de proprietar al imobilului a fost recunoscută ulterior momentului în care pârâții U. au dobândit cu bună-credință apartamentul pe care îl ocupă în prezent. Prin decizia civilă nr. 511/A/2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței. Prin Decizia 9441 din 18 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei sus menționate, s-a dispus casarea atât a sentinței cât și deciziei Curții de Apel București, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Înalta Curte de Casație si Justiție a reținut, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii în întregul său respectiv asupra pretențiilor privind partea de teren și construcție nerestituite raportat la temeiul de drept. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1267 din 30 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a M.B. prin P.G. și a respins cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții U.V., U.M.G., M.B. prin P.G. și SC R. SA, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța această soluție s-a avut în vedere regimul acestui teren aferent imobilului construcție, de curte aferentă, apreciindu-se că nu este posibilă retrocedarea către reclamantă, însăși Legea nr. 1/2009 la art. 5 stabilind că terenurile aferente imobilelor vândute conform Legii nr. 112/1995 nu se restituie în natură.

De altfel, această soluție se impune atâta vreme cât, așa cum rezultă din probele cauzei, terenul are în prezent un regim de folosință comună și este afectat folosinței normale a apartamentelor deținute de diverșii proprietari în imobilul în cauză. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta. În motivare a arătat că instanța de fond, trebuia să analizeze pretențiile sale cu privire la terenul și spațiile clădirii nevândute, față de situația potrivit căreia în primul ciclu procesual instanța de fond nu a antamat aceste aspecte. În privința expertizei, dispusă si efectuată în cauză, reclamanta a formulat obiecțiuni la termenul din 12 mai 2011, care au fost respinse nejustificat de instanța de fond, ceea ce a și condus la pronunțarea care s-a dat.

Cu privire la terenul si spațiile nevândute reclamanta a susținut că nu i se poate aplica Legea nr. 1/2009, iar față de situația potrivit căreia în prezent terenul este liber, regimul juridic al acestuia este unul de preluare abuzivă de statul român, fără titlu, ori normal și legal era ca acest teren să se întoarcă la adevăratul proprietar. În privința spațiilor nevândute și ramase libere din imobilul în discuție, situația este asemănătoare, în sensul că aceste spatii nu se afla în folosința forțată și perpetuă, sunt încăperi bine delimitate și definite și pe cale de consecință ele trebuiesc restituite pentru întregirea și respectarea dreptului de proprietate. Cu privire la imobilul (teren) a arătat că a primit 87,49 m.p.

și că obiectul apelului, față de restrângerea cadrului procesual este revendicare cu comparare de titluri pentru 157,73 m.p. teren, întrucât din suprafața totală de 268,80 m.p. se scade 87,49 (cât a primit apelanta de la P.M.B.) și se scade, totodată, și ceea ce a cumpărat fam. M., adică 23,58 m.p. Rezultă un total de 157,73 m.p. teren revendicat (teren ce include terenul din curte și terenul nevândut de sub casă). Cu privire la clădire, apelanta a solicitat toate spațiile nerestituite, astfel: parter - nu exista spații ce ar putea fi revendicate; etajul 1 - nu exista spatii ce ar putea fi revendicate; etajul 2 - nu exista spatii ce ar putea fi revendicate; pod - solicită revendicarea în integralitate a podului; subsol - solicită revendicarea acestuia, farăl/2 dintr-o boxă la subsol ce aparține fam.

M. și o boxă întreaga ce aparține fam. U. A precizat că la parter i s-a restituit l A din apartamentul nr. l, conform sentinței civile nr. 18170 din 12 decembrie 1997 rămasă definitivă și irevocabilă și 87,49 m.p. teren. La etajul 1 a moștenit întreg etajul, care a fost recuperat de la stat de mătușa sa și șotul acesteia (cei care au construit acest imobil). In urma decesului acestora întreg etajul 1 i-a revenit apelantei, urmare a moștenirii testamentare. Prin decizia civilă nr. 222/ A din 17 mai 2012, Curtea de Apel București a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii față de pârâții U.V. și U.M.G., a admis apelul, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii cererii de revendicare și a obligat pârâții M.B.

și SC R.V. SA să lase reclamantei în proprietate și posesie următoarele părți din imobilul, construcție și teren, situat în București, str. Col. Paul Ionescu: teren în indiviziune în suprafață de 84,26 m.p., pivnițele nr. 6, 5 și 3, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert C.M., și podul, cu excepția a l /% boxă pod aferentă apartamentului nr. l, parter, obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr. 410/112/1996 și a cotei indivize de 26,91 % din suprafața de folosință comună aferentă apartamentului nr. 3 de la etajul 2. Referitor la pârâții U.V. și U.M.G., Curtea a reținut că la termenul de judecată din data de 08 decembrie 2011, apelanta reclamantă, personal a declarat în ședință publică că înțelege să renunțe la judecată.

Sa mai reținut că scopul urmărit de reclamantă, prin promovarea acțiunii, a fost reprezentat de redobândirea dreptului de proprietate și a posesiei asupra imobilului și, în mod corect, analiza primei instanțe a vizat temeinicia dreptului pretins și posibilitatea concretă de restituire a bunului în natură, excepția lipsei de interes în ce privește nevalabilitatea titlului statului invocată de mun. București, neputând avea înrâurire asupra fondului pricinii. De asemenea, nu se poate face abstracție de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 18170 din 12 decembrie 1997 a Judecătoriei sector 1 București prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta din prezenta cauză, în contradictoriu cu C.L.M.B.

și SC R. SA și s-a constatat că reclamanta este proprietara apartamentului nr. 1 situat în București, STR. Lt. Paul Ionescu, parter și a cotei părți de 87,49 m.p., ambii pârâții fiind obligați să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie acest imobil către reclamantă. Față de dispozițiile art. 480 C. civ., instanța de apel a constatat îndreptățirea reclamantei la a-i fi restituite în deplină proprietate și posesie acele părți din imobil, cote indivize care, sunt deținute fără drept de pârâții persoane juridice, aflate în stăpânirea materială a acestora, în raport de care reclamanta a înțeles să continue procesul: M.B. și SC R. SA Procedând la identificarea în concret a acestor părți componente din imobilul care a aparținut autoarei reclamantei, instanța a reținut că ele nu pot viza decât: suprafață indiviză de 84,26 m.p., teren, pivnițele 6, 5 și 3, astfel cum au fost acestea identificate prin raportul de expertiza tehnică întocmit de expertul C.M.

și podul, cu excepția a Vi din boxa pod aferentă apartamentului nr. 1, parter, obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. 410/112/1996 și cu excepția cotei indivize de 26,91 % din suprafața de folosință comună aferentă apartamentului nr. 3 situat la etajul 2 al imobilului, aceste ultime spatii aflându-se în posesia efectivă a altor persoane fizice, care nu au / nu mai au calitatea de părți litigante în cauză. În acest sens, s-a reținut că, potrivit expertizei realizate în faza procesuală a apelului, întreaga suprafață a terenului aferent întregului imobil situat la adresa din str. Lt. Paul Ionescu, este de 269,14 m.p. Din aceasta suprafață, potrivit sentinței civile nr. 18170/1997 a Judecătoriei Sector 1 București, reclamantei i-a fost anterior recunoscut în contradictoriu cu C.L.M.B.

și SC R., un drept de proprietate asupra suprafeței de 87,49 mp., iar o suprafață de 14,90 m.p., din dreptul astfel recunoscut a fost înstrăinată de reclamantă numiților P.R. și P.D., conform contractului de vânzare cumpărare nr. 2498 din 28 septembrie 2007 autentificat de B.N.P. L.J. Prin urmare, această suprafață de teren nu face obiectul prezentului litigiu. Totodată, potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 410/112/1996, încheiat între P.M.B. și numiții M.N. și M.A., a fost vândută și Vi boxa pod, contractul cuprinzând mențiunea că acești cumpărători au dobândit și suprafața de 23,58 m.p., teren situat sub construcție.

Cu privire la părțile indivize de teren, instanța a avut în vedere că, pentru această situație, legiuitorul de după anul 1989 a soluționat această problemă în favoarea dobânditorilor construcțiilor, recunoscând acestora dreptul/vocația de a obține titluri de proprietate pentru terenul aferent construcției cumpărate, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data introducerii acțiunii reclamantei, dispunând în sensul că: „terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existenței construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.” Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reiterând motivul de apel referitor la restituirea suprafeței de 157, 73 m.p. teren, în care este inclusă și suprafața de 72,98 m.p. teren aferent apartamentului 2 deținut de familia H.. De asemenea, a mai susținut că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu pot fi aplicate familiei U. întrucât apartamentul a fost obținut prin schimb în anul 1978, inițial fiind cumpărat în baza Legii nr. 4/1973 și nu se încadrează în art. 30 din Legea nr. 58/1974. Recursul nu este fondat. Imobilul în litigiu, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, este construit pe o suprafață de 269,14 m.p., din care 204,01 m.p. sunt deținuți de proprietari conform titlurilor de proprietate, iar restul de 65,13 m.p.

reprezintă curtea imobilului în care este cuprins și accesul de servitute. Instanța de apel i-a acordat reclamantei 84,26 m.p., iar diferența până la cei 157,73 m.p. solicitați ar reprezenta curtea imobilului. În speță, o parte dintre apartamentele imobilului au fost vândute foștilor chiriași, care au dobândit un drept de folosință și asupra terenului aferent, dar numai în măsura exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. Acest drept nu poate fi redus doar la suprafața de teren aflată efectiv sub construcție, deoarece, în acest caz titularii construcției ar fi prejudiciați, fiind în imposibilitatea de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate asupra casei de locuit și fiind lipsiți total de folosința terenului din jurul casei, teren absolut necesar pentru folosința normală a locuinței, precum și de folosirea terenului care le asigură accesul la calea publică.

Practica judiciară a consacrat un criteriu constant în determinarea terenului aferent unei clădiri, ca fiind atât terenul situat sub construcția respectivă, cât și terenul din jurul acesteia, mai precis curtea, teren ce este necesar unei normale utilizări a construcției, ținând seama de standardele specifice mediului. Cu alte cuvinte, terenul aferent este acela care face parte integrantă a unității locative și care asigură existența unei unități funcționale, compusă din casă și teren, corespunzătoare unui standard normal de confort locativ. În situația în care un imobil compus din construcție și teren aferent a fost preluat abuziv, iar construcția nu poate fi restituită în natură, în totalitate, fostului proprietar, existând un impediment juridic la aceasta, cum se întâmplă în cazul de față, soarta juridică a terenului nu poate fi diferită de cea a construcției.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 22 din l Legea nr. 112/1995, în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit cărora, în cazul în care apartamentul care se restituie în natură fostului proprietar se află într-o clădire cu mai multe apartamente, fostul proprietar dobândește cotă-parte din proprietatea indiviză asupra tuturor părților de construcții și instalații, precum și asupra dotărilor, care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun și a terenului aferent. Rațiunea acestei norme de drept nu poate fi decât aceea de a asigura o unitate de situație juridică terenului și construcției, care formează, împreună, o unitate locativă funcțională. Față de cele învederate este evident că nu se poate restitui terenul aferent imobilului.

Mai mult, în ce privește terenul aferent apartamentului nr. 2 deținut de familia H., în cuprinsul raportului de expertiză s-a reținut că apartamentul respectiv, compus din 4 camere, cota de 36,31 % din spațiile comune, boxă de 18,98 m.p., garaj de 14,81 m.p. și terenul aferent de 72,98 m.p., a fost donat de reclamantă acestei familii în baza actului de donație nr. 3530 din 26 septembrie 1997. Cum, în cauză, nu s-a făcut dovada anulării contractului de donație, valabilitatea lui constituie un motiv în plus pentru imposibilitatea restituirii terenului solicitat de reclamantă. Critica referitoare la greșita aplicare a art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu se va mai analiza întrucât prin decizia atacată s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâții U.V.

și U.M.G. În raport de această renunțare reclamanta nu mai poate formula critici, în recurs, în legătură cu bunul deținut de acești pârâți. Critica privind respingerea, de către instanța de apel, a obiecțiunilor la raportul de expertiză este tardiv formulată, aceasta fiind invocată pentru prima dată în cuprinsul concluziilor verbale puse de reprezentanta recurentei în dezbaterea recursului. Având în vedere aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.A.R.D. împotriva deciziei nr. 222/ A din 17 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.